Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Obsesia biografiei

Dacă cineva mi-ar da părul într-o parte
dacă mi l-ar ridica ușor de pe frunte
ca un diamant aurit s-ar ivi
orașul acesta
cu străzi singuratice și case stângace
ce se năruie la simpla închidere a ușii
cu grădini de streliția și lăzi de gunoi
unde ecoul copilăriei
încă se mai aude șoptind:
"Mea mater, mea pater,
filius vester lupus est"
cu muzica ce sparge timpanul mașinilor
și fotografiile care ucid privirea bătrânilor
cu ulcica plină cu lapte
lăsată prin toate casele
de tatăl pe moarte
doar, doar o va găsi iubitul
ce i-a părăsit fata
(dar el nu vine
și bătrânul și-a dat duhul degeaba
sau chiar dacă vine
nu-i pasă
gândind că mai târziu își va vinde
și tatăl său sufletul
pentru cine știe ce afacere dubioasă)
cu liliacul din curtea căminului de fete -
orbii îi păzesc anemicele flori
prea timpurii și presimt
că Gemenii se bălăcesc în Vărsător
("E nesănătos, e nesănătos
în curând vom avea un ospăț")
cu bătrâna cocoșată
la care te strâmbai
când striga:
"O să ajungi și tu ca mine
o să ajungi!"
(După o săptămână ai căzut
și mult timp ai atârnat
de umbra bătrânei
ca o cătușă.
Dacă ar mai trăi în căsuța de sub deal
ce de lucruri ar putea să-ți mai spună)
cu prietena ce-și purta urâțenia
ca pe un portmoneu doldora de arginți
(până și ea te-a părăsit:
s-a retras în urechea unui munte
lângă un flăcău zdravăn, ea
mica, firava, pipernicita...
Când se va întoarce
cu poemele ferecate în metalele pure
mulți dintre cei rămași
vor fi dispărut)
cu feciorelnicul pat
pat de tortură
(cineva intra pe fereastră
și-ți fura nopțile)
unde te zbăteai de parcă
un prunc și-ar fi instalat scâncetele
în tine
și nu știai nici un cântec de leagăn
cu porumbeii din coliva primită cadou
la optsprezece ani
(în fiecare toamnă ucizi câte unul
și-i citești măruntaiele
poc: moare tatăl
poc: pleacă iubitul
poc, bei din sticluța cu prea puțin Neuleptil
poc, poc...)
Dar nimeni nu-mi ridică părul de pe frunte
nimeni nu mi-l dă ușor într-o parte
și orașul acesta unde
" Mea mater, mea pater,
filius vester lupus est"
aidoma unei mări moarte
(iar orbii degeaba au prorocit
un ospăț
putreziciunea a fost prea adânc
îngropată în mine
ca să ajungă singură la suprafață)
va rămâne pentru totdeauna ascuns
ca un diamant aurit.

poezie de din Obsesia biografiei (audiobook) (2008)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rodica Nicoleta Ion

Țâști și poc

Țâști și poc... Atâta zor!
Am căzut... Puteam mor.
Poc și țâști... Când m-am sculat
Atitudinea-am schimbat.

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vântul pe deal

Nimeni nu poate să-mi spună bine
Nimeni nu știe la noi
Vântul acesta de unde vine
Și-unde se duce apoi.

Vine în zbor din depărtare
Și bate iute de tot
Pot alerg oricât de tare
Să îl ajung n-am pot.

Dar dacă sfoara eu aș lăsa
Ce zmeul mi-l ține departe
Vântul l-ar lua și l-ar purta
Timp de o zi și o noapte.

Însă oriunde îl va purta
Îl voi găsi negreșit
Și-atunci voi ști în sinea mea
Că vântul acolo-i oprit.

Și aș putea să dau de știre
Unde se duce-acest vânt
Dar unde începe-a lui rătăcire
Noi nu putem ști pe pământ.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu știu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
și
ochii sticlați
îmi place așa cum sunt cu
umerii apropiați și
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
și
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea și
acum se duc...
nu pot le mai țin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înțelege nimic
dar cine știe...


azi am învățat să-mi fac o cafea
și să îmi strig nepotul
mai am și câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
mă ghemuiesc până adorm
și-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
și totuși
nu mă pot desprinde de voi

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Daniel Vișan-Dimitriu

Vânătorească

M-am tot gândit: "S-o spun sau să n-o spun?"
și-apoi mi-am zis: "De-o fi să-mi dea crezare,
momentul ăsta cred că-i cel mai bun
de spus povestea mea de vânătoare".

