Draga mea

Draga mea, fără cuvinte,
Doar din ochi pricepe toate.
Numai cât mă uit la dânsa
Şi-mi răspunde: Nu se poate!

epigramă de George Topîrceanu din Antologia epigramei româneşti (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şefei mele (parodie după Topârceanu)

Şefa mea, fără cuvinte,
Doar din ochi pricepe toate;
Numai cât te uiţi la dânsa
Şi răspunde: "Nu se poate!"

epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din Epigrame, după George Topîrceanu (2006)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti ca mănuşa-n mâna potrivită

Eşti ca mănuşa-n mâna potrivită,
punându-te pe degete, lascivă,
să mă cuprinzi cu-n zâmbet de naivă,
când pielea ta în dânsa mă invită

la dansuri grele; muşcă, agresivă,
din carnea mea atent bătătorită,
când buzele-ntre ele se agită
şi spun, de zor, că viaţa-i relativă.

Atârn de-un strop de ploaie şi nu plâng,
doar caut sânul peste care, poate,
aş adormi, uşor, c-obrazul stâng

urcat pe dunele de voluptate,
şi, draga mea, să mă accepţi nătâng;
ca braţul gropii să mă iei din toate.

sonet de Ionuţ Popa din Convorbiri Literare (2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, de ce nu sunt o floare,
Un lăstun purtat de vânt,
Ca să uit o clipă numai
Unde eşti – şi unde sânt!...

catren de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta ţi se pare numai aşa, din iuţeală, că durerii tale nu-i poţi găsi leacul. Eh, draga mea, numai moartea n-are leac! Tu doar să-ţi spui "n-am să mă las, iaca aşa, dă-o-ncolo!", apoi singură ai să te miri cât de repede şi de uşor trece totul. Numai să ai răbdare.

Ivan Turgheniev în Un cuib de nobili
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulci minciuni

Draga mea cu ochi nebuni,

Haide să-ţi şoptesc minciuni,

Voi minţi cu grijă mare,

Doar ce-ţi place îţi voi spune,

Ştiu că tu vei da crezare,

Plăsmuirilor nebune,

Te voi răsfăţa cu daruri,

Calităţi ţi-oi pune-n seamă,

Zeci de gogonate haruri,

Date-ţi fi-vor fără teamă...

Dar nici tu nu eşti departe,

De-a minciunilor păcate,

Căci ai tot citi o carte,

Plină de scorneli sfruntate,

Pe când eu, cu hoaţă trudă,

Vre-o oprelişte n-oi pune,

Ce urechea-ţi vrea s-audă,

Doar acea îţi voi spune...

Şi astfel din vreme bună,

Vom zidi o mănăstire,

Din minciună în minciună,

Adevăr... pentru iubire!

Draga mea cu ochi nebuni,

Haide să-ţi şoptesc minciuni...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

Cu sufletu-nchis
Nimic nu vrea -
Cad frunze-n amurg,
Draga mea!

Sinistra noapte
Si-amara stea -
Curând, şi ninge,
Draga mea!

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte-mă

Priveşte-mă fără a spune un cuvânt
şi-mi voi da seama că uneori privirea
spune mult mai mult decât orice vobă.
Priveşte-mă astăzi că poate mâine
îţi vei pierde speranţa către absolut
şi-mi vei putea spune cât de greu este
să-mi vorbeşti fără cuvinte,
să mă priveşti fără a mă vedea
şi să-mi spui vorbe dulci
fără a mă face să-mi pierd capul.
Priveşte-mă şi vei vedea
cât de frumos este
să fii privit cu dragoste
de mine.

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de trepte!

Apa în deşert este prezentă doar pentru cel care ştie să o extragă şi care o dăruişste si celui neştiutor. Aşa ajunge să fie şi după ce nu mai există! Scările înţelepciunii devin din ce în ce mai greu de urcat cu cât urci mai multe... Cine ajunge cât mai sus şi mai aproape de "ultima treptă", cu toate ca ea nu există, va înţelege... sunt cuvinte înscrise în cuvinte fără cuvinte, căci sunt spuse şi nespuse multe fără cuvinte...

