Felix...

Reflux, oceanele împing în maluri
Şi inima-n artere-n ritm la fel;
Cum pielea explodează în erizipel
Şi dragostea se înspumă-n vârf de valuri.

Se umflă-n unghii, în păr -cum cheratină
Cu sebum şi sudoare-n foc- căldură...
În creier răbufneşte scoarţa-n tevatură;
Tahicardie-n tensiuni d-adrenalină.

E trambulina sau extensia de coardă,
Naveta spaţiului în kerosen arzând
Sau Jet-ul ce refuză a coborâ-urcând...
Plămânu-n inspiraţia pădurilor ce îl dezmiardă.

În supersonic "spin", e timpul la iubire...
Refluxul milenar retrage seva-n vene
Şi mări, păduri se-ncolăcesc epuizate-n lene...
Ah, cât de scurt ne încântăm de fericire!

E un reflux în ciclu, fluxul cu putere,
Ce ne-ntrebăm, în fals, de nu e inefabil;
E cineva mai sus, ce l-a decis, probabil...
Să fie doar clipite, să nu-l ai... "avere"!?

E singura dreptate universală
Fără control d-escroci sau potentaţi
Şi o deplângem cât de scurtă-i, disperaţi...
Da-i unică, un "fair", de distribuţie egală.

O soarbe-n clipe-ntrega omenire;
E plusul de gigant, la hâdul minus,
E-o bogăţie arzând, într-un instant, de Primus...
O năzuinţă-i, un deziderat de trai... O felix... fericire!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flux si reflux

Alerg prin mintea lumii,
Să găsesc un răspuns
La eternul ei flux şi reflux,
Ce schimbă istorii.

Spre ochiul lumii-mi ţin privirea aţintită,
Şi într-un început,
Văd marea liniştită,
Cu fluxul ei ştiut.

Pe apa azurie,
Văd cum se-nghesuie de zor,
Mulţimi de nave încărcate,
Cu tezaur, să ajungă şi pentru viitor.

Dar după fluxul domol şi armonic,
Apare refluxul brutal şi entropic,
Ce-nghite în apele sale-nspumate,
Munţi de trudă şi idealuri visate.

Şi apoi din nou flux,
Şi-un alt reflux...?

poezie de Gheorghe Alionte (9 martie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezultanta sexuală a convingerii

Cât de la fel suntem, e atât de straniu;
atâta de identici pe bucăţi, făcuţi, făcute,
doar un detaliu ne desparte, în craniu;
hormon un pic, ceva-n adaus, lipsă... slute.

În rest păr scurt, sau lung, mijloc subţire,
sau os mai gros... e relativ! Ex pământean
nici nu ar şti! Oricum cuvântul omenire
necunoscut îi e; că limba-i zgomot neînţeles la... marţian!

Doar noi ne ştim şi ne producem prin incest,
mirându-ne la rându-ne de atât aseamăn,
în jur, aici... şi pentru cer om fi vreun test!?...
Şi atunci asemănare-i tot! Şi-n Univers, avem un seamăn!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclu...

... freaticul se tot revarsă din haznale, criptele-n periplu,
într-un melanj cu parfum spart în lacrimi
şi ceva sudoare, în palme, sau în patimi,
cu un lipici de la sărut
şi muls în laptele de supt,
sau scurgeri din gonade,
se amestecând cu sângele, dând roşu în curcubeu cu acolade,
ce stau pe roua dimineţilor ce le prind fortunaţii,
căror le curge încă soarta în raţii,
de picătură după picătură,
în şuvoi, plecând de la izvor,
ce adună în mări, oceane, nor,
spunând că spală lumea, ploaie, doar o apă în ciclu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghinion

Fapt unic sau o înlănţuire fulminantă
Fără control, voinţă, nici dreptate...
Pedeapsă aplicată cu seninătate
De-o machiavelică entitate inductantă.

E-o parte din egalul de balanţă
Pierdut nemeritat de la câştig;
Cum peşte prins, scăpat, rupând cârlig...
E paria la reuşită, dintr-o discrepanţă.

