Ultima trăsură

Astăzi am pierdut din nou trăsura
Următoarea vine doar la anul
Şi m-au dat afară de la hanul
În care îmi ţineam harababura

Am renunţat pe rând la câte toate
M-au însoţit în viaţa asta scurtă
Un pachet de cărţi că pentru burtă
Zoresc braunian atâtea gloate

"- Ia-mă nene!", le fac semn la toţi
Demnitarii care au caleşti
De care dragul meu să te fereşti
De nu vrei să nimereşti sub roţi

Şi-aştept aşa de-o veşnicie poate
Un căţel chiar mi-a stropit pachetul
Că mi-a venit să-l prind de cap procletul
Să-mi plătească daunele toate

Dar nu-i el de vină ci sunt eu
Lumea asta care-mi e străină
Nu mai vrea s-ajungă la lumină
Şi s-a rupt complet de Dumnezeu!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul Nou

Un an s-a dus din viaţa mea
S-a dus usor, încet s-a stins,
Contur alt an să prindă vrea
Şi trece totul ca un vis...

Mă-ntreb de anul ce-a trecut
L-am dedicat lui Dumnezeu?
Fapte de laudă am avut
Sau am făcut mai mult ce-i rău?

Mă-ntreb de Domnu-I mulţumit
De jertfa, care I-am adus?
Dacă mă mustră c-am greşit
Şi nu am fost în tot supus?

Să meditez încerc acum
La toate, câte le-am făcut
Căci am atâtea să Îi spun
Şi vreau s-o iau de la-nceput,

Să fiu pe placul lui Isus
Căci El e Dumnezeul meu,
Să împlinesc tot ce mi-a spus
Chiar dacă, uneori mi-e greu...

În fiecare an promit
Că voi fi altul, bun şi drept,
Dar apoi uit ce am vorbit
Şi nu mai sunt cel înţelept

Îmi cer iertare de la Tine
Isuse blând şi iubitor
Ai milă astăzi şi de mine
Te-ndură, drag Mântuitor,

Pe Tine, vreau să Te slujesc
Aşa cum sunt eu păcătos
Promit de azi, mă străduiesc,
Să fac doar ce e de folos

Şi plină candela să-mi fie
Cu undelemn, eu îmi doresc
Căci vreau a Ta Împărăţie
Cu ai mei cei dragi, s-o stăpânesc.

Anul acesta care vine
În toate am să chibzuiesc
Căci Doamne, ştiu, că fără Tine
Nimic nu pot să izbutesc.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan (27 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o rază de lună mi-am scrântit inima

într-o zi de treisprezece fix
cum naiba să nu urăsc tâmpenia asta de superstiţie
am deja cinci vieţi de când nu mai scuip în sân
nici nu mai fac trei paşi înapoi când îmi trec pisicile calea
oricum racii merg aşa înainte
pe toţi viermii
care abia aşteaptă să-mi pierd sufletul
pe toate stelele pitice sau pe toate supernovele
pe toţi dumnezeii si de ce nu pe toti dracii
viaţa asta am început-o pe treisprezece fix
într-o dimineaţă de cuptor cu un ţipăt de trei margarete cel puţin
uite-aşa ca să văd lumea cu susul în jos
era să-mi scape cuvântul cur dar noroc cu backspace-ul
apropo acum tasta asta e "mama proştilor ca mine"
apoi ca şi când aş fi vrut să văd cum e sub pământ
m-am făcut miner şi încă sap de nebun după lumină
sau poate că am aranjat asta cu şeful cel mare
că mă cam săturasem de nori şi verdeaţă
dealtfel ultima dată l-am rugat să mă lase o nemurire
în raiul musulmanilor
cu nu mai ştiu câte fecioare pe cap
că la urma urmei tot el e şi acolo şef
i-am promis că mă fac băiat cuminte
şi nu mai pun botul la toate poveştile cu zâne şi
mai ştiu eu câte o mie şi una de nopţi
dar entorsa asta mă face să înjur de toate apocalipsele
care nu au mai venit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi parcă-am prevestit momentul, de ieri, cu lipsa mea de chef...

