Călătorul obosit şi însetat

Ce toamnă ar fi, timpul frunze de-ar avea;
Prin frunze că ne-am iubi: şi din pom frunze-ar cădea,
Dar timpul are primăvară, cu flori frumos mirositoare
Să tot îţi pierzi vremea pe-afară, ţopa ţop, din floare-n floare.

Bate-un vânt călduţ de vară, şi eu văd un călător
Se grăbeşte, este seară, este scumpul cititor,
Pare obosit, agale, dar păşeşte mai departe
A parcurs o lungă cale, citindu-mi această carte.

Acum bate la portiţă, a văzut lumină-n casă
A văzut că am guriţă, şi am vocea foarte groasă;
-Aşadar, este bărbat, este-n casă, nu greşesc
Şi mai tare am să bat, să iasă, să îi vorbesc.

-Cine bate, cine bate, cine bate-n poartă tare,
Intră, că am descuiate, şi-ncuiate şi se pare?
-Nu vă supăraţi, sunt eu, sunt un simplu călător
Sunt trimis de Dumnezeu, sunt bolnav, şi simt că mor.

-Atunci intră, să vedem, să vedem ce boală ai
Şi apoi, dacă putem, şi cu inima, cum stai?
-Păi stau bine, mulţumesc, bate mai încetinit
Şi-aş dori, ca să citesc, altă carte de citit?

-Apăi, dacă vrei o carte, nu prea ştiu ce să îţi zic
Sui pe cal, mergi mai departe, şi te mai opreşti un pic.
-Da, dar ştiţi, că nu am cal, şi sunt tare obosit
Am un singur papagal, şi care m-a însoţit.

-Atunci, pune papagalul, să vorbească pentru tine
Şi să îţi aducă... calul, din ogradă de la mine.
-Mulţumesc, dar să vedeţi, papagalul nu vorbeşte
Şi vă rog, să mă credeţi, toată ziua – leneveşte!

-Va să zică... e bolnav, şi nu ştie să vorbească,
Leneveşte, e trândav; ştie vorba păsărească?
-Nnu... prea ştie, sau nu ştiu, poate ştie... mititelu,
Mă priveşte, este viu, şi latră... precum căţelu.

-Aha-ha, am înţeles, a trăit printre căţei
Şi acum, el, a purces, să-mi fure... căluţii mei?
-Vă-nşelaţi, nu suntem hoţi, n-am venit să vă furăm
Am venit, de vrei, şi poţi, să ne laşi să înserăm...?

-Intr-atunci, în a mea casă, îţi aprind o lumânare
Pune-te uşor la masă, să îţi pregătesc mâncare.
-Vai ce suflet mare-aveţi, aşa om, n-am mai văzut
Poate-mi spuneţi, ce sunteţi, şi de unde-aţi apărut?

-Păi de unde să apar, eu aici stau, locuiesc
Îmi duc viaţa cu amar, pentru voi: că vă iubesc!
-Vai ce suflet mare-aveţi, meritaţi o casă – vilă,
Lăutari şi cântăreţi, şi nu o casă... umilă...?

...
-N-am nevoie, de o casă, casă mare, balamuc;
Am nevoie, doar de-o masă, şi de scris să mă apuc.
-Aha, sunteţi scriitor, am ştiut noi ce sunteţi,
Vreţi... să fiţi nemuritor, şi toată ziua scrieţi?...

-Te înşeli, mai am grădină, mai am multe animale,
Dacă vrei... am şi pişcină, pentru obosita-ţi cale?
-O piscină?... nu se poate, nu o văd, şi mă minţiţi:
Eu vă văd... un rupte coate, şi tare sărac... trăiţi.

-Uită-te puţin mai bine, sau întreabă... papagalul
Care te-a-nsoţit la mine, sau de nu: întreabă calul?
-Domnule, cine sunteţi? Văd că sunteţi suflet bun
Şi cal, văd, că nu aveţi, şi păreţi, a fi...

-Nebun, cred c-ai vrut a spune, şi cred că te-ai ruşinat
Iată, a-nceput să tune, şi afară, a plouat!
-Domnule, afară-i soare, soarele-i la asfinţit
Este o căldură mare, şi iar cred că... m-aţi minţit?...

-Nu te mint, vedere n-ai, eu trăiesc în viitor
Am pişcină, am şi cai, şi muncesc pentru popor.
-Domnule, nu te-nţeleg, am crezut că eşti om viu
Răguşit, glasul îmi dreg, şi îţi spun... că eşti diliu!

-Ha, ha, ha, ce glumă bună, unde vrei să mi te duci,
Căci afară, plouă, tună, şi tu esti, doar în papuci?...
-Ai dreptate, plouă tare, şi cred... "c-ai", avut dreptate
Mai pune-mi, ceva mâncare: ai şi cal, ai şi de toate!

-Am de toate, că muncesc! Ce credeai... că sunt diliu?
Pentru voi mă străduiesc, zi şi noapte să vă scriu;
Dacă vrei, să mă citeşti, te rog să nu fii zgârcit:
Domnului, să-i mulţumeşti, că ţi-a dat, cărţi, de citit!

poezie de Paul Preda Păvălache (7 aprilie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greierele şi furnica

Cri, cri, cri, sunt necăjit
Stau aici şi mă gândesc,
Frigul iernii a venit
Şi cred că mă prăpădesc.

- Vai de tine greieraş
Milă îmi este de tine,
Eşti plăpând şi copilaş
Şi nemiloasa iarnă vine.

- Cine eşti, de mi-ai vorbit?
Eu sunt greierele mic,
Frigul m-a înţepenit
Nu pot mă misca, nici pic!