Visezi succese sau pretinzi normalul
-Îndreptăţit de a şti totul şi d-efort-
De ambiţii ce n-ai renunţa nici viu, nici mort...
Şi brusc pierzi tot sau doar esenţialul.

E-o blasfemie de ocult a întâmplării
Ce-mparte lumea în săraci ori fortunaţi.
... Sau din extazici îi transformă în rataţi,
Fără respect! E non valoarea renegării!

Te pierzi! Eşantion de etalon;
Ades poate-l invoci, să ai o scuză...
Neimportant e geniul... minte-obtuză!?!...
Eşti pur şi simplu, la discreţia de-un ghinion!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere

Să pierzi, e implicit să ai;
Mai mult decât pe tine, un integru...
Să-ţi faci balanţa între alb şi negru;
Căci nu poţi pierde, ce de preferinţă, dai...

Ba încă, te poţi pierde, relativ,
În parte sau total, în circumstanţe;
Avutul de o viaţă, în instanţe,
Sau parte, fără noimă sau cu un motiv...

E pierderea de fizic sau de suflet,
De dragi, de amintiri, de viaţă;
Ca şi cum existenţa-i simplă aţă
Ce-o rupi... faci nod. Sau este-un simplu cuget...

Mister, este de ce doar unii pierd;
N-au cumul nici de vis, nici de valori,
Nu pot atinge binele... pierduţii printre nori;
Sunt numai suferinţe, n-au dezmierd.

Să fie doar un tas cu dedicaţii
În care unii au prescris nereuşite;
Un tur de mâini cu minţile zdrelite,
Iar alţii, doar câştig şi incantaţii?

Şi oare cine ţine talere egale
Şi cum împarte greutăţi... nemăsurat?
Cum apriori poate fi-neînduplecat
D-inechitatea; lux şi fericire... cu spitale!?

Să fie doar un minus din egal;
Din ce a fost... scăzut din material?
Sau e un vid, indus universal,
De nerecuperat; cum mortu-i imortal?!?

Cum se acceptă, în singur Univers,
Doar instabilitate şi incertă pace?
Suntem sortiţi, fără de schimb la a bine-face?!...
Lăsaţi-o moartă, nu-i dreptate, nu-i niciun demers!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu lăsa pasiunea să se urce la creier şi să-ţi ia minţile. Reteaz-o încă de la inimă. Cine raţionează în iubire e stăpânul celuilalt. Cel mai sănătos lucru e să te consideri satisfăcut cu prima fază a legăturii, care de altfel e primăvara dragostei. Acolo sălăşluieşte fericirea. După ce ai gustat din mierea ei, ce mai aştepţi? Paradisul n-are numai un şarpe, ci mai mulţi. Vrei să te muşte şarpele geloziei, al infidelităţii sau al abandonării? Veninul lor e rău, câteodată chiar mortal. Du-te şi caută altă femeie, ia-o mereu de la început. Nu sorbi prea însetat din fericire, căci fericirea e insaţiabilă ca apa sărată a naufragiatului: cu cât bei, cu atât îţi creşte setea. O fericire egală e plictisitoare sau mai bine zis nu e fericire.

Mihail Drumeş în Invitaţie la vals (1936)
Adăugat de Ank
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc

La cât de serioasă-i lumea,
chiar cât de gravă,
până la omor,
mai practică joc... până lunea,
când iar se pune pe ispravă
de aneanti vreun om, popor...
şi lasă în fond să se creadă
că-i doar un joc,
de artificii
în pas de marş, ca la paradă,
cu puţin foc,
ceva suplicii...
Imens noroc că totu-i joacă,
o trecere din plus în minus...
pârlit de meci,
făcut să placă;
unde-i un ars şi altu-i... "Primus".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri

Vom face printre valuri, valuri,
şi ne vom cufunda-n apus
atât de jos şi-atât de sus,
prin lumea noastră fără maluri.

Vom face dintr-un vis, un vis
şi-l vom petrece împreună
sub raze argintii de lună,
uitând ce-n stele ni s-a scris.

