Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cornelia Georgescu

Vecinii, cunoscându-l, îl salutau politicos. Dan le răspundea de fiecare dată, în același fel, adică politicos, tuturor, fără a ține cont de statul social, vârstă, studii, sau alte amănunte asemănătoare, cărora nu le dădea importanță, convins că dacă-i respectă pe cei din jur, se respectă și pe sine; oricum, nu-și dădea importanță că ajunsese profesor universitar – nu uitase niciodată de unde plecase și cu ce greutăți se confruntase de-a lungul vieții sale, așa că nu-i era dificil să-și respecte semenii. Și nu-i scădea deloc rangul dacă schimba câteva replici cu locatarii blocului, sau a blocurilor vecine.

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Citate similare

Cornelia Georgescu

Uneori, deși Dan era trist, nu-și dădea seama de ce anume, se simțea cuprins de o veselie inexplicabilă, interioară; parcă îi venea râdă cu poftă, nebunește chiar... Dar nu proceda astfel; se abținea. Cu greu, însă se abținea. Altfel, înceapă râdă așa, din senin, fără motiv, chiar ar fi părut nebun. Iar el nu era! Cel puțin, așa spera. Nici nu-și dădea seama cum ar fi trebuit să se manifeste, pentru a se încadra în limitele normalității, a acelei normalități, aflate în afara zidurilor orfelinatului, însă și a normalității din interiorul orfelinatului, care difereau enorm. Avea o dublă misiune, fiecare dintre aceste misiuni fiind la fel de dificilă, pentru un adolescent sensibil și timid ca Dan. Însă se descurca; doar el știa cum; Moț avea aportul său, destul de important în acest sens. Fără acest motan rotofei, viața lui Dan ar fi fost și mai dificilă. Așa însă, era, cât de cât, măcar suportabilă...

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Încerca să-i ajute pe colegii care greșeau, dar aceștia nu-i acceptau ajutorul oferit dezinteresat, doar din bunătatea lui sufletească, de care dădea dovadă. Aproape sălbăticiți, unii dintre colegi nici măcar nu-și dădeau seama de semnificația acestor cuvinte. Dar Dan nu le căuta vreo vină, știa totul se întâmpla datorită mediului dur cu care și el se confruntase. Însă el rezistase; și va rezista și-n continuare, așa cum își propusese. Dorea reușească realizeze ceva în viață, nu să-și bată joc de trecerea lui pe acest Pământ. Și n-ar putea reuși, dacă se lăsa pradă ispitelor.

