Declaraţie

Din îndepărtate bolţi astrale
Lumina ta la mine a ajuns,
Imense gânduri personale
Atracţiei tale le-am supus.

Orbita mea îşi schimbă sensul
Într-o direcţie încă imprecisă,
Dar calea încă mi-e deschisă
Prin constelaţii cât ţine Universul.

Tu radiezi lumini necunoscute mie
Făcându-mi inima ca să tresalte,
Mai expansivă şi plină de bucurie
Spre ţeluri noi, tot mai înalte.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bezmetici

Încă nu am înţeles
lumea asta pe de-a-ntregul,
încă mai avem de mers
să pricepem tainic sensul..

Încă noi ne mai căutăm
în iluzii compromise,
încă ne mai îmbătăm
de parfumuri şi de vise.

Încă suntem la-nceput
făcând paşi spre a cunoaşte,
încă multe-s de făcut
a-nţelege toate aste.

Încă noi mai bâjbâim
în lumină pe-ntuneric,
încă nu ştim să iubim
şi ne este gândul cleric.

Încă moartea sperie
şi puţine ştim de dânsa,
încă nu ştim tot ce e
în mărirea neatinsă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

FANTEZIE?

Din îndepărtate ţinuturi siderale
Ba nu, reale peisaje pământeşti
Spre mine cu gânduri ireale
Mi se pare tu pluteşti.

Şi nu ştiu care din amândoi
Dorinţa vrea să-şi scoată la iveală
În prezent sau mai apoi
Să nu fie cuprins de îndoială.

Spre mine te poţi îndrepta
Dar calea-i plină de hârtoape
În inimă când ai vreun dor
Oricând eu îţi voi fi aproape.

N-aş vrea să-mi pierd temperamentul
Să cad în mlaştini să mă scufund
Vreau să merg în pas cu prezentul
La infinit, ba chiar mai mult.

1964

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O notă de egoism

Iradiind speranţe doar visate,
Jocuri de stele ce dansează uşor
Aducând lumină în al inimii pridvor,
Un mare nesecat de viaţă izvor,
Fără gânduri de moarte.

Lasă-mi gândul să alerge vioi
Spre constelaţii, sisteme vecine,
În univers nimeni nu fie ca mine
S-adun meteoriţi şi pulberi fine.
Podoabe pentru voi!

Coborând din înălţimile astrale,
Din Lebăda şi până la Steaua Polară,
Îmi voi găsi o situaţie mai clară
Căutând în adâncuri calea normală
În linişti abisale.

Dar nu. Nimic nu-mi place,
Nici pulberile fine de asteroizi,
Nici aripile rechinilor flămânzi,
Nici ochii unora perfizi,
Cu ei nu am ce face.

poezie de Mihai Leonte (25 ianuarie 1965)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care-i minunea?

Caut minunile în plante
Sau poate în inima ta.
Lumina pe piscurile înalte,
Minune este însăşi realitatea.

Minune este şi când tac
În faţa unei persoane feminine
Şi nu ştiu ce să mai fac?
Ne mai ştiind ce e cu mine. . .

Minune când privesc la stele,
Visând la aventuri astrale,
Văzându-te pe tine printre ele,
Conturându-te în linii ireale.

Dar nu-i minune când eşti
Lângă mine visată închipuire,
Îmi pari frumoasă ca-n poveşti
Şi sunt plin de fericire.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Viaţa asta (a mea) pare un fulger în infinitul ce va urma,
O cruce plină de spini la căpătâi, cruce a ta, Eu pironit pe ea,
Timpul nici nu mai curge, doar sânge dintr-un trup golit de tine,
Pământul, doar pământul mai mă ţine legat de ziua de mâine!

Chipul tău, icoană pictată în sufletul meu fără de culoare,
Mă închin la ea, durerea mea în dimineaţa ce refuză a mă părăsi,
O lacrimă îmi arde printre pleoape, îmi bate în clipe cât în nenumărate vieţi,
Refuzi să pleci, refuz să plec, ne-am pierdut orizontul şi locul de întâlnire!

