Călătorul obosit şi însetat

Ce toamnă ar fi, timpul frunze de-ar avea;
Prin frunze că ne-am iubi: şi din pom frunze-ar cădea,
Dar timpul are primăvară, cu flori frumos mirositoare
Să tot îţi pierzi vremea pe-afară, ţopa ţop, din floare-n floare.

Bate-un vânt călduţ de vară, şi eu văd un călător
Se grăbeşte, este seară, este scumpul cititor,
Pare obosit, agale, dar păşeşte mai departe
A parcurs o lungă cale, citindu-mi această carte.

Acum bate la portiţă, a văzut lumină-n casă
A văzut că am guriţă, şi am vocea foarte groasă;
-Aşadar, este bărbat, este-n casă, nu greşesc
Şi mai tare am să bat, să iasă, să îi vorbesc.

-Cine bate, cine bate, cine bate-n poartă tare,
Intră, că am descuiate, şi-ncuiate şi se pare?
-Nu vă supăraţi, sunt eu, sunt un simplu călător
Sunt trimis de Dumnezeu, sunt bolnav, şi simt că mor.

-Atunci intră, să vedem, să vedem ce boală ai
Şi apoi, dacă putem, şi cu inima, cum stai?
-Păi stau bine, mulţumesc, bate mai încetinit
Şi-aş dori, ca să citesc, altă carte de citit?

-Apăi, dacă vrei o carte, nu prea ştiu ce să îţi zic
Sui pe cal, mergi mai departe, şi te mai opreşti un pic.
-Da, dar ştiţi, că nu am cal, şi sunt tare obosit
Am un singur papagal, şi care m-a însoţit.

-Atunci, pune papagalul, să vorbească pentru tine
Şi să îţi aducă... calul, din ogradă de la mine.
-Mulţumesc, dar să vedeţi, papagalul nu vorbeşte
Şi vă rog, să mă credeţi, toată ziua – leneveşte!

-Va să zică... e bolnav, şi nu ştie să vorbească,
Leneveşte, e trândav; ştie vorba păsărească?
-Nnu... prea ştie, sau nu ştiu, poate ştie... mititelu,
Mă priveşte, este viu, şi latră... precum căţelu.

-Aha-ha, am înţeles, a trăit printre căţei
Şi acum, el, a purces, să-mi fure... căluţii mei?
-Vă-nşelaţi, nu suntem hoţi, n-am venit să vă furăm
Am venit, de vrei, şi poţi, să ne laşi să înserăm...?

-Intr-atunci, în a mea casă, îţi aprind o lumânare
Pune-te uşor la masă, să îţi pregătesc mâncare.
-Vai ce suflet mare-aveţi, aşa om, n-am mai văzut
Poate-mi spuneţi, ce sunteţi, şi de unde-aţi apărut?

-Păi de unde să apar, eu aici stau, locuiesc
Îmi duc viaţa cu amar, pentru voi: că vă iubesc!
-Vai ce suflet mare-aveţi, meritaţi o casă – vilă,
Lăutari şi cântăreţi, şi nu o casă... umilă...?

...
-N-am nevoie, de o casă, casă mare, balamuc;
Am nevoie, doar de-o masă, şi de scris să mă apuc.
-Aha, sunteţi scriitor, am ştiut noi ce sunteţi,
Vreţi... să fiţi nemuritor, şi toată ziua scrieţi?...

-Te înşeli, mai am grădină, mai am multe animale,
Dacă vrei... am şi pişcină, pentru obosita-ţi cale?
-O piscină?... nu se poate, nu o văd, şi mă minţiţi:
Eu vă văd... un rupte coate, şi tare sărac... trăiţi.

-Uită-te puţin mai bine, sau întreabă... papagalul
Care te-a-nsoţit la mine, sau de nu: întreabă calul?
-Domnule, cine sunteţi? Văd că sunteţi suflet bun
Şi cal, văd, că nu aveţi, şi păreţi, a fi...

-Nebun, cred c-ai vrut a spune, şi cred că te-ai ruşinat
Iată, a-nceput să tune, şi afară, a plouat!
-Domnule, afară-i soare, soarele-i la asfinţit
Este o căldură mare, şi iar cred că... m-aţi minţit?...

-Nu te mint, vedere n-ai, eu trăiesc în viitor
Am pişcină, am şi cai, şi muncesc pentru popor.
-Domnule, nu te-nţeleg, am crezut că eşti om viu
Răguşit, glasul îmi dreg, şi îţi spun... că eşti diliu!

-Ha, ha, ha, ce glumă bună, unde vrei să mi te duci,
Căci afară, plouă, tună, şi tu esti, doar în papuci?...
-Ai dreptate, plouă tare, şi cred... "c-ai", avut dreptate
Mai pune-mi, ceva mâncare: ai şi cal, ai şi de toate!

-Am de toate, că muncesc! Ce credeai... că sunt diliu?
Pentru voi mă străduiesc, zi şi noapte să vă scriu;
Dacă vrei, să mă citeşti, te rog să nu fii zgârcit:
Domnului, să-i mulţumeşti, că ţi-a dat, cărţi, de citit!

poezie de Paul Preda Păvălache (7 aprilie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Votează! | Copiază!