Unuia cu vederi limitate

Unit cerul cu pământul,
Îl priveşte ca la carte,
Când atâta-i orizontul
Cum să vadă mai departe?

epigramă de Mihai Găvan din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transparenţe

De când cu democraţia
E şi pe la noi o boală,
Cât mai mult, pe scena lumii,
S-apărem în pielea goală.

epigramă de Mihai Găvan din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

carte

Cartea este o oglindă: dacă se priveşte în ea un măgar, n-are cum să vadă imaginea unui apostol.

definiţie clasică de Wystan Hugh Auden
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai Viteazul

Mihai Viteazul este al nostru domnitor
Ce a înfăptuit unirea Principatelor,
A fost al nostru luminat Mihai
Ce ţara Românească a unificat,
Domnia Sa, Lumina a-nălţat,
Credinţa sa pe noi ne-a unit,
Zgomote şi tropote de cal,
Mihai steagul a înfipt
Şi mult el ne-a ajutat,
Unirea Principatelor a făurit
Şi-ntreaga ţară a unit.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Folclorică

Cât mi-a fost puica departe
I-am răspuns numai prin carte,
De când ne-a unit hazardul,
Îi răspund numai cu... cardul.

epigramă de Vasile Vorobeţ din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun

Crăciunul este momentul în care s-a unit cerul cu pământul şi omul cu divinitatea.

definiţie aforistică de David Boia (26 decembrie 2013)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât e mai cult, cu atâta-i mai nenorocit.

Mihai Eminescu în Mss.2258,f 218
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

orizont

Orizontul este locul unde cerul sărută pământul.

definiţie aforistică de George Budoi din Aforisme (2004)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-ţi clipa

Aparent volumul lunii
A crescut fenomenal,
Iară vorba-n cerul gurii
Mai cloceşte un scandal.
Unul vrea faimă mai mare,
Altul moare că-i flămând,
Eu visez mărgăritare,
Vin suinele pe rând.
Urcă-n stele tot suine,
Molfăie lumina-n dinţi,
Cred că nu mi-este prea bine
şi-am să-mi ies puţin din minţi.
Simt iubita cum priveşte
Trist, mă crede cam zurliu,
Am să fac scandal? Nici vorbă.
E târziu, foarte târziu.

Aş vrea să mă cunosc, nu pot,
Iar întrebările nu dau adesea rod,
Iubito, ne plimbăm pe bulevarde
şi nu ştim cine se va arde.
Călătorim prin biblioteci, muzee,
Deschid o carte sau privesc portretul,
tu ai trezit bărbatul şi poetul,
poate că mint, pe-o insulă pustie,
departe fiind, te-aştept de-o veşnicie.

Pe muchie de cuţit e viaţa noastră,
eşti liber să te-arunci pe o fereastră,
eşti liber să iubeşti, departe gândul
că-ţi aparţin şi cerul şi pământul.
Dar clipa ţi-este dăruită,
Iubeşte-o ca pe o iubită.

poezie de Boris Marian Mehr (29 septembrie 2011)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, orizontul e doar locul unde cerul te lasă s-aştepţi, până înveţi singur să mergi mai departe!

aforism de Octav Bibere
Adăugat de Octav Bibere
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

Priveşte cum plouă afară
Cum picură norii mărunt.
Mă mir că mai este şi ploaia
Mă mir că încă mai sunt.

Priveşte cum plânge azi cerul
Ce lacrimi arzânde m-ating.
Mă mir că mai sunt încă norii
Mă mir de ce nu mă sting.

Priveşte ce singur mă simt
Plouat cu picuri de gând.
Mă mir că mi-e dor de acasă
Mă mir de ce umblu şi plâng.

poezie de Alexandru Cernit
Adăugat de Dorina Radoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culai: Se strânge omul, pe zi ce merge, în el. Orizontul simţirii nu trece mai departe de pielea lui, astăzi. Om însemna odată altceva de ce înseamnă acum. În jurul fiecărui om de altădată, şi pe toată raza simţurilor sale, se petrecea totul cu omenie. Tot ce era cuprins şi supus văzului lui, auzului lui, se bucura de protecţia omeniei lui. Pe când azi, omenia lui e, după cum ţi-am spus, până la piele. Ce trece de piele, nu-l mai priveşte.

replică din romanul Iubim de Octav Dessila
Adăugat de Alex Mercea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când orizontul e senin

Pe cerul fără nori,
În lungul drum al vieţii,
Am văzut de multe ori
Zorii dimineţii.

