Portretul

Mama nu l-a iertat niciodată pe tata
pentru faptul că s-a sinucis,
mai ales în momentul acela îngrozitor când nu trebuia –
şi că a făcut-o într-un spaţiu public,
în primăvara când eu trebuia să mă nasc.

I-a îngropat numele
într-un sertar secret al fiinţei ei
şi nu i-a mai dat voie să existe,
deşi eu îl mai auzeam uneori bocănind.

Când am coborât de la mansardă
în mână cu portretul pastelat
al acelui străin cu buze pline
şi cu mustaţă de muschetar,
cu ochi castanii şi adânci,
ea l-a rupt bucăţele
fără să-mi spună o singură vorbă
şi m-a plesnit cu toată puterea.

Chiar acum, la vârsta de şaizeci şi patru de ani,
îmi mai simt obrajii
arzând.

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transplantare

Trebuia să mi se pună în piept
altă inimă.
Altfel urma să pier.
Mi-a dat inima ei
Mama.
Dar tot mă mai doare.
Mai ales, când arde pământul
de sete, de ploaie.
Mai ales, când nu se întoarce
tata
de la războaie.
Mai ales, când plec prin
străini
şi nu scriu cu lunile acasă.
Mai ales, în amurg,
când soarele
după dealuri se lasă,
mă doare.
Asemeni dureri
n-am avut niciodată.
Şi nici asemeni
răbdare.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a găsit-o printre miile de oameni indiferenţi. I-a zărit mai întâi ochii verzi cu luminile calde şi moi. S-a cutremurat până în temeliile fiinţei lui, ca şi când i s-ar fi lămurit fulgerător toate misterele vieţii. Apoi li s-au încrucişat privirile şi din uimirea ei a înţeles că şi ea l-a recunoscut, deşi nu l-a mai văzut niciodată.

Liviu Rebreanu în Adam şi Eva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram copilul bătrân, trecutul care trebuia ars din temelie, pentru ca mama, pasărea Phoenix, să poată renaşte încă o dată, o pasăre de aur ridicându-se din cenuşă. Am încercat s-o văd pe mama prin ochii lor. Frumosul suflet poetic întemniţat, geniul în suferinţă. Suferise oare mama? M-am forţat să-mi imaginez. Cu siguranţă suferise când Barry o dăduse afară din casă în ziua aceea, după ce se culcase cu ea. Dar când l-a omorât suferinţa a fost, într-un fel, compensată. Suferea acum? Chiar nu puteam spune.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unui ins fidel

A fost mereu un ins fidel
Şi niciodată n-a-nşelat,
În viaţa lui a fost model
Şi pentru alţii de urmat.

Consoarta tot i-a reproşat
Că l-a văzut făr' de inel,
Deşi era un ins fidel
Şi niciodată n-a-nşelat.

Şi i-a mai zis când l-a certat
Că n-are "verzi"' în portofel;
E supărată c-a gafat,
Dar mulţumită-i întrun fel

Că insul... e căţel fidel.

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tata, niciodată

Cât de greu îi era să nu imite,
uneori nu-ţi permiţi nici măcar luxul de a fi cel mai grozav nimeni dintr-o rază de la becul unui gang!
Să reuşeşti să stai într-un picior
cu ochii închişi, fără să te clatini.
durerea resemnării să atârne pe taler tot atât cât un kilogram de aur!
La un asemenea preţ scăzut al vieţii nu-i mai rămăsese decât laţul îngrădirii,
adoraţia oarbă pentru câmpurile cu maci pe care le înrăma în fiecare vară pentru mama,
l-a alungat pe tata sub capacul oraşului.
Voia să depună o coroană la mormântul singurei lui iubiri
aşa că i-a îmmpletit una din străzile cele mai frumoase.
Spre bătrâneţe şi-a îndreptat atenţia spre singura lui vocaţie,
se aşeza la fereastră şi picta nebunia,
n-a reuşit niciodată să combine două nuanţe
nici să se strecoare în labirintul vieţii cu adevărat.
Mama l-a aşteptat până şi la intrarea în veşnicie,
ar fi trebuit s-o ajute să-şi ridice speranţele colbuite,
cum se ridicau şi făceau câţiva paşi,
se împleticeau şi cădeau într-un scâncet de nou născut.

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn şi de ce
îşi ţinea mâinile sub cap în aceeaşi poziţie
noapte de noapte
poate că mamei i-a şoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp
de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima şi
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în braţe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile şi vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească şi
deseori îşi schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...
în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile aşezate sub cap
avea mâinile încrucişate peste piept
şi dormea
dimineaţă când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustaţă ca de fiecare dată
mama m-a aşezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi şi mi-a şoptit ca şi când
tata şi-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
şi mi-a dat de grijă să-ţi spun că tu
îi vei ţine locul

poezie de Teodor Dume din Carte; Ultima noapte cu tata. Editura Pim (2021)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata...