Vom înota prin fericire
spre malul inventat de noi,
de ieri sau azi ori de apoi.

Va fi o lume cu iubire,
vom fi acolo amândoi,
atât de plini şi-atât de goi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descurajare

Sunt cu mine de mână într-un deşert de suflet. Nu-i oază
Şi aşa-s de însetat de orice şi am frică să n-am... mi-e groază
Că văd numai dune pustii. Nu mai văd pe alţii, ca oameni,
Căci nu e Pământul ce-a fost; adăpat de un "bine", ce-l sameni?!

Se pare că globu-i mai mult, mişunat zi de zi, an de an,
Dar nu mai se simte bun-simţ, dăruire, prieten... E ban!
Se discută de el, e cota înălţimii, e-un dar să-l deţii fără scrupul, să fie...
Şi-i bob de nisip; tot, cât el de ar fi nu-i îndeajuns tot, cât de-a fi bogăţie!?!

Mă bântuie aspru tăiosul de vânt şi întind mâna ca orbul
S-ajung nu ştiu unde şi alunec în gol peste os dezvelit de amintiri, sau de corbul
-Ce una şi alta-s- la fel de înţelepte, să creadă c-a fi nu-i răsuflet...
Doar singur, de gând, sau culoare eternă... este veşnic, el, suflet!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prenăscut

Am fost ouat în mai devreme
Şi ce târziu realizez
Din obiceiul fără miez;
De-i adevărul puf, sau pene?!

Sărbătorim toţi aberant
Venirea-n lume, delivrarea
Şi nu-nceputul, procrearea...
Cum n-am fi noi cel important!?

Cât fals, e atâta nedreptate
Când m-am schimbat; întâi celulă
Şi strugure, o libelulă
În cocon, un cerc c-un şir de spate...

Am fost o beluga, doar creier,
Cu membre ca de salamandre,
Un pic căţel, un şir de meandre
Până să-mi strig că sunt!... Cum greier!

Apoi, îs-o pierdere antumă
Că-n mare sunt cum am fost mic;
Doar lung şi mai deştept un pic!...
Un fel de fel, sol de cutumă.

Revendic minim nouă luni
Ce-au fost cât o eternitate;
Un patern, nu paternitate,
Pe-un flux matern... clonând străbuni!

E drept am fost favorizat
De-o mamă, un tată cerţi, reali
Cu gând să-i fac eu imortali!...
Căci ciclul nu mi-au avortat!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Loterie...

... de când mă ştiu, sau poate dinainte,
viaţa mi-o joc, se pare din părinte,
ca pe un zar ce îl arunc, cred eu,
dar mai e unul, ce nu-l am şi-i cel mai greu,
că nu-l deţin, să pot să dau vreo dublă,
să pot s-am sănătate cu o liră, o rublă
şi fericire, deci amestec să fiu tot,
un aruncat, aşa de altcineva şi să nu pot
să-mi aleg număr preferat, rolul ce-l joc,
cu cine exact şi în ce fel, sau în ce loc...
şi aşa, la câtă minte am şi am avut,
mi-am jucat viaţa, până acum şi am pierdut!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe valuri line de iubire

Alene coborând pe dealuri
Încet amurgul s-a lăsat
Nici apa nu şopteşte-n maluri
Şi-atâta linişte e-n sat.

În grabă una câte una
Făcliile nopţii s-aprind
În zare se vesteşte luna
Iar eu în braţe te cuprind...

Şi îmbătaţi de fericire
La piept strângându-te cu dor
Pe valuri line de iubire
Ne legănăm plutind uşor.

Nu ştim, e cânt sau poezie
Un freamăt dulce în frunziş
E noapte clară şi târzie
Căci timpul trece pe furiş.

Răpiţi de vraja fără seamăn
Am vrea ca vremea-n loc să stea
Când visurile noastre deapăn
Cu fir de doruri dragostea.

