Este bine să-ţi faci iarna sanie şi vara car?

Eşte anotimpul rece, este ger, pe cer sunt nori
Stau să văd cine mai trece, geamul are... "flori";
Trece parcă o căruţă, nu o văd prea bine:
Este-o sanie, drăguţă, dar nu văd şi cine...

Ba, acum, văd desluşit, sania-i trasă de cai
Iar acum, s-a-nzepezit, şi copiii fac, alai;
- Nene, nene, te-ajutăm... sania s-a-nţepenit
Eu zic ajutor să-ţi dăm, toată noapte-a geruit?

Ies şi eu iute afară, sunt copil, sunt curios
Acum gerul mă omoară, zăpadă multă-i pe jos;
Râd copiii, se distrează, caii tare se zmucesc
Neaua scârţâie, cedează, şi copiii... se feresc.

Acum, sania, goneşte, abia dac-o mai vedem:
Sania, parcă pluteşte, şi veseli copii suntem;
- Ai ieşit şi tu afară, vino ca să ne jucăm!
Tu n-ai mai ieşit de-aseară, şi pe derdeluş ne dăm.

- Iarna asta e geroasă, mai-'nainte m-am sculat
Fac curat puţin prin casă, şi când gros m-am îmbrăcat,
Am să vin şi eu la joacă, îmi iau sania ce-a nouă
Care zic, c-o să vă placă, şi v-o dăruiesc şi vouă!

- Iute, te rugăm să vii, vrem sania să-ţi vedem!
Săniuş avem să ştii, copii mulţi suntem;
Am văzut noi astă vară, tatăl tău ceva făcea
Nu prea ţi-o vedem pe-afară, este îngropată-n nea?

- Ies imediat copii, şi sania îmi vedeţi:
Este faină, să te ţii, nu trebuie să-mpingeţi,
Sania mi-e fermecată, singură fuge la vale
Iar când este răsturnată, voi, să vă feriţi din cale!

- Vai, ce sanie frumoasă, suie-te... să te-mpingem!
Astăzi nu venim acasă, fericiţi tare suntem;
Râdem şi ne-nveselim, pârtia îi pregătită
Avem sanie, fugim, zăpada, îi tăvălită.

*

Copil am fost, şi-mi amintesc, de sania din lemn făcută
Aş vrea copil, să mai trăiesc: de două ori şi-osută!
Rămasă este amintire, şi pentru că... trăiesc
Iau virtuala mea gândire, frumos, s-o viersuiesc.

poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (20 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În piaţă, băieţii îşi prindeau uneori săniuţa de câte o căruţă şi se duceau aşa o bucată de drum. Era minunat. De data asta a trecut pe acolo şi o sanie mare, vopsită cu alb, şi în sanie şedea cineva înfăşurat într-o blană albă şi cu o căciuliţă albă pe cap. Sania a făcut de două ori înconjurul pieţei şi Karl, când a văzut că vine iar, şi-a prins repede săniuţa de ea şi a pornit în urma ei. Sania cea mare aluneca tot mai repede şi mai repede şi a cotit într-o uliţă alăturată. Vizitiul întorcea din când în când capul şi-i făcea semn prieteneşte lui Karl, parcă l-ar fi cunoscut, şi ori de câte ori băiatul voia să-şi desprindă săniuţa, cel care stătea în sanie făcea din cap şi Karl rămânea aşa cum era. Au ajuns la barieră şi au ieşit din oraş.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La derdeluş

E zăpadă mare afară
Vin şi eu acuş-acuş
Trăgând sania de sfoară
Să mă dau pe derdeluş.

Mă aşez frumos pe burtă
Şi-mi fac vânt pe pantă-n jos
Coborârea mă încântă,
Că din fire-s curajos.

Şi zbor iute ca săgeata
Plin de zel mă năpustesc
Mai frânez uşor cu gheata
Să nu mă rostogolesc.

Sunt şi alţi copii ca mine,
Mai timizi, mai curajoşi,
Unii chiar şi cu patine,
Toţi extrem de zgomotoşi.