Și-am v-o spun, -ntâi april e-o zi
în care vânătorii și pescarii
au concurență mare și ar fi
chiar culmea să-i învingă "adversarii".

Povestea mea e simplă și mă jur
pe toate rațele atunci vânate,
tot ce-a fost (cu nimeni prinprejur)
nu-i doar un banc (din cele-adevărate).

Eram cu pușca, seara, la vânat,
când a venit direct spre mine-o rață
pe care-am doborât-o de îndat'
ce am văzut-o, brusc, ieșind din ceață.

Dar – ce credeți? – mai vine una... poc!...
și încă una... poc!... și cade-n apă...
se-ngroașă gluma, trag, nu stau deloc,
de mă-ntrebam: "În sac, or încapă?"

-Dar, bine-bine – mă veți întreba –
îți mai lăsau și ele un răstimp
schimbi cartușe, arma a-ncărca?
-Păi ce, de asta mai aveam eu timp?

poezie de din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Daniel Văcăreanu

Chipuri de frescă

Ne rugăm vină moartea,
Cum ne-am dori sărutarea
Iubitei cu patos noaptea...

Când simți stihia că te miroasă,
Te rogi de ea să fie miloasă,
Ce utopie... nu si nebunie...

Să-ți rogi dragostea să te aline
Si când vine lângă tine...
Te răsucesti la ea cu spatele,

Nu poți face asa ceva cu moartea...
Nu o chema aiurea... degeaba...
Onorea, cinstea ta, decade...

In moarte si după ea,
Când ea te cheamă rece...
Sărut-o fierbinte si petrece,

Odată vine, nu de mai multe ori,
Atunci vei fi acoperit in flori,
Si tu... si eu... murim cu zâmbetul unei flori...

Tăiată si pusă in vază, pe moarte...
E mult... mult... mai frumoasă
In doină ruginită de rece coasă...

Nu suntem datori doamnei negre
Ea vine, vine si te trece...
Din lumea.. prea gri si prea rece...

Unde te va duce ca o frescă...
Poate, poate... o fi cald si verde...
Mai gri si mai rece mai poate fi?

Decât in lumea mea... ce trece...
Pe lângă mine... prea gri... prea rece...
Aidoma unor mozaicuri si fresce...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

De ce să înceapă iarăși o discuție în contradictoriu cu tatăl său, când doar ce se împăcaseră, deși, practic, nici nu fuseseră supărați. Poate doar i se păruse că tatăl lui, "blondul", îi vorbise pe un ton ușor ironic, iar dacă ar fi încetat cu amabilitățile, tot el s-ar enerva, Iulian Enka rămânând de obicei calm, nepăsător, sau doar așa părea. Lucian ocupă locul șoferului și le deschise părinților săi. Tatăl său se așeză lângă el, Diana Enka – în spate. Cei doi habar n-aveau că în buzunarele hainei uniformei fiului lor se aflau cheile de la mașina directorului Institutului sau că Lucian avea permisiunea de a utiliza oricând dorește acea mașină; acum însă, o lăsase în parcare. Băiatul porni spre casă, unde ajunse în curând. Opri mașina și coborî. Era emoționat; nu trecuse pe acasă de o săptămână, iar după alte câteva, din nou nu va mai trece, pentru o perioadă mult mai îndelungată. Închise mașina în garaj și-i înapoie cheile blondului; acesta nu le luă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce vrei spui prin: "Nu sunt pregătită pentru non-dualitate"? Mintea va susține de la naștere până la moarte că nu ești pregătită pentru Libertate. I-a hai vedem, e cineva pregătit? Nu, nu e nimeni! Niciodată persoana nu e pregătită pentru Libertate! Nu ai observat, nici pentru moarte nu e pregătită vreodată! Dar oare pentru minte ești? Dar când ți-a fost îndesat pe gât primul gând, prima invitație la sclavie te-a întrebat cineva dacă ești pregătită? Tu ești deja Libertatea, draga mea, și libertatea nu poate fi pregătită pentru libertate! Da, pentru persoană nu ești pregătită niciodată. Nu ai observat? La cei peste 30 de ani ai tăi mintea tot timpul mai vrea o porție din tortul cu durere al devenirii. "Hai, mai ia o porție de suferință, că pentru asta ești pregătită!" Gândul niciodată nu este pregătit pentru adevăr, pentru că mama lui mintea e doar o grosolană minciună, iar tatăl lui Speranța este un iluzionist perfect.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Umbra mea ...