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn şi de ce
îşi ţinea mâinile sub cap în aceeaşi poziţie
noapte de noapte
poate că mamei i-a şoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp

de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima şi
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în braţe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile şi vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească şi
deseori îşi schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...

în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile aşezate sub cap
avea mâinile încrucişate peste piept
şi dormea
dimineaţă când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustaţă ca de fiecare dată
mama m-a aşezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi şi mi-a şoptit ca şi când
tata şi-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
şi mi-a dat de grijă să-ţi spun că tu
îi vei ţine locul

poezie de Teodor Dume din carte: Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă (2020)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn şi de ce
îşi ţinea mâinile sub cap în aceeaşi poziţie
noapte de noapte
poate că mamei i-a şoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp

de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima şi
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în braţe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile şi vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească şi
deseori îşi schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...

în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile aşezate sub cap
avea mâinile încrucişate peste piept
şi dormea
dimineaţă când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustaţă ca de fiecare dată
mama m-a aşezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi şi mi-a şoptit ca şi când
tata şi-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
şi mi-a dat de grijă să-ţi spun că tu
îi vei ţine locul

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deşi plin de toate naivităţile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate şi a unei vieţi care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută şi frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile şi săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câţiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o ţin minte cum era la faţă, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre fiinţa ei, despre esenţa ei sufletească, despre ceva cald şi lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o fiinţă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, şi o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barca

Când barca i-a fost smulsă
de lângă cheu de valuri
mai întâi a încercat
printre ţipetele pescăruşilor,
prin valurile de ceaţă,
să facă semne, fluturând mâna, celor dragi de pe mal,
dar feţele lor deja nu se mai vedeau.
Prea obosit pentru a decide
dacă-ar trebui să se-arunce-n apă sau să strige,
cumva mântuit si eliberat
de orice povară, de-acele motto-uri
ştampilate pe cartea lui de vizită:
conştiinţă, ambiţie şi, mai ales,
de acea grijă permanentă pentru alţii.
Era acum mulţumit să stea aşa,
culcat printre umbrele familiei
în căuşul concav al bărcii,
împins de furtună,
într-o derivă fără de sfârşit.
Pace! Pace!
Legănare în braţele Infinitului!

Ca şi cum nu mai conta
care este drumul către casă,
ca şi cum n-ar mai fi ştiut
cât de mult a iubit pământul,
el dorea să rămână acolo pentru totdeuna.

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul vieţii

Iubirea imensă şi fără măsură ce se revarsă în mine,
Atunci când iubesc, îmi iluminează fiecare părticică a fiinţei mele
şi îmi inundă pentru totdeauna universul lăuntric
cu o mulţime de mesaje tainice ce provin de la Dumnezeu.
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mai sunt niciodată sigur, ci îmbrăţişat de Dumnezeu Tatăl.

Energia cea tainică a iubirii, ce provine de la Dumnezeu Tatăl,
Se revarsă în valuri prin mine atunci când iubesc şi
astfel devine cu putinţă să îmbrăţişez şi să ofer iubire
fiecărei fiinţe umane ce există pe acest Pământ
şi totodată merită să-mi primească iubirea.
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mă mai simt niciodată însingurat sau singuratic.

Dat fiind faptul că am savurat şi savurez fără încetare
Nectarul cel divin al vieţii,
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mă mai simt niciodată însingurat sau singuratic.

Dat fiind faptul că m-am adăpat şi mă adap fără încetare
de la fântâna cea magică a vieţii,
Tocmai de aceea, în această viaţă
Nu mă mai simt niciodată un veşnic însetat.

Dat fiind faptul că energia mirifică a timpului
mi-a şoptit într-un mod tainic la ureche
cântecul manifestării atemporale,
care mă face să basculez în eternitate,
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mai simt niciodată starea de oboseală sau de vlăguire.

Dat fiind faptul că viaţa trăită intens şi plenar
mi-a dezvăluit în mod gradat misterul fascinant al morţii,
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mai sunt deloc înfricoşat.

poezie din Aforisme şi cugetări despre viaţă
Adăugat de Morticia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legată la ochi

De fiecare dată când am crezut că văd,
Îmi mai făceam noi răni, din suflet curgând sânge,
Când ceea ce văzusem lăsa-n urmă prăpăd...
Acuma ştiu de ce inima-ntruna-mi plânge!...

Atâta sânge curs s-a închegat în piatră
Şi propria mea mână a aruncat-o-n mine,
Să-mi pedepsesc risipa IUBIRII strânse-n vatră,
Ce trebuia păstrată întreagă, pentru tine!

Astăzi, când ne vedem mai clar ca niciodată,
Răni vechi, încă mustind, îmi vindeci de trecut
La fel eşti de rănit, deşi n-ai nicio pată,
Doar că nu ai ştiut să ceri, când te-ai vândut!...