E atâta desfătare
Pe frumosul derdeluş,
Încât nu e de mirare
Că toţi vin la săniuş.

poezie de Octavian Cocoş (17 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea s-a înteţit aşa de tare încât, de deasă ce era, băieţaşul nu-şi mai vedea nici mâinile. Sania mergea tot mai repede. Karl a vrut iar să se desprindă de sania cea mare, dar n-a izbutit; săniuţa alerga ca vântul. A început să strige, dar nimeni nu-l auzea; ningea mereu şi sania aluneca tot mai iute. Deodată a simţit o hurducătură, de parcă ar fi trecut peste şanţuri şi garduri. Karl s-a speriat cumplit şi a încercat să spună o rugăciune în gând, dar degeaba, nu-şi mai aducea aminte decât tabla înmulţirii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Are tălpi, n-are picioare; fuge iute doar la vale, iar la deal, urcă agale. Ce este?

Este sania.

întrebări şi răspunsuri
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

Doamne, când e alb şi rece
Duhul tău de peste sate,
Fă-mă sania ce trece
Pe troienele-ngheţate.

Doamne, fă-mă iar copil
Şi colinde iar mă-nvaţă
Ca să mai pornesc umil
Spre coliba ta de gheaţă.

Să-ţi colind că te-ai născut
Şi să plângi de bucurie,
Să te las apoi, tăcut,
Sub întinderea pustie...

Doamne, doar atât mai cer
Mamei, Tatălui şi Ţie:
Să rămân al tău în ger
Îmbrăcat în haine albe

Să-ţi colind o veşnicie
Leru-i ler, zorile dalbe!

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun cel nebun

Primise în dar pijamale
Dar nu dungi de acelea de spitale
Ospicii pentru cei cu vise ireale
Pe care lumea îi bagă în cămăşi de zale.
Ale ei erau cu moşi Crăciuni
Si erau cele mai frumoase
de mine pe aici văzute
De unde sanie şi reni
Căci ea mă credea moş Crăciun
Ce făcuse rost de reni
Două capre de la vecinul de la vale,
Şi chin stupoare
Să le inveţi să zboare
Să le sui pe acoperiş cu tot cu sanie.
Şi apoi să o strigi pe ea pe iubire
Să te vadă in moşu îmbrăcat
Cum te prăbuşesti cu capre
Peste maşina ce abia ai luat-o!
Dar ea mă iubeşte aşa!
Caprele le-am fript
Coarnele in globuleţe
Pe perete le-am împodobit
Vecinul si acum le caută nemulţumit
Eu cu piciorul în ghips sunt
Dar când o vezi că zâmbeşte
Si dusmanul de vecin pufneşte
Ce viaţă mai frumoasă este!
Iubita mea pijamale cu moş Crăciun
Şi un iubit nebun
Ce a zburat cu sania
Si caprele vecinului
Pentru un zâmbet de Crăciun

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie rece, trist cu frunze ruginii şi uscate lasă loc lui decembrie cu miros de cozonac, cetină de brad şi copii bucuroşi cu sania pe derdeluş.

Lucian Haşa (26 noiembrie 2022)
Adăugat de Lucian Haşa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc

Mă plimb prin zăpadă
Şi-mi amintesc de vremurile de odinioară,
Când aveam derdeluş în ogradă
Şi alunecam cu sania a nu ştiu câta oară.

Era spectaculos de frumos
Să te baţi cu bulgări de zăpadă
Şi apoi ne făceam albi ca un moş,
Iar mama, aşa nu voia să ne vadă.

Eram sănătoşi fără prea multe boli
Eram liniştiţi şi fără mult stres,
Dar azi viaţa noastră ne-o răscoli,
Cei care aşa vor, sau au un interes.

poezie de Eugenia Calancea (25 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de Crăciun

Îţi aud mâinile
cum pipăie conturul viselor
şi le aşază pe rafturi în stele
care încă n-au răsărit.

Se aude cum închizi uşa,
cari după tine geamantane -
cu toate înfrângerile de până acum.
Cum te apropii, se scutură ninsorile,
dimineţile albe de aşteptare
îşi lipesc florile de geamul ferestrei,
în tâmple parcă-mi bat clopote surde.