Viorel Muha (mai 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

La fereastra ta

La fereastra ta-mi zâmbiră
Toate florile din glastră,
Numai floarea cea mai dulce
A fugit de la fereastră.

epigramă de George Topîrceanu din Antologia epigramei româneşti (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amărui...

Şi-mi spuneai
că
eram începutul şi sfârşitul fiecărei toamne,
dar aripile grele ale frunzelor
s-au frânt.
E octombrie, draga mea!
nu
ştiai că fluturii de ploaie
te caută?
Pasul tău, noi..
E toamnă, draga mea!
şi
povestea toamnei e uitarea...

P. S. Orice început este şi un sfârşit...

poezie de Raluca Ştefania Mihai
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei auzi din nou: fii inima mea

vei auzi din nou: fii inima mea
simplu: deschizi doar nişte canale
care din obişnuinţă nu mai duceau nicăieri
apoi îţi arzi hainele

o piele febril descheiată
încă om
mâine poimâine doar mărturia lui poate amintirea
cu haosul ei frăţesc: şi mai mic uriaş inima şi
aşadar aşadar devii a doua mea inimă
apropie-te

la toate acestea ce vei răspunde? fără un cuvânt
vei părăsi la noapte oraşul
şi absenţa ta: o cicatrice pe un perete de aer
micşorându-se din ce în ce

poezie de Virgil Mazilescu
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ce bun cuvântul?

La ce bun cuvântul?
O gâză cu ochi negri, cum au gâzele,
În lumea uriaşilor, ele au dimensiuni apreciabile,
m-a întrebat, dând din aripi – la bun cuvintele?
Am tăcut, grea întrebare. În galaxie nu există cuvinte,
Or fi undeva, mai departe. Desigur, copiii nu se fac din cuvinte.
Mângâierile, înhumările, execuţiile merg şi fără cuvinte.
Dar vine notarul, avocatul, scriitorul, preşedintele, alţii şi alţii,
Cum adică? Cântarea Cântărilor, Biblia, Moise, Iisus, Mahomed,
Shakespeare, postmoderniştii, păi vezi?
Trece un violonist şi râde din vioară. Pe acoperiş.
Vine Picasso şi râde cu penelul. Gâza mea râde şi ea,
Nu-i prea-nţeleaptă, dar se descurcă şi fără cuvinte,
Are un sac de poeme, le ascunde, poate trăi fără ele.
Atunci – cum de s-au sinucis Paul Celan, Sylvia Plath, Maiakovski?
De ce? Din cuvinte? Iubirea a devenit un cuvânt de cinci bani.
Ia-l de jos, se adună. Spune-mi un alt cuvânt.
Caii de foc nechează, caii apocaliptici nu au cuvinte.
Haosul este şi el un cuvânt. Gâza mea, ai dreptate,
Se poate şi fără cuvinte, dar eu am să-mi tai degetele,
Limba, voi trăi fără cuvinte, dar cum? Mă sinucid, nu se mai poate.
Tot cuvinte sunt, chiar inutile.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa era mama în vremea copilăriei mele, plină de minunăţii, pe cât mi-aduc aminte: şi-mi aduc bine aminte, căci braţele ei m-au legănat când îi sugeam ţâţa cea dulce şi mă alintam la sânu-i, gângurind şi uitându-mă în ochi-i cu drag! Şi sânge din sângele ei şi carne din carnea ei am împrumutat, şi a vorbi de la dânsa am învăţat. Iar înţelepciunea de la Dumnezeu, când vine vremea de a pricepe omul ce-i bine şi ce-i rău.

Ion Creangă în Amintiri din copilărie
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să uit

N-am să uit cu ce cuvinte
Mi-ai destăinuit odată,
Cât erai tu de cuminte
Când te-am cunoscut de fată.

N-am să uit sinceritatea
Când mi-ai spus că mă iubeşti.
Că de-atunci tu erai gata
Doar cu mine să trăieşti.

Am crezut spusele tale.
Radiam de fericire.
Altul ţi-a ieşit în cale...
Totul a fost amăgire.

Acuma sunt doar străinul
Pe lângă care adesea treci.
Nici nu vrei ca să-mi vezi chinul
Când cu celălalt petreci.

N-am să uit dulceaţa gurii
De la prima sărutare,
Când mai scos din laţul urii
Şi-am intrat în desfătare.

Nu din gelozie-ţi spun
Toate câte-ai auzit.
Este tot ce simt acum,
Când tu rău mai amăgit.

poezie de Dumitru Delcă (23 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * * (Fără cuvinte mă simt fără cuvinte)

Fără cuvinte mă simt fără cuvinte
Copil să fii şi ele-ţi vin
Copil am fost
Copil aş fi
Dar n-am cuvinte
Deci nu sunt

Cu cât crin vorba
Ma mangaia şi ma-mbata cu fragranţa-i
Candva puteam să simt
Nările-mi mi le lăsam inundate în petale
Între iarbă şi frunze

Intre pietre şi stele mâna mea tremură
Nu pot să dau pietrelor glas
Nici stelelor cântec
Surzenia mea strigă dar nimeni n-o aude

poezie de Mihaela Cătană (noiembrie 2005)
Adăugat de Mihaela Cătană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un autograf - pe volumul "Scrisori fără adresă", violonistului Mircea Bârsan

Arta sfântă când ne-adună,
Pe noi toţi în jurul ei,
Unul scârţâie din strună,
Altul numai din condei!

epigramă de George Topîrceanu din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia trezit din somn în coliba lui prizărită la marginea din­spre răsărit a raiului, sfântul Sisoe făcătorul-de-minuni înălţă pe glasul al şaptelea, cu un ochi închis şi cu celălalt deschis numai pe jumătate, o cântare de laudă împăratului ceresc, stăpânul celor văzute şi celor nevăzute. Ieşi apoi în prag, să se spele pe ochi la soare cu apă rece dintr-o bărdacă de lemn mirositor, pufnind şi împroşcând în juru-i stropi de diamante.

începutul de la Minunile Sfântului Sisoe, I. În Rai de George Topîrceanu (1938)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăr rupt în cuvinte

Iubirea poate întreabă

iubirea poate răspunde

bunica firului de iarbă

zăpada îmi spune du-te

Iubirea poate răspunde

iubirea poate încearcă

dintre zările profunde

soarele-i o altă barcă

Iubirea poate încearcă

bunica firului de iarbă

cerul atât drept cască

iubirea poate întreabă

Iubirea poate răspunde

- poezie pe unde scurte-

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2 martie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni înaripaţi

dincolo de cuvinte sunt tăceri şi Icari de fum
care se tot ridică spălând cerul de temeri
niciodată nu o să pot zbura, şi-a spus omul în sinea lui
numai că sinele abia aşteaptă noaptea
şi atunci rupe lanţul;
zboară unde vede cu ochii
şi dacă nu mai vede, el simte
mă uit jur împrejur şi cred că ne-am mai întâlnit
numai că nu mai ştiu în care lume
poate că mergeam trecând unul pe lângă altul
sau poate că zburăm care încotro cu treburi
cert e că figura ta îmi spune ceva
fără cuvinte, fără mimică
fără aşteptări
spune-mi te rog... ce faci la noapte?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul din deşert

Se scurgea nisipul clipelor în valuri
Şi pluteau prin timpul mării din eter
Fără de odihnă-n ape fără maluri,
Fără grija vieţii dincolo de cer.

Şi-mi pluteau albastre clipele trecute,
Şi-mi cântau ferice-n fiece apus,
Fără vreo tristeţe, făr-a fi pierdute,
Doar cu dor de zorii care le-au adus.

Fiecare clipă îmi era din aur
Şi-mi erai în toate micul filigran,
Încrustat cu grijă de un tainic faur,
Care îmblânzeşte clipele din an.

Peste marea calmă, vânturi nemiloase
Au adus furtuna, negre vijelii
Ce-au făcut ca-n locul apelor retrase
Să rămână lumea clipelor nevii.

Aspră şi uscată, cimitir de-apus,
Lume în ruină, peisaj inert,
Fără vreo speranţă şi nimic de spus,
Cu durere-n suflet şi, în ochi, deşert.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!