- Uită-te aici în jos
Eu sunt micuţa furnică,
Iar tu, greiere frumos
Nu vrei, să vii la "mămica"?

- Nu te văd, cine-mi vorbeşte?
Unde-mi eşti, "mămico"?
Cald şi vară nu mai este...
Aha, te-am văzut... furnico!

- M-ai văzut, dar nu sunt mare
Sunt mai mică decât tine,
Vino, să îţi dau mâncare;
Vino-n casa mea la mine...?

- Mulţumesc dragă furnică
O, ce bine-i la căldură,
Eşti harnica mea "mămică";
Dă-mi ceva să bag în gură...?

- Ia de-aici, te ospătează
Am mâncare, am ce vrei,
Uită-te şi vizitează
Şi provizie să-ţi iei.

- Mulţumesc "mămica" mea
Aş vrea să rămân la tine,
Afară e iarnă grea
Şi la tine-n casă-i bine...?

- Dragul meu, nu prea se poate
Trebuie... să ne gândim!
Furnicuţe, suntem toate:
Le adun, ne sfătuim...

- Mulţumesc, dragă furnică
Vă rămân foarte dator,
Afară, fără păpica
Într-o zi, sau două, mor.

- Noi, furnicile, ne-am strâns
Greierele-l judecăm,
Căci, de mila lui am plâns;
Ce ziceţi, afară-l dăm?

- Nu vă rog, fie-vă milă
Este tare frig afară,
Pot spune a mea idilă
Cântându-vă, la chitară...?

- Cântă-ne, acum, cu foc
Fericite noi să fim,
Şi-obosite de-atât joc
Toată iarna, să dormim.

- Eu vă cânt, vă cânt, vă cânt
Eu vă cânt neîncetat,
Afară e ger şi vânt
Şi pe loc aş fi-ngheţat.

- Greiere, rămâi la noi
Şi te-nfruptă din bucate,
Am făcut un muşuroi
De ger să fim apărate.

- Mulţumesc, aici iernez
Este cald, este mâncare,
Cu chitara vă distrez
Fără de-ncetare!

- Greiere, îţi mulţumim
Odihneşte-te, de vrei,
Fericite ne simţim
Chitara, tu, când ţi-o iei.

- Mulţumesc, m-am odihnit-
Toată vara pe pământ;
Eram de foame lihnit
Şi acum vreau să vă cânt!

- Cântă-ne atunci, cânt vrei
Noi poate vom adormi;
Mă duc, la copii mei:
Născuţi, ce vor fi.

- Mulţumesc, încă odată
Nu ştiam că eşti regină,
Eşti "mămică", minunată
Şi de dragoste eşti plină.

- Dragostea e lucru sfânt
Dragostea-nseamnă copii,
Fără dragoste,-n pământ
Nu poţi pe pământ să fii.

- Într-adevăr, îţi dau dreptate
Dragostea e lucru sfânt,
Strângi, aduni, şi ai de toate
Adunate, sub pământ.

Da, toată vara au muncit
Au muncit cu drag şi spor,
Gândindu-se, la iubit:
Eu, regina, să nu mor!

- Eşti plină de-nţelepciune
Mulţumesc, la nesfârşit!
Sunteţi furnicuţe bune
Şi-n căsuţă, m-aţi primit.

- Vai de greierii ce n-au...
N-au căldură, n-au mâncare,
Şi-ngheţaţi afară stau:
În stare, de hibernare.

- Furnicuţo, este greu
Aşa cred că ne-am născut,
Ştie, numai, Dumnezeu
Ce păcate-am mai făcut.

- Noi, nu cred c-avem păcate
La rele nu ne gândim,
Suntem, suflete curate
Fericite, ne iubim.

- Furnicuţo, ai dreptate
Ne iubim, cântăm frumos,
În lume, avem de toate
Dacă le strângem de jos.

- Da, avem hrana la picioare
Dar nu vrem deloc să fim,
O furnică, strângătoare
Hrană să agonisim?

- Ai dreptate, vara stăm
Avem de mâncare,
Mâncăm bine şi cântăm
Lenevind la soare.

- Greierilor, să le spui
La vară, să se gândească,
Să-şi mai pună pofta-n cui:
Iubind – să muncească!

- Furnicuţo, le voi spune
Să se lase de cântare,
Şi-n cămări ca să adune...
De mâncare!

Numai că... va fi cam greu
Darul nostru-i să cântăm,
Să cântăm, vara, mereu
Iar de tine, să... ui-tăm.

fabulă de Paul Preda Păvălache (12 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virtualul mărţişor, dăruit cu dor, scumpului meu cititor