Se deschide poarta destinului
pe care-l poftesc să intre;
Moş Crăciun cu sania nopţii,
Te înconjor cu daruri şi sunete de stele
aflate acum pe acoperiş;
sania pleacă lăsând vraişte atâtea bucurii
în odaia cu brad împodobit
unde iubirile noastre vin şi trec.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 decembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăboveşte Moş Crăciun?

Moş Crăciun nu zăboveşte
Chiar zăpadă dacă nu-i,
Sania îşi pregăteşte
Sus, în vârful muntelui!

Şi când se coboară-n vale,
Zboară, zboară, sănioară!
Nimeni nu îi stă în cale,
Este iute, iute zboară!

Aşa Moşul reuşeşte
Pe la toţi, la toţi, să treacă.
Stă puţin - şi iar porneşte,
Înhamă renii - şi pleacă!

Dacă eşti puţin atent,
Moş Crăciun este văzut.
Dacă nu, eşti repetent,
Pe Moşul - nu l-ai crezut!

A crede în Moş Crăciun
Înseamnă să fii atent
Şi copil cu suflet bun,
La şcoală nerepetent!

Şcoala te învaţă carte,
Să citeşti şi să poţi scrie.
Şi să creşti pe mai departe
Recitând o poezie.

poezie pentru copii de Radu Bunei (24 decembrie 2013)
Adăugat de Radu Bunei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucătorii de tenis nu sunt niciodată mulţumiţi. Suntem lacomi ca jucători, întotdeauna dorim rezultate mai bune.

citat din Sania Mirza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerere de aducere-aminte

Creangă potriveşte vorba
ninge molcom la Moldova
vertical sau dintr-o parte
ninge viaţa peste moarte

Totu-i alb ca o hârtie
cerul iată parcă scrie
iarna rupe lumea-n două
să facă alta mai nouă

Fir-ar timpului să-ţi fie
ninge ca-n copilărie
oamenii-s de multe feluri
hai cu sania în ceruri

Să ne dăm frumos la vale
iubire printre ţâţele tale

sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Societatea ( puls - radiografie - tratament)

Se aud sunete ciudate,
O fi inima noastră ce bate?
Se văd semne de umanitate,
Câtă dragoste e în societate?

Multe întrebări fără răspunsuri.
Sunt prea multe neajunsuri!?
Dintre toţi dumnezeii societăţii,
Cine este de fapt creatorul vieţii?

Când bătăile inimii sunt tari,
Oamenii sunt foarte mari...
Când bătăile inimii sunt slabe,
Oamenii merg în patru labe...

Părinţi ce nu-şi cunosc copiii,
Copii ce cresc fără părinţi.
Unde suntem, unde sunt viii?
Doar morţii trăiesc printre sfinţi?

Bătrâni ajunşi fără identitate,
Uitaţi complet de comunitate.
Cine să cunoască istoria reală?
Copiii sunt îndoctrinaţi la şcoală.

Cine să îndemne la unitate?
Când autoritatea e doar în acte.
Cine să răspundă pentru fapte?
Când criminalii au imunitate.

Atâtea drame şi atâtea tragedii,
Dar societatea este bucuroasă.
Unii trăiesc de parcă n-ar muri,
Alţii supravieţuiesc şi fără casă.

Iată frecvenţa inimii cum bate!
Comuniunea noastră este pe moarte.
Inima societăţii nu mai răzbate,
Iar doctorul este mult prea departe.

Acum este nevoie urgentă de tine!
Mare nevoie este acum şi de mine!
Doar împreună putem supravieţui,
Numai prin înţelepciune putem trăi.

Atâta timp cât sângele pulsează,
Speranţa noastră se înseninează.
Toţi avem datoria de a muri...
Dar avem şi bucuria de a fi vii!

Copiii sunt frumosul nostru viitor,
Bătrânii ne sunt baza cu istoria lor.
Societatea să fie un munte de iubire,
Escaladarea vieţii să ne fie fericire.

poezie de Ovidiu Kerekes (23 ianuarie 2023)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greierele şi furnica

Cri, cri, cri, sunt necăjit
Stau aici şi mă gândesc,
Frigul iernii a venit
Şi cred că mă prăpădesc.

- Vai de tine greieraş
Milă îmi este de tine,
Eşti plăpând şi copilaş
Şi nemiloasa iarnă vine.