Umbra mea, o născocire
Sau o țesătură fină,
Mă petrece-n strălucire
Doar în zilele senine.
Este fiica zămislită
Din iubirea pentru soare.
Izvorâtă din ursită,
E cu mine călătoare.
De ani mulți mi se agață
Când de trup când de veșminte.
De se tine într-o ață,
Stă în urma mea cuminte.
Fac un pas, nedespărțită,
De cu zori până în seară,
Mă urmează-nsuflețită-
Pasul ei mă înfioară.
E o șubredă făptură
Ce prin timpuri mă petrece,
Iar de am o-ncurcătură,
Nu rămâne nicicând rece.
Dacă eu mă zbat, se zbate
Cuprinsă de-aceleași spasme
Din drumul meu nu se-abate-
Nălucire e din basme.
Dacă veselă mi-e fața
Și de bucurie râde,
Umbra mea, ca și paiața,
Mă imită și surâde.
Eu mă-nvârt, ea se învârte
Ne rotim ca într-o horă,
Dintr-o parte-n altă parte
Umbra mea cu mine soră.
Speriat ca un lunatec
De ciudata companie,
Eu alerg ca un zănatec-
Poate-o scutur de sclavie...

poezie de din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Henry Van Dyke

A dispărut din vederea mea

Stau pe țărm. Aproape de mine, o navă
își întinde velele albe în briza proaspătă și pornește către
oceanul albastru. Este un obiect de mare frumusețe și vigoare.
O urmăresc cu privirea răbdător până când atârnă ca puf de păpădie
sau ca un norișor în locul unde marea și cerul se scufundă una în celălalt.

Atunci, cineva de lângă mine spune, " Iată, a dispărut."

Unde a dispărut?

A dispărut din vederea mea. Atât. Ea are catargul,
carena și verga la fel de mari ca înainte de a trece pe lângă mine.
La fel, este nu mai puțin capabilă de-a-și purta caricul spre portul de destinație.
Diminuarea mărimii ei este în mine – nu în ea.

Și chiar în momentul în care cineva spune: " Iată, a dispărut,"
sunt alți ochi care îi urmăresc sosirea, și alte voci
sunt gata strige voioase, " Uite-o, sosește!"

Iar asta înseamnă a muri...

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Octav Bibere

Chiriași în Casa Domnului

De când cerul și pământul
își au o singură împărăție,
casa domnului e cu chirie,
iar Tatăl, ori se face, ori chiar nu știe!

Și sufletul omului e cu chirie,
însă el, sărmanul, n-are de unde să știe.

De fapt, și Universul e cu chirie,
dar asta îi altă șmecherie,
căci Universul e parte dintr-un infinit,
care n-a fost încă dibuit!

Dacă într-o zi,
și pentru conștiință
vi se va cere chirie,
păi, ca 'ntr-un fel de sinalgie,
diliti paradigma dilie -
și sesizați-L direct pe Tatăl,
ca să știe!

poezie de
Adăugat de Kitzy BushSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Definiție

Se găsesc 23 de adolescenți,
Nici prea înalți, nici prea scunzi,
Nici prea răi, nici prea cuminți,
Nici prea slabi, nici prea activi,
Nici prea responsabili -
Asta dăunează grav sănătății!
Se adaugă 34 de ore pe săptămână -
De 4 ori câte 7 și o zi de 6 -
Din care rămân doar...
Shhh!
Se mai sparge câte un geam,
Se mai trântește câte o ușă,
Se mai aruncă cu câte o cretă,
În fine!
Apoi se obține câte un rezultat
Pe la câte o olimpiadă,
Niciodată pe măsura așteptărilor,
Se mai ia câte o notă de trecere
În lucrare,
Apoi se mai face și câte ceva bun,
Doar tre’ existe un echilibru în toate!