Virtuale mărţişoare, cadouri am dat
Într-o zi cu soare, până pe-nserat.
Rămâne anul următor, să mai dăruiesc
Tot aşa... un mărţişor, dar să-l tipăresc:
- Uite câte mărţişoare; cumpără-mi un mărţişor
Aş dori această floare, sau un porcuşor...?
- Lasă-mă să mă gândesc, ştii că sunt zgârcit
Un cadou îţi dăruiesc, cred că l-am zărit...
- La ce esti un zgârcioman, ia-mi un lănţişor?
Mai trece un an, şi poate că mor.
- Aoleu, ce rea mai eşti, nu-ţi mai iau cadou!
Râzi, şi vrei să mă prosteşti, şi gândeşti că-s bou?
- Tare prosticel mai eşti, eşti tare zgârcit
Într-o zi, mă părăseşti, şi nu-mi eşti iubit?
- Sunt iubit, dar nu sunt prost, nu mă cicăli!
O să ne facem un rost, şi ne vom iubi!
- Râdeam, uite, de-un... băiat, poate că îl ştii,
Dă cu banii, şi e beat, vorbeşte prostii...?
- Orbească, cine îl ştie, este-un beţivan
Râde, de a lui prostie, este un golan!
- Uite pe cine-am văzut, ce mai faci Marine?
Într-un birt noi am băut: mi-amintesc de tine!
Taci din gură... Mihăiţă, că nu mă cunoşti!
Că-ţi închid a ta guriţă... vai, cât sunt de proşti!
- Unde zici, mă... c-ai băut, de ce m-ai minţit?
Dar când bei, şi ţi-a plăcut, nu mai eşti zgârcit?
- O, fă, stai că îţi explic, eram supărat,
Rătăceam pe-aici... un pic, şi m-am îmbătat!
- S-a-mbătat de supărare, de mai multe ori!
Cumpărase, cred, o floare, sau mai multe flori...
- Uite pe cine-am iubit, şi-ncredere am avut:
Minţi, şi te-am descoperit, ce durere mi-ai făcut...
Pentru ce, tu, nu mi-ai spus, că-ţi place să bei;
Unde, cadoul l-am pus, înapoi să-l iei!?...
Luaţi-vă-amândoi de braţ, duceţi-vă, vă-necaţi!
Urcaţi-vă într-un laţ, şi vă spânzuraţi!
Iar dacă, mai îndrăzneşti, un cuvânt să-mi zici
Mă supăr, şi te trezeşti, peste faţă: plici!
- Eu mă scuzi, că n-am ştiut, de ştiam: tăceam;
Un necaz că v-am făcut, şi suntem, şi... neam.
*
Cel ce bea şi chefuieşte, casă-n viaţă nu va face
Într-o zi, tot sărăceşte, şi nu îi va place:
Tot ce el agoniseşte, la gunoi, va zace;
Ia aminte dacă vrei, nu iubi beţia:
Tu te vei trezi că bei, şi-ţi pierzi căsnicia!
Orişicine-i beţivan, casă, nu va face:
Rămâne, fără un ban, şi, sărac, va zace.

poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (22 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua îndrăgostiţilor 2012

Ştiam, ştiam cândva să zbor
Şi numai ştiu.
Ştiam, cândva să mor
De ce sunt încă viu?

Visez, visez că zbor
Şi mă trezesc.
De tine... mi-este dor
Şi te doresc.

Văd, sau poate că visez
Văd o luminiţă.
Doresc, să mă distrez
Doresc a ta guriţă.

Te văd, îţi văd guriţa
Eşti tu, eşti minunată.
Te chiamă... Luminiţa
Departe-ai fost plecată.

Spune-mi, de ce-ai venit
De ce mă vizitezi?
Cumva, ţi-ai amintit
Şi vrei să te distrezi?

Spune-mi, şoptind uşor
Spune-mi, dacă mă placi.
Şi dacă, ţi-a fost dor
O vizită să-mi faci?

Spune-mi, cum o mai duci
Cu sănătatea, banii.
Spune-mi, că te usuci
Mi te usucă anii?

Spune-mi, tu, ce mai faci
De mult, n-ai mai vorbit.
Şi spune-mi, de ce taci
De ce m-ai părăsit?

Ştiam, că nu-mi vorbeşti
Ştiam, ştiam.
Ştiam, că-ţi aminteşti
Şi nu greşeam.

Şi eu, mi-am amintit
Mi-am amintit de tine.
Şi eu, m-am tot gândit
Că Luminiţa-mi vine.

Ia loc te rog, şi stai
Statul, e gratuit.
Poate îţi vine grai
Şi poftă de iubit.

Nu vrei, stai în picioare
Şi cred că oboseşti.
Îţi creşte... aripioare
Şi sper să te trezeşti.

Acum, te-ai răzgândit
Te-ai aşezat pe pat.
Citesc al tău privit
Priveşti îngândurat.

Acum, tu, ai clipit
Şi-o lacrimă îţi vine.
M-atingi, ţi-ai amintit
Ţi-ai amintit de mine.

Acum, şi eu te simt
Eşti sinceră şi rece.
N-aş vrea să mi te mint
Şi un fior îmi trece.

Acum, te-ai răzgândit
Şi vrei să te ridici
Îmi dai, ultim, privit
Şi-ai vrea, ceva, să-mi zici.

Să-mi zici... că ai venit
De mine ţi-a fost dor.
Ai lăcrimat, privit
Şi n-ai făcut amor.

Şi te-nţeg... prea bine
Ai fost a mea soţie.
Porţi, amintirea-n tine
O amintire vie.

Şi te-nţeleg... cum eşti
Cum eşti, şi cum vei fi.
Cu timpu... 'mbătrâneşti
Şi vom îmbătrâni.

Şi te-nţeleg... acum
Acum sau niciodată.
O vizită, un drum
O zi, îngândurată.