Azi, inima mi-a dat de veste că am supus-o la canoane
Nu am simţit-o cam demult ca şi cum nici n-o mai aveam
A stat cuminte, suportând din partea mea atâtea toane
Şi cum aveam o ne-mplinire, sau un necaz, în ea dădeam...

Nu că aş fi ales din mine, s-o pedepsesc pe ea din toate,
Ce-alcătuiesc adâncul vieţii din trupul meu ce-a mai rămas.
Dar, cine simte-ntâi durerea şi lacrimile înnodate,
Dacă nu ea, care aude amărăciunea fără glas?

Mi-a dat vreo două trei cuţite şi s-a oprit pentru o clipă,
A vrut să fugă pe trahee, ca să mai poată respira,
Că-n locul unde-şi avea cuibul se instalase-un un fel de frică
Şi sângele închis de valve, nici nu pleca, nici nu intra...

Am stat de ziduri rezemată, cu ceaţa grea pe ochi şi minte,
Nu mă gândeam decât la Cookie că se va pierde-n cartier.
Şi-atunci am înălţat spre cer la Dumnezeu o rugăminte,
Să aibă grijă s-o adopte un om de suflet, dacă pier...

De mine nu-mi păsa, ba calmul ce m-a cuprins parcă vestea
Că pân-aici mi-a fost tot drumul şi liniştită aşteptam
Să cad uşor, dar poezia m-a zgâlţâit... inima mea
A început din nou să bată şi că atât a fost, speram...

Eram chiar lângă farmacie şi două fete sufletiste
M-au aşezat, să prind putere, cu apă rece m-au stropit
O nitro mi-au administrat sub limbă ( am observat cât sunt de triste)
Când drept în ochii mei albaştri, cu empatie m-au privit...

Acuma sunt din nou acasă, în mediul meu şi se impune
Să nu mai ies deloc afară, atâta cât va mai fi cald,
Deşi, să stau încă o lună între pereţi mă indispune
Dar, bine că am poezia şi-n ea am voie să mă scald.

Şi mă voi bucura de prieteni şi pe facebook voi fi prezentă
Cu versul optimist pe care, recomandat de Anatol
Nu-l voi abandona-n gustarul, din care azi am fost absentă
Dar, am avut motiv, prieteni, şi am crezut că pic în gol...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă la sfârşit de an

Aş vrea la anul care vine
Să te ajut, copilul meu,
Atât cât pot, să-ţi fie bine
Şi să te ştiu că nu ţi-e greu.

Aş vrea la anul care vine
Lângă acei sporiţi la număr,
Iubito, greul de la tine
Să-l duc cum pot pe al meu umăr.

Aş vrea la anul care vine
De sănătate să am parte
Să pot avea grijă de mine
Şi-atunci am să le fac pe toate.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Văd că ştii cum să răstorni situaţia în favoarea ta.
Lucian: Nu întorc nimic în favoarea mea, pentru că situaţia este deja în favoarea mea!
Stela: Aşa-i; eşti, de obicei, favorizat... Bine, frumosule! Nu uita să urmezi întocmai tratamentul.
Lucian: N-aş îndrăzni să uit. Voi ţine minte chiar şi-n somn.
Stela: Asta-i bine. De altfel, voi fi aici peste şase ore, pentru următoarea injecţie.
Lucian: Cum?! Care următoarea?! Adică, n-am scăpat?
Stela: Nu, frumosule! Ai 12 injecţii; asta a fost de abia prima. Vei face câte trei pe zi, una la opt ore.
Lucian: Oh, nu... Nu se poate!
Stela: Ba da, se poate! Doar că astăzi le vei face la şase ore, iar de mâine vom regla programul. În plus, pe tot parcursul tratamentului, nu ai voie să părăseşti nava.
Lucian: Asta-i tot?!
Stela: Mai vrei şi altceva?
Lucian: Cum crezi că voi suporta toate astea?! Atâtea sacrificii... Mai bine m-ai condamna la moarte!
Stela: Nu exagera, frumosule! Nu-i vorba decât despre trei zile de tratament.
Lucian: Trei zile... Bine. Voi încerca să le fac faţă. Sper că voi reuşi. Din nou...
Stela: Nu eu sunt de vină pentru ceea ce ai păţit, frumosule. Din nou...
Stela: Sincer, nici eu, doctore. Cel puţin de data asta.
Alex: Bine. Acum să plecăm. Ceilalţi ne aşteaptă de mult. Pariez că sunt nerăbdători să ne vadă.
Lucian: Nu-i nevoie să pariezi, bătrâne. Sunt sigur că ai dreptate.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat că nu merită să plâng după oameni care nu m-au iubit şi m-au abandonat. Ca aceia care m-au însoţit o perioadă pe drumul meu, iar apoi au cotit brusc pe alte drumuri, nu au fost decât nişte umbre care m-au privat de soare...

