Fie ce-o fi

(apoi şi la urma urmei)

clipa lasă urme-n inima omului
precum seminţele căzute-n deşert
încolţite-n adierea de ploaie

într-un decor de pictori trăzniţi
pe o pânză de corăbii pusă-n rol de broderie
tu cu gândul dus în stele te-ai împuns în Poezie
într-un răgaz de suspin
o ramură de măslin
înflorit

Colecţionarului i-am promis un tablou
cu portretul femeii cu cercel de scoică

pianul care nu există, jumătate pian şi jumătate clavecin
l-am cumpărat de la un vecin,
marea era in reflux
femeia ieşise să culeagă scoici
pe plaja unei mări
cu flux şi reflux

apoi şi la urma urmei
important este să nu ne pierdem
şi să ne ţinem de cuvânt
din aer
din vânturi
dintr-o flacără de joc
poate chiar din nimic

o clipă de Lumină se întinde peste-un an
într-un port al veşniciei

un ţiuit ca de greier
se joacă prin creier
evident o iluzie
ceva introductiv
de motiv
sau altceva

fie ce-o fi

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!