Dar dacă-i vezi dincolo de aparență,
Vei observa 23 de suflete,
Nici prea mari, nici prea mici,
Nici prea tari, nici prea slabe,
Nici prea optimiste, nici prea pesimiste,
Însă pline de zâmbete rotunde
(Care uneori apar și-n timpul orei…)
Și de speranța că vor găsi la școală
Sprijinul, imboldul și puterea de a
Intra în vârtejul vieții,
Prietenii de suflet, dar și reperele
De care au nevoie.
E, și-n timpul orei
Dacă se mai aude câte un bip,
Sau dacă se mai uită melancolici
Pe fereastră,
Ori dacă pe chip le-a mai apărut
Câte un coș
E clar: sunt îndrăgostiți
Sau și-o doresc;
Înlăuntrul lor se poartă războaie
Mai grele decât vor ei s-o arate.
Ei, ar mai fi multe de amintit.
Ca rezum voi spune
Că totul trebuia
Să poarte un nume,
Așa că i s-a spus
Clasa a X-a A!

poezie de
Adăugat de Rucsandra RizescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mariana Eftimie Kabbout

O tristă toamnă

Se-apropie o tristă toamnă și printre frunze ce-au căzut
Mai caut clipele trecute și toate câte am pierdut...
Într-o rugină parfumată e-nvăluit un aer cald
Cu pași nesiguri fuge vara din lacul unde mă tot scald

E trist și umed asfințitul iar soarele a plâns puțin
Și mi-a trimis o adiere a unor nopți prea lungi ce vin
Îmi fac un pat de frunze moarte și mă întind lenevesc
În mintea-mi plină te mai caut, dar nu mai sper să te găsesc

Cum să mai cer putere vieții când am trăit și așa prea mult?
M-agăț de-un ram uscat de vreme și vântul rece îl ascult
Un cântec scurt de toamnă tristă răsună-n nopți prea lungi ce vin
Eu mă grăbesc s-ajung la tine, să-ți umplu sufletul străin...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Edgar Allan Poe

Pentru ***

Nu-mi pasă dacă soarta mea pe pământ
Puțin din Pământ a avut
Si dacă ani de iubire s-au frânt
In ura unui minut:
Si nici mă plâng dacă cei dezolați,
Dragă, sunt mai fericiți decât mine,
Ci TU suferi de soarta MEA,
Doar un trecător prin destine.

poezie celebră de , traducere de Emil Gulian
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Complete Tales and Poems of Edgar Allan Poe" de Edgar Allan Poe este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -159.00- 79.99 lei.

Alergând după umbre

Treceam în fugă pe lângă vânătorii de tei,
Strada curgea invadată de flori și de vară,
Trăiam sentimentul unui loc comun sau al unui deja-vu.
Auzeam cum sunt striviți de trecători trandafirii tăiați de pe bulevarde,
înainte de a fi puși în coșurile grădinarilor.
Se ghemuia în mine cântecul de lebădă al castanului uriaș
prăbușit pe strada unde primarul hotărâse oamenii sunt mai importanți decât visele vegetale.
Mă luptam cu toată hipersenzitivitatea mea,
"o să se-ntâmple, se va-ntâmpla, se-ntâmplă"...
Atâtea premoniții și gânduri, când,
Umbra mea a răsărit din pământ mai înaltă ca mine,
Mergea înaintea mea și-am inceput alerg, alerg, alerg...
Dar numai în minte (devenisem deja adult!)
Știam palma dreaptă n-o să poată acoperi la infinit
Sângele deșirat din cusătura de unde tu mi-ai smuls umbra.
Apoi mi-am dat seama n-o s-o ajung,
Pentru că umbra mea nu are nume s-o pot striga.
Și-atunci am oprit vara în loc, am ridicat mâna,
Pe strada tot mai frumoasă sângele s-a-mprăștiat dezvrăjit...
Numai batrâna care fura tei mă stropea cu privirea albastră,
Și, îndesându-mi flori în răni, repeta:

"Nimeni nu moare alergând dupa umbre...
Nimeni nu moare alergând dupa umbre...
Nimeni nu moare alergând dupa umbre..."

poezie de
Adăugat de Olga BocioacaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Joey: Pacey, am vrut să-l văd pe Dawson în seara asta nu pentru că pentru patru luni a fost iubitul meu, ci pentru că mi-a fost prieten aproape toată viața. Și ca prieten, l-am rănit foarte mult și nu m-am simțit mai puțin vinovată în aceste trei luni. Așa că da, am fost preocupată, m-a făcut să-mi pierd șirul gândurilor, dar inima mea? E de nestrămutat. Trei luni în care am cutreierat mări și oceane nu au reușit să o zdruncine și nici nu o să las nesiguranța ta facă asta. Inima mea nu a plecat niciodată de pe barcă. Nu te-a părăsit niciodată. Și din câte observ nici nu o să se întâmple asta prea curând.

