scadea

Vecinii, cunoscându-l, îl salutau politicos. Dan le răspundea de fiecare dată, în acelaşi fel, adică politicos, tuturor, fără a ţine cont de statul social, vârstă, studii, sau alte amănunte asemănătoare, cărora nu le dădea importanţă, convins că dacă-i respectă pe cei din jur, se respectă şi pe sine; oricum, nu-şi dădea importanţă că ajunsese profesor universitar – nu uitase niciodată de unde plecase şi cu ce greutăţi se confruntase de-a lungul vieţii sale, aşa că nu-i era dificil să-şi respecte semenii. Şi nu-i scădea deloc rangul dacă schimba câteva replici cu locatarii blocului, sau a blocurilor vecine.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când trebuie să te agiţi să-ţi câştigi existenţa, când nu ştii de astăzi ce-ţi aduce ziua de mâine, tinzi să laşi deoparte orice lest. Lectura este un lest şi un lux. Dar, în acelaşi timp, poate să fie şi un balsam: te poate ajuta să supravieţuieşti psihic. Aşa cum ne-a ajutat, pe foarte mulţi, să supravieţuim psihic înainte de 89, cred că poate să ajute foarte multă lume oricând... De ce să mint, am emoţii cu privire la viitorul cărţii şi al lecturii, pentru că - asta e - trăiesc din asta, nu pot trăi fără asta şi m-aş simţi foarte prost într-o lume pentru care importanţa cărţii şi a cititului va scădea mai mult decât a scăzut deja.

citat din Paul Cernat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecere

Inspirat din poeme sacre
A venit un infinit aici
Deşi era dintotdeauna
Fără de restricţii impuse
Fără limite de nici un fel
Nu avea nici greţuri
E un fel de a spune
Aterizase de urgenţă
Din propriul lui sistem
În propria structură
Înaintea multor ere
Din iniţiativă concertată
Dinainte de timp şi vreme
Şi continuă să vină
În termeni ascendenţi
Şi continuă să treacă
Ca un factor de progre
Şi se divulgă permanent
Cu tentă personalizată
În tandem cu eternitatea

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (7 ianuarie 2016)
Adăugat de Anca Petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

ziua aceasta s-a întâmplat să plouă cu metasentimente
iar tu saltimbanc al ideii de poezie ai contemplat cum cresc firele ierbii
aşadar de acum vom tunde copacii
de mână cu umbrele vii cu spinii reci
lumea ta va fi o cupolă
a mea va avea paşi de pitic
cu cât nopţile vor scădea cu atât inima ta va urca într-un infinit de tic-tac-uri
până spre labirintul orelor care curg
precum râurile sub arca universului

de acum vom culege ciuperci după ploaie voi lua ochiul lumii să îl
rostogolesc în muşchiul pădurilor din el se vor trage spre cer vitralii ca nişte
dungi verzi într-o mănăstire galbenă
tu vei cunoaşte singurătăţi hiperboreene cât eu voi primi în plex aerul
şuierător al dragostei care stă mai la sud

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia se simţea ca o prinţesă răsfăţată, pe care prinţul ei tocmai o condusese într-o lume fermecată, de basm; lipsea balaurul cel rău, cu multe capete, pe care Făt-Frumos (în acest caz, Don Juan al ei) să-l învingă, dar spera că balaurul nici nu va apărea vreodată, să le umbrească fericirea. Şi nici nu apăru. Uşa automată se închise în urma lor, amintind, ca o părere, de faptul că se aflau la bordul unei moderne nave spaţiale, în zbor spre Terra, nu într-o lume feerică, de basm. Dar ce conta acest amănunt minor?! Nu scădea deloc din farmecul acelei atmosfere de vis, la a cărei contribuţie li se adăugară, de îndată ce uşa se închise, săruturile, îmbrăţişările şi atingerile lui tandre, pline de iubire; din toate gesturile lui, protectoare parcă, Lia ghicea cu uşurinţă cât de mult o iubea Don Juan, aşa cum şi susţinea, fără prefăcătorie.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există aşa numitele "3 cutii ale vieţii": Prima cutie este şcoala care în mod normal durează între 12 şi 16 ani. A doua cutie este munca, ce durează până la retragere. A treia cutie este ultima parte a vieţii în care trebuie să te bucuri de ce ai realizat. Problema cu acest stil de viaţă, pe lângă faptul că rişti să urli de nefericit în ultima perioadă a vieţii, este că nu mai e valabil. Trăim într-un mediu economic super dinamic şi în medie se schimbă cam 4 cariere de-a lungul vieţii unui om muncitor. Iar ritmul va creşte, nu va scădea. Totul este competitiv şi dacă nu eşti bun în domeniul tău rişti să mori de foame. Pe lângă asta nicio companie, oricât de mare, nu este scutită de faliment. Aşadar, să te dezvolţi personal permanent este o condiţie obligatorie. Să fii tot timpul vârful de lance în mediul tău economic, să poţi face faţă cerinţelor şi să te adaptezi rapid la schimbări. Şi totuşi, adevăratul scop al vieţii tale care este?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abandon cercurilor şi vasului gri

să ne-ncercuim; eu mi-am salvat patimile cu mâinile tale,
demult ajungându-le şi, modelate astfel, le las să ne fie alt început.
îţi mai pot radia undelor, fără derivă, încât să nu ne mai lipsim
mai mult ca ieri; e o esenţă ce-am prins-o, totuşi, pentru totdeauna
lipită de urmele noastre şi mă gândeam să-mi închid cercurile numai cu ea;
tocmai de aceea, ajută-mi să-ţi ştiu a-ţi scădea uitarea
şi neştiutele limbi pentru minte şi inimă, chiar şi-ale noastre,
vibrându-ne, cascadă unu-ntr-altul: un singur cerc cuvântător
şi mai sus de toate trupurile trăite.
doar noi l-am găsit, cum sferă-n propriul ceas ne lunecă intens
întâiul instinct de pe trepte, chei, vase şi drumuri aflate în popas
şi întinzându-l, unul spre altul, ne-am povestit împânzirea gustului,
furtul evidenţei şi orice bunătăţi risipitoare ale sângelui.
cu toate acestea, în adulmecările ce-o să-ţi vină îndrăgostirii femeilor
de orice atingere carnală din privire, un vas gri stelar aminteşte-ţi,
aşa cum ea îţi lunecă pe mâini, încât şi noi să ne ajungem.
peste bordul acestui timp constant m-am prins chiar
să nu mă mai arunc şi valurile tale pământeşti să
ţină-n viaţă, întreagă, vasului nostru şi inimii tale
inima trupului meu de care, de tine-n abandon,

[...] Citeşte tot

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesajul lui Socrate

Închid televizorul, de ştiri sunt dezgustat
Ne mint aleşii noştri, mă simt profund trădat
Ne tot vorbesc într-una c-avem democraţie
Cu vorbele rămânem, ei ştiu doar de hoţie

De un sfert de secol ţara-i în schimbare
Poporu-n sărăcie, la ei e îmbuibare
De la o zi la alta, viaţa se-năspreşte
Corupţia blestemata, la vârf se-mpânzeşte

Şi văd cum aleşii se scuipă acum de zor
Fără a găsi soluţii pentru sărman popor
Văzând ce se-ntâmplă, îmi pun o întrebare
E corectă calea? Eu cred că-i o eroare!

Caut un răspuns,... îmi aleg o carte
Şi uite aşa, fără să vreau, dau peste Socrate!
O, câtă-nţelepciune, şi-n mod surprinzător
Supremul sacrificiu îl dă pentru popor.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Popa (7 iulie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împrumută-mi un căţel

Îţi voi împrumuta un căţel, a spus Dumnezeu,
ca tu să-l iubeşti cât timp îl vei avea alături
şi să-l plângi când nu o să-l mai ai.
Poate unsprezece-doisprezece ani
ori, poate, doi sau trei...
Dar, te rog, până-l voi lua-înapoi
ocroteşte-l, vrei?

Te va înveseli cu giumbuşlucurile lui şi
(dacă timpul petrecut împreună va fi scurt )
vei rămâne cu nişte amintiri frumoase
care-or să te consoleze-n ceasul mohorât.
Nu-ţi promit că va rămâne cu tine zeci de ani,
pe lume-s hărăzite să vină şi să plece toate...
dar sunt lucruri simple pe care nu le ştii, şi-acest căţel
te va-învăţa cum să treci prin viaţă şi printr-o lungă noapte.

Am căutat în lumea largă îndelung
un suflet care să-i merite gingăşiile canine
şi din mulţimea-atâtor oameni,

[...] Citeşte tot

poezie de Autor necunoscut – SUA, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Himera

Plin de dezgust pentru lumea aceasta banală şi tristă,
Tainic Himerii i-am spus: – "Du-mă pe celalt ţărm!

Du-mă-într-o lume mai bună în care să nu fie oameni,
Căci între mine şi ei nu e nimic obştesc.

Tot ce-i încântă şi-i doare pe ei mă revoltă pe mine:
Toate le vede întors ochiul meu, altfel făcut.

Spre a-i putea îndura şi spre-a fi îndurat printre dânşii,
Trec ca o mască prin bal, vesel cu lacrămi în ochi..."

Iute, Himera şi-a-ntins atunci aripele-albastre:
Cerul deasupra-mi scădea tot mai îngust şi mai mic.

Tot mai departe de cer coboram ca o piatră-n cădere
Şi ca un ochi luminos soarele-abia-l mai zăream,

Tot mai departe apoi, scânteia ca un fulg de jeratec:
Inima-n piept mi s-a strâns când pân' şi fulgul s-a strâns.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!