Culai: Se strânge omul, pe zi ce merge, în el. Orizontul simţirii nu trece mai departe de pielea lui, astăzi. Om însemna odată altceva de ce înseamnă acum. În jurul fiecărui om de altădată, şi pe toată raza simţurilor sale, se petrecea totul cu omenie. Tot ce era cuprins şi supus văzului lui, auzului lui, se bucura de protecţia omeniei lui. Pe când azi, omenia lui e, după cum ţi-am spus, până la piele. Ce trece de piele, nu-l mai priveşte.

replică din romanul Iubim de Octav Dessila
Adăugat de Alex Mercea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinogradski a spus că Pământul este un organism viu. Nietzsche a spus că pământul are piele. Eu spun că Pământul este un organism viu care, între altele, are "piele" şi "păr". Pielea este stratul de sol fertil, care întreţine viaţa vegetală şi, indirect, şi viaţa animalelor, iar plantele (ierburi şi păduri) sunt părul său, care are rădăcinile în pielea lui. Ca multe organisme vii, Pământul are şi paraziţi, iar cel mai periculos parazit al lui este omul.

George Budoi în Pământul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (29 ianuarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

El era cuvintele mele, respiraţia mea, singurul meu vis neîmplinit, marea mea cu buze sărate şi răsărituri care se zbat piele pe piele.

Era cartea mea preferată, vocea lui era tot ceea ce voiam să aud, cuvintele lui erau citatele mele preferate şi ochii săi verzi erau orizontul meu.

Mihai Diana în "MALIK." - Wattpad, 34 (22 iunie 2019)
Adăugat de Mihai Diana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine mai trece pe drum

Al lui Fleţu,
Ai lui Fleaşcă,
A lui Gârlă,
A lui Tiugă,
Al lui Băşină,
Ionete-al lui Făsui,
Al lui Deşca,
Roncioaica,
Coadă a lui Ceapă,
Sandu lui Ciurel,
Tăgărâlă,
Ai lui Mitrofan,
Ai lui Modârlan,
Al băiatului Măriei lui Didu,
Traşcă,
Ai lui Corniţă,
Brânzanii,
Roască,
Ai lui Ghirea,
Ai lui Birău,
Delieştii,
Fata lui Dincă Gâscă,
Ai lui Patentă,
Miţăle,
Petrică şi Cătălina lui Căşănete,
Ai lui Zgoidea,
Nătărău ăl bătrân...
Şi ăştia sunt.
- Ei,... Dar Nătărău parcă murise.
- Atunci nu fu el. Atunci mi se păru.
- Atunci ţi se păru.
Ori pe-ai lui Zăbic îi ziseşi?
Rău e când te lasă vederea.
Atunci cine-o fi fost?
- Acum n-o să fug după el.
- Şi unde se duc toţi?
- Unde să se ducă? Trec pe drum...
Să ştii tu că ăla o fi fost a lui Gâfotă.
Ori de-ai lui Sfoiag.

poezie celebră de Marin Sorescu din La lilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin tot ce a simţit, prin tot ce a gândit – omul – se vrea prelungit în infinit. Deşi cele ce se petrec în jurul lui îi dau motiv să creadă că totul e trecător şi el însuşi e muritor, el doreşte, cu înfocare, parcă, să ştie că poate fi nemuritor. Nemuritor în ordinea morală prin "Umanitatea gândurilor şi faptelor lui", nemuritor în ordinea fiziologică prin mugurii odrăsliţi din corpul lui, prin copiii lui, prin fericirea şi mulţumirea sufletească pe care prin acţiunile lui o realizează în sufletul celor din jurul lui.

Dan Begu în Umanitatea şi pacea (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul, de obicei, când spune că pielea omului nu preţuieşte două parale, se gândeşte la pielea altuia. Propria lui piele i se pare foarte scumpă.