O zi, care o ştiţi
O zi... deosebită.
O zi, de-ndrăgostiţi
O zi, sărbătorită.

poezie de Paul Preda Păvălache (14 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste în versuri

Mi-a trimis mama scrisoare pe la miezul nopţii-n vis... îmi cerea un cal de mare să se mute-n paradis...
-Dar, nu eşti în rai, Anică, că păcate n-ai avut? Nici măcar n-ai plâns vreodată, cât de mult te-ar fi durut...
-Ba am plâns pe-ascuns, măi, mamă şi-am şi suduit, să ştii... de unde să ştiţi voi asta, eraţi doar nişte copii...
Şi mai am păcate multe, mi le ştiu eu, nu se spun.. doar la vreme de spovadă, de prin minte mi le-adun...
-Nu cred, mamă,-n astă lume, toţi păcătuim cumva... dintre toţi, mai vinovată nu eşti tocmai dumneata...
-Atunci, de ce m-a luat moartea, când doream să stau cu voi? De-aş avea bilet de voie să vă văd şi plec 'napoi!
-Ştii că asta nu se poate, însă vom veni curând, să ne-aştepţi la miez de noapte, nu-mpreună, ci pe rând...
-Pe acasă ce mai este, toate sunt la locul lor? Că mi-e tare dor de casă şi de voi îmi este dor...
Flori mai sunt pe la morminte, sau uscatu-s-au de vânt? Pe cine întreb mă minte, sau nu spune un cuvânt...
Sunt pe lista de-aşteptare, să mă ierte Dumnezeu, să-mi dea drumu-n Raiul Mare, că-n cel mic e mult mai greu... Şi trimte-mi înc-o carte, ''Dincolo de cer'' e gata, poate ai mai scris poeme... dă-mi şi una pentru tata!
-Toate-s bune şi frumoase, mamă, cum ni le-ai lăsat, doar de dorul dumitale-n chinuri mai mereu mă zbat...
Am mai scris, scriu ca nebuna, dorul să mi-l ostoiesc, când privesc în noapte luna şi în ea nu te găsesc...
Cum să-ţi spun că nu e bine şi că iadul e aici? Mi-e necaz şi mi-e ruşine că te mint... suntem furnici...
Nu avem nicio putere, n-avem pâine şi bolnavi ne târâm printre ruine cu paşi zdrobiţi ca de sclavi...
A venit vremea aceea când spuneai că ne-om ruga să ieşiţi voi din morminte şi noi viii vom striga
Să intrăm în locul vostru, schimb să facem de iatac... cum să-ţi spun eu toate astea? Mai bine mă-nchin şi tac...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere

Nu sunt bolnavă!
Dar inima mă doare,
Că ai plecat de tot,
Şi m-ai lăsat, în lumea asta mare,
Şi tare greu, îmi este fără tine,
Măi, omule! Unde te-ai dus,
Îţi merge bine?
Nu-ţi este dor, să fii,
Din nou cu mine?
Plumburiu e cerul
Şi plouă tare afară,
În casă, liniştea-i apăsătoare,
Privesc tabloul nostru, pe perete,
Mă uit la poze,
Că mi-e dor de tine,
Şi sufletul, tare mă doare,
Că nu eşti lângă mine.

Mi-e tare foame, şi-aş mânca,
Dar n-am cu cine împărţi mâncarea,
Şi mi se pune iarăşi,
Noduri mari în gât,
Şi plâng cu mult amar,
Fulgerătoarea ta plecare.
Căci, fără tine, viaţa e pustie,
În casă, lipseşte gălăgia ta,
Copiii îmi vorbesc mereu de tine,
Şi mie, mi se frânge inima.
Ce scurtă-i viaţa, şi nu o preţuim,
Ce scurtă-i fericirea,
Şi câţi, de ea au parte?
Ce minunat era, când eram toţi,
Şi câtă tăcere după a ta moarte.
Acum pluteşte în casă,
Liniştea, şi umbra amintirilor,
Cu vise, încerc să m-amăgesc,
Şi false stări de bine.

poezie de Valeria Mahok (15 iunie 2001)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te peţesc femeie

Să nu pleci aşa departe,
Nu ştiu cum să fac, să-ţi spun?
Îţi pot dărui o carte,
Dar nu pot acelaşi drum.

Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puţine,
Dar, te rog, tu, ţine minte
E cam tot ce am la mine.

Nu pot ca să îţi promit,
Luna, stele de pe cer,
Aş minţi, nu vreau să mint
Şi apoi iertări să-mi cer.

Aş putea să spun nevrute
Şi apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Şi tu ştii c-aşa-i mai bine.

Pot să îţi dau mii de flori
Să-ţi pun lumea la picioare
Şi să te ridic la nori,
Dar să nu-ţi iau ce te doare.

Nici măcar o veşnicie
N-am să pot să îţi ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ţi dau, dar să îţi cer.

Îţi pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Şi să te dezmierd în şoapte.

Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.

Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aş fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite aşa, o să vrei oare?

Vreau să te peţesc femeie
Cu ce am şi ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.

Astăzi încă sunt hoinar,
Şi mă simt aşa de bine,
Port o zi în buzunar,
Şi-o petrec în ochi la tine.

Mă inundă a ta privire,
Nu ştiu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de ştire,
Dacă ai liber un pat.

Nu cred c-ai inima rece,
Să mă laşi să dorm afară,
Nu ştii cine poate trece,
Şi mă fura, a câta oară?

Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ţi dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!

poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai tare

Of, ce mai vară! Doamne, ce căldură!
Îmi las regina-n casă, dau o tură!
Mişcări premeditate, joc de şah?
De unde?! – vreau s-aud cuvântul "ah".

Era, azi-noapte, la televizor,
Un film cu "oh" şi "ah" – credeam că mor! –
Dar uite c-am scăpat şi am trăit
Să văd, la mare, înc-un răsărit.

Nu-l văd prea bine, fără ochelari
Căci am luat la mine doar dolari
Să am şi eu, acolo, de-o cafea
Şi, poate - cine ştie? – de-altceva.

Mergeam, la malul mării, pe nisip,
Cu crăiţarii cocoloş în slip,
Şi-a apărut... atât de singurea!
Mai poţi să zici că viaţa este rea?

