Fie ce-o fi
(apoi și la urma urmei)
clipa lasă urme-n inima omului
precum semințele căzute-n deșert
încolțite-n adierea de ploaie
într-un decor de pictori trăzniți
pe o pânză de corăbii pusă-n rol de broderie
tu cu gândul dus în stele te-ai împuns în Poezie
într-un răgaz de suspin
o ramură de măslin
înflorit
Colecționarului i-am promis un tablou
cu portretul femeii cu cercel de scoică
pianul care nu există, jumătate pian și jumătate clavecin
l-am cumpărat de la un vecin,
marea era in reflux
femeia ieșise să culeagă scoici
pe plaja unei mări
cu flux și reflux
apoi și la urma urmei
important este să nu ne pierdem
și să ne ținem de cuvânt
din aer
din vânturi
dintr-o flacără de joc
poate chiar din nimic
o clipă de Lumină se întinde peste-un an
într-un port al veșniciei
un țiuit ca de greier
se joacă prin creier
evident o iluzie
ceva introductiv
de motiv
sau altceva
fie ce-o fi
poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