- Cine eşti, de mi-ai vorbit?
Eu sunt greierele mic,
Frigul m-a înţepenit
Nu pot mă misca, nici pic!

- Uită-te aici în jos
Eu sunt micuţa furnică,
Iar tu, greiere frumos
Nu vrei, să vii la "mămica"?

- Nu te văd, cine-mi vorbeşte?
Unde-mi eşti, "mămico"?
Cald şi vară nu mai este...
Aha, te-am văzut... furnico!

- M-ai văzut, dar nu sunt mare
Sunt mai mică decât tine,
Vino, să îţi dau mâncare;
Vino-n casa mea la mine...?

- Mulţumesc dragă furnică
O, ce bine-i la căldură,
Eşti harnica mea "mămică";
Dă-mi ceva să bag în gură...?

- Ia de-aici, te ospătează
Am mâncare, am ce vrei,
Uită-te şi vizitează
Şi provizie să-ţi iei.

- Mulţumesc "mămica" mea
Aş vrea să rămân la tine,
Afară e iarnă grea
Şi la tine-n casă-i bine...?

- Dragul meu, nu prea se poate
Trebuie... să ne gândim!
Furnicuţe, suntem toate:
Le adun, ne sfătuim...

- Mulţumesc, dragă furnică
Vă rămân foarte dator,
Afară, fără păpica
Într-o zi, sau două, mor.

- Noi, furnicile, ne-am strâns
Greierele-l judecăm,
Căci, de mila lui am plâns;
Ce ziceţi, afară-l dăm?

- Nu vă rog, fie-vă milă
Este tare frig afară,
Pot spune a mea idilă
Cântându-vă, la chitară...?

- Cântă-ne, acum, cu foc
Fericite noi să fim,
Şi-obosite de-atât joc
Toată iarna, să dormim.

- Eu vă cânt, vă cânt, vă cânt
Eu vă cânt neîncetat,
Afară e ger şi vânt
Şi pe loc aş fi-ngheţat.

- Greiere, rămâi la noi
Şi te-nfruptă din bucate,
Am făcut un muşuroi
De ger să fim apărate.

- Mulţumesc, aici iernez
Este cald, este mâncare,
Cu chitara vă distrez
Fără de-ncetare!

- Greiere, îţi mulţumim
Odihneşte-te, de vrei,
Fericite ne simţim
Chitara, tu, când ţi-o iei.

- Mulţumesc, m-am odihnit-
Toată vara pe pământ;
Eram de foame lihnit
Şi acum vreau să vă cânt!

- Cântă-ne atunci, cânt vrei
Noi poate vom adormi;
Mă duc, la copii mei:
Născuţi, ce vor fi.

- Mulţumesc, încă odată
Nu ştiam că eşti regină,
Eşti "mămică", minunată
Şi de dragoste eşti plină.

- Dragostea e lucru sfânt
Dragostea-nseamnă copii,
Fără dragoste,-n pământ
Nu poţi pe pământ să fii.

- Într-adevăr, îţi dau dreptate
Dragostea e lucru sfânt,
Strângi, aduni, şi ai de toate
Adunate, sub pământ.

Da, toată vara au muncit
Au muncit cu drag şi spor,
Gândindu-se, la iubit:
Eu, regina, să nu mor!

- Eşti plină de-nţelepciune
Mulţumesc, la nesfârşit!
Sunteţi furnicuţe bune
Şi-n căsuţă, m-aţi primit.

- Vai de greierii ce n-au...
N-au căldură, n-au mâncare,
Şi-ngheţaţi afară stau:
În stare, de hibernare.

- Furnicuţo, este greu
Aşa cred că ne-am născut,
Ştie, numai, Dumnezeu
Ce păcate-am mai făcut.

- Noi, nu cred c-avem păcate
La rele nu ne gândim,
Suntem, suflete curate
Fericite, ne iubim.

- Furnicuţo, ai dreptate
Ne iubim, cântăm frumos,
În lume, avem de toate
Dacă le strângem de jos.

- Da, avem hrana la picioare
Dar nu vrem deloc să fim,
O furnică, strângătoare
Hrană să agonisim?