Zaharia Stancu în Jocul cu moartea
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici o unealtă a timpului nu lucrează atât de intens ca târnacopul omului. Omul e un adevărat rozător. Sub mâinile lui totul se schimbă şi totul se transformă fie în bine, fie în rău. Omul, această fiinţă cu o existenţă atât de scurtă, această vieţuitore care se apropie cu fiecare zi ce trece de mormânt, întreprinde acţiuni care sfidează infinitul. Tuturor acţiunilor şi reacţiunilor naturii, elementelor care tind să comunice cu alte elemente, fenomenelor lumii încojunratoare, vastei circulaţii a forţelor din adâncul lucrurilor, omul le opune blocada sa. Şi el, la rândul lui, le spune: "Pe aici nu se trece". El are interesele sale şi universul trebuie să ţină seama de ele. Nu are el, de altfel, un univers al lui? Şi întelege să dispună de el după bunul său plac?

Victor Hugo în Oamenii mării
Adăugat de Marian Leca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghimpu rupe tăcerea: Când omul lui P se schimbă pe omul lui F, asta nu e reformă!

Stăm cu sufletul la gură
De la ce să-ncepem oare
Primul pas, de anvergură,
În reforma Ţărişoarei

Ne dorim să fie dură
Cum a spus-o Gimpu-Iute,
Scoatem deci omul lui P..
Şi numim omul lui F...

Parcă nimeni nu se plânge
De valori şi de principii,
Vom numi omul lui L...
Căci oricum e omul P...

poligramă de Iurie Osoianu (26 iulie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detractorilor lui Păstorel

Spun toţi de-amicul Păstorel
Că nu mai e ce-a fost odată.
Dar cum doriţi a fi altfel
Când lumea de-altădată-i gloată

epigramă de Octav Dessila din revista "Epigrama", nr. 38
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe român cu greu îl convingi (sau nu-l convingi deloc) să intre "în front". Tot ce depăşeşte ograda lui, bătătura lui, nu-l interesează, sau îi trezeşte suspiciunea, teama - de asta "Moromeţii" e o carte genială. Tot ce înseamnă asociere, întovărăşire, atentează la " libertatea" lui, la bunurile lui, la însăşi persoana lui. În caz de pericol, românul sare, dar nu pentru că vecinul lui ar fi în pericol, ci pentru că acel pericol ar putea să se întindă şi la el, în ograda lui. Daca însă motivul "asocierii" este lipsit de concreteţe sau îndreptat direct împotriva lui... nu se opune cu hotărâre. Sigur că nu e de acord, dar nici nu zice NU, ci SĂ MAI VEDEM... Dacă tărăgănarea (acesta e cuvântul!) înseamnă înţelepciune, atunci... mă dau bătut. Românul nu se apără - de atacat nici vorbă, şi nu de frică - ci tărăgănează.

citat clasic din Paul Goma
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Viorel Munteanu

După cum chiar lui îi pare
Nu mai este de mirare
Că au versurile sale
Sunetul cutiei goale.

epigramă de Gheorghe Ionescu din Epigrame (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul lui Hristos, orice problemă are în viaţă, o trece cu ajutorul lui Dumnezeu.

citat din Gigi Becali (1 martie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul albastru

Pe umbra lui se întinde galeşă mirarea
că nu ne-am spus tot
au mai rămas 3 vocale şi o consoană
o să le împărţim pe din două fiecare în palma lui
după cum ne e inima de colţuroasă

nu te zvârcoli degeaba
ţi-am făcut loc în albastru
atunci când sting lumina

ai plecat fără să ştii
cine ai fost cu mine.

poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul acela îndrăznea să pretindă că numai conştiinţa lui cântărea mai greu decât imperiul şi decât lumea. Eu vroiam să adun Universul în mâna mea: el declara că pentru sine era el însuşi un univers întreg. Aroganţa lui popula lumea cu mii de voinţe îndărătnice... Dacă i se îngăduia să-şi ţină mai departe predicile, îi va învăţa pe oameni că fiecare era judecător al raporturilor sale cu Dumnezeu, ca şi judecător al faptelor sale: şi-atunci cum voi mai izbuti să-i fac să mi se supună orbeşte?

Simone de Beauvoir în Toţi oamenii sunt muritori
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îmi închipui omul gol-goluţ, cu tarele şi defectele lui, cu supunerea lui firescă şi cu imperfecţiunile lui, socot că am avut tot dreptul, mai mult ca oricare alt animal, să ne ascundem şi ne acoperim.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La bătrâneţe, omul îşi reduce treptat câmpul de activitate, mai întâi la ţara lui, apoi la oraşul lui, apartamentul lui, camera lui şi... mormântul lui. În zilele noastre, dacă are un computer, înainte de ultima staţie, se poate intoarce oricând în mod virtual, la activitatea "internaţională".

aforism de Beatrice Vaisman
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată oceanul mi-a spus

Odată oceanul mi-a spus:
Priveşte!
Acolo pe ţărm
E o femeie care plânge.
O urmăresc de mult timp.
Du-te şi spune-i următoarele –
Pe iubitul ei l-am aşezat
Într-un hol verde şi răcoros
Unde sunt nisipuri de aur
Şi coloane roşii de coral ;
Doi peşti albi au grijă de berea lui.

Spune-i ce ţi-am spus.
Şi mai spune-i
Că astăzi regele mărilor
Bătrân şi neputincios, plânge.
Sârguincioase, destinele
I-au tot dăruit trupuri tinere,
Iar acum este aidoma unui copil
Cu un surplus de jucării în braţe.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu m-am dăruit niciodată întru totul, dar asta mi se pare imposibil când văd cum mă supun nobleţei şi perfecţiunii lui Hugo, senzualităţii lui Henry, frumuseţii lui Eduardo. Sentimentele mele sunt într-un haos pe care nu-l pot limpezi. Vreau să fiu iubită...

Anais Nin în jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piua novăcească

A fost odată...

Jos în vale la Novaci
Piua lui moş Ion e vraci.
Nu stă locului, de loc
Prin sălbaticul Gilort.

Apa lui se zbate tare
Spumegă de nerăbdare
Şi cu ură răbufneşte...
Roata pivei învârteşte.

Şi vine, vine cu furie
În cupele-i cătrănie
Cu iuţeală o învârteşte
Şi la viaţă o trezeşte.

Badea, harnic pune mâna
Când pe bardă, când pe pene,
Şi tot răscoleşte întruna
Covoraşele oltene.

În coliba cu dichisuri
E mereu cuprins de visuri
Şi priveşte făbricuţa
Cum îi bate dimiuţa.

Alteori intră-n gânduri
Cugetă la ce-o să fie
Şi presimte cu ale simţuri
Cum sfârşitul o să-i vie.

Cu optzeci şi cinci de ierni pe frunte
Mulţi nepoţi şi strănepoate
Lasă-n urmă fapte multe
Pentru ai lui şi mai de toate.

Că ce a fost e amintire
Cu destinu-i trecător
Piua lui rămâne vie
Şi-al lui suflet călător.

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El

Când El a apărut pe cuprins,
În faţa lui se deschidea un orizont întins,
De nepătruns cu spiritul lui frust,
Ce nu-nţelegea: Ce-i bine şi ce-i just?

De atunci, milenii au trecut peste El,
Şi-acesta tot trudea cu zel
Să găsească secretul lui "bine şi just",
Ca viaţa lui să aibă un sens şi un gust.

El a continuat să caute acel "just şi bine"
Şi din clipa când El se confrunta cu sine,
Şi spiritul lui se-nălţa ca un dom,
El începuse să fie aproape... un Om!

poezie de Gheorghe Alionte (3 mai 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om tăcut

un uriaş
cu palma cât o lopată.
copiii fug de el când dă să-i mângâie pe creştet.
nu prea are ce spune pe limba oamenilor,
cu ce cuvinte să vorbeşti despre gustul cărnii de şobolan
în Siberia
sau despre copiii morţi de foame
traşi de lupi în hrubele lor îngheţate.
şi vară şi iarnă umblă
cu boanda roasă de molii, şosete de lână în opinci
şi căciula din piele de oaie, trasă pe urechi.

apoi, într-o zi, prinde-a se topi pe picioare
acum o umbră trece pe uliţă şi sperie copiii.

dar omul tăcut e greu,
tăcerile lui atârnă ca nişte ghiulele
şi-l trag în fundul pământului.
aşa şi Huzum
intră puţin câte puţin în pământ,
până-ntr-o zi când fu înghiţit cu totul,
cu boanda lui roasă de molii,
cu şosetele de lână şi căciula din piele de oaie

la dezgropare,
oasele mari aproape straluceau
atât de curate
lânga ele tăcerea grea
ca o cutie neagră, neatinsă de viermi.

poezie de Nastia Mureşan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!