Şi tot de atâtea ori
Soarele a răsărit,
Poleind frumoşii zori
De când pe lume-am venit.

Când orizontul e senin,
O splendoare-i dimineaţa.
Cerul vieţii e sublim.
Ţi se luminează faţa.

Cu asemenea trăiri
Viaţa mi-a fost luminată.
Am avut multe-împliniri.
Aşa mi-a curs viaţa toată.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mondenă

N-avem bani, e goală cupa,
Ne lipseşte omenia,
Dar se poartă minijupa
Să ne-arate... sărăcia!

epigramă de Mihai Găvan din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte cerul
Într-o zi vei locui acolo
Si vei privi nedumerit pământul
Te vei întreba
Oare cum ai putut

gogyohka de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea îngemănare

Departe, în zare,
cerul sărută pământul.
O rază de soare,
acolo îmi poartă gândul.
Acea îngemănare
de credinţă şi iubire,
I-adevărată înălţare,
prin dumnezeire.
Îmbrăţişând pământul,
cerul ne arată
Că Dumnezeu Sfântul,
grija noastră poartă.

poezie de Dumitru Delcă (10 ianuarie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătălia s-a sfârşit...

Bătălia s-a sfârşit, soldatul
rămas pitulat într-o mască
Undeva departe pământul geme
Gata să urle, gata să nască.

Deasupra cerul gol şi soarele
În jur câmpul gol şi morţii
Sufletele lor stau drepţi şi aşteaptă
Să intre-n rai în faţa porţii.

Soldatul din mască vede o floare
Şi vesel şi-o pune după ureche
Ce mândră, ce pură e lumea
Ce rea, ce urâtă, ce veche

Bătălia s-a sfârşit, soldatul
Ridică fruntea să vadă iarba
Ţiuie-un glonţ rătăcit
Şi-i sfărâmă tâmpla şi barba
Deasupra cerul gol şi soarele
În jur câmpul zdrobit de obuze
În mască soldatul nu mai are
Nici ochi să vadă, nici buze.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă (amfibrahic)

La poarta cea nouă ajuns,
VIŢELUL cuminte, pe-ascuns,
Prin gaura cheii priveşte
Să vadă ce BOU îl primeşte.

epigramă de Mihai Haivas din Cvinta ritmurilor clasice (2024)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea ca o carte

Alerga trenul sub lună,
Timpul îmi părea că aleargă după noi
Şi eu priveam pe geam cum trec unul câte unul
Copacii falnici, dar de frunze goi.

Priveam stânci, munţi, dealuri
Şi mă miram atât de mult,
Cât e de frumos pământul,
Şi nu mă săturam să mă mai uit.

Trenul alerga tot mai departe,
Inima îmi bătea mereu.
Şi lumea îmi părea ca o carte,
Scrisă de însuşi Dumnezeu.

poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragiatul

Plutesc în derivă spre Nord, pe Atlantic
Cătând orizontul limanului Scandic
Căci doar o părere, departe-i pământul
Şi nu mă-nsoţesc decât noaptea şi vântul.

Pe neagra oglindă de ape mă duce
Un rest de catarg, înfipt ca o cruce
Pe-un lemn ce odată corabie-a fost...
Sau poate-o nălucă, plutind fără rost.

Cu secera Lunii aş vrea să retez
Oceanul de smoală şi-al nopţilor miez
Dar sus e Selena, iar mâna mi-e grea
Abea de mai ţin lemnul vâslei cu ea.

Spre Nord, către ţărmul visat, călăuză
Mi-a Steaua Polară, pe-a cerului spuză
Doar norii -ah, norii- să-i spulbere vântul
Căci negru de-i cerul, pierdut e pământul.

Dar vai, norii aprigi se-adună pe cer
În haite flămânde cu suflet de fier
Şi stelele pier, rând pe rând, câte una...
Cum şuieră vântul! Cum tremură Luna!

Ce ploaie grozavă pe suflet m-apasă
Mi-alunecă vâsla, dar nici că-mi mai pasă!
Departe, spre Nord, o himeră-i pământul
Şi nu mă-nsoţesc decât ploaia şi vântul.

poezie de Mihail Mataringa (9 mai 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!