Iubito!... Iubite!... şoptim cu drag
Sfânt adevăr cât ne iubim
Cu-al lacrimilor mândru şirag
Noi inimile ne-mpodobim.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Explicaţie

Încerc într-un târziu să aflu ce-i esenţă
din trecerea prin timp, galop de existenţă,
căci naştere şi moarte nu ar avea mobil
la om, la vertebrate!?... Cum moartea-i la bacil...

... indus în lanţ, mecanic, mim la necerebrate
fără de gând în simţuri, mesaj, celeritate,
neştiind c-a şti-i s-aleagă a face e reprodus;
nimic decis, doar ciclu cu naştere-n apus!

Mintea, singură-i scula de vrând; e programată
în parcurs de drum s-adune în fiu uzatul tată
şi-n pus la cap fărâme, neantu-o aberaţie
din fost, citit, exist test... Nou s-aibă explicaţie!...

... deci singurul motiv de-a fi e-o dizertaţie
şi atunci; etern aş fi... sau ioc, de-mi fac total ablaţie?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea-i mult pre juvenilă

N-am înţeles şi n-o să înţeleg, se pare,
De ce e dragostea atât de multă la început?
De ce doar tinereţii pare ar fi avut
Şi apoi de ce, din ce în ce, mai mult e-o încercare?

Pentru ce e iubire fără înţelepciune,
Ca şi cum parc-ar fi lipsită de virtute,
De vreun control de sine, doar cuceriri avute...
De ce nu ne-am iubi cum şi la soare... apune?

Nu sunt matur 'ndeajuns amorul să-l discern,
Să aflu din ce naşte; din suflet, ori frumos?...
Ş-n timpu-n anticar, tabloul preţios,
De ce nu-s adoraţii, la fel... Etatea-i tern!?...

Parcă-i un pic păcat... aşa cum nu-i etern...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fie ce-o fi

(apoi şi la urma urmei)

clipa lasă urme-n inima omului
precum seminţele căzute-n deşert
încolţite-n adierea de ploaie

într-un decor de pictori trăzniţi
pe o pânză de corăbii pusă-n rol de broderie
tu cu gândul dus în stele te-ai împuns în Poezie
într-un răgaz de suspin
o ramură de măslin
înflorit

Colecţionarului i-am promis un tablou
cu portretul femeii cu cercel de scoică

pianul care nu există, jumătate pian şi jumătate clavecin
l-am cumpărat de la un vecin,
marea era in reflux
femeia ieşise să culeagă scoici
pe plaja unei mări
cu flux şi reflux

apoi şi la urma urmei
important este să nu ne pierdem
şi să ne ţinem de cuvânt
din aer
din vânturi
dintr-o flacără de joc
poate chiar din nimic

o clipă de Lumină se întinde peste-un an
într-un port al veşniciei

un ţiuit ca de greier
se joacă prin creier
evident o iluzie
ceva introductiv
de motiv
sau altceva

fie ce-o fi

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct... e

E un nimic, sau e-o planetă,
O sferă, sau un vârf de ac.
E-o ţintă-n tras cu arbaletă,
Sau e-un sfârşit... venit de hac.

E pus, când vrei să ai respect,
Un loc pe hartă, o insistenţă.
Repară ades ce e defect...
E-un semn de plăcută prezenţă.

Pe-obraz, un şarm poate să dea,
Ori melanom, e la plecare.
E-un crez pe cer, de-a fi o stea...
El, aripând suflet să zboare.

Mai multe-n zar sunt un noroc
Şi-n fotbal, maximum sunt trei.
E un răspuns pentru deloc,
Sau un sfârşit când vrei să închei.

Pe "i" e accent, sau frază încheie...
E de început şi de reper.
La clasamente, ele-s cheie...
C-un punctator, tare-i... sever.

Trei scrise, pauza o fac
Şi poate fi loc de plecare.
Ce-i bis, e scurt... multiplicat...
De miră, pus, e-o... arătare!

Vreau să mă pun la..., cu el,
Că pân' la un... aş şti totul
Şi... cu... îs şi eu, la fel;
Ne... ual, rămân ne totul!

Pe boltă-i led de-o imensitate
Şi-n microscop mărit, e-un coc,
Iar de vedere-s... acceptate
Şi-acum l-apăs... că-l am în toc.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atotcuprins egoism

Chiar înainte de-nceput, cât tot e încă doar sămânţă,
E-o basculare de "întâi", de competiţie acerbă
De-a " face" oul numai unul, coroana fiind o simplă jerbă
Fiindcă în dramă nu e pudic, doar ludicul, ca-ntr-o Săpânţă.

Se înalţă pomul să umbrească mai mult să ia din vârf, din soare
Şi Luna ar vrea la fel de mare, pitindu-şi astrul în eclipsă.
Călugăriţa după ce-a iubit îşi adoră amorez cu "lipsă",
Iar reuşita de nu-ţi iese, a altuia-i! Sau..."o încercare"!

Aşa multă diversitate, în tot, ar părea altruism,
Dar tot se îmbrânceşte-n ego, perpetuu punitiv tacit
De nu cuvântă, sau ţipat, de rage c-are apetit
Doar pentru el; c-aşa progresul se învaţă, doar cu eroism!...

Atotîntins, tot ce există e-un zbucium surd, de "egoism"...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofrandă poeziei

Ciudat, cum poezia nu-i doar sunet,
Cum muzica, ce-i şi fără cuvinte...
La fel ca fulgerul de mut, iar tunet,
Ea-i, spus luminii... sau poate la fierbinte.

Proza, e epicul de viaţă şi nescrisă...
Scurs! Nu se compune, este!
Poate de aceea film e fraza zilnic zisă;
A fiecăruia... Eroul de poveste.

Poem, este mai mult, pictură,
Tabloul de-un ceva, alt, fel,
Nu poza moartă de la o natură...
E pana zborului, sau colorat penel!

Povestea, poate-i scrisă, o proză,
Doar derulată ca pe un covor.
Poetul, face el din sufletu-i o roză,
Chiar dacă spin îl taie... toate-l dor.

E diferenţa între a retrăi creat,
Documentarul, sau un filmat, regie.
Poetul nu-i doar vieţii plagiat...
Cum tril, nu-i îndeajuns o melodie!

Ce-i drept, sunt toate văz, în spus... e
Pe note, litere, culori, argilă, piatră.
Doar că pot fi de un real impuse...
Sau o surpriză neştiută, un... "Iată!".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozităţi exterrice

De-aş fi vizitator 'n planetă nouă
Aş avea sigur multe întrebări;
De ce-ar fi gazdele nu una, două
Şi pentru ce atâtea tevatură, alergări?

N-aş înţelege cum deşi-s la fel
Şi unii-i pedepsesc pe alţii inutil
Când loc e-un singur şi eternel
Nu-l au... O iau mereu din stadiul de copil!?!

Mai grav, n-au toţi aceleaşi daruri
Şi le fac tocmai cei ce n-au
Consumând clar de zi până ce staruri
Le luminează-n puncte dragoste, ce dau!

Ciudat, adesea se adună-n gloate
Şi scot straniu de sunet, dau din mâini
Pentru câţiva sau unul; venerându-i poate
Sau se-nfruntând s-aibă mai multe pâini?

Şi cum dispun de surse, am făcut contul;
Că nici nu-i necesar atâta zbucium,
Căci tot le e foarte scurt şi-s doar acontul
De-o lume... Ce-alertez c-un lemn, ce-i zice bucium!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Origine de nesfârşit

Printre altele, lumea se iubeşte
ca să fie!...
În loc numai atât să facă
-nu ambiţiile să-şi zacă-
că de altfel n-ar fi vie...
restul, totul, putrezeşte!

Rămâne, înseamnă, valabil
numai sentiment
-şi nu oricare, doar cel mai profund-
unicu-n fond, ce ne asigură rotund,
incipient
şi, mai uşor realizabil!

Neînţeles însă, iubirea
nu ar avea, adesea, vreun control
şi atunci cum ştie
cât să fie, sau nu fie...
poate de aceea îşi inversează rol...
şi astăzi şi-a uitat menirea?!

Oricum nu risc, o practic chiar de mă întrec... mă-ntrec cu firea.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!