Şi neputinţa grea, scăldată în IUBIRE,
Deschide alte răni, cu şovăirea sa,
Făcându-mă să cred că totu-i amăgire...
Ascunde-mă de mine şi leagă-mă la ochi
Cu nemurirea ta!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără relevanţă

ce cred nu mai are relevanţă
contează numai că ne-am întâlnit
când iubirea trebuia strigată
cu frunzele căzute peste buze
când eu trebuia să te trăiesc
până la prăpastie
şi tu trebuia să mă prefaci
în luna unui pârâu

ce am spus nu mai are semnificaţie
contează doar sărutul săvârşit
visând
doar iarba călcată din dragoste
şi cercul acela de foc
care ne strângea unul în altul
de parcă eu eram în tine
sufocat
şi tu te sfâşiai
într-o pasăre ţipătoare
cu petale galbene
de vânt

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeala păgubaşului

Pe un amant, surprins în pat,
Deşi tot nasul i-a mâncat,
L-a prins din nou şi-a reflectat:
- Desigur că e vina mea...
Amantul nu mai revenea,
Dacă-i mâncam... ce trebuia.

hexagramă de Marţial din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia - muza tuturor timpurilor...

Când Dumnezeu a creat femeia,
I-a dat tot ce se putea da....
Armonia trupului, asemenea unei zeiţe
şi frumuseţea din suflet.

I-a mai dat Dumnezeu o inimă mare,
Să cuprindă toate iubirile lumii:
Iubire de soţ, de frate, de părinţi,
Dar mai ales, iubirea de mamă pentru copilul ei.

I-a dat gingăşia unei flori
Şi tăria unei stânci care nu se lasă doborâtă uşor
La greu.
I- a mai dăruit feminitate,
Sa fie artiştilor muză.
Pictorilor, să-i poata picta în culori
Obrajii imbujoraţi când işi zăreşte iubitul;
Fericirea sau tristeţea din ochi
Şi zâmbetul fermecător.
Iar muzicii, i-a lăsat nobletea din suflet
Să fie in cântecele trubadurilor lumii.

Toate acestea le-a lăsat Dumnezeu - femeii.

poezie de Angelina Nădejde (24 iunie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă simt singură uneori, îmi zic: e ok să fii singură. Acum e momentul să învăţ mai multe despre mine şi să mă privesc la rece.

Elizabeth Gilbert în Mănâncă, roagă-te, iubeşte
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relativitate metafizică

Eu trebuia să mă nasc mai demult
Pe vremea când timpul nu se măsura în ani
Când totul în jur revărsă într-un tumult
Când viaţa noastră nu costa nici cât doi bani
Pe vremea când nu ştiam, ce acuma ştiu
Într-un univers în care totul era viu
Şi puteam sta sub un copac şi visa
La o frumoasă Eva ce mă îmbrăţişa.

Într-un timp când în joacă îl căutam pe Dumnezeu
Deasupra, de jur - mprejur şi-n capul meu
Şi-l pierdeam, dar sub următoarea frunză îl regăseam
Dar am aflat de la şarpe cum mă numeam
Şi-n clipa când sâsâit mi-a zis
Tot sufletul mi s-a prăbuşit în abis
Transformându-se paradoxal într-un alt eu
De atunci... îl caut înnebunit... pe Dumnezeu.

poezie de Iustinian Zegreanu
Adăugat de Iustinian Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partaj amiabil

Până-n mijlocul ulucii
i-a dat totul, la mustaţă;
chiar când ea i-a dat papucii,
el – pantofii. Peste faţă!...

epigramă de Spiridon Voinescu
Adăugat de Florin Iordache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea copacilor

de ce-mi mai vii,
acum când se lasă negura peste
ziua trupului meu?
nu ştiai că arborii au vremelnicia lor?

trebuia să vii atunci
când copacii mei, mai aveau
aripi de frunze.

de ce-mi mai vii,
acum când însingurarea se lasă peste
destinul meu,
când rădăcinile teilor
se prind tot mai adânc
de miezul pământului?

trebuia să vii atunci
când coroanele copacilor mei
înfruntau furtunile
deşertului.

de ce-mi mai vii acum,
când neputinţa mă doboară,
când arborii înnebunesc şi nu se mai văd
de nisipul vremurilor?

trebuia să rămâi cu mine
atunci,
acum nu mai pot decât să te salut
în trecere,
la o răscruce
de zări.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar trebui să mă mai nasc o dată ca, într-un fel sau altul, să pot să-i răsplătesc mai mult decât am făcut-o, devotamentul pe care l-a avut soţia mea faţă de mine şi de familia noastră. A fost norocul meu, a fost coloana de care am încercat să mă agăţ pentru a construi ceva. Şi trebuie să recunosc cu toată cinstea şi corectitudinea că uneori acest lucru s-a întâmplat văduvind-o de unele momente de relaxare pe care le merita din plin.

citat din Alexandru Arşinel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!