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

La cofetărie serviră câteva prăjituri, plus răcoritoare. Evident, Nistor achită nota de plată a consumației, doar era salariat, ba încă la Institut. Îi promisese tatălui Adelei n-o va duce prin cine știe ce localuri deocheate (nu pricepea ce înțelegea domnul Cristescu prin acest termen) și nici nu intenționa; de fapt, nici el nu frecventa asemenea locuri, chiar deloc. Cel mai des intra prin cofetării, patiserii și cam atât, după cum era de așteptat din partea lui. Dulciurile – dilema vieții sale – nu se putea abține de la ele. Erau mult prea bune și se obișnuise astfel, consume zilnic o cantitate care, pe alții i-ar fi adus în prag de diabet, obezitate, sau, cel puțin, i-ar fi lăsat fără dantură, datorită cariilor. Dar el nu avea nimic, nu-l afecta acest consum exagerat; crescuse doar prea înalt. Oare din cauza dulciurilor? Nu-și dădea seama, dar nici n-avea importanță.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Între timp, domnișoara consilier Lia ajunsese de mult la clinica de psihiatrie unde era internată Magda. Cei doi body-guarzi care o însoțeau nu se dovediră a fi curioși; nu întrebară unde sau de ce se duc, oprind doar exact acolo unde le indicase Lia. Ea era cunoscută la acea clinică, fiind doctorița care se ocupase de Magda, de aceea nu întâmpină greutăți la intrare; se văzu reținută doar pentru a împărți vreo câteva autografe, doar aflaseră toți ziua următoare va pleca în importanta misiune spațială. Bineînțeles, ar fi recunoscut-o și fără uniforma albastră, dar așa era și mai intreresant (prezența ei nu putea trece deloc neobservată). Iar Lia reușise ceea ce-și propusese: s-o vadă pe Magda. Ea nu era deloc impresionată de uniforma albastră a Liei, neînțelegând semnificația acesteia.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Directorul avea un suflet nobil și o fire neobișnuit de voioasă, ceea ce nu-l împiedica fie din când în când grav și uimitor de serios, fără a se preface. Figura sa plăcută impunea și aducea mult a om de știință. Postul și funcția pe care le avea i se potriveau de minune. Îi plăcea mult munca, atât cea intelectuală, cât și cea fizică, nu se dădea înapoi de la nimic și era de o inteligență rar întâlnită. Vocea lui era puternică și clară, cu o sonoritate expresivă. Uneori vorbea rar și apăsat, subliniid parcă fiecare cuvânt în parte, ceea ce dădea o importanță aparte frazei astfel rostite.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Doamna Enka dispăru în interiorul navei, lăsându-l pe lungan cu dulciurile sale. Însă nu-și găsi fiul pe puntea principală. Îl strigă de câteva ori, dar acesta nu-i răspundea, chiar dacă ar fi fost acolo. Nu știa pe unde să-l caute, nava fiind imensă; porni însă spre culoarul ce ducea spre rezervele echipajului. O verifică pe cea cu inițialele E. L., corespunzătoare numelui fiului ei, dar Lucian nu era nici acolo, sau dacă era, nu dorea să-și dezvăluie prezența, ceea ce-i reușea foarte bine. Îl mai căută câtva timp, în zadar însă! Fiul ei nu era de găsit pe nicăieri. Dacă-și propusese să se ascundă, reușea foarte bine acest lucru. Tristă, Diana Enka ieși din nava albastră; acum pe trepte nu era doar Nistor, ci și Alexandru. Amândoi se ridicară în picioare, auzind trapa navei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Acasă la familia Enka era destulă liniște, în limita posibilităților: musafirii plecaseră de câtva timp, iar de puțina gălăgie produsă, doar papagalul Rikky era responsabil. Restul erau tăcuți: tânărul comandant, părinții și bunicii acestuia, chiar și bătrânul dulău Nero. Doar lui Rikky nu-i tăcea pliscul deloc; cum însă era drăgălaș, nu deranja pe nimeni, căci toți îl iubeau și-l răsfățau, chiar și blondul. Își revăzuse în acea zi și vechea familie, de la care plecase de bună-voie; cu domnul și doamna Stoica va mai avea ocazia să se întâlnească, însă pe blondină habar n-avea năstrușnicul papagal o văzuse pentru ultima oară, iar în curând același lucru se va petrece și-n cazul "șefului". Pentru că nu-și dădea seama de acest lucru, Rikky nu putea fi trist; ceilalți însă... Chiar și Nero părea abătut și nu din cauza vârstei sale. Dulăul negru parcă presimțea că în curând se va schimba ceva, se va întâmpla ceva; nu știa sigur ce, însă orice ar fi fost, se părea avea legătură cu tânărul său stăpân. Astfel simțea dulăul negru și nu se înșela deloc...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Când domnișoara doctor Stela ajunsese acasă, afară nu se înnegurase încă. Ea sosise de la Institut cu un taxi, care oprise drept în fața blocului ei. După ce coborâse și plătise șoferului, doctorița privi în sus: Apartamentul ei era situat la etajul 13, ceea ce coincidea cu numărul anilor duratei misiunii. Intră în bloc și trecu pe lângă lifturile de la parter, fără a se opri. Știa ce o așteapt㠖 era nevoită urce pe scări cele 13 etaje, pentru , vechea poveste, ca de obicei, liftul blocului era defect. Rareori, în mod surprinzător, mai funcționa din când în când, însă acum nu era unul dintre acele fericite cazuri. Norocul ei că era tânără și nu obosea prea mult urcând atâtea scări, dar vai de cei bătrâni sau bolnavi, care stăteau la etajele superioare. Din fericire pentru vecinii ei suferinzi, ea era un medic foarte bun și nu refuza niciodată să le acorde ajutor în caz de necesitate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Epitaf unui politicos

El locul tuturor ceda,
nu-i jucați de-acuma festa
Ca să-l treziți, s-ar putea
Să vi-l cedeze și pe-acesta.

epitaf epigramatic de din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Directorul Institutului era un om încă tânăr, plăcut, glumeț, binevoitor, destul de primitor și adesea, foarte înțelegător. Însă întotdeauna era extrem de eficace, gata oricând intervină, de o inteligență desăvârșită, cu o minte ageră și ascuțită, ce străpungea cu ușurință orice obstacol, trecând de hotarele necunoscutului și făcând imposibilul fie pe cât se poate de posibil. Foarte popular, sociabil, amabil, nu-și dădea importanță datorită funcției pe care o deținea și vorbea deschis, sincer, cu oricine, tratând orice persoană cu respect, așa cum considera dânsul că se cuvenea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Viața îi cizelase totuși în mod frumos caracterul, deși era timid și tăcut, deloc îndrăzneț, cum ar fi trebuit. Nu-și cunoștea propria valoare și nici nu-și putea da seama de ce putea fi în stare. Îi plăcea când profesorii îl lăudau, îi plăcea când primea numai note mari, premii... Îi plăcea participe la concursurile școlare, unde avea, la fel, rezultate foarte bune. Se făcea remarcat. Și era politicos. Avea multe calități, care-l recomandau ele singure drept o persoană deosebită. Dar nu se impunea; stătea cuminte la locul lui, așteptând parcă pe cineva, care să-l scoată din anonimat. Însă cine facă toate acestea pentru el, în locul lui?! Evident, nimeni! Era o altă lecție, una de viață, pe care Dan se vedea nevoit s-o învețe.

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Alături de fiul său însă, pe pernă, zări în lumina fulgerelor o păpușică mică, destul de cochetă, modern îmbrăcată... "De ce ține Lucian lângă el o păpușă, ca fetele?" se întrebă în gând blondul Enka Iulian. Nu luă păpușa de acolo, unde o așezase Lucian, dar o privi atent în lumina fulgerelor, mai cu luare-aminte. Era o păpușică gen Barbie, Cindy, Steffy sau alta, blondul nu se pricepea la a recunoaște mărcile păpușilor; aceasta însă era sigur brunetă, cu părul lung, cu ochii albaștri... "Hmm... Ciudat! Seamănă foarte bine cu reclamanta, domnișoara consilier." constată în gând blondul, fără a încerca să-și explice ce poate semnifica această asemănare. Abandonă însă studiul păpușelei și se concentră asupra fiului său. Dormea sau nu?! Tot nu-și dădea seama. Îi mângâie însă creștetul ușor, cu palma. Îi era drag băiatul. Fiul nu-i răspunse nimic, așa că blondul, crezând doarme, se pregăti plece. Totuși, înainte de a se retrage, îl sărută pe frunte; îi venea greu creadă despre el ar putea fi indisciplinat. Când ajunse în dreptul ușii, auzi glasul lui...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia aștepta nerăbdătoare în rezerva ei. Minutele treceau nepăsătoare, iar el... nimic! Nu apărea! Cât timp își închipuia va putea ea stea liniștită, aștepte? Nu-și dădea seama că nu prea mult?! Dar iată-l, în sfârșit! Don Juan; sau comandantul misiunii, în uniforma lui albastră, cu șase bulinuțe aurii sclipind pe reverul hainei... Zâmbind ca de obicei, enigmatic, abia perceptibil, era de-a dreptul fermecător. Se apropie de ea, privind-o intens, la fel ca întotdeauna, ca o pasăre de pradă... Se mai putea ea considera prada lui?! Îi cedase, de mult timp, dar tot se simțea vulnerabilă, ca o pradă, de fiecare dată, în preajma lui.

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

În frumoasa navă albastră, Lucian nu dormea deloc, era treaz de câteva ore bune. Nu reușise adoarmă în noaptea aceea; mai mult se zvârcolise, deși ajunsese târziu în navă și chiar fusese obosit. Ar fi vrut să se odihnească, dar îi fusese imposibil. Se tot gândea, evident, la Lia; faptul o întâlnise nu avusese darul de a-l liniști, ci avusese un efect contrar asupra lui. De câte ori închisese ochii, încercând adoarmă, în rezerva lui cea strâmtă, îi apăruse chipul ei plăcut în minte, iar somnul îi dispărea brusc, înlocuit de o stare supărătoare de agitație, mai ales că se tot gândea la cuvintele Sonyei, potrivit cărora Lia ar avea un jurnal al ei, personal, în care ea scrisese mult despre el, jurnal pe care nu-l găsise, pentru , de fapt, nici măcar nu-l căutase, iar deoarece nu-l văzuse, încerca să și-l în-chipuie... Parcă-l vedea cu ochii minții, un jurnal simplu, frumos, în-grijit, cu scrisul ordonat al Liei așternut pe foile sale, iar pe fiecare pagină notat numele lui, măcar o dată. Oare fi fost adevărat? Toate astea nu-i dădeau deloc pace, nu-l lăsau să-și găsească liniștea mult dorită, iar văzând că nu-i chip adoarmă, se trezise de-a binelea, deși era conștient că se afla în plină noapte.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mașina se opri în cartierul în care locuia profesorul Ullmann, în parcarea de lângă bloc. Dan coborî, îngândurat, străduindu-se să-și dea seama cum era mai bine să-i spună Ameliei noutățile aflate în cursul întrevederii pe care o avusese cu decanul. Nici nu-și văzu vecinii, care-l salutaseră. Totuși, auzindu-le glasul, le răspunse absent, mecanic. Nu dorea pară înfumurat, pentru că nu era. Dar în acel moment era prea absorbit de gândurile sale; spera ca vecinii să-l înțeleagă și să nu-l catalogheze drept grandoman. Tot îngândurat, de abia reuși deschidă ușa apartamentului, după câteva clipe, în care nici nu găsea cheia...

