Obsesia biografiei

Dacă cineva mi-ar da părul într-o parte
dacă mi l-ar ridica uşor de pe frunte
ca un diamant aurit s-ar ivi
oraşul acesta
cu străzi singuratice şi case stângace
ce se năruie la simpla închidere a uşii
cu grădini de streliţia şi lăzi de gunoi
unde ecoul copilăriei
încă se mai aude şoptind:
"Mea mater, mea pater,
filius vester lupus est"
cu muzica ce sparge timpanul maşinilor
şi fotografiile care ucid privirea bătrânilor
cu ulcica plină cu lapte
lăsată prin toate casele
de tatăl pe moarte
doar, doar o va găsi iubitul
ce i-a părăsit fata
(dar el nu vine
şi bătrânul şi-a dat duhul degeaba
sau chiar dacă vine
nu-i pasă
gândind că mai târziu îşi va vinde
şi tatăl său sufletul
pentru cine ştie ce afacere dubioasă)
cu liliacul din curtea căminului de fete -
orbii îi păzesc anemicele flori
prea timpurii şi presimt
că Gemenii se bălăcesc în Vărsător
("E nesănătos, e nesănătos
în curând vom avea un ospăţ")
cu bătrâna cocoşată
la care te strâmbai
când striga:
"O să ajungi şi tu ca mine
o să ajungi!"
(După o săptămână ai căzut
şi mult timp ai atârnat
de umbra bătrânei
ca o cătuşă.
Dacă ar mai trăi în căsuţa de sub deal
ce de lucruri ar putea să-ţi mai spună)
cu prietena ce-şi purta urâţenia
ca pe un portmoneu doldora de arginţi
(până şi ea te-a părăsit:
s-a retras în urechea unui munte
lângă un flăcău zdravăn, ea
mica, firava, pipernicita...
Când se va întoarce
cu poemele ferecate în metalele pure
mulţi dintre cei rămaşi
vor fi dispărut)
cu feciorelnicul pat
pat de tortură
(cineva intra pe fereastră
şi-ţi fura nopţile)
unde te zbăteai de parcă
un prunc şi-ar fi instalat scâncetele
în tine
şi nu ştiai nici un cântec de leagăn
cu porumbeii din coliva primită cadou
la optsprezece ani
(în fiecare toamnă ucizi câte unul
şi-i citeşti măruntaiele
poc: moare tatăl
poc: pleacă iubitul
poc, bei din sticluţa cu prea puţin Neuleptil
poc, poc...)
Dar nimeni nu-mi ridică părul de pe frunte
nimeni nu mi-l dă uşor într-o parte
şi oraşul acesta unde
" Mea mater, mea pater,
filius vester lupus est"
aidoma unei mări moarte
(iar orbii degeaba au prorocit
un ospăţ
putreziciunea a fost prea adânc
îngropată în mine
ca să ajungă singură la suprafaţă)
va rămâne pentru totdeauna ascuns
ca un diamant aurit.

poezie de Denisa Comănescu din Obsesia biografiei (audiobook) (2008)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţâşti şi poc

Ţâşti şi poc... Atâta zor!
Am căzut... Puteam să mor.
Poc şi ţâşti... Când m-am sculat
Atitudinea-am schimbat.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul pe deal

Nimeni nu poate să-mi spună bine
Nimeni nu ştie la noi
Vântul acesta de unde vine
Şi-unde se duce apoi.

Vine în zbor din depărtare
Şi bate iute de tot
Pot să alerg oricât de tare
Să îl ajung n-am să pot.

Dar dacă sfoara eu aş lăsa
Ce zmeul mi-l ţine departe
Vântul l-ar lua şi l-ar purta
Timp de o zi şi o noapte.

Însă oriunde îl va purta
Îl voi găsi negreşit
Şi-atunci voi şti în sinea mea
Că vântul acolo-i oprit.

Şi aş putea să dau de ştire
Unde se duce-acest vânt
Dar unde începe-a lui rătăcire
Noi nu putem şti pe pământ.

poezie de A.A. Milne, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...

azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătorească

M-am tot gândit: "S-o spun sau să n-o spun?"
şi-apoi mi-am zis: "De-o fi să-mi dea crezare,
momentul ăsta cred că-i cel mai bun
de spus povestea mea de vânătoare".

Şi-am să v-o spun, că-ntâi april e-o zi
în care vânătorii şi pescarii
au concurenţă mare şi ar fi
chiar culmea să-i învingă "adversarii".

Povestea mea e simplă şi mă jur
pe toate raţele atunci vânate,
că tot ce-a fost (cu nimeni prinprejur)
nu-i doar un banc (din cele-adevărate).

Eram cu puşca, seara, la vânat,
când a venit direct spre mine-o raţă
pe care-am doborât-o de îndat'
ce am văzut-o, brusc, ieşind din ceaţă.

Dar – ce credeţi? – mai vine una... poc!...
şi încă una... poc!... şi cade-n apă...
se-ngroaşă gluma, trag, nu stau deloc,
de mă-ntrebam: "În sac, or să încapă?"

-Dar, bine-bine – mă veţi întreba –
îţi mai lăsau şi ele un răstimp
să schimbi cartuşe, arma a-ncărca?
-Păi ce, de asta mai aveam eu timp?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...

azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipuri de frescă

Ne rugăm să vină moartea,
Cum ne-am dori sărutarea
Iubitei cu patos noaptea...

Când simţi stihia că te miroasă,
Te rogi de ea să fie miloasă,
Ce utopie... nu si nebunie...

Să-ţi rogi dragostea să te aline
Si când vine lângă tine...
Te răsucesti la ea cu spatele,

Nu poţi face asa ceva cu moartea...
Nu o chema aiurea... degeaba...
Onorea, cinstea ta, decade...

In moarte si după ea,
Când ea te cheamă rece...
Sărut-o fierbinte si petrece,

Odată vine, nu de mai multe ori,
Atunci vei fi acoperit in flori,
Si tu... si eu... să murim cu zâmbetul unei flori...

Tăiată si pusă in vază, pe moarte...
E mult... mult... mai frumoasă
In doină ruginită de rece coasă...

Nu suntem datori doamnei negre
Ea vine, vine si te trece...
Din lumea.. prea gri si prea rece...

Unde te va duce ca o frescă...
Poate, poate... o fi cald si verde...
Mai gri si mai rece mai poate fi?

Decât in lumea mea... ce trece...
Pe lângă mine... prea gri... prea rece...
Aidoma unor mozaicuri si fresce...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să înceapă iarăşi o discuţie în contradictoriu cu tatăl său, când doar ce se împăcaseră, deşi, practic, nici nu fuseseră supăraţi. Poate doar i se păruse că tatăl lui, "blondul", îi vorbise pe un ton uşor ironic, iar dacă ar fi încetat cu amabilităţile, tot el s-ar enerva, Iulian Enka rămânând de obicei calm, nepăsător, sau doar aşa părea. Lucian ocupă locul şoferului şi le deschise părinţilor săi. Tatăl său se aşeză lângă el, Diana Enka – în spate. Cei doi habar n-aveau că în buzunarele hainei uniformei fiului lor se aflau cheile de la maşina directorului Institutului sau că Lucian avea permisiunea de a utiliza oricând doreşte acea maşină; acum însă, o lăsase în parcare. Băiatul porni spre casă, unde ajunse în curând. Opri maşina şi coborî. Era emoţionat; nu trecuse pe acasă de o săptămână, iar după alte câteva, din nou nu va mai trece, pentru o perioadă mult mai îndelungată. Închise maşina în garaj şi-i înapoie cheile blondului; acesta nu le luă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru totdeauna. Din cauza datoriilor, bunica mea a pierdut-o. I-a fost luată şi dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la ţară, unde tatăl meu, în tovărăşie cu un frate al mamei şi cu altă rudă, au luat în arendă o moşioară. Ţin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunaşul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu ştiu: era pe capră, ori nu era cu noi. Era frumos, era soare. Întâiaşi dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iuraşcu, moşia noastră, pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O puternică impresie mi-au făcut nişte pui de cucuveică care avea cuibul sub streaşina casei boiereşti. Cucoana aceasta avea o fiică, Eleonora, o femeie foarte frumoasă, care, la rândul ei, avea două fete de vreo 16-18 ani.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vrei să spui prin: "Nu sunt pregătită pentru non-dualitate"? Mintea va susţine de la naştere până la moarte că nu eşti pregătită pentru Libertate. I-a hai să vedem, e cineva pregătit? Nu, nu e nimeni! Niciodată persoana nu e pregătită pentru Libertate! Nu ai observat, nici pentru moarte nu e pregătită vreodată! Dar oare pentru minte eşti? Dar când ţi-a fost îndesat pe gât primul gând, prima invitaţie la sclavie te-a întrebat cineva dacă eşti pregătită? Tu eşti deja Libertatea, draga mea, şi libertatea nu poate fi pregătită pentru libertate! Da, pentru persoană nu eşti pregătită niciodată. Nu ai observat? La cei peste 30 de ani ai tăi mintea tot timpul mai vrea o porţie din tortul cu durere al devenirii. "Hai, mai ia o porţie de suferinţă, că pentru asta eşti pregătită!" Gândul niciodată nu este pregătit pentru adevăr, pentru că mama lui mintea e doar o grosolană minciună, iar tatăl lui Speranţa este un iluzionist perfect.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra mea ...

Umbra mea, o născocire
Sau o ţesătură fină,
Mă petrece-n strălucire
Doar în zilele senine.
Este fiica zămislită
Din iubirea pentru soare.
Izvorâtă din ursită,
E cu mine călătoare.
De ani mulţi mi se agaţă
Când de trup când de veşminte.
De se tine într-o aţă,
Stă în urma mea cuminte.
Fac un pas, nedespărţită,
De cu zori până în seară,
Mă urmează-nsufleţită-
Pasul ei mă înfioară.
E o şubredă făptură
Ce prin timpuri mă petrece,
Iar de am o-ncurcătură,
Nu rămâne nicicând rece.
Dacă eu mă zbat, se zbate
Cuprinsă de-aceleaşi spasme
Din drumul meu nu se-abate-
Nălucire e din basme.
Dacă veselă mi-e faţa
Şi de bucurie râde,
Umbra mea, ca şi paiaţa,
Mă imită şi surâde.
Eu mă-nvârt, ea se învârte
Ne rotim ca într-o horă,
Dintr-o parte-n altă parte
Umbra mea cu mine soră.
Speriat ca un lunatec
De ciudata companie,
Eu alerg ca un zănatec-
Poate-o scutur de sclavie...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definiţie

Se găsesc 23 de adolescenţi,
Nici prea înalţi, nici prea scunzi,
Nici prea răi, nici prea cuminţi,
Nici prea slabi, nici prea activi,
Nici prea responsabili -
Asta dăunează grav sănătăţii!
Se adaugă 34 de ore pe săptămână -
De 4 ori câte 7 şi o zi de 6 -
Din care rămân doar...
Shhh!
Se mai sparge câte un geam,
Se mai trânteşte câte o uşă,
Se mai aruncă cu câte o cretă,
În fine!
Apoi se obţine câte un rezultat
Pe la câte o olimpiadă,
Niciodată pe măsura aşteptărilor,
Se mai ia câte o notă de trecere
În lucrare,
Apoi se mai face şi câte ceva bun,
Doar tre’ să existe un echilibru în toate!