replică din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dr. Cox: Și poc! A dispărut luciul mărului. Și asta e atunci când afli că fata drăguță cu care te-ai căsătorit nu mai e deloc o fată drăguță. Nu. E o devoratoare de bărbați. Și nu vorbesc despre tipul ală de "uau, uau, uite-o că vine"; vorbesc despre genul ală care îți folosește demnitatea ca pe un prosop de vase să-ți șteargă urmele bărbăției blocate în chiuvetă. Bineînțeles, se poate să o fi chinuit din când în când, dar, sincer, credeam despre asta e vorba într-o căsătorie. Atât de mult încât la sfârșitul căsătoriei nu știu pe cine uram mai mult - pe ea sau pe mine. Stăteam și mă gândeam... de ce nu încercau prietenii noștri să se distrugă unul pe celălalt cum făceam noi. Si se pare răspunsul e destul de simplu: Ei nu erau nefericiți... noi eram.

replici din filmul serial Stagiarii
Adăugat de Ramona StanescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ți mai văd o dată chipul,
Să-ți mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ți mai șoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Șofarului
Va zgudui Înaltul,
Și-atunci, ceea ce-a fost
Prea puțin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de din Pași printre pietrele Sionului (iulie 2011, București)
Adăugat de Valentin MesianicSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Joey: Știi, voiam tac și să te las pleci. Dar nufi eu. Ar fi ca într-un film de Merchant Ivory unde oamenii suferă în tăcere, iar tu ar trebui fii atât de impresionat de cumpătarea lor. Îmi pare rău, dar la naiba cu asta. Prietenul meu cel mai bun din toată lumea pleacă mâine și o mare parte din mine vrea ca el să rămână. Așa sper să nu mă urăști.
Dawosn: Nu aș putea să te urăsc niciodată, Joey. Nu că nufi încercat asta.
Joey: Ultimii doi ani au fost o adevărată telenovelă. Dar nu i-aș da înapoi, nu aș șterge nimic, dar... Mă bucur că s-a terminat. Pentru îmi place cum stau lucrurile acum. Viața mea fiind mereu o glumă nesărată, acum lucrurile merg bine... tu pleci.
Dawson: Jo, dacă aș crede măcar pentru o secundă că ar fi decizia corectă, aș rămâne, dar este timpul plec. Este timpul ca eu ies din camera asta și este timpul ca tu să descoperi cine ești fără noi. Capitolul acesta s-a încheiat, Joey. Simt asta.
Joey (cu lacrimi pe obraji): Crezi în magie? Eu nu credeam. Cum aș putea? 13 ani, mama ta moare. Și totuși mai speri în ceva magic, ceva care să facă totul mai bine. Dar nu se întâmplă așa și te uiți la tatăl tău care nu e în stare să-și învingă punctele slabe. Fără abracadabra în cazul acesta. Și apoi mai e Pacey. Orice magie a fost între noi s-a terminat, nu-i așa? Dar apoi mai ești și tu. E o dovadă există cineva acolo care se gândește la mine. Prietenul meu care a fost mereu alături de mine. E magie curată. Cred că e doar un mod lung și tărăgănat de a-ți spune că o să-mi fie dor de tine, Dawson.
Dawson: Și mie o să-mi fie dor de tine, Joey.

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Dașoveanu

Joi, de (prea)albastru

se consumă
prea multă vară în busola
de căutat posibilitatea.
ce facem
cu vulturii de cald
care ne smulg toată povestea organică
din partea cea mai simplă a zilei
(plină de timpul acela
care nu trebuie rostit,
ci surprins
de nicio pagină înapoi
a luminii)?

tu
ai o parte cea mai albastră a ta
care păstrează
într-un portmoneu al văzului
(pentru un cândva te iubesc)
nordul meu neatent,
tenișii mei dezlegați la nori
și
mâna mea cu maniere albastre.

pe străzi abcd
stă
un dintotdeauna invalid de sărut
care simte cum dor buzele
ce nu și le află.

pentru tine,
cea mai singură singurătate a mea,
mă aleg
din cutia cu panglici, premoniții și perle
să-ți fiu,
când îmi vei fi,
frumoasă.

