La teiul lui Eminescu

Plin de vers şi armonie,
Eu îl simt până la sevă.
Îmi inspiră bucurie
Şi-mi dă liniştea supremă.

Coborât, din vis, poetul,
Teiul îl îmbrăţişează.
Dinspre ei aud sonetul
Care viaţa-mi luminează.

Un sonet cu vers de aur
Şi cu undă de mister,
Un sonet cu al său faur
Se întorc din efemer.

O muzică-nălţătoare,
Adieri ce n-au mai fost,
De un secol de-ncântare
Dau trăirilor, un rost,

Dragostei, fiinţa pură
Ce-a visat-o marmoree,
Omului, credinţa bună
În iubirea de femeie,

Sufletului, mulţumirea
Ce-a dorit-o peste veac.
Poezia şi iubirea,
Pe sub tei, mereu se-mpacă.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Votează! | Copiază!