Gind negindit

Părinţii ca să mai trăiască,
Doresc doar strictul necesar,
Anii de viaţă să-şi lungească,
Nostalgici stăruie-n zadar.

Părinţii îşi cunosc valoarea,
Nu vor să şi-o negocieze,
Nemulţumirea, dezonoarea,
Îi ţin blocaţi pe metereze.

Fragili ca peştii din acvariu,
Bătătoresc doar drumul drept,
Căci nu au bani de onorariu,
Şi inima li-e slabă-n piept.

Legaţi prin înţelegeri, lanţuri,
Fac socoteli să le ajungă,
Cuprinsă-n liste şi bilanţuri,
Sărăcia strînsă-n pungă.

Iar dacă-i vizitaţi mai rar,
Privindu-i rece într-o doară,
Gîndiţi-vă presus şi clar,
Căci poate fi ultima oară...

poezie de Viorica Pop din Volumul Aspiraţii subtile, publicat la Editura Bibliotheca din Tîrgovişte (mai 2009)
Adăugat de Viorica Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi-vă părinţii!

Iubiţi-vă părinţii cu ardoare
Căci v-au dat viaţă pe pământ,
V-au zămislit dintr-o iubire care
I-a unit în tainicul legământ.

Iubiţi-vă părinţii cu intensitate
Ei sunt icoane ale sufletelor voastre,
V-au îndrumat paşii cu demnitate
Şi v-au croit de mici aripi măiastre.

Iubiţi-vă părinţii cu candoare
Ei v-au pus mereu pe primul loc,
V-au plămădit cununi strălucitoare
Purtătoare de belşug şi de noroc.

Iubiţi-vă părinţii cu recunoştinţă
Inima lor bate-n al vostru piept,
S-au sacrificat cu sfântă credinţă
Să vă protejeze de tot ce-i nedrept.

Iubiţi-vă părinţii cu responsabilitate
Nu-i osândiţi aruncându-i în azil,
Nu mai furaţi bruma de identitate
Rămasă bătrânilor cu minte de copil.

Iubiţi-vă părinţii, nu trăiţi în păcat,
Căci roata se întoarce şi vă vine rândul,
Să fiţi trataţi aşa cum voi i-aţi tratat
Pe sfinţii în mintea cărora sufla vântul.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragă viaţă

Dragă viaţă, nu-mi doresc
Să îmi dai mai mult,
Ci-mi doresc să-mi laşi mereu
Ce am azi şi am avut.

Nu vreau bani, căci ei se pierd,
Nu vreau ani, căci anii trec,
Ci-mi doresc să fie bine
Oamenii ce îi iubesc.

Îmi doresc doar sănătate
Pentru cei dragi de acasă
Şi să-mi fie veşnic sprijin
Şi să mî aştepte-acasă.

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai recent Decalog [The latest Decalogue]

Să ai un singur Dumnezeu;
Dacă ai doi, îţi va fi greu.
Să nu slujeşti la chip cioplit,
Ci la valută, negreşit;
Să nu înjuri; nu fi clănţău,
Oricum, vrăjmaşul e mai rău;
Să mergi la slujbe, nu uita,
Căci toţi te vor aprecia;
Să îţi cinsteşti părinţii doar
Când îţi dau tot ce-i necesar;
Să nu ucizi, dar fi bonom,
Nu ţine-n viaţă un alt om;
Nu preacurvi, e un miraj,
Când nu ai niciun avantaj;
Să nu ciordeşti, fă-ţi socoteli,
E mult mai simplu să înşeli;
Să nu juri strâmb, dar lasă-n zbor
Minciuni să zburde-n voia lor;
Să nu râvneşti, dar cu temei
Fă-ţi din întreceri obicei.

Şi, în sfârşit, să-L preamăreşti
Pe Dumnezeu, din lumi cereşti,
Căci numai El poate a-l iubi
Pe-aproapele făr' a trudi.

poezie de Arthur Hugh Clough, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?!

De ce să-i lăsăm pe părinţi să ne moară?!
Cu ce drept să ucidem?! Căci odată cu ei
Vom muri jumătate, vom muri-ntâia oară
Vom simţi paşii lor ca pe-o dulce povară -
Paşi pierduţi în neant, lacrimi grele sub geană.
Vânt de vieţi răvăşite, paşii singuri şi grei.
Ei vor fi doar o umbră, noi o stea căzătoare,
Noi vom fi doar iluzii, tot iluzii şi ei.

Cu ce drept să lăsăm noi părinţii să plângă?!
Ei au plâns viaţa toată şi-n genunchi au luptat,
La copii, tot ce au, înc-o zi să le-ajungă,
Dintr-un prunc să se facă puiul mamei bărbat.
Cu ce drept judecata?! Ce-a greşit un părinte?
Ce-a greşit mama, tata? Vă aduceţi aminte?!
Cu ce drept, pentr-o palmă, doar durere să laşi
Şi să pleci la cafea şi ţigări în oraş?!

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la tristeţe?
Au făcut sacrificii şi de ei au uitat...
Cu ce drept le semnaţi condamnarea la moarte?
Ei de mult dintre voi, ca un vis au plecat.
Că sunt trişti sau sunt singuri, nici chiar lor nu le pasă,
Nu le pasă că n-au ce să pună la masă...
Luminează, căci au drumul vieţii-nainte
Şi durere şi plâns, dar şi griji de părinte.

Nu le pasă de ei, pe ce drumuri apucă,
Nici nu ştiu ce poveri au sau pot să mai ducă,
Doar de voi le mai pasă, cât rămâneţi copii,
Cât aveţi un părinte, până-n ultima zi.
Cât e Soare pe cer şi în ei Dumnezeu,
Vor lupta pentru voi şi vor plânge mereu,
Vor trudi în genunchi, vor muri repetat,
Vor muri zi de zi, că aşa le e dat.

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la uitare?!
Da, ne sunt o povară, paranoici sau răi,
Ei au râs când pe voi a uitat să vă doară
Şi-au vegheat zi şi noapte printre sute de ploi.
Cu speranