* * *
dumnezeu are o garsonieră în epifiza mea
de fapt e o cameră mică mică
cu pereții de sticlă
să-i poată vedea
el dumnezeu
pe toți trecătorii din capul meu
uneori mai coboară în inimă să bem o cafea
fiartă în graalul de care nu se desparte
suntem tovarăși de singurătate
dar nu ne deranjăm vecinătatea
i-am promis de când s-a mutat
că nu trebuie să îmi plătească ceva
și oricum nici n-ar avea de unde
fie vorba-ntre noi...
mă ajută în schimb la defrișat
în mod tacit
de pildă ieri mi-a curățat din nou sufletul
de bălăriile crescute după atâtea inundații
nu mă-ntreabă de ce nu reușesc
în viață prea multe
și el e până la urmă un pustnic
deși se îmbracă la modă
și are un zâmbet fermecator
de la un timp construiește ceva în epifiza mea
la secret
uneori îi aud rindeaua până dimineața
poate un cadou îmi zic
pentru buna conviețuire
cine știe?
ar trebui să mă gândesc și eu la un dar
de pildă să îi cedez toate încăperile
și să mă mut în casa copilăriei
ar merita asta...
poate și eu aș merita
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre zâmbet
- poezii despre viață
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre singurătate
- poezii despre secrete
- poezii despre schimbare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.