- Ai dreptate, vara stăm
Avem de mâncare,
Mâncăm bine şi cântăm
Lenevind la soare.

- Greierilor, să le spui
La vară, să se gândească,
Să-şi mai pună pofta-n cui:
Iubind – să muncească!

- Furnicuţo, le voi spune
Să se lase de cântare,
Şi-n cămări ca să adune...
De mâncare!

Numai că... va fi cam greu
Darul nostru-i să cântăm,
Să cântăm, vara, mereu
Iar de tine, să... ui-tăm.

fabulă de Paul Preda Păvălache (12 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulp' de ursu' păcălită (poezie pentru copii)

Dragi copii, de grădiniţă
Astăzi, nu mai am peniţă
Nu mai am nici pic cerneală
Am luat un patru la şcoală
Am rămas tot... corijent
Sigur, sunt şi repetent
Cred că... am îmbătrânit
Şi la minte m-am scrântit!

Când eram la grădiniţă:
Nu aveam deloc peniţă!
Nu aveam, nici pic cerneală,
Nu-mi ardea, deloc, de şcoală,
Eram, tare neatent,
Grupa mică... repetent!
De atunci, eu, m-am scrântit:
Moş bătrân - îmbătrânit!

Şcoala, este serioasă,
Şcoala, este şi frumoasă:
Dacă nu ai grădiniţă,
Dacă nu ai nici peniţă,
Dacă ai băut cerneala:
Ai ratat, acum, şi şcoala
Poţi să fi cât de atent
Tot rămâi... şi repetent.

Cum mai scriu eu măi copii...
Cum mai scriu eu poezii?
Mă gândeam, să vă mai scriu...
O poveste, nici nu ştiu:
Cu răţuşca mea urâtă,
Cu pisica, aia... mută:
O poveste, ca să fie
Şi s-aducă veselie.

Dar acum sunt supărat:
Sunt răţoiul fermecat,
Am cu mine un căţel:
Grohăie, ca un purcel;
Am cu mine o pisică
Chiţăie, şi este mică;
Am cu mine, un cocoş:
Măcăne, de zici... că-i moş!

Vai de mine, ce mă fac!?
Ce poveşti mai scot din sac:
Sacu-mi este găurit!
Chiţăilă, a pierit!
Fug, iute, după... căţel:
Grohăie ca un purcel;
Vai de mine, sunt un moş:
L-am pierdut, şi pe... "cocoş".

Na, copii, acum, ce fac?...
Mă duc!... pe la peşte-n lac:
Bag, în ap'a-mea... codiţă,
Îmi ascut şi o... peniţă,
Stau acolo, până-mi vine...
Pân' mă-nţeap'... un mărăcine
Şi când trag coada afară?!...
Aduc, peştele, la şcoală!

Dragii mei, şi scumpi copii
O poveste auzii:
Peştişorul fermecat,
Peştişorul supărat...
Cam aşa, am auzit
Pe la voi când am venit:
Iar acum, chiar mă gândesc
Să mă duc să pescuiesc:

Coadă am! Îi prind un ac:
Stau pe lac şi fac... "mac-mac"
Peştii, când vor auzi
La mine, că vor veni:
Se vor agăţa de ac
Ridic, coada... "maca-mac"
Şi întreb: "Măi, care-mi eşti
Peştişorul, din poveşti?"

Vai de mine, dacă-l prind:
În tigaie, mi-l întind!
Un cuţit, mare, mi-ascut
Şi de-oi fi... un peşte mut:
Îl fac eu să îmi vorbească!
Şi-n ulei!... să se prăjească:
Şi să fie... aurit!
Că de nu, a şi murit!

... Aoleu! Dar ce mă fac:
Dacă, îmi pică din sac?
Sacul meu e găurit,
Poveştile-mi au pierit,
Am în faţă o pădure...
Mă duc, ursul pe la mure:
Şi văd, eu, ce va mai fi
Şi pe cin', voi, întâlni!

Uite vulpea!... din poveste:
Strânge pentru iarnă peşte...
Poate-i vulp', ăl, păcălit
Şi de foame îi lihnit:
Ursul, dacă-l va vedea
Iute, se va speria:
Şi să vezi, ce-mi pescuiesc
Peştişorul, ce-mi doresc...

Văleu! Vulpu' a fugit!
Peştele mi l-a pitit:
La cărat pe tot în gură,
La pitit în scobitură,
Ce mă fac! Şi ce mă fac
Mi-au furat peştii din lac:
Peştişoru-mi fermecat
Poate mi l-a şi... mâncat?!

... Ia staţi măi copii aşa:
Parcă... ştiu şi eu ceva,
Nu prea ştiu eu să citesc
Dar puţin... îmi amintesc:
Urs, pe vulp', a păcălit;
Vulp', parcă... a-nebunit;
O Scufiţă, pe la mure...
Bunicuţă... prin pădure,

Vai de mine, ce rău este
Să nu ştii nicio poveste:
Carte, dacă învăţam
O poveste, tot ştiam!
Aşa, stau şi mă gândesc:
Nu ştiu ce să păcălesc,
Aş mânca şi eu un peşte:
Dar nu ştiu: cum se prăjeşte!

Acum, sunt şi obosit;
Prin pădure, rătăcit;
Nu am peşte, nu am casă;
Nu am peştele, pe masă;
Şi chiar... dacă, l-aş avea
Pisica, mi l-ar mânca:
Pisica, e vulpe hoaţă
Şi peştele, mi-l înhaţă!

Mai bine, dorm în pădure:
Mănânc fragi, şi mănânc mure,
Şi la iarnă, hibernez:
Pe la şcoală mă visez...
Învăţ, şi eu, o poveste,
La vară voi prinde peşte,
Şi de-oi fi, să mai trăiesc:
Vin eu şi vă povestesc!

Pân'atunci, copii, mai este:
Coada, poate îmi mai creşte,
Dacă am coadă stufoasă
Am şi peştele pe masă:
Să mănânce şi pisica,
Să mănânce şi bunica,
Lupu, raţa, cine-o fi
Şi cine va mai veni.

Acum, eu, vă părăsesc
Înapoi la voi privesc:
Voi sunteţi copii cu carte
Mergeţi iute mai departe
Eu sunt moş, rămân în urmă
Părăsesc, a voastră "turmă",
Şi poate, că într-o zi...
Noi, ne vom... mai, întâlni!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (26 august 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmaşii mei trag linii după mine

Ieri mi-am plimbat copiii cu sania visată,
Şi m-am gândit la mine, cel din copilărie:
Aveam un derdeluş, în loc de inerţie,
Şi legile frecării, din fizică, de tată.

Copiii mei n-au învăţat să-mpingă,
Le place mult mai mult să fie traşi,
Lăsând rugina de la cei doi plaşi
Ca două dungi, pe paşii mei să ningă.

Deşi sunt încă nişte copilaşi,
O bucurie sufletul îmi scurmă,
Căci fiii mei îmi vor călca pe urmă,
Cu două dungi ningând peste doi paşi.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (28 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine cu sania

şi renii dau din picioare
teleghidaţi după ce-au primit
un microcip între coarne
implantat de cercetători

vine în haine roşii şi barba albă
s-a lungit un an cu cinci centimetri
în cizme are o ninsoare
cu fulgi mari de zahăr vanilat

vine încet şi-ar vrea un loc la saună
să audă cum trosnesc morcovii
în boturile renilor poate opri iarna

nu crede că s-ar putea strecura
pe horn cum era obiceiul

vine cu sania prin zăpezi de vis
în visul tuturor ajunge la timp

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec pentru noi

Copii am fost cândva,
Acum suntem părinţi,
Ne cresc copiii mari,
Iar noi – din ce în ce mai mici.

Hai, să ne bucurăm,
De tot ceea ce avem
Şi să ne onorăm
Toţi, ce suntem aici!

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru tine,
Hai să cântăm un cântec pentru toţi,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!

Nu! Nu privi la ceas,
Că timpul e hain,
Iar clipei ce-a rămas,
Noroc să-i dăruim!

Căci nu se ştie dar,
Pân' mâine e târziu...
Hai, să ne bucurăm
De clipa ce-o trăim!

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să cântăm un cântec pentru toţi,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!

Copii am fost cândva,
Suntem de-acum bunici,
Ne cresc nepoţii mari,
Copiii sunt voinici.

Hai să ne bucurăm,
De tot ceea ce-avem
Şi să ne onorăm
Toţi, ce suntem aici!..

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să şoptim un dor ce mai avem,
Hai să ne vedem, să ne-auzim de bine!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

La ţară într-o căsuţă
Stă şi plânge o măicuţă.
E bătrână, nu mai poate
Să-şi ducă povara-n spate.

După ani cu bucurii
E uitată de copii.
A muncit şi zi şi noapte
S-ăibă copiii de toate.

Fir-aţi voi să fiţi, copii,
Cu-ale voastre bucurii,
Aţi uitat că v-am făcut
Şi cu trudă v-am crescut.

V-am dat viaţă, v-am pus nume,
Iar acum uitaţi de mine.
Pentru ce m-am chinuit
Pe voi, de v-am înstărit?!

Acum sunt dată uitării,
Sunt în pragul disperării.
Mai veniţi, copii, acasă,
Să vă văd pe lângă masă!

Să vă strâng la pieptul meu,
Că mi- e muică tare greu...
Maică, veniţi cu nepoţii,
Ei sunt bucuria vieţii!

Nu-i cunosc, nu i-am văzut,
După ei acuma plâng.
Veniţi cu ei să mă vadă,
Să-i văd şi eu prin ogradă!

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri şi vise scrise

Vor trece ani, vor trece zări
Vor trece multe amintiri.
Vom scrie vise, versuri, stări
Din ale noastre... triste firi.

Vom adormi, visând, visând
Căci viaţa e frumoasă.
Ne vom trezi, cântând, cântând
Trebăluind prin casă.

Sunt amintiri, dar sunt şi vise
Ce vin, ce au trecut.
Când le uităm, rămân ucise
Un lucru neplăcut.

Bine ar fi, să le salvăm
Le scriem, să trăiască.
Farmec aparte, să le dăm
Să nu se veştejească.

Îmi amintesc... când ne iubeam
Îmi amintesc prea bine.
Din ochi, iubirea, îţi sorbeam
Îmi amintesc de tine.

Îmi amintesc, prima-ntâlnire
Iubita când îmi vine.
Îmi amintesc, plăcuta-ţi fire
Îmi amintesc, de tine.

Şi-mi amintesc, al tău sărut
O, cât era de bine.
Şi-mi amintesc, cât a trecut
Da, mi-amintesc de tine.

Aş trece eu, să-mi amintesc
Să-mi amintesc mai multe.
Când îţi spuneam, că te iubesc
Şi cerul vrea s-asculte.

Şi-a ascultat, a ascultat
Eram, ca doi copii.
Pe braţe, eu, mi te-am purtat
Dorită ca să-mi fii.

Şi-mi amintesc, cum mă doreai
Cum mă doreai fiebinte.
În braţe, tu, cum mă strângeai
Şi îmi şopteai cuvinte:

Mai stai, mai stai, mai stai
Mai vreau al tău sărut.
Mai stai, mai stai – ziceai
Şi vremea a trecut.

Şi vremea, vremea... va mai trece
Rămân, doar amintiri.
Şi amintirea, ne petrece
Spre alte zări... şi firi.

Acum, le ştiţi: le-am scris
Le-am scris ca să le ştiţi.
Şi vor rămâne... vis
Şi voi să vă iubiţi.

Viaţa, este frumoasă
Frumoasă, când iubeşti.
Şi este, dureroasă
Când tu, o părăseşti.

Şi vine, vine-o zi
Când toţi o părăsim.
Şi ziua, n-o vom şti
Cumva, să o vestim.

Şi dacă tot, nu ştim
Nu ştim ce va mai fi.
Măcar, să ne-amintim
Când timpul, v-a muri.

Sunt amintiri, sunt vise
Sunt vise adunate.
Spre zări, vor fi deschise
Frumos poetizate.

Şi dacă se vor teme
Prin vreme, să înoate.
Nu vă temeţi... de vreme
Spunând, că nu se poate.

Se poate, dacă vrem
Şi dacă... ne iubim.
Şi amintiri... avem
Scrise, când: le citim.

poezie de Paul Preda Păvălache (15 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!