Cum am văzut-o, am simţit în gât
Un fel de nod, dar, pasu-mi hotărât
M-a îndreptat spre ea şi... am ajuns
La capătul puterii. Chiar am plâns,

Că-n tot ce-a fost, ce este şi va fi
Ceva mai tare, nu ştiu de-oi găsi:
Atât de liniştită şi bălaie,
Sirena mea... clădită din pietroaie!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori iubita mea

Am să-ţi mai scriu din când în când
Să nu te superi, doar în gând
Doar despre cum ne-am cunoscut
Despre imagini ce-au trecut

Sunt clipe ce-au părut un vis
Sunt amintiri de care-am scris
Ai apărut în viaţa mea ca din senin
Nu mă-ntreba de ce tu eşti al meu destin

Aş vrea să ştiu ce îţi doreşti
Să ne vedem doar să vorbim
De întâmplări ce le-am trăit să ne amintim
Sau vrei să-mi spui că mă iubeşti

Stau şi mă gândesc dacă e vis sau realitate
Atunci când tare inima îmi bate
Când totul se petrece cu multă voluptate
Cred că trăim o altă realitate

Iar uneori când mă mai bănuieşti
Din nu ştiu ce motive
Că viaţa ce cu mine o trăieşti
Ar îmbrăca şi forme mai fictive

Nu vreau să fi un martor trist
În faţa unui acatist
Ce-l dau în mod eufemist
În jurământul meu pe Crist
 
Vezi tu iubita mea
Atât de dor îmi e de tine
Şi nu mă pot doar lamenta
Te vreau aici, chiar lângă mine

În clipele când te tot strig
De disperare şi de frig
Chiar dacă este vară-afară
Trăiesc în lipsa ta, o vreme glaciară

Mai ţine-mă în braţe strâns
Te rog nu mă lăsa în plâns
De mine să întrebi cândva
Când îţi faci timp sau poate,
Uneori iubita mea
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este bine să-ţi faci iarna sanie şi vara car?

Eşte anotimpul rece, este ger, pe cer sunt nori
Stau să văd cine mai trece, geamul are... "flori";
Trece parcă o căruţă, nu o văd prea bine:
Este-o sanie, drăguţă, dar nu văd şi cine...

Ba, acum, văd desluşit, sania-i trasă de cai
Iar acum, s-a-nzepezit, şi copiii fac, alai;
- Nene, nene, te-ajutăm... sania s-a-nţepenit
Eu zic ajutor să-ţi dăm, toată noapte-a geruit?

Ies şi eu iute afară, sunt copil, sunt curios
Acum gerul mă omoară, zăpadă multă-i pe jos;
Râd copiii, se distrează, caii tare se zmucesc
Neaua scârţâie, cedează, şi copiii... se feresc.

Acum, sania, goneşte, abia dac-o mai vedem:
Sania, parcă pluteşte, şi veseli copii suntem;
- Ai ieşit şi tu afară, vino ca să ne jucăm!
Tu n-ai mai ieşit de-aseară, şi pe derdeluş ne dăm.

- Iarna asta e geroasă, mai-'nainte m-am sculat
Fac curat puţin prin casă, şi când gros m-am îmbrăcat,
Am să vin şi eu la joacă, îmi iau sania ce-a nouă
Care zic, c-o să vă placă, şi v-o dăruiesc şi vouă!

- Iute, te rugăm să vii, vrem sania să-ţi vedem!
Săniuş avem să ştii, copii mulţi suntem;
Am văzut noi astă vară, tatăl tău ceva făcea
Nu prea ţi-o vedem pe-afară, este îngropată-n nea?

- Ies imediat copii, şi sania îmi vedeţi:
Este faină, să te ţii, nu trebuie să-mpingeţi,
Sania mi-e fermecată, singură fuge la vale
Iar când este răsturnată, voi, să vă feriţi din cale!

- Vai, ce sanie frumoasă, suie-te... să te-mpingem!
Astăzi nu venim acasă, fericiţi tare suntem;
Râdem şi ne-nveselim, pârtia îi pregătită
Avem sanie, fugim, zăpada, îi tăvălită.

*

Copil am fost, şi-mi amintesc, de sania din lemn făcută
Aş vrea copil, să mai trăiesc: de două ori şi-osută!
Rămasă este amintire, şi pentru că... trăiesc
Iau virtuala mea gândire, frumos, s-o viersuiesc.

poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (20 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă în spate şi în dragoste nu te mai întorci niciodată

[imn cu păsări]

Joaca cu inima este
un pumn de grăunţe de porumb cu care îţi hrăneşti păsările sunt foarte flămânde
pe acolo au nevoie de oameni
aşa cum oamenii
nu au nevoie decât de mătase
poate eşti o prinţesă şi hainele de mătase te-au plictisit foarte tare
poate deasupra sunt o lună şi cu soarele în nuntă este noapte este şi ziuă
şi pentru ei pictezi câteodată
bambusul retezat
este rost
pentru cea mai frumoasă hârtie
duhuri haìne nu te sperie
le alungi cu un pic de mătase
şi aşa trec zilele, cu zăpadă în ele,
şi cu Samirahami marea perfectă,
prinţesă a apelor străvezii, care să te iubească, şi a peştilor de zăpadă, cu prinţesele nopţilor şi ale apelor,
frumuseţea îţi pare redundantă şi albă soarele prea alb redundant şi perfect,
cum spunea Platon
şi doreşti un alt timp şi o altă eră
este o animaţie a pendulei
care bate
perfect
şi un suflet al timpului
undeva scrâşneşte moara şi porumbul e bun
te plictisesc toate
unde nu se întâmplă nimic şi nu este durere
cine ştie cine îţi este vecinul şi ţara şi viaţa, pe unde foşneşti cu mătase în suflet,
şi de ce...
apoi amesteci culorile
cel mai frumos îţi pare portocaliul şi desigur bărbatul cu pielea înnegrită de soare
care poartă în spate sacul cu grâne
îl iubeşti pentru că nu ştie să mintă cum nici tu nu o să înveţi niciodată
dar
de undeva te cheamă ierburile, se porneşte duhul şi dumnezeu să te cheme
cum sufletele sunt chemate
şi vin.
îndemni păsările către est, mereu către est şi departe de tine,
şi să laşi treburile cu moara, cu morarul în pace,
să cazi
să îţi întâlneşti sufletul
şi să cazi
să tot cazi...
pentru că trebuie, şi cuiva îţi dai sufletul,
începe să plângă din pântec să ieşi afară să te audă cerul şi pământul cel nou
nu bănuiai niciodată
ai o mamă un tată nou şi un cireş are nevoie de tine
apoi fabrica
îţi pui şorţul faci ce trebuie eşti plină de cenuşă desigur cuptoarele trebuiesc îngrijite
dar şi sufletul
te-ai îndrăgostit deja
şi îţi aduci aminte de moară de porumbeii pe care în altă viaţă i-ai hrănit cu porumb şi zăpadă
(dacă zăpada este mai frumoasă ca apa
şi dacă zăpada seamănă cu mătasea)
şi
stai
sub un soare de trestie moale
că de ce ai plecat
că de ce ai plecat
şi pe unde...
cireşul te alege pe aici cu frunzele însă nu îţi mai aduci aminte de casă
cântările de madrigal sunt totul
şi cu
vinul din strugurii graurilor şi al celor pe care ei îi sperie
graurii sunt alungaţi poate de pasărea de pâine
de ce taci
de ce nu mai spui de unde se mai culeg astăzi rubinele
fluturii
trec prin biserici se deschid ferestruicile pictate vitraliile sunt pe aici frumoase şi ireale
sunt mansarda poeţilor nebuni mult greşesc cu inima
Îl caută îşi nu Îl găsesc niciodată sau poate sufletele lor sunt grele de păsări
ne ating
vindecările mătasea şi dragostea
este doar o iluzie şi doar un dar de poveste
oare de ce au îngerii aripi
oare o să îi vedem aşa înaripaţi vreodată, după ce trecem, departe
oare cine mai calcă rubinul
cineva te prinde cu o cană de apă în mână,
e bună, izvorul este bun şi apa este proaspătă
ia din ea!
... dar în spate şi în dragoste nu te mai întorci niciodată.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Mai mergem mult, şefu'?
Lucian: Nu ştiu, mă. De ce, te-ai plictisit cumva, ori ai obosit?
Nistor: Nu, şefu'. Dar claustrofobia mea...
Lucian: Văd că ţi-ai ţinut-o destul de bine în frâu până acum. Cred că mai poţi rezista puţin.
Nistor: Poate. Şi totuşi, n-am înaintat destul? N-ar trebui să facem cale întoarsă?
Lucian: O să ne întoarcem, Nis, fii liniştit! Dar nu chiar acum. Ai răbdare.
Nistor: Nu-i vorba de asta, şefu'. Dar cred că am văzut detul pe ziua de azi. Dacă vrei, putem reveni şi mâine, chiar mai devreme, de dimineaţă şi putem continua.
Lucian: Cum?! Ceilalţi... Vreţi să ne întoarcem chiar acum?
Mihai: Ştiu şi eu, Luci... Poate n-ar trebui să întârziem.
Lucian: Nici nu vom întârzia. Totuşi, mi se pare prea devreme să ne retragem.
Alex: Poate... Dar să nu păţim ce aţi păţit voi doi, săptămâna trecută... Nu se ştie niciodată.
Lucian: De asta ţi-e ţie teamă, bătrâne?! Nu cred că ar fi o problemă. Nu de data asta. Şi nici nu cred că se va întâmpla aşa ceva. Dar chiar de s-ar întâmpla, acum suntem toţi, în grup, îl avem şi pe Robby cu noi, deci, ne-am descurca. În plus, domnul Kuny ne monitorizează, ar observa imediat că s-ar întâmpla ceva, deci, n-avem de ce să ne facem astfel de probleme. Eu zic să mai înaintăm puţin, dacă tot am ajuns până aici. Voi ce părere aveţi?

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua animalelor

- Ziua noastră a venit,
Mi-au dat drumul dintr-o cuşcă,
Ies voios... şi-am mârâit
La un om, care mă muşcă?

- Uuăă! De unde-ai scăpat?
Stai să vezi ce te ochiesc;
Am o piatră – aruncat:
Şi să muşti te potolesc!

- Ai milă, că nu sunt rău,
Sunt un simplu căţeluş,
Nu sunt un mare dulău
Şi sunt tare jucăuş...?

- Ia de-aici – puţină pâine
Văd că eşti înfometat;
Mai văd pe maidan un câine:
De unde voi aţi scăpat?

- Aş vrea să îţi mulţumesc,
Nu eşti rău cum te credeam;
Latru şi eu când vorbesc
Şi din codiţă-ţi dădeam...?

- Eşti un căţeluş cuminte,
De te prind, te iau acasă;
Latri în loc de cuvinte
Şi te-am prins... la mine-n plasă.

- O să-ţi latru foarte tare,
Am fost prins şi chinuit;
Rău este făr' de mâncare
Şi-i bine: c-am mârâit.

poezie de Paul Preda Păvălache (4 octombrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conflict interior

E tare gheaţa, ştiu - şi nu ne este bine,
E tare gheaţa, ştiu - n-am ascultat de tine!
E frig acolo, ştiu – şi este şi-ntuneric,
Iar singurul câştig e că par mai puternic!
...
Dacă aş fi rămas copilul ce-l ştiai,
Sau, cel puţin, naiv - încă mă mai aveai...
Dar n-am rămas deloc, nici naiv, nici copil.
Nu mai e ca atunci, e tot mai dificil!