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian se gândea des la "bătrânul" său prieten și-și dădea seama exagerase, ignorându-l; se simțea prost din acest motiv. Și nu știa cum rezolve această problemă, pentru încă nu uitase faptul geneticianul îi refuzase cerința de a-l ajuta, sau măcar de a încerca acest lucru. Pentru a se revanșa față de bătrânul său prieten, se ocupă de unul singur de tortul pregătit pentru onomastica acestuia, cu mâna stângă, fără ajutorul roboților șefi. Petrecu destul de mult timp în bucătăria navei, neglijând alte aspecte, dar colegii nu-l solicitară deloc.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Tot de mare înghesuială avu parte și tânărul cu ochi albaștri, Mihai. În fața casei sale, se aflau negreșit, mulți reporteri și nu numai. Mihai se încruntă. Din doar vreo câțiva pumni împărțiți, fără a se uita unde, în stânga și în dreapta lui, ar fi reușit treacă imediat, să-și croiască drum, să nu întârzie, dar nu putea proceda astfel. Era civilizat, nu un bătăuș de mahala. Fost campion mondial... În plus, cinci bulinuțe aurii străluceau din seara trecută pe reverul hainei sale; era șeful securității misiunii, al doilea în echipaj, deci, nu-și putea permite un comportament neadecvat situației în care se afla. Oricum, nu obișnuia sară la bătaie, nu-și ieșea ușor din fire, își controla pornirile, conștient nimeni nu-i era rival. Nu-i rămânea decât iasă, vorbească cu oamenii aceia. Ce le-ar putea spune mai mult decât declarase seara trecută? Ce mai era de adăugat? Dar poate aceștia erau alții, nu aceiași, care veniseră și la Institut.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Deci, rămână în Institut câteva minute, cel mult un sfert de oră, așa spusese directorul. Bun. De acord; rămână. Asta îi convenea și lui. Putea însă măcar rămână liniștit? Nu, bineînțeles... Fetele parcă-l miroseau, sau îi ghiceau prezența; se văzu din nou încolțit de mai multe domnișoare, toate din Institut. Le cunoștea pe toate, deși nu-și amintea numele fiecăreia. Insistau meargă cu ele la discotecă; discoteca Institutului, mai ales că era seară... Și din nou această scenă se petrecu în fața domnișoarei consilier Lia, spre dezavantajul lui. Ce jenant i se părea; lui... ei nu-și putea da seama cum i se părea. Reuși totuși scape din îngrămădeală, înainte de a se sfârși sfertul de oră, iar Lia plece singură, fără el și body-guarzi. Timid, i se alătură. Îi era necaz pățea mereu astfel, mai ales în prezența ei. Ușor rușinat, se șterse cu batista de urmele de ruj lăsate de fete; nu era nevoie ca ea să-i spună ar fi avut urme de ruj pe obraji, își dădea și singur seama de acest amănunt inevitabil. O privi o clipă atent, suficient pentru a pricepe că era din nou furioasă; ochii ei albaștri scăpărau parcă scântei. De ce era oare furioasă?! Nu-și dădea nici el seama! Dar nici ea. "Don Juan..." își repeta ea în gând, fără a spune nimic cu voce tare. Din fericire, nu pățise nimic uniforma lui. Acum ar fi avut alta de schimb; în navă, evident. Nu era însă nevoit să se înapoieze în navă, pentru a se schimba.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

90% din televiziune se interesează de viața vedetelor de carton. După anii '50, când comuniștii au luat puterea, nu s-a văzut așa ceva. Ce mai vorbesc de vremea monarhiei! Atunci, un savant era un savant, un profesor universitar era un profesor universitar. Acum, scuipi și îi pui piedică profesorului pe culoare. În vremea noastră, la o personalitate cum era Paul Constantinescu sau Gheorghe Dumitrescu, care mi-a fost profesor de armonie, Ștefan Niculescu, ne uitam ca la dumnezei. Ne lipeam de zid ca timbrul de plic. Îmi sugeam burta ca să nu-i deranjez lui trecerea. Când trecea compozitorul prin fața mea, eu eram ștampilă. Acum, studenții se sărută pe scări în fața profesorilor sau se mângâie pe la glezne. Am luat modelul american. Respirăm prin ei, mâncăm prin ei.

în ziarul Adevărul (2 noiembrie 2013)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Și totuși, eu sunt, exist. Încă, acum, aici. Nu știu unde, cum, de ce. Nici nu mă interesează. În jur sunt mulți alții aidoma mie sau diferiți. Nu-i simt, nu-i văd, nu-i aud. Sau poate doar așa mi se pare mie. Și mă simt în continuare trist, neînțeles, inutil și... Singur! Între toți ceilalți. Doar eu; unul, nu mai mulți. Singur...

în În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook