Însă în spate şi în dragoste nu te mai întorci niciodată

[imn cu păsări]

Joaca cu inima este
un pumn de grăunţe de porumb cu care îţi hrăneşti păsările sunt foarte flămânde
pe acolo au nevoie de oameni
aşa cum oamenii
nu au nevoie decât de mătase
poate eşti o prinţesă şi hainele de mătase te-au plictisit foarte tare
poate deasupra sunt o lună şi cu soarele în nuntă este noapte este şi ziuă
şi pentru ei pictezi câteodată
bambusul retezat
este rost
pentru cea mai frumoasă hârtie
duhuri haìne nu te sperie
le alungi cu un pic de mătase
şi aşa trec zilele, cu zăpadă în ele,
şi cu Samirahami marea perfectă,
prinţesă a apelor străvezii, care să te iubească, şi a peştilor de zăpadă, cu prinţesele nopţilor şi ale apelor,
frumuseţea îţi pare redundantă şi albă soarele prea alb redundant şi perfect,
cum spunea Platon
şi doreşti un alt timp şi o altă eră
este o animaţie a pendulei
care bate
perfect
şi un suflet al timpului
undeva scrâşneşte moara şi porumbul e bun
te plictisesc toate
unde nu se întâmplă nimic şi nu este durere
cine ştie cine îţi este vecinul şi ţara şi viaţa, pe unde foşneşti cu mătase în suflet,
şi de ce...
apoi amesteci culorile
cel mai frumos îţi pare portocaliul şi desigur bărbatul cu pielea înnegrită de soare
care poartă în spate sacul cu grâne
îl iubeşti pentru că nu ştie să mintă cum nici tu nu o să înveţi niciodată
dar
de undeva te cheamă ierburile, se porneşte duhul şi dumnezeu să te cheme
cum sufletele sunt chemate
şi vin.
îndemni păsările către est, mereu către est şi departe de tine,
şi să laşi treburile cu moara, cu morarul în pace,
să cazi
să îţi întâlneşti sufletul
şi să cazi
să tot cazi...
pentru că trebuie, şi cuiva îţi dai sufletul,
începe să plângă din pântec să ieşi afară să te audă cerul şi pământul cel nou
nu bănuiai niciodată
ai o mamă un tată nou şi un cireş are nevoie de tine
apoi fabrica
îţi pui şorţul faci ce trebuie eşti plină de cenuşă desigur cuptoarele trebuiesc îngrijite
dar şi sufletul
te-ai îndrăgostit deja
şi îţi aduci aminte de moară de porumbeii pe care în altă viaţă i-ai hrănit cu porumb şi zăpadă
(dacă zăpada este mai frumoasă ca apa
şi dacă zăpada seamănă cu mătasea)
şi
stai
sub un soare de trestie moale
că de ce ai plecat
că de ce ai plecat
şi pe unde...
cireşul te alege pe aici cu frunzele însă nu îţi mai aduci aminte de casă
cântările de madrigal sunt totul
şi cu
vinul din strugurii graurilor şi al celor pe care ei îi sperie
graurii sunt alungaţi poate de pasărea de pâine
de ce taci
de ce nu mai spui de unde se mai culeg astăzi rubinele
fluturii
trec prin biserici se deschid ferestruicile pictate vitraliile sunt pe aici frumoase şi ireale
sunt mansarda poeţilor nebuni mult greşesc cu inima
Îl caută îşi nu Îl găsesc niciodată sau poate sufletele lor sunt grele de păsări
ne ating
vindecările mătasea şi dragostea
este doar o iluzie şi doar un dar de poveste
oare de ce au îngerii aripi
oare o să îi vedem aşa înaripaţi vreodată, după ce trecem, departe
oare cine mai calcă rubinul
cineva te prinde cu o cană de apă în mână,
e bună, izvorul este bun şi apa este proaspătă
ia din ea!
... dar în spate şi în dragoste nu te mai întorci niciodată.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă şi niciodată dacă...

dacă greşeşti îţi prelungeşti viaţa cu o părere de rău
dacă eşti trist îţi prelungeşti viaţa cu o lacrimă
dacă întâlneşti un străin pe stradă
îţi prelungeşti viaţa cu un surâs
dacă îţi mai aduci aminte
de lucrurile frumoase din trecut
îţi prelungeşti viaţa cu o visare
dacă ai încredere în oameni
îţi prelungeşti viaţa renunţând la orele fixe
dacă ţii la prieteni
îţi prelungeşti viaţa cu o strângere de mână
şi o vorbă spusă din suflet
dacă ai speranţă îţi prelungeşti viaţa cu o posibilitate
dacă eşti conştient că totul este posibil
îţi prelungeşti viaţa cu o alegere bună
dacă eşti credincios îţi prelungeşti viaţa
cu un crez şi o rugăciune
dacă ai căzut îţi prelungeşti viaţa
ridicându-te din nou
dacă te loveşti de un zid
îţi prelungeşti viaţa imaginîndu-ţi o uşă
imaginându-ţi un zbor
dacă iubeşti îţi prelungeşti viaţa
cu o altă viaţă
dacă eşti poet îţi prelungeşti viaţa
cu fiecare cuvânt
dacă şi niciodată dacă...

poezie de Ionuţ Caragea din Suflet zilier (23 decembrie 2010)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo e altă lume

Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată şi inima mea...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunteţi doar oameni

i-ai zis că te-ai îndrăgostit?
spune-i-o mai mult pentru ea.
ea îţi spune că vede mai bine lucrurile prin tine,
că are nevoie de cineva prin care să trăiască,
prin care să vadă lumea dansând.
este frumoasă că aşa consideri tu.
fiecare femeie e frumoasă în felul ei.
ca şi florile. toate sunt frumoase.
îţi plac florile? nu chiar. adică îmi plac,
dar pot să stau şi fără ele.
ea vede partea ei fără lumină
şi partea ta prin tine luminată
nici tu habar nu ai ce vrea Dumnezeu de la tine,
te cheamă fierbinte, te vrea, cu orice preţ,
te vrea şi ea, dar eşti liber să alegi de bunăvoie.
ea te vrea pentru veşnicie.
tu te tot opui, tot protestezi, te împotriveşti
vrei să vă iubiţi ca doi amanţi,
să vă cântaţi unul altuia cântece de amor,
dar eu ţi-aş cânta altceva,
ceva ce nici măcar nu are sunete,
dar este un foc arzător, care mistuie
este sunetul în sine. este cuvântul. este viaţa.
este lumina. este calea.
cred că trebuie să vezi cine te chemă.
dragostea ei te cheamă.
vrea să fii părtaşă ei.
dacă tu o iubeşti ca pe un om,
ea te iubeşte ca pe un Dumnezeu.
şi vede în tine ceea ce în veşnicie nu mai piere.
ar trebui să vă iubiţi ca îngerii.
dar sunteţi doar oameni.
şi vă căraţi nefiinţa în cârcă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini şi nelumini

Nu ştiu dacă trebuie să mai spunem ceva
poate ar trebui să tăcem ani infiniţi începând de astăzi
infinitul, ştii. încape şi într-o ghindă.
Molecular
şi mai
jos
de atom
În raţii multiple.
Apoi, cum să nu-l ţină în apa în care mă joc acum cu picioarele, nepăsătoare şi liberă
infinituri sunt peste tot, îmi spui tu
şi al tău este foarte frumos şi adânc sub un ochi de demult care încă priveşte
dintr-o religie veche
probabil acel ochi să mă păzească şi pe mine - îţi zic
şi mă întorc fericită în mare, să mă joc din nou, cu picioarele obosite în ea.

E o mare frumoasă,
bate soarele cu mâinile lui pline de afini şi de afine în ea.
Şi nimic nu
pare să mă doară mai tare văzându-mă de jos sau de sus
odată cu păsările care trec pe deasupra ca nişte evantaie
ale Domnului.
Doamne, de departe se iscă furtuna de noapte şi cu carul cel mare să mă ia la dânsu-n lumină, şi n-o să te mai găsesc nicăieri... dinspre o chilie care pe nicăieri nu pare să existe
pe care doar am visat-o
plină
de ceară şi ceruri, unde bat încă stele, dacă trupul meu nu e de fapt decât o statuie frumoasă, de lemn.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sursa tuturor suferinţelor este ignoranţa. Oamenii îi rănesc pe ceilalţi în căutarea egoistă a fericirii sau satisfacţiei lor personale. Oamenii aleg diferite căi pe drumul către împlinire şi fericire. Doar pentru că nu sunt pe drumul tău, nu înseamnă că s-au rătăcit. Judecă succesul tău prin ceea ce trebuie să renunţi ca să poţi obţine. Adu-ţi aminte că uneori să nu primeşti ceea ce îţi doreşti poate fi un mare noroc. Atunci când eşti nemulţumit, vrei întotdeauna mai mult, mai mult, mai mult. Dorinţa nu îţi poate fi niciodată satisfăcută. Doar atunci când practici o stare de autosuficienţă şi mulţumire, poţi să îţi spui: Da, am deja tot ceea ce am nevoie cu adevărat. Fericirea nu se găseşte întotdeauna în urma căutării. Uneori apare când te aştepţi mai puţin. Scopul nu este să devii mai bun decât alt om, ci mai bun decât tine.

citat din Dalai Lama
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o vreme (II)

După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva pentru că-ţi oferă un viitor bun
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei dori să-ţi recuperezi propriul trecut.
După o vreme înţelegi că doar cine este capabil să te iubească
aşa cum eşti, cu toate lipsurile tale, fără intenţia de a te schimba,
te poate face cu adevărat fericit.
După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva
doar pentru a-ţi uşura singurătatea,
vei sfârşi iremediabil prin a nu mai dori să vezi deloc acea persoană.
După o vreme înveţi că prietenii adevăraţi sunt puţini
şi că cine nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu,
se va trezi înconjurat de făţarnici.
După o vreme înveţi că vorbele spuse la mânie
continuă să-i întristeze pe ceilalţi întreaga lor viaţă.
După o vreme înveţi că toată lumea îşi poate cere scuze,
dar iertarea vine doar de la inimile mari.
După o vreme înveţi că dacă îţi jigneşti profund un prieten
se poate întâmpla ca prietenia voastră să nu mai fie niciodată aceeaşi.
După o vreme realizezi că deşi eşti fericit cu prietenii din jurul tău,
tânjeşti după cei pe care i-ai abandonat.
După o vreme înţelegi că fiecare experienţă trăită
alături de cineva este irepetabilă.
După o vreme realizezi că oricine umileşte sau dispreţuieşte
o altă fiinţă omenească va suferi curând aceeaşi umilinţă şi acelaşi dispreţ.
După o vreme înveţi să-ţi croieşti drumul astăzi,
pentru că poteca zilei de mâine nu există.
După o vreme înveţi că grăbind, îmbrâncind lucrurile să se întâmple
nu faci decât să obţii un rezultat diferit de cel pe care ţi-l doreşti.
După o vreme realizezi că mai binele nu locuieşte în viitor,
ci chiar în acest minut.
După o vreme realizezi că, exact în clipa când eşti fericit cu cei din jurul tău,
ţi-e dor de cei absenţi.
După o vreme înveţi să ierţi şi să ceri iertare,
să mărturiseşti că iubeşti, că ţi-e dor, că îţi trebuie ceva,
că ai nevoie de prieteni – pentru că în cavou
acestea toate nu au nici un înţeles şi-i deja prea târziu.
Nu lăsa nimic şi niciodată să se întâmple prea târziu.
Dar, din nefericire, numai după o vreme...

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este de departe cea mai importantă emoţie pe care o poate avea cineva. Chiar dacă este vorba de iubirea faţă de Dumnezeu sau de iubirea pentru un alt om, este cea mai puternică, incredibilă şi copleşitoare experienţă. Momentul când îţi dai seama că eşti capabil să iubeşti pe cineva mai mult decât pe tine însuţi este, foarte posibil, cel mai important moment din viaţa ta. Pentru mine, cel puţin, aşa a fost.

citat din Anna Todd
Adăugat de Bogdan Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu spui: "Te rog, confirmă-mă!" Dar cine îţi va confirma infirmatul? Cine îl va confirma pe unicul fără al doilea dacă doar el există? Doar Acela este real! Eu şi tu suntem ireali. şi mai ales tu! Eu sunt Acela, tu cum de ai devenit acesta ce poate fi confirmat sau infirmat? A te confirma este ca şi cum ai vrea să te afirm ca viaţă. Dar eu sunt viaţa în care toate confirmările şi infirmările sunt infirmii copii ai gândului. Cine îţi va confirma infinitul? Şi mai ales din care capăt va începe să facă asta? Are el vreo unul? Pentru că infirmatul este inconfortabil, iar confirmabilul este confortabilul, dar ceea ce cauţi ca şi ceea ce eşti este non-dualul. Putem împărtăşi Asta pentru că amândoi suntem asta. Mâna stângă o poate strânge, îmbrăţişa pe cea dreaptă şi în această împărtăşire străluceşte natural eterna unitate non-duală. Nu ţi-l pot confirma pe "A-Fi", pentru că tu eşti. Iar pe Acela dinainte de "A-Fi" cine îl va confirma sau infirma? Preaiubitul spune: "Caută Adevărul şi el te va elibera!" Eu Sunt Adevărul, tu cu onestitate poţi afirma Asta?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem rustic

Să spun un fel de la revedere
ori
nu
ce spui, ţăranule,
pe câmpie potârnichile au început să cânte încă de dimineaţă
o săgeată de soare s-a oprit pe crengi ca să zacă
aşa cum o fac boii în dreptul adăpătoarei ce dă pe afară.
m-aş întinde în ierburi cui o să-i pese că înfloresc acum florile câmpului
soarele bate sus ca un pendul imens şi singuratic cine să se mai gândească
ştii că te-ai născut urlând jos pe iarba plină de sânge
şi vei ieşi din viaţă tăcut ostenit ca dervişul
ca şi cum n-ai fi avut apă
pentru gâtlejul tău
de om
pus la juguri la tot felul de cazne
ce rost să mai aibă cumpăna cana plină de apă din care te zvânţi
aşa cum se liniştesc
şi
animalele
mânate de sete şi câini
ca să nu se piardă de turmă
dar are tot rostul, pentru că oamenii ăştia buni sunt mai frumoşi decât lebedele
o eternă îmbrăţişare este vocea caldă a mamei
mama este lebăda naşterilor
ori
pântecul care te-a purtat şi născut.
Nu ştiu prea bine de ce caii sălbatici par mai frumoşi decât ceilalţi
în vis îţi ţin faţa eu sunt iubita ta cu gânduri de mure
posibil, omul este o stea mereu liberă, mereu scânteietoare,
pe pământ,
suntem oamenii care aleargă liberi şi nu se supun.
să nu spun aşadar un la revedere, ţăranule, ci să mă întind între ierburile acestea umede
omul este o cununie aleasă a gândurilor lăsată din Eden,
ce zici, ţăranule, cum e holda,
ori poate nu ţi-au ajuns astăzi grânele ca să umpli cu ele capătul drumului, ori brazdele negre
să mai încolţească niţel nişte grâu în dedesubtul pământului...
am în mână nişte talanţi nu ştiu la ce trebuiesc
sunt de la mama din mână,
oasele ei moi sunt aurul care m-a născut în mileniul cel fără necazuri,
îţi spun
în piept îi port glasul
nu-i risipi, nu-i risipi, nu-i risipi, strigă aurul gâtului, îţi sunt vrednice urmele picioarelor care au rămas peste holde
pesemne dumnezeu are nevoie de ei nu o să îi risipesc
ci
o să fac din ei pâine moale şi păsări.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îţi doreşti cu adevărat ca un vis de-al tău să se împlinească, nu renunţa la el niciodată. Adaptează-ţi mereu strategia, învaţă, îmbunătăţeşte-te şi nu te lăsa până când visul tău devine realitate. Toate acestea se aplică la obiectivele care depind doar de tine ca să le îndeplineşti. Însă atunci când este vorba de o altă fiinţă umană, acceptă că "nu" înseamnă "nu". Nu poţi să forţezi pe cineva să te iubească sau să te dorească în viaţa sa. Oamenii nu sunt obiecte, nu sunt bunuri şi nici lucruri. Ei au drumul lor, au viaţa lor şi poate nu-şi doresc sau nu îţi mai doresc ca tu să îi însoţeşti în călătoria lor. Caută să ai demnitatea necesară ca, după ce le-ai arătat ce îţi doreşti tu de la ei, să accepţi faptul că ei nu îşi doresc acelaşi lucru ca şi tine. Să fii cu un anumit om poate fi doar visul tău, care provine din motivaţia ta interioară, dar poate sa nu fie şi ceea ce-şi doreşte celalalt. Mergi mai departe, dă-ţi o altă şansă şi cu siguranţă vei găsi pe altcineva care va dori acelaşi lucru ca şi tine.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostit de un bibelou

În gara veche, pe linii uitate
Stau trenuri ruginite, de plouate
Doar mai scârţie ceva, când le bate vântul
Amintiri estompate... nu le mai ajungi cu gândul.

Dar a mai rămas una, una poate zurlie
De când este acolo, nimeni nu mai ştie
Se vede prin geam o frumoasă cutie
Simt că trebuia să fie un frumos cadou
Căci în cutie este un imaculat bibelou.