ai numărat
câte păduri de joi se străbat
între noi?

nu știm
unde e locul acela simplu al verii
în care vom merge
la un film despre o fericire (pre)simțită,
dar e un timp rar
și,
până la el,
e albastru
la prima vedere.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt note și bemoli

= în solfegii =

Cu tine am zăcut, noaptea trecută, sub flori
fiori mult prea roșii
și
feciori
erau stelele, deasupra; stelele păzesc, iar noi le iubeam mult;
sunt - peste tot - triluri nevăzute de nimeni;
și neînțelese;

Iar noaptea era clară și frumoasă, ca petalele care ne acopereau
și cum mai cântau solfegii pe pielea ta
nota sol, apoi balamucul simfoniei care cădea peste noi,
poc. ni se spărgeau
sunetele
pe la urechi
!!! asurzeau semafoarele și porumbeii
De ce nu porți ochelari, altfel, nu o să vezi toate mașinile care curg pe străzile crengilor lumii...
ochii tăi de cafea creșteau de undeva dintre luminișuri și dintre basme
înmugurea, acolo, femeia, între flori. era fericită.
unde, sub pături de flori, lămâița femeii, era floarea ei,
violetele înflorite doar pentru petalele albe, de la intrarea în bloc,
s-a-f-a-c-u-t-d-i-m-i-n-e-a-ț-ă-d-e-m-u-l-t
un poștaș prea năuc uită îmi lase factura pentru electricitate și timbrele cu păsări ucise, de la iubit,
și
florile de câmp, timbrele cu apa Borsec, care zemuiesc, de prea multă sodoare lăsată,
dar, poate, sunt multe feciorițe la dreapta Tatălui, și multe erori.

Pe stradă trecea o mașină, pe la ora 5 dimineața,
mă uitam ca un tont,
la zebra cu galben și negru
! multe castane pe jos...
florile copacilor erau moarte demult, era toamnă,
acum rămăseseră doar castanele, care mă priveau cu ochi mari, pătate și rozacee;

De ce să fie nevoie de mașini și de pisici negre?
culoare neagră, în lume,
de ce să fie nevoie de ea?
de ce mor oamenii, călcați de mașini și de troleibuze
de ce nu se păzesc, oamenii și câinii stradali, și unde sunt îngerii, oare, cu părul de aur?
fântâni,
dădeau apa pe dinafară.
și luceafărul îmi părea o fecioară, sau, poate, un ulcior cu apă, purtat de un bărbat, pe căpătâi
probabil ghinionul o să mă urmărească și o să mă omoare
înainte de vreme;

Îmi luam figurinele, toți soldații de plumb și păpușile galbene din mâini,
și le aruncam după Dumnezeu:
Unde ești, Părinte,
unde îmi e tinerețea și vinul matur, unde îmi este maturitatea,
de ce strigă ceasurile,
ce strigă,
unde îmi e iubitul, și de ce urlă luceafărul, înainte ca oamenii
plece la lucru, la ora 5 dimineața,
din viața trecută,
poate doar am visat acele petale,
și nu le las acum să se odihnească,

lebedele sunt moarte
demult...
e toamnă peste ele
e toamnă
și noi de mult am murit.
pe jos sunt castanele care ne privesc, la ora șase, cu ochi mari,
de sub schit, castanele văd până în oraș, cu ochi căprui, ațintiți.
iar orhideele îmi spuneau, de prin orienturi,
las odată cerurile și să nu le mai strig,

pe stradă treceau oamenii
care se treziseră la 5.30 și începeau lucrul la 7 dimineața
de ce nu pot și eu, soarta ține spre mine
un cuțitaș
care nu pătrunde, de fapt, până spre trezirea cea mare și strașnică
iar în plinătatea petalelor
e demult toamnă
da, îl cunosc pe Nea Tănase,
da, și pe Gelu,
și pe Mirela, o știu
ne privesc castanele și frunzele care se leagănă

de ce sunt înmărmurită în ore și de ce toate ceasurile din casă trec în sângele meu,
la ora 3 dimineața,
ziua bună începe cu o mașină leneșă, de care te lovești, fără vrei și fără vrea nimeni

apoi, numai petale, și un basm care nu se mai sfârșește
în strașnica neiertare,

care ne cuprinde pe toți.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Cine este tatăl internetului? Fii primul care răspunde!
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!