Cu greu mă îndrept spre ziua de mâine, cu greu ridic privirea fără tine,
Îmi pare a păcat, mă zbat între clipele ce vor urma,
Încă mai doare urma ta, încă mai curge lacrima arzând totul în calea sa,
Încă mă simt cerşind, un cerşetor condamnat la temniţă grea!

E atâta greu în umbra ta, nici soarele nu obturează strălucirea ta,
Nici verdele de primăvară nu anulează verdele din ochii tăi,
E atâta Soare, atât de primăvară, în mine e doar toamnă,
Toamna ce precede încă o iarnă, încă o zăpadă ce mă îneacă!

Mă înec în lacrimi, în regrete, în umilinţa dorinţei de a-mi fi,
Mi-e sufletul umil, de umilinţă plin, mi-e ruga fără de auz,
Mi-e glasul tot mai slab, se pierde în depărtări de timp,
Mi-e timpul tot mai nul, o zbatere într-un ceas de disperare!

Mi-e teamă, teama de a nu mai fi nici Om, mi-e greu, mi-e sufletul pământ,
Paşii îmi rătăcesc în urma ta, mă simt pierdut fără iubirea ta,
Mi-e teamă chiar şi de cuvânt, cuvântul tău un trăznet în amurg,
Îmi eşti un fulger de o clipă, îmi eşti o picătură între vieţi!

Mă dezarmezi, mă dezgoleşti chiar şi de ultima clipă,
Mă arunci în infinit fără de vină, mă condamni la nemurire,
Mi-e teamă cum nu mi-a fost vreodată, deja mă simt fără de mine,
Deja am trecut în altă lume, deja mă rup de timp dar nu şi de tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De iarnă

Mâinile iernii,
lângă focul inimii tale,
o uşă spre tristeţe,
rămasă deschisă la plecare.
Ce bine că nu pentru mult,
ce bine!...
Eu trag cu urechea
la inima ta,
în vene gândurile
fac zgomot de nea
ce îmbrăţişază, porniri ancestrale
cu primavara încă în noi.
Aprinde lumina înţelegerii tale...
dă drumul zâmbetului tău!
Îţi promit o descoperire
ce încerc s-o acopăr cu şoapte,
în noapte...
într-o singură îmbrăţişare.
Parfumate sărutările tale...

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

TE VREAU

Dragei mele soţii Ana LEONTE.

Draga mea te vreau
Zâmbind ca soarele,
Oglindit
În ape cristaline.
Argintul adunat
În părul tău
Şi al meu,
Ne arată
Cât suntem
De bogaţi
Gânduri îndrăzneţe,
Rachete spre vis,
Lansate-n tinereţe,
Le-am purtat cu greu,
Ani îndelungi
Şi viaţa am învins.

24 noiembrie 2003

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunaţi-vă

Zamolxis, scoate-ţi spada ruginită,
Cobori asupra mea răzbunător,
De am vreo vină încă ne găsită,
Te rog răzbună-te nepăsător.

Nu te opri ci vino-n grabă,
Să-mi iei din mine ce-i mai scump,
De inimă e vorba, ţi-o dau întreagă,
Căci nu mai vreau gândirea să-ntrerup.

Implor tot paradisul vostru zei,
Să coborâţi cu ură asupra mea,
Arătându-vă cu ce temei
Vă dau ofrandă inima.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu învins! (Acrostih)

Lungi şiruri nesfârşite-n spaţii
Eterne clipe de visare unde sunt?
Oare s-au pierdut în vaste constelaţii?
Nu le voi găsi tot pe Pământ?

Torn în forme nedecise, evazive,
Elocvente fantezii ne demonstrate,
Măsurându-mi gânduri corosive
Încerc să fie cât mai conturate.

Hula durerilor puţin mă impresionează
Activă inima se luptă să nu cadă,
Iar valurile negre cu mine dansează
Lacome, cerându-mă drept pradă.

acrostih de Mihai Leonte (decembrie 1965)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţii

timpul se relaxează în cântec de cobzar
lumini angelice dansează pe strune
eu am dezlegat misterele din rune
şi-am cumpărat iubire de la aprozar.

Neptun mă surprinde cu valuri albastre
marea fericirii mă cheamă la ea
uneori răsar minuni în calea mea
mă ţin departe de drame şi dezastre.

scormonesc în minte după revelaţii
un rai monumental creşte în mine
în oaza mea de linişte îmi este bine
armonii de gânduri ridic în constelaţii.

conjug universul până la plus infinit
lansez spre el versul care m-a definit.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre infinit

Orga stelelor îmi cântă pe clape
Alergăm prin nesfârşirea de lumină,
Inima ta de inima mea e aproape
Lumea-i a noastră de iubire plină.

Îngeri cu aripi de argint
Ne duc spre catedrala iubirii,
Aşezată-n locul cel sfânt
Pe catafalcul nemuririi.

Îmi zâmbeşti cu gura o floare
Se aprind luminile din stele,
Cât eşti de încântătoare,
Cu şuviţele-ţi rebele!

În curgerea timpului, divină,
Păşim înainte sub bolta cerească,
Contopiţi mână în mână
Ne pierdem în fericirea noastră.

Drumul e lung, e nesfârşit,
Dar cine stă să-l măsoare?
Noi ne iubim. Spre infinit
Suntem fericiţi. E sărbătoare.

poezie de Mihai Leonte (mai 1967)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preludiu XXXV

Mai vorbeşte-mi încă... Aceste cuvinte
le-am dorit de tânăr... Le-am dorit fierbinte
cald fior trezeşte vraja lor adâncă
Mai vorbeşte-mi încă...

Mai vorbeşte-mi încă... Lumea nu se-arată
ale tale vorbe leagănă şi-mbată,
vorba ta - o floare alintând o stâncă -
mai vorbeşte-mi încă...

poezie celebră de Kazimierz Przerwa-Tetmajer din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă curgătoare

Când m-ai purtat pe valurile tale,
Tu, apa mea din depărtat izvor,
Mi-ai rătăcit şi puncte cardinale
Şi reguli cu acelaşi numitor.

Tu ai crescut, crescându-mă pe mine,
Cu ape noi din vechile lumini
Sau ploi născute-n zone celestine,
Cu străluciri prin gânduri fără vini.

Ai tot urcat în curgerea spre-o vale
În care toţi ajungem şi-aşteptăm
Privind în urmă căile banale
Sau culmile ce, încă, le visăm.

Nu mai e mult, o, apă de izvor
Ce mi te-ai scurs atâta drum cu mine:
Ne-aşteaptă apa marelui decor
De după ne-nţelesele cortine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnificaţie

Pe masă buchetul de lalele
Ce le-am cules împreună
Încă nu s-a vestejit
Dovadă că încă îmi păstrezi
Dragostea ce mi-am dorit.

De aceea mi-am luat creionul
Şi le-am schiţat pe o filă albă
Voi căuta să le dau acelaşi colorit
Vreau să ştii că asta-nseamnă
Că te iubesc necontenit.

poezie de Mihai Leonte (5 noiembrie 1963)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă!

Plouă pe suflet, teribil mai plouă
Şi-n mine se-adună o mare de ploi
Inima mea se împarte în două
Când amintirile-s pline de noi, amândoi.

Plouă, dar plouă cu doruri ce dor
Şi curg peste anotimpuri, şiroaie
Avem sentimente care nicicând nu mai mor
Când vine dorul de tine, de mine, de ploaie.

Plouă cu flori, cu gânduri, cu vise
Straşnic mai plouă peste grădini
Plouă în noi cu orgolii şi mândrii interzise
Dar zarea mai poartă încă lumini!