Dar dacă-i vezi dincolo de aparenţă,
Vei observa 23 de suflete,
Nici prea mari, nici prea mici,
Nici prea tari, nici prea slabe,
Nici prea optimiste, nici prea pesimiste,
Însă pline de zâmbete rotunde
(Care uneori apar şi-n timpul orei…)
Şi de speranţa că vor găsi la şcoală
Sprijinul, imboldul şi puterea de a
Intra în vârtejul vieţii,
Prietenii de suflet, dar şi reperele
De care au nevoie.
E, şi-n timpul orei
Dacă se mai aude câte un bip,
Sau dacă se mai uită melancolici
Pe fereastră,
Ori dacă pe chip le-a mai apărut
Câte un coş
E clar: sunt îndrăgostiţi
Sau şi-o doresc;
Înlăuntrul lor se poartă războaie
Mai grele decât vor ei s-o arate.
Ei, ar mai fi multe de amintit.
Ca să rezum voi spune
Că totul trebuia
Să poarte un nume,
Aşa că i s-a spus
Clasa a X-a A!

poezie de Rucsandra Rizescu
Adăugat de Rucsandra Rizescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiriaşi în Casa Domnului

De când cerul şi pământul
îşi au o singură împărăţie,
casa domnului e cu chirie,
iar Tatăl, ori se face, ori chiar nu ştie!

Şi sufletul omului e cu chirie,
însă el, sărmanul, n-are de unde să ştie.

De fapt, şi Universul e cu chirie,
dar asta îi altă şmecherie,
căci Universul e parte dintr-un infinit,
care n-a fost încă dibuit!

Dacă într-o zi,
şi pentru conştiinţă
vi se va cere chirie,
păi, ca 'ntr-un fel de sinalgie,
diliti paradigma dilie -
şi sesizaţi-L direct pe Tatăl,
ca să ştie!

poezie de Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!

A dispărut din vederea mea

Stau pe ţărm. Aproape de mine, o navă
îşi întinde velele albe în briza proaspătă şi porneşte către
oceanul albastru. Este un obiect de mare frumuseţe şi vigoare.
O urmăresc cu privirea răbdător până când atârnă ca puf de păpădie
sau ca un norişor în locul unde marea şi cerul se scufundă una în celălalt.

Atunci, cineva de lângă mine spune, " Iată, a dispărut."

Unde a dispărut?

A dispărut din vederea mea. Atât. Ea are catargul,
carena şi verga la fel de mari ca înainte de a trece pe lângă mine.
La fel, este nu mai puţin capabilă de-a-şi purta caricul spre portul de destinaţie.
Diminuarea mărimii ei este în mine – nu în ea.

Şi chiar în momentul în care cineva spune: " Iată, a dispărut,"
sunt alţi ochi care îi urmăresc sosirea, şi alte voci
sunt gata să strige voioase, " Uite-o, soseşte!"

Iar asta înseamnă a muri...

poezie de Henry Van Dyke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ***

Nu-mi pasă dacă soarta mea pe pământ
Puţin din Pământ a avut
Si dacă ani de iubire s-au frânt
In ura unui minut:
Si nici mă plâng dacă cei dezolaţi,
Dragă, sunt mai fericiţi decât mine,
Ci că TU suferi de soarta MEA,
Doar un trecător prin destine.

poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Emil Gulian
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O tristă toamnă

Se-apropie o tristă toamnă şi printre frunze ce-au căzut
Mai caut clipele trecute şi toate câte am pierdut...
Într-o rugină parfumată e-nvăluit un aer cald
Cu paşi nesiguri fuge vara din lacul unde mă tot scald

E trist şi umed asfinţitul iar soarele a plâns puţin
Şi mi-a trimis o adiere a unor nopţi prea lungi ce vin
Îmi fac un pat de frunze moarte şi mă întind să lenevesc
În mintea-mi plină te mai caut, dar nu mai sper să te găsesc

Cum să mai cer putere vieţii când am trăit şi aşa prea mult?
M-agăţ de-un ram uscat de vreme şi vântul rece îl ascult
Un cântec scurt de toamnă tristă răsună-n nopţi prea lungi ce vin
Eu mă grăbesc s-ajung la tine, să-ţi umplu sufletul străin...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Pacey, am vrut să-l văd pe Dawson în seara asta nu pentru că pentru patru luni a fost iubitul meu, ci pentru că mi-a fost prieten aproape toată viaţa. Şi ca prieten, l-am rănit foarte mult şi nu m-am simţit mai puţin vinovată în aceste trei luni. Aşa că da, am fost preocupată, m-a făcut să-mi pierd şirul gândurilor, dar inima mea? E de nestrămutat. Trei luni în care am cutreierat mări şi oceane nu au reuşit să o zdruncine şi nici nu o să las nesiguranţa ta să facă asta. Inima mea nu a plecat niciodată de pe barcă. Nu te-a părăsit niciodată. Şi din câte observ nici nu o să se întâmple asta prea curând.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergând după umbre

Treceam în fugă pe lângă vânătorii de tei,
Strada curgea invadată de flori şi de vară,
Trăiam sentimentul unui loc comun sau al unui deja-vu.
Auzeam cum sunt striviţi de trecători trandafirii tăiaţi de pe bulevarde,
înainte de a fi puşi în coşurile grădinarilor.
Se ghemuia în mine cântecul de lebădă al castanului uriaş
prăbuşit pe strada unde primarul hotărâse că oamenii sunt mai importanţi decât visele vegetale.
Mă luptam cu toată hipersenzitivitatea mea,
"o să se-ntâmple, se va-ntâmpla, se-ntâmplă"...
Atâtea premoniţii şi gânduri, când,
Umbra mea a răsărit din pământ mai înaltă ca mine,
Mergea înaintea mea şi-am inceput să alerg, să alerg, să alerg...
Dar numai în minte (devenisem deja adult!)
Ştiam că palma dreaptă n-o să poată acoperi la infinit
Sângele deşirat din cusătura de unde tu mi-ai smuls umbra.
Apoi mi-am dat seama că n-o s-o ajung,
Pentru că umbra mea nu are nume s-o pot striga.
Şi-atunci am oprit vara în loc, am ridicat mâna,
Pe strada tot mai frumoasă sângele s-a-mprăştiat dezvrăjit...
Numai batrâna care fura tei mă stropea cu privirea albastră,
Şi, îndesându-mi flori în răni, repeta:

"Nimeni nu moare alergând dupa umbre...
Nimeni nu moare alergând dupa umbre...
Nimeni nu moare alergând dupa umbre..."

poezie de Elena Albu
Adăugat de Olga Bocioaca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dr. Cox: Şi poc! A dispărut luciul mărului. Şi asta e atunci când afli că fata drăguţă cu care te-ai căsătorit nu mai e deloc o fată drăguţă. Nu. E o devoratoare de bărbaţi. Şi nu vorbesc despre tipul ală de "uau, uau, uite-o că vine"; vorbesc despre genul ală care îţi foloseşte demnitatea ca pe un prosop de vase să-ţi şteargă urmele bărbăţiei blocate în chiuvetă. Bineînţeles, se poate să o fi chinuit din când în când, dar, sincer, credeam că despre asta e vorba într-o căsătorie. Atât de mult încât la sfârşitul căsătoriei nu ştiu pe cine uram mai mult - pe ea sau pe mine. Stăteam şi mă gândeam... de ce nu încercau prietenii noştri să se distrugă unul pe celălalt cum făceam noi. Si se pare că răspunsul e destul de simplu: Ei nu erau nefericiţi... noi eram.

replici din filmul serial Stagiarii
Adăugat de Ramona Stanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ţi mai văd o dată chipul,
Să-ţi mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ţi mai şoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Şofarului
Va zgudui Înaltul,
Şi-atunci, ceea ce-a fost
Prea puţin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!