Irina Binder în Cartea Fluturi (decembrie 2012)
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate îmi par minunate

Toate îmi par minunate
Şi cu Domnu-s împăcat,
Simt un iz de libertate
Şi simt că sunt mai curat

Totul I-am mărturisit
Domnului, mă simt mai bine,
Despre toate I-am vorbit
Chiar, dacă mi-a fost ruşine

Minciuna şi lăcomia
În care eu am trăit,
Îngâmfarea şi mândria
Ce odată m-au robit,

Răutatea, răzbunarea,
Patimi, ce m-au măcinat,
Intriga şi desfrânarea
Eu cu totul le-am lăsat.

Nu mai vreau să ştiu de ele
Eu de tot le-am părăsit
Toate păcatele grele
Le-am lăsat, şi-s liniştit.

Un exemplu vreau să fiu
Cei din jur să vadă-n mine
Că sunt credincios şi viu
Viaţa mea îmi aparţine.

Doamne, viaţa mi-ai schimbat
Sunt atât de fericit,
De ce-a fost rău, m-ai scăpat
Salvatorul meu iubit!

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan (23 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modelare...

Atunci când Dumnezeu a sortit a mă naşte,
A dat lege să se toarne moneda.
Potcovarii de suflete şi-au schimbat meseria
Şi au încercat ceva nou: să schimbe sufletul meu...
Şi-au luat aşadar,
Unelte, răbdare şi jar.
Au bătut nicovala făcând-o să strălucească,
Iar ciocanului şlefuit,
I-au dat tălpi de lumină.
Aveam încrustat în esenţă
Iubirea divină.
M-au înălţat pe catafalcul schimbării
Odată cu zorii.
Îngeri de jar se prelungeau ca o lavă
Din al lumii altar.
Şi am fost răstignit - un Iisus -
Moneda bătută pentru care
Conchistadori au venit
Să-şi ceară ietare.
Când m-au frământat sub ciocanul iertării
Am ales să m-ascund în mine ca-ntr-o oglindă.
Mi-am lăsat mărginile să strlucească.
M-au ars, m-au lovit,
Dar acum sunt monedă cerească.
În zadar ar fi încercat să îmi schimbe lumina
Când sufletul meu ar fi fost
O fărâmă de os.
Mulţumesc, Dumnezeule
Pentru că sunt moneda ce se caută
Nu în valoare financiară,
Ci în firimitură de artă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de copil

De-ai şti, tu, pom, ce supărată sunt,
mi-ai spune o poveste cu prinţese
ori cu croitoraşul care ţese,
sau... ce crezi tu ca dorul să-mi înfrunt,

Să pot şi eu să mă mai joc un pic
aşa cum îmi plăcea: cu păpuşica
pe care mi-a adus-o-n dar mămica
atunci când tata nu mi-a dat nimic.

El a venit o clipă şi-a plecat
iar azi mi-a zis că ar putea să vină,
dar n-a venit şi iar m-a supărat.