Nu mai pot să mă-ncred în tine ca atunci,
Chiar dacă îmi promiţi, numai momente dulci!
Nu-mi mai permit să cred în nicio fericire -
Pân' nu mă văd cu ea, departe, în neştire!

Aşa că, mă-nţelege şi nu mai fi de gheaţă!
Lasă să vină totul, cum ne e scris în viaţă...
Sau dacă nu, măcar, hai, să ne împăcăm
Şi poate, cine ştie, n-o să mai eşuăm!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (23 iunie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conflict interior

E tare gheaţa, ştiu — şi nu ne este bine,
E tare gheaţa, ştiu — n-am ascultat de tine!
E frig acolo, ştiu — şi este şi-ntuneric,
Iar singurul câştig: Par proştilor puternic.

Dacă aş fi rămas copilul ce-l ştiai,
Sau cel puţin naiv — încă mă mai aveai...
Dar nu, nu am rămas naiv şi nici copil.
Nu mai e ca atunci, e tot mai dificil!

Nu mai pot să mă-ncred în tine ca atunci,
Chiar dacă îmi promiţi numai momente dulci;
Nu-mi mai permit să cred în nicio fericire —
Pân' nu mă văd cu ea, departe, în neştire!

Aşa că, mă-nţelege şi nu mai fi de gheaţă!
Lasă să vină totul, cum ne e scris în viaţă...
Sau dacă nu, măcar, hai să ne împăcăm
Şi poate, cine ştie, n-o să mai eşuăm...

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul cel bun

Eşti înalt şi sexy, dup-al tău chip mor
Simt că te vreau mult, nu îmi e uşor
Îţi zâmbesc, căci uite cât arăţi de bine
Simt c-o să leşin aici lângă tine.
Eşti un bărbat bun, după cum constat
Cu parfumul tău mintea mi-ai luat
Şi mi-ai spus: iertare, pot să îţi vorbesc?
Eu am zis, OK, e ceva firesc.
Te-am văzut pe-aici, vreau să te salut
Dar eu m-am scuzat că timidă sunt.
Tu ai spus, nu-i bai, doar te-am salutat
Şi voiam să ştiu de m-ai observat.
Recunosc, am zis, te-am văzut şi eu
Şi stau să mă-ntreb de eşti genul meu.
Sunt un tip de treabă, pot să te-ocrotesc
Nu perfecţiunea e ce îmi doresc.
Dacă nu vrei asta este foarte bine,
Dar mă-ntreb îţi place să vorbeşti cu mine?
Ai zâmbit şi sigur pe tine mi-ai spus
Îmi place ce văd şi mă simt sedus
Cine-i norocosul să îi fii iubită?
Nimeni, deocamdată, că sunt despărţită.
Cine să te lase, să fie-aşa bleg?
Mă întreb şi eu, dar nu înţeleg.
Eu o fată bună sper să întâlnesc
Să vin noaptea-acasă, în prag s-o găsesc.
Da, aud ce spui, pare cunoscut
Ştiu, te-ai prezentat, dar n-am reţinut...
Telefonul sună, fix la el privesc
Şi mă scuz spunându-ţi că vreau să vorbesc.
Îmi dai al tău număr ca pe un trofeu
Şi cred că e bine să ţi-l dau şi eu.

poezie de Amiah Mosley, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Polemică galinacee

În ogradă, orătănii stau grămadă la sorit,
Bate-un vând de primăvară cu miresme de iubit.
O găină cam plinuţă, dar cu-apetisante forme
Ţine o şedinţă scurtă să modifice din norme:
-Un cocoş la zece fete, cine dracu-a mai văzut?
Zău, ai viaţă grea băiete şi nu este de crezut,
C-aşteptăm la rând cu ziua, să ne piguleşti un pic.
Mie-mi place şi-un preludiu, dar aşa, nu simt nimic.

-Vai, tu ce pretenţioasă-ai devenit, aşa deodat!
Pentru astă ipostază, cine oare-i vinovat?
Eu aş vrea să stau cu tine, mult mai mult decât o zi,
Să-ţi arăt că ştiu mai multe şi ce tandru te-aş iubi!

-Ei, eu nu vorbesc de mine, ci pledez pentru găini.
Eu sunt viţă de regină, am pretenţii să te-nchini,
În genunchi să îmi faci curte şi-un coteţ doar pentru noi,
De ai gânduri serioase, să vorbim numai noi doi!
Sau poţi să-mi trimiţi mesaje pe whatsapp sau pe face-book
Am aşa de multe cereri, să citesc nu mai apuc.
Dar, pe ale tale toate, de-mi trimiţi eu le citesc,
Mi-ai căzut cu tronc deodată şi aş vrea să te iubesc.
Şi am fluturi în burtică şi dureri de miocard,
C-am aflat că ai matale, euroi, dolari în card.

-Ei, coniţă, crezi matale că eu sunt doar un holtei
Şi mă vrei doar pentru tine? Eu am droiae de femei:
Găinuşe tinerele, subţirele, elegante,
Curtezane ştiutoare şi-ncă câteva bacante.
Şi copii am prin tot satul şi chiar şi în capitală,
Să te cuceresc pe tine nu este mare scofală.
Dar, de vrei, ca lângă mine, să trăieşti, bine să-mi fie,
Uite, te primesc la mine, însă la bucătărie.

-Du-te dracului, berbante, de-aşa crai nu am nevoie!
Ai să vii tu, mai la iarnă, să îmi intri iar în voie,
Când ţi se va goli şi cardul şi vei fi sărac lipit,
Să te văd cum baţi la uşa-mi, amărât şi jigărit.
Şi atunci ţi-oi trage, frate, uite-aşa un şut în cur,
Pe găinile surate din ogragă, eu mă jur!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey (la interfon): Audrey, eu sunt. Nu ştiu dacă mă auzi, dar dacă da, te rog să nu te urci în avion, te rog. Sau ştii ce, dacă te urci în avion, e în ordine pentru că o să mă faci să conduc şi să traversez ţara asta şi să stau în faţa vilei părinţilor tăi în Beverley Hills până când o să-mi vorbeşti. Pentru că trebuie să-ţi spun că îmi pare tare rău pentru tot şi pentru că nu am fost sincer cu tine întru totul şi îmi pare rău pentru înclinaţia mea pentru femeile mai în vârstă. Doar că a fost un an foarte ciudat pentru mine deoarece în timp ce voi toţi plecaţi la colegiu, eu mă chinuiam să mă menţin pe linia de plutire. Şi crede-mă, nimeni nu îţi dă hărţi pentru drumurile mai puţin umblate. Trebuie să mergi înainte şi să porneşti la drum. Dar în cele din urmă singurul lucru pe care o să-l iau cu mine, singurul lucru pe care o să mi-l amintesc din acest an eşti tu. Eşti o persoană uimitoare, Audrey. Şi ai apărut atunci când credeam că nu o să mai iubesc niciodată şi mi-ai animat viaţa. Ştiu că noi doi nu ne cunoaştem prea bine, dar, deşi sunt sigur că aş putea trăi fără tine, totuşi nu sunt sigur că vreau asta. Aşa că asta e.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şah mat cu calul

- Stai să vezi ce-ţi fac, dacă mut un cal,
Am să-ţi pun capac, în ultimul hal;
- Hai, că nu te cred, prea te-ai lăudat,
Mut, şi mă reped, şi calul ţi-am luat;
- Atunci, mut nebunul, îţi atac regina
Tu mi-l iei cu turnul, şi faci ca găina;
- Cine te-a minţit, faci tu, ca o raţă,
Unde te-ai gândit: şah mat - mai învăţă!
- Calul tău, nu l-am văzut, eşti mai bun ca mine,
Astăzi, am pierdut, şi să plâng îmi vine;
- Linişteşte-te, nu-i bai, este doar o joacă:
Uiţi, că am doi cai, care,-n "L", atacă.

poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (22 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti aşa departe...

pe cine să iubesc, poate pe tine,
dar nu te înţeleg, chiar de îţi scriu în rime,
încearcă tu puţin, prin vorbe nerimate,
să îmi explici de ce, sunt singur peste noapte

tu eşti aici dar simt, că-mi eşti aşa departe,
îţi simt în infinit, un gând în altă parte,
sunt singur şi în doi, mă simt străin în casă,
ce este între noi, nu-i dragostea aleasă

e ora prea târzie, să ne-amăgim în salturi,
degeaba-n poezie, eu te îmbrac în daruri,
degeaba ne privim, ai ochii plini de gheaţă,
cred că noi doi simţim că stăm legaţi c-o aţă

nu te întrebi de ce, tăcut ne este patul,
dormim cu ochi deschişi şi ne rugăm la Naltul,
te-aud ce greu respiri, te depărtezi de mine,
ţi-e frică să te-ating, te tragi mereu spre tine

încerc să te mângâi, să te întreb o vorbă,
îmi spui că e târziu şi chemi o noapte oarbă,
te faci că dormi dar ştiu, că stai doar nemişcată,
adormi într-un târziu, eşti rece ca o piatră

e noapte şi-i târziu, eu te păzesc de toate,
privesc dar nu te văd, prin umbre colorate,
văd nuanţele de gri şi negrul ce împarte,
un loc de amăgiri şi vise sfărâmate

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunteţi doar oameni

i-ai zis că te-ai îndrăgostit?
spune-i-o mai mult pentru ea.
ea îţi spune că vede mai bine lucrurile prin tine,
că are nevoie de cineva prin care să trăiască,
prin care să vadă lumea dansând.
este frumoasă că aşa consideri tu.
fiecare femeie e frumoasă în felul ei.
ca şi florile. toate sunt frumoase.
îţi plac florile? nu chiar. adică îmi plac,
dar pot să stau şi fără ele.
ea vede partea ei fără lumină
şi partea ta prin tine luminată
nici tu habar nu ai ce vrea Dumnezeu de la tine,
te cheamă fierbinte, te vrea, cu orice preţ,
te vrea şi ea, dar eşti liber să alegi de bunăvoie.
ea te vrea pentru veşnicie.
tu te tot opui, tot protestezi, te împotriveşti
vrei să vă iubiţi ca doi amanţi,
să vă cântaţi unul altuia cântece de amor,
dar eu ţi-aş cânta altceva,
ceva ce nici măcar nu are sunete,
dar este un foc arzător, care mistuie
este sunetul în sine. este cuvântul. este viaţa.
este lumina. este calea.
cred că trebuie să vezi cine te chemă.
dragostea ei te cheamă.
vrea să fii părtaşă ei.
dacă tu o iubeşti ca pe un om,
ea te iubeşte ca pe un Dumnezeu.
şi vede în tine ceea ce în veşnicie nu mai piere.
ar trebui să vă iubiţi ca îngerii.
dar sunteţi doar oameni.
şi vă căraţi nefiinţa în cârcă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!