Plouă cu fluturi, cu păsări, cu viaţă
Fantastic mai plouă peste pământ
E-o stare de bine ce-mi dă o speranţă
Că poate fi totul ca un nou legământ!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

INCERCARE

Strig în vasta-mi singurătate
Cuvintele, singur nu le înţeleg,
Încerc din minte să le şterg
Dar ele stăruie pe mai departe.

Caut ca nepăsător să merg,
Să fac lucruri cât mai însemnate
Purtarea-mi să fie în fapte
Numai după real vreau să alerg.

Tac. Supus de forţe importante
Care sunt mici în a lor esenţă
Şi nu pot ocupa locurile vacante.

Dacă sunt trist în aparenţă
Interiorul mi-e pe culmile înalte
Din care iau doar câte o secvenţă.

24 noiembrie 1965 Baia de Arieş

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenusa

De unde vii, pasăre măiastră?
Din ceruri înalte
Ai coborât
Ș i ţi-ai nimicit aripile….

Glasul tău,
Ochii şi parfumul tău,
Mă induce într-o visare cumplită,
Dar ignoranţa ta mă omoară…..

Dorul,
Cumplita tortură,
Ce macină sufletul meu,
Arde în mine!
Ah şi ce dor mi-e de tine….

Teama,
Mă trimite în tăcere,
Mută!
Mă simt în faţa ta
Plină,
De sentimente ascunse
Este inima mea,
Ș i aş vrea să le aflii,
Dar mi-e teamă….

Nopţile plâng şi tremur;
Mi-e atât de teamă,
Că eu oi fi de mult moartă
în inima ta….

poezie de Andreea Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de străini suntem!

Se-aude pe-un tărâm în depărtare
Cum luna îşi recheamă razele-napoi,
Iar pleoapa mea se-nchide, retezând din zare
Un colţ în care îngeri se roagă pentru noi.

Şi nu este-o poveste ce mâine se va scrie
Pe-o coală de-ntuneric cu raze care plâng,
Eşti numai tu, iubire prin alba mea câmpie,
Rugându-mă din vise sub pleoape să te strâng.

Şi nu este trecutul ce încă m mai doare
Sau lacrima de care înc mă mai tem,
Eti tu, ce încă hălăduieşti prin mine ca o boare
Şi îmi arăţi din cum am fost, cât de strini suntem.

Încă aud cum pescăruşii plâng în mine
Şi se mai zbat murind printre catarge,
Cât de străini suntem imi spune şi ziua care vine
Îmi spui şi tu plecând cu valul ce în larg se sparge.

Cât de străini suntem în noaptea care vine
Şi nu vedem covorul de lacrimi aşternut,
Rupt din durerea mare ce azi o am in mine
Şi pierderea de care atâta m-am temut.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai iartă încă un copil...

Mi-e frică de-ntuneric, Doamne,
Nu-mi lua lumina ce-o mai am,
Ci iartă-mă, cu tot cu neam,
Fii blând şi bun cu mine, Doamne!

La Tine-s toate cu putinţă.
Mai iartă încă un copil,
Risipitor şi pueril,
Aducător de suferinţă.

Ştiu că îmi poţi citi în suflet
Şi mă încred că-i unul bun.
Nu mă lăsa s-ajung nebun,
Prin rătăcirea mea din umblet.

Eu îţi râvnesc Împărăţia,
Nu prin durere şi suspin.
De bună voie vreau să vin
Şi să-ţi slăvesc Mărinimia.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea cea mai bună

Mă topesc în focul amintirii
Şi ard ca ceara lumânării,
Mai am în minte trandafirii
Pierduţi în marginile zării.

Nu ştiu în care zeu să cred
Îl rog pe Creator să-mi spună,
Care e drumul meu cel neted
Sau care-i calea cea mai bună?

Tot întrebând, timpul trece,
Tacit îşi face mersul,
Şi nimic nu va mai drege
Cât cuprinde Universul.

Uităm fără nici-o remuşcare
Că am rostit nişte cuvinte,
Cu promisiuni atât de rare
Nu le mai ţinem minte.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!