Din trenul cel vechi
Îl iau la mine acasă
Îl pun lângă ceasul meu,
pe masă
Şi dimineaţa, când mă uit
la ceas
Văd în bibelou o fată frumoasă.

Zâmbesc adeseori şi mă gândesc la ea
Cine ştie cadoul pentru cine trebuia?
Dar este atât de vesel pe măsuţa mea.

Fată frumoasă, imaculat bibelou
Stai aici, la mine, să mă trezesc mereu
Să îţi spun ce minune eşti, în gândul meu
Tu îmi alungi norii, tu alungi ceaţa
Parcă îmi spui mereu, 'bună dimineaţa'.

O, ce nebun sunt
Sunt îndrăgostit de un bibelou
De un vis, ce niciodată nu se va mai implini
din nou.

Dar în trenul acela, ruginit
Atâtea vise nu s-au împlinit
De aceea, nebun e gândul meu
Sunt mereu îndrăgostit de un bibelou.

Este fata în acel bibelou
În rochie albă de nuntă.
Ii fac şi poze, de tablou
Visul vremea înfruntă.

poezie de Alex Dan Şerbănescu (21 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mai aduci aminte?

Îţi mai aduci aminte de prima întâlnire
Când inima în piept bătea fără oprire?
Îţi mai aduci aminte de prima sărutare
Şi cum ne-mbrăţişam în noaptea-mbietoare?

Îţi mai aduci aminte când ne plimbam pe plajă
Şi visurile noastre erau precum o vrajă?
Îţi mai aduci aminte ce bine ne simţeam
Când tu m-aveai pe mine şi eu pe tin' te-aveam?

Îţi mai aduci aminte ce mult vorbeam şi tare
Când mână-n mână alături ieşeam la o plimbare?
Îţi mai aduci aminte cum zilele treceau
Chiar dacă era soare ori ploile veneau?

Îţi mai aduci aminte c-aveam doar o dorinţă
Ca focul să-l aprindem în trup şi în fiinţă?
Îţi mai aduci aminte cum inima ofta
Şi cum de-atâta poftă cu totul se topea?

Îţi mai aduci aminte ce tandru mă priveai
Fiindcă vedeai în mine fiinţa ce-o iubeai?
Îţi mai aduci aminte cum mâna mi-ai întins
Ştiind că soarta-n suflet văpaia ne-a aprins?

Îţi mai aduci aminte iubirea ce-am simţit
Şi ziua-n care-am spus un "da" ce ne-a unit?
Îţi mai aduci aminte la drum cum am plecat
Cu o iubire pură şi sufletul curat?

Îţi mai aduci aminte că ne-am promis mereu
Să ne iubim întruna la bine şi la greu?
Îţi mai aduci aminte promisiunea sfântă
Că fericiţi vom fi, tristeţea va fi-nfrântă?

Îţi mai aduci aminte copilul cum ţineai
Şi cum îl legănam atunci când oboseai?
Îţi mai aduci aminte ce viaţă bună aveam
Şi cum în armonie familie eram?

Îţi mai aduci aminte cât ne iubeam de tare
Şi cum râdeam întruna cu lumea la picioare?
Îţi mai aduci aminte ce mult am suferit
Când vremea a fost dură, cuvântul nerostit?

Îţi mai aduci aminte cum am jelit de-aprins
Că ne-au plecat părinţii şi-al nostru foc s-a stins?
Îţi mai aduci aminte ce chin am îndurat
Atunci când lumea noastră pe dos s-a răsturnat?

Ce s-a ales de viaţa ce-am dus-o amândoi?
Ce a păţit iubirea cea sfântă dintre noi?
Unde s-a dus sărutul duios de noapte bună
Şi îmbrăţişarea caldă din nopţile cu lună?

Mă-ntreb, a fost aievea? Putem face ceva?
Că vreau la tine-n braţe, eu simt în sinea mea.
Şi de la capăt oare putem ca să o luăm
Să stăm alături iarăşi, iubirea s-o gustăm?

poezie de Marcia A. Newton, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia de camfor

Când spui
că nu sunt destul de frumoasă pentru tine,
ai putea să-ţi treci degetele prin pânza subţire ce mă împrejmuieşte
cu gratii înalte ca o năframă a timpului.

Iubirea mea este neîncăpatoare în aceste sertăraşe cu praful topit pe degetele tale, aşa şi inima mea, subţiată devreme s-a trezit brusc într-o casă nouă, cu ferestre tăioase, dar totuşi, dincolo de ele, cerul este cald şi blând. Chiar şi păsările sunt blânde atunci când Dumnezeu le cheamă acasă.

Cât am sângele cald şi o inimă măruntă în pumnul tău, ai putea să cazi în gândurile mele, ca între gândurile unei femei oarecare, cu trup de nedescifrat şi invizibil, în timp ce eu continui să întind cerul pe sârmă, drept casnică a celestului. Îl scutur de îngeri şi te ridc din locul unde umbrele s-au deschis.

Să-mi fii dacă nu dragoste, o lingură de supă caldă măcar, pentru un om, căruia foamea nu ştie cum să moară sau să trăiască. Ai putea fi visul bun al omului împăturit în zăpadă, făcut cu mânuţele copilaşilor ce n-au mai apucat să fie legănaţi în lumea aceasta. Dar eu te iubesc şi dacă nu-ţi sunt frumuseţe, sau dragoste, sau căldură măcar.

Îţi pot privi ochii şi înţelege cum poţi umbla pe nori, doar ţinând de mână femeia pe care o iubeşti.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde ai o nevoie, o suferinţă sau o dorinţă mai mare, este un semn că te cheamă vocaţia. Mergi cu încredere pe drumul semnalizat de nevoile, suferinţele sau visurile tale şi eşti pe drumul cel bun. Acestea sunt vocea ta interioară care îţi vorbeşte şi îţi cere să îţi îndeplineşti misiunea faţă de tine, care este propria ta evoluţie.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de tristă-mi părea viaţa...

Îmi pare că nu sunt temple şi nici ziduri, pe unde trec eu...
şi nici bariere... un drum de păsări...
atât de tristă-mi părea viaţa...
că e o câmpie făcută din dragoste şi din cămăşile tale, cărora mă închin eu,
e şi ăsta un fel de a demistifica viaţa...
aşez zânele pe portative,
şi le numesc chopin...
apoi
cuvintele nu le mai spun.
nu le mai pun.
nu mă mai gândesc la nici măcar unul.
le ţin, în taină, în buzunarele poate prea sparte.
e numai în vrăjitorie şi în ghiocurile mărilor viaţa aceasta,
din ea nu se mai iscă viitor.
şi
alerg
prin viaţă, suflecându-mi hainele, poalele, să mi le fure păsările, veacurile, vrăjitoarele din anonimat,
poştăriţele împing încă scrisori către Dumnezeu, unde eşti, Doamne, unde ne sunt rugăciunile,
spun ele, împingând la scrisori.
e totul uscat,
pentru că, de ani, nu a mai plouat pe aici...
să răsară odată, să răsai, să apari de pe drumul tău vecin, nebătut,
ţipetele Africii să se audă până la toţi zeii ploii, şi mai departe, încă,
îmi pare, uneori, că dumnezeu e vecin cu câteva stele, restul sunt păsări;

Pesemne divinitatea înseamnă nu îngeri, ci păsări,
şi multe aripi de umplut pământurile cu viaţă,
jos,
unde miroase a pământ,

şi a apă gâlgâitoare;

Pesemne e prea târziu pentru globuri,
dar nu prea devreme pentru Crăciun,

aşa sunt copiii, aşa e Dumnezeu, se naşte dacă lumea Îl cheamă

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt, în existenţa nostră, clipe rare, când se deschide o uşă, şi viaţa îţi oferă o întâlnire la care nu te mai aşteptai. O întâlnire cu cineva care îţi este complementar, care te acceptă aşa cum eşti, care îţi ghiceşte şi îţi înţelege paradoxurile, temerile, resentimentele, mâniile, rănile... Şi care îţi întinde o oglindă în care nu îţi mai este teamă să priveşti.

citat din Guillaume Musso
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrei mai mulţi bani? Îţi doreşti relaţii mai bune cu cei din jur? Te uiţi cu admiraţie la cei care reuşesc să comunice foarte simplu şi eficient sau să îşi creeze foarte uşor relaţii cu necunoscuţi? Vrei să fii mai sănătos şi să ai alături oameni care să te inspire sau să te încurajeze? Toate se reduc la cine eşti tu! La ce înseamnă normalitatea pentru tine. Iar un prim pas ca să îţi dai seama din ce poziţie pleci este să te uiţi la oamenii alături de care petreci cel mai mult timp din viaţă în momentul ăsta. Direct şi indirect, calitatea oamenilor care ne sunt aproape, ne influenţează. Aşa că hotărăşte-te ce vrei, începe prin a lucra la tine şi fii foarte atent la oamenii din jurul tău. Îţi pot accelera sau îţi pot frâna evoluţia mai mult decât crezi. Iar asta tot de tine depinde! Succesul înseamnă prieteni mai deştepţi decât tine.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimburi

Îmi pare că în mijlocul a ceea ce îţi spuneam stă furibundă inima mea
dumnezeu nu are nicio treabă cu asta, te trezeşti într-una din zile altfel
îţi laşi la o parte întrebările şi toate dubiile însoţitoare
te îmbraci în femeie laşi de o parte stânjeneala
devii altceva
una
pe buze aroma de merişoare al unui ruj foarte roşu
ieşi aproape nouă din casă ţi-ai pus desigur cerceii tăi cei mai frumoşi
fusta te îmbracă de parcă nu ţi-ar mai fi mamă
ci tată
pantofii cu toc ţi i-ai înmuiat în aur
şi-n
ploaie
ceasornicarul îţi dă cheia inimii bărbăteşti şi începi să întorci altfel ceasul şi timpul
dar nu, bărbatul tău nu e nicăieri
îl cauţi zadarnic pe strada prelungă ca moartea
pe taximetre s-au oprit dumnezeii să-întrebe ce e cu suflul cel nou
pentru că nicio pasăre nu se schimbă la suflet prea repede
iar tu eşti pesemne o pasăre ai devenit una
din porumbă te-ai făcut porumbel şi apoi iarăşi porumbă
ce-s cu zbaterile acelea, femeie,
te întorci din drum
în depărtare vezi cum cineva încetează să mai bată cu pumnul în uşă
e bărbatul tău probabil ţi-a deschis inima cu o cheie nu ştiuse c-o are
nu ştia la ce foloseşte,
îmi pare că pe ecranul publicity sunt îndrăgostiţii aceia piepturile lor de pasăre albă
s-au întânit
şi
au ars
pe dinăuntru
implozie
surdă
aşa cum ard stelele când le aprinzi dacă eşti dumnezeu şi ele fac prostii
şi pe cerul de noapte se arată culoarea
o vezi de la sute de mii de ani lumină
dragostea e de fapt trucul lumii
un schimb
nu
e troc
aşa cum dumnezeu are nevoie de trupul clădirilor şi de clopote,
îmi pare că acum s-a făcut linişte...
aşa cum ceasornicarul are nevoie de setea voastră de timp, pentru ceasuri,
dar îndrăgosteşte-te, odată,
femeie!
sau

redevino copil.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Latura întunecată a înţelepciunii...

Doamne, ei nu ştiu cum este să te adormi mereu
flămând de răspunsuri

ei nu ştiu cum este să te bântuie fantomele adevărurilor pe care
deşi nu le-ai descoperit încă
îţi sfâşie inocenţa până la os

nu ştiu ei cum este să îţi scrii testamentul pe pereţii din celula
singurătăţii
cu degetele însângerate de neatingere
cum este să te rogi mereu cu sufletul îngenuncheat
pentru numai un gram
de naivitate

nu ştiu ei Doamne cum este să te trezească în miezul nopţii
barosul frământărilor cosmice
să îţi plângă chiar şi umbrele de milă
ei nu ştiu cum este să fii fidel toată viaţa aceleiaşi convingeri
chiar dacă pentru asta se va râde de tine în toate culorile

ei nu ştiu cum este să le pui suferinţelor tale nume de poezii
doar ca să nu înnebuneşti
nici cum este să îţi întâlneşti propria moarte de atât de multe ori
încât să te împrieteneşti cu ea şi să vă alintaţi

ei nu ştiu mai nimic Doamne
şi cu toate acestea sunt inexplicabil şi iraţional
de fericiţi

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubeşti şi totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi aşa de uşor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ţinut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu ştiu. Nu ştiu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu ştii? Cum poţi spune aşa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depăşit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie aşa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viaţă că mi se întâmplă aşa ceva, dar culmea, într-adevăr nu ştiu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deşi nu asta mi-aş dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândeşte-te, poate că ceea ce ţi-am spus îţi va fi de folos într-un fel; cel puţin eu aşa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îţi sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoştinţa ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!