Nu ştiu ce a putut să intervină,
dar ştiu că ore-n şir l-am aşteptat
şi îmi e dor şi nimeni nu m-alină.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul la diviziune

Împart tăcerea nopţii la minus infinit,
Spre a divide timpul în ere neştiute,
Căci îngerul speranţei, la mine a venit...
Mi-a plâns tăcut pe umeri, dorind să mă asculte...

În lumea lui de sticlă, prin semne mi-a urmat
Şi am deschis lumina în versuri de fotoni,
Mi-am mângâiat privirea cu verbe de bazalt,
Născute din iubire de pace şi de sori.

Plecate gene parcă, din lumea celor drepţi,
Puneau o barieră prezentului din care,
Venisem ca o umbră. Dar îngeri înţelepţi,
Deschisu-mi-au în noaptea uitării, altă cale.

Pe cai de constelaţii, am alergat. În vis,
Atâtea generaţii s-au dat spre-a fii cărare.
În lumea asta parcă aşa stătuse scris:
"A scrie despre lume, cu literă de soare".

Am dreptul a divide ce timpul meu a dat,
Să-mpart în emisfere, lumină şi tăcere,
Speranţa în mai bine, oh, acest drept mi-a dat,
Spre-a nu mai fii în lume uitare şi durere.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

dumnezeu are o garsonieră în epifiza mea
de fapt e o cameră mică mică
cu pereţii de sticlă
să-i poată vedea
el dumnezeu
pe toţi trecătorii din capul meu
uneori mai coboară în inimă să bem o cafea
fiartă în graalul de care nu se desparte
suntem tovarăşi de singurătate
dar nu ne deranjăm vecinătatea
i-am promis de când s-a mutat
că nu trebuie să îmi plătească ceva
şi oricum nici n-ar avea de unde
fie vorba-ntre noi...
mă ajută în schimb la defrişat
în mod tacit
de pildă ieri mi-a curăţat din nou sufletul
de bălăriile crescute după atâtea inundaţii
nu mă-ntreabă de ce nu reuşesc
în viaţă prea multe
şi el e până la urmă un pustnic
deşi se îmbracă la modă
şi are un zâmbet fermecator
de la un timp construieşte ceva în epifiza mea
la secret
uneori îi aud rindeaua până dimineaţa
poate un cadou îmi zic
pentru buna convieţuire
cine ştie?
ar trebui să mă gândesc şi eu la un dar
de pildă să îi cedez toate încăperile
şi să mă mut în casa copilăriei
ar merita asta...
poate şi eu aş merita

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, păcătosul...

Păcătuind şi mult şi bine,
Chiar Lui, în bolta sa cerească,
O pată i s-a pus pe mine...
Vrând aspru să mă pedepsească.

La început mi-a dat femei,
Ce de parale m-au tapat:
Neveste am avut vreo trei...
Amante, n-am mai numărat...

Să nu fumez, să nu fiu beat,
Să mi se-acrească vinu-n beci,
Iar de-o să duc femei în pat,
Să fie cu picioare reci.

Mi-a luat tot părul de pe cap,
Că nu-s frumos şi nici slăbuţ,
Dar compensând c-un handicap...
Să dau mereu din lac în puţ.

Mi-a dat obstacole, poveri,
Prieteni ce prin dos lovesc,
Doar sărăcie, nu averi,
Ba m-a forţat să şi gândesc.

M-a obligat să fiu citit,
Să fac juma' din viaţă şcoală,
Şi pân' la urmă s-a gândit
Să-mi dea pedeapsa capitală.

S-a răzbunat fundamental,
Găsind şi o perversă cale:
Să scriu, fiind un imoral,
Doar fabule cu trei morale!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pot să plutesc

afurista asta de gravitaţie e de vină
pentru toate scenariile apocaliptice
chiar şi pentru eficienţa ghilotinei
până şi moartea s-a gârbovit de atâta atracţie
doar îngerii evoluează precum păpădiile
noroc că ploile nu-i ating
altfel tot câmpul ar fi plin de aripi albe
..............................................................
acum sunt într-un ochi de uragan
e atâta linişte încât îmi pot auzi lacrimile
cum se nasc
................................................................
iar eu alerg după un fluture alb
pe care nici nu vreau să-l prind
nici să-i desfac misterul
doar să mă pierd o clipă
de lumea aceasta din plastic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă nu mi-a sosit ceasul

Încă nu mi-a sosit ceasul,
Nu mă jeliţi înainte de vreme,
De zeci de ani parcă aşteptaţi
Să-mi bată clopotele!
Clopotele bat pentru alţii deocamdată,
Pe care nu-i jeliţi.
Mie încă nu mi-a venit ceasul,
Simt asta în vene,
Dumnezeu şi mai câţiva de acolo
Mă iubesc,
Simt asta în tâmple.
Nu mă jeliţi înainte de vreme,
Clopotele catedralei nu mă sperie,
Sunt o înaltă formă de artă,
E o onoare pentru mine să le ascult.
Nu mi-a venit rândul,
Simt asta în sânge,
Acut,
Încă mai pot să-mi ridic faţa din ţărână,
Încă mai pot culege o floare,
Încă mă tulbură femeile
De pe stradă,
Încă mai pot să mă ridic din genunchi,
Încă mai pot suporta incertitudinea
Zilei de mâine,
Încă mai pot încasa palmele sorţii,
Mai pot sfida singurătatea,
Tăcerea.
Nu mă jeliţi înainte de vreme,
De parcă aşteptaţi asta
De zeci de ani,
De când mă tot jeliţi
Vă împuţinaţi voi înşivă,
Mie încă nu mi-a venit rândul,
Eu simt asta
În vibraţia clopotelor.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorul (poetului Petruş Andrei)

Dragă domnule colega
Am primit, jos pălăria
Cronica pe când chindia
Tăia valea spre Telega

Un cocor dinspre Puieşti
A făcut escală-n Vlaşca
bucuriilor. Şi başca
Un parfum din vechi caleşti,

Mi-a pătruns adânc în cuget
Dorul după alte lumi
Neputinţele când nu-mi
Regăsesc tihna din suflet

Şi-am stat astfel de voroavă
Cântec de vioară dulce
Până-au mers ca să se culce
Stele şi matrozi pe navă

Meditez de-atunci întruna
Câte mintea nu cuprinde
Sufletului doar merinde
Noaptea când răsare luna

Poate ne-am mai întâlnit
Printre alte lumi în zbor
Toate dorurile dor
Adevărul e un mit!

Dragul meu coleg, surprins
Observaţia sagace
Numai omul care tace
O remarcă într-adins

Şi pe puntea asta nouă
Cu blazonul la catarg,
Cap compas un punct în larg
Să tăiem oceanu-n două!

Drept aceea îmi şi mut
Orizontul şi speranţa
Cum spunea şi doamna Banţa:
Zbor, înseamnă azimut!

Şi mă leg încă dator
Cuminţel ca un şcoler
Ori prin trudă, ori prin fler,
Treptele să le măsor

Vine vremea să închei
Un buton care-mi lipseşte
Dacă ştiu că la Puieşti e
Un Andrei cu multe chei

poezie de Ion Untaru din manuscris (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Samsar de inimi

Era un negustor în piaţă,
Voia doar bani, voia profit,
Vindea ce ne ţinea în viaţă,
Ce ne îndeamnă la iubit

Nu îi păsa nicicum prea tare
Că marfa lui era divină,
Tot ce vindea, pe altul doare,
El nu-şi făcea nicicum vreo vină

Era samsar, samsar de inimi,
Toate pulsau, toate trăiau,
Purtau în ele multe patimi
Şi de regrete suspinau

Dar pentru el erau o marfă,
O-mpacheta la kilogram,
Strângea pachetul cu-o agrafă
Stăteam alături şi-l priveam

L-am întrebat dacă îi pasă
Că cineva nu le mai are,
El mi-a răspuns... ei mi le lasă,
Ca să le vând la fiecare

Au renunţat cu toţi la ele,
Pentru arginţi, pentru averi,
Erau poveri, erau prea grele,
Ce să le faci, ce să le ceri?

I-am spus încet, cât vrei pe toate?
Le-aş cumpăra să le iubesc,
Hai fă-mi un preţ dacă se poate,
Tu doar îl spune, ţi-l plătesc...

Era mirat... cum să mă creadă?
În gândul lui... ăsta-i nebun!
Le vrea pe toate la grămadă,
Cât să îi cer, cât să îi spun?

Am scos un cec... scrie tu suma,
Le iau ca să le fac cadou,
Nu-s pentru mine, eu am una,
Şi nu o ţin de bibelou

A scris ceva... nici nu îmi pasă,
Au fost doar bani, probabil mulţi,
Am să le duc pe toate acasă
Şi-am să te rog să le asculţi

Ascultă-le... şi tu ai una,
Doar să iubească... asta vrea,
Să bată tare, ca nebuna!
Să simţi în ea dragostea mea

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversări

La început toţi
erau primiţi egal
cu pâine şi sare
din motive artificiale
s-a renunţat la sare
pentru unii şi pentru alţii
cu timpul s-a renunţat
şi la pâine
acum primirile se fac
natural fără nimic
fiecare este bine venit
vine când vrea
şi pleacă când poate
aşa sunt noile aniversări
cu primiri simple
doar cu urări
şi cu uitări.

poezie de David Boia (16 noiembrie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mers cu săgeţi în inimă...

Sufletul meu vrea să cumpere fericire
Ş-aş vrea să-mi dai tot ce-i al meu,
Dar tu îmi dai nimicire
Şi sunt vinovată numai eu.

El trece, zboară apoi pleacă
Şi vorba mi-o trece-n tăcere,
Când inima şi pieptu-mi se-neacă,
Eu zac în durere...

Cu săgeţi în inimă am mers,
Focul din ele l-am făcut,
Şi-acum le-am pus într-un vers,
Să-l folosesc ca scut.

Viaţa, durerea şi bucuria sunt de neplătit,
Dar poate vine o forţă divină,
Ce poate transforma omul iubit,
Chiar din rădăcină.

Aş vrea să pot din nou să urc fără de teamă,
Chiar dacă nu pot păşi,
Spre munte cu uimitoarea panoramă,
Să-l pot din nou privi.

M-am rupt de toate-n jurul meu
Şi nu dărâm ce-am construit o viaţă,
Nu-mi pierd credinţa-n Dumnezeu,
Te rog ia şi învaţă.

poezie de Eugenia Calancea (28 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vesperală

Femeia care mi-a vorbit aseară
De constelaţii fixe
Şi stele căzătoare
Avea figura lungă şi verde ca o pară
Şi ochii negri-galbeni ca un adânc de mare...

Femeia care mi-a vorbit aseară
De lucruri mici şi fără importanţă
Avea în glas căldura soarelui de vară
Şi-n gând accentuate propuneri de-alianţă...

Femeia care mi-a vorbit aseară
Avea idei frumoase, dar bizare...
Spunea că "plopii fără soţ" sunt vorbe de ocară,
Şi toţi Luceferii din cărţi sunt stele căzătoare...

Femeia care mi-a vorbit aseară
(Şi care o să-mi vorbească viaţa toată)
A fost odată Mamă,
Dar a rămas Fecioară...
Şi Fiul ei nici astăzi n-are Tată!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva, am fost şi eu în marginea unui deşert. Am înţeles atunci că nimic nu se poate clădi pe nisipul care a curs din clepsidră. Toate păcatele pe care nu le-am săvârşit sunt elanuri ratate şi dacă trebuie să mă mustru pentru ceva, în primul rând trebuie să mă mustru fiindcă destule prejudecăţi m-au împiedicat să beau când mi-a fost sete, să muşc dintr-un fruct când mi-a fost foame, să fac mărturisiri când am iubit. Şi ce virtute e aceea de a spune "nu"? Ce înţelepciune e aceea de a porunci inimii să tacă?

Octavian Paler în Polemici cordiale (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!