A fost odată... un Om

Tu vezi acum, poetul ne-a iubit.
În fiecare vers stă mărturie,
inima lui, care avea să fie
proiecţie a noastră-n infinit.
Şi simţi din nou cum iremediabil
şi de neconsolat rămâne hăul.
Pe umăr stau reproşuri mari cât tăul
că nu ai fost măcar, un pic, amabil.
Şi-a fost un Om atât de mare-n toate
de nu-l încape o eternitate!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am crescut (Versuri dedicate lui Adrian Păunescu)

Am crescut în umbra unui gând din copilărie.
M-am hrănit din lacrimile tuturor
culese de poetul neobosit.
Cartea lui - scripetele fântânii la care vin visătorii.
Ciutura încă se mai miră:
- Cum stă cruzimea ascunsă de toleranţă!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost...

Am fost atât de veselă odată
şi străzile erau aşa de pline!
Priveai cu-atâta drag la mine!
Eu, cea mai fericită fată!

Ţi-am fost mereu atât de-aproape!
Am fost o lume şi-mi erai o lume.
Însă o mână nevăzută ce desparte
m-a rupt de viată când m-a rupt de tine.

Şi amintirile ce ţi-am lăsat, frumoase,
pline de zâmbet şi de voioşie
sunt tot ce-am fost, trăind, cândva,
în viaţa noastră-n bucurie!

În clipe grele, de melancolie,
când străzile îţi par pustii
tu mângâie cu drag, o amintire!
În ea, pe mine mă mângâi.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru (2012)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

La teiul lui Eminescu

Plin de vers şi armonie,
Eu îl simt până la sevă.
Îmi inspiră bucurie
Şi-mi dă liniştea supremă.

Coborât, din vis, poetul,
Teiul îl îmbrăţişează.
Dinspre ei aud sonetul
Care viaţa-mi luminează.

Un sonet cu vers de aur
Şi cu undă de mister,
Un sonet cu al său faur
Se întorc din efemer.

O muzică-nălţătoare,
Adieri ce n-au mai fost,
De un secol de-ncântare
Dau trăirilor, un rost,

Dragostei, fiinţa pură
Ce-a visat-o marmoree,
Omului, credinţa bună
În iubirea de femeie,

Sufletului, mulţumirea
Ce-a dorit-o peste veac.
Poezia şi iubirea,
Pe sub tei, mereu se-mpacă.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturie

În privinţa numelui tău,
sunt destui care pot depune mărturie
că îl cunosc, ba chiar că l-au folosit adeseori,
însă nici unul n-a îndrăznit să îl transforme vreodată
într-un sunet al dragostei.

În privinţa ochilor tăi,
sunt destui capabili să depună mărturie
că au fost văzuţi de ei, că ei i-au admirat,
însă nici unul nu poate afirma că
a putut rămâne întipărit ca o fotografie
în adâncimea lor neagră.

În privinţa trupului tău,
mulţi, desigur, pot să-i ateste prin mărturie
frumuseţea lui exterioară, însă nimeni,
nimeni nu-l va fi putut simţi evoluând
superb în adâncul lui misterios.

Despre iluzia fiinţei tale
nu se mai poate spune acum nimic,
şi, în această privinţă, sunt singurul care
poate depune cea mai autentică mărturie,
eu, cel pentru care tu nu ai fost, dintotdeauna,
decât o amintire.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de Eminescu

Mi-i dor de Eminescu
Şi de al lui vers sublim,
Care este ca un soare
De dragoste şi lumină plin.

Mi-i dor de floarea albastră,
De luceafarul sfânt.
Dor o să-mi fie de Eminescu
Până la mormânt!

Şi după moarte poate ne vom întâlni
Şi unul altuia
Versuri frumoase ne vom citi,
Aşa cum fac eu în fiecare zi!

Căci, da, poetul a murit,
Dar versul lui v-a trăi până la infinit,
Căci a fost scris
De un suflet care toată viaţa a iubit!

poezie de Vladimir Potlog (18 mai 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste curată

Cupa dragostei ţi-ntind într-o caldă mângâiere,
Inima de dor ţi-aprind. Simt cum bate cu putere!

Fruntea de-mi vei săruta, mâinile am să-ţi sărut
Şi din cupă noi vom bea picătura de alint.

Soarbe vinul cel de soi pe şoptite, pic cu pic!
Gustând viaţa amândoi, nu vom regreta nimic!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa dragostei

Cupa dragostei ţi-ntind într-o caldă mângâiere,
Inima de dor ţi-aprind. Simt cum bate cu putere!

Fruntea de-mi vei săruta, mâinile am să-ţi sărut
Şi din cupă noi vom bea picătura de alint.

Soarbe, vinul cel de soi pe şoptite, pic cu pic!
Numai astfel, amândoi, nu vom regreta nimic!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul-cioplitor

Tinereţea, dacă-ai vrea
ai păstra-n inima ta,
ce pare că s-a-mpietrit!

Dar şi piatra-i din iubit!
Tot, de Dumnezeu, lăsată,
tot un foc e şi în piatră!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn

Tinereţea, dacă-ai vrea
Ai păstra-n inima ta
Ce pare că s-a-mpietrit
Dar şi piatra-i din iubit!
Tot de Dumnezeu, lăsată,
Tot un foc e şi în piatră!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra mea

Tu mi-eşti singura avere:
M-am născut cu tine-n piept, durere!
Zi de zi, înaintând spre Soare,
Inima mi-am pârjolit.

Şi-a crescut durerea şi mai mare
Şi în spate, umbra mi-a crescut.
Şi-a durut durerea mea amară,
Zvârcolirea ei m-a răvăşit!

Dar am stors din ea, ocean de lacrimi
Zi de zi, o viaţă, pic cu pic!
Tu mi-eşti singura avere:
M-am născut cu tine-n piept, durere!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru (2012)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ăncercat

Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Şi printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.

Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Şi-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.

Apoi m-am desfăcut la piept
Şi inima bătând ţi-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înţelept
Să mi-o-ngrijeşti..., măcar am năzuit.

Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri şi-n eternitate...,
N-ai auzit şi-am început să ţip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.

Şi din adânca mea simţire
Adesea, când mă emoţionez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă ruşinez.

Am râs şi-am plâns şi am iubit
Profund, fierbinte şi curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...

Din vise am creat realitate
Şi în realitate am visat!
Ştiu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!

Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care şi-o dorea orice bărbat,
Tu ţi-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.

Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumuseţe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...

poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiilor mei

Uneori nu-mi aud inima bătând.
Alteori, aleargă nebuneşte.
De fiecare dată îmi sunteţi unicul argument!
Inima mea sfidează încă trecerea timpului
Să prindă din urmă, nepoţii!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul zboară, mintea rămâne!

aforism de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu ştiu de-a fost un om...

fel de fel de poezii s-au tot scris sau recitit,
fel de fel de poezii au pierit şi-au înflorit,
dar nici una nu-i în vers mai ritmată, mai lumină,
cum ne-a scris în timpul său Eminescu, stea divină
şi acum ca şi atunci, în iubirea-i neclintită,
ţara a cântat în rând, dragostea şi-a lui iubită

răsfoiesc acum pe rând poeziile-i alese,
câtă patimă a pus pe acest pământ de zestre,
câtă dragoste din el se revărsă şi ne cheamă,
când suntem mai abătuţi, când iubim, când timpu-i dramă
şi cum el a aranjat spaţiul, cerul şi natura,
de-l citesc mă simt înalt, mi se încleştează gura

nici nu ştiu de-a fost un om, cred c-a fost un Sfânt din mare,
cred c-a fost rană şi pom sau Luceafăr sau chiar Soare,
cred că ne-a fost dăruit să trezească din morminte,
pe cei mulţi şi prigoniţi, astăzi rupţi de cele sfinte
şi atunci ca şi acum versul său ascunde doruri
şi de ţară şi de crâng şi de flori şi păsări stoluri

trece timpul peste noi şi înghite nemurirea,
rând pe rând ne trecem goi în morminte cu iubirea,
numai el rămâne Sfânt şi veghează şi îndrumă,
mii lăstari ce au crescut, peste văi, prin munţi, sub lună
şi de sus, din infinit, raza lui încet coboară,
luminează peste timp, ea rămâne să ne doară

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Cânta la Stupca o vioară"

"Cânta la Stupca o vioară"
Şi lumii spus i-a fost apoi
Că doina noastră-i lăcrămioară
Nemuritoare pentru noi!

Ea asculta plângând, pădurea
Din dealurile înverzite
Strângându-le în doină, toate;
Minuni de Domnul hărăzite!

Balada e din neam viteaz,
Ce-i trăitor printre ponoare,
Cu suflet mândru, pururi treaz
Şi-i cel mai brav dintre popoare!

Şi marea plânse dorul ei
Şi adăstă lângă vioară,
Iar cântecul ne-a fost temei
Când am cântat-o-ntâia oară!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise şi iluzii

Lui D. I. R.

Visam la rochia de mireasă
S-o port când viile se coc.
Voiam să-ţi fac iubire, casă
Şi să strâng toate la un loc.

De miere a fost toată vara.
În stăpânire m-ai luat
Şi m-ai făcut să ard ca para.
Erai al meu cu-adevărat!

Învăţ acum dorul de tine
Tânjesc de calde mîngâieri
Şi simt că eşti partea din mine
Lăsată într-o gară, ieri.

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Mai bună, lumea cu un gram o lasă
Tribut plăteşte pentru el, o viaţă!

distih de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul meu

Pe banca din parc aşteptai viitorul.
Erai, atât de încordat,
Cu pumnii strânşi, aşteptând!
Voiam să mă cuprindă braţele tale
Dar nu le-ai întins.
Privirea ta, nu m-a atins!
Cum să poţi primi viitorul,
Altflel, decât cu braţele deschise?
Deschide-ţi, inima, în primăvară
Şi uită de iarna din noi!
Şi, du-mă, departe, cât mai departe!
Roteşte-mă, în alte ochiuri de viaţă,
Să ajung la inima ta
Şi al nostru va fi viitorul!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din În lumea iubirii
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea poetului

Poetul a iubit si-a patimit.
Ca un copil poetul a iubit.
Femeie preafrumoasa a iubit.
Si-a patimit, si-n patimi a trait,
dar patimile nu l-au biruit
de-aceea ca poetul a iubit:
ca un poet, ca cel mai demn poet,
cu-o inima ce nu-ncapea in piept,
cu dor mistuitor, coborator
din spatii ametite greu de zbor,
din lumi ce nu exista pe pamant.
Poetul a iubit si a fost sfant.
Dar ea, iubita, oare l-a iubit?
Dar ea, iubita, oare-a patimit?
Dar ea, iubita, nu l-a inselat,
nu l-a mintit, femeie, cu-n oftat?
Ci ea, iubita, n-a fost umbra lui,
a Marelui, a Zburatorului:
ea n-a venit din haos, dar din rost,
ea nu a fost mai mult decat a fost,
ea a ravnit o casa si un pat
si-n casa ceea, tanar, un barbat
si nu un zeu, si nu un Demiurg,
barbat cu brate grele de amurg.
Poetul a iubit. Iubirea lui
a fost iubirea verde-a codrului,
a fost iubirea plaiului matern,
iubirea unui geniu etern
al graiului, ce sfant e pentru toti:
parinti, copii, nepoti si stranepoti;
a fost iubirea neamului intreg,
pe care astazi voi s-o inteleg
si-o inteleg, si nu-nteleg nimic:
pana la ea nu stiu sa ma ridic,
ci ea ramane totusi un mister,
sa arda cu Luceafarul din cer.
Tu, Veronica, nu mai plange, nu,
ca nu esti vinovata numai tu.
Si poate nu e nimeni vinovat:
Poetul a iubit cum i-a fost dat:
ca un poet Poetul a iubit
femeia ce din mit a rasarit.
Stai langa el, icoana scumpa fii,
cu dorul tau de casa si copii,
si nu te stinge, nu te ofili:
chiar daca vrei, tu nu mai poti muri,
pentru ca el, Poetul, te-a iubit.
El tot ce a iubit a-nvesnicit!

poezie de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darurile vieţii

Pentru fiecare spin vin să-ţi dau un trandafir!
Pentru fiecare rană o să ning din cer, o mană!

Pentru fiecare clipă, de visare, din cuvânt,
Mă înclin pân la pământ şi mă-nalţ pe o aripă.

Pentru fiecare vis, pe-o undă de dor, trimis
Dăruiesc speranţa mea. Tu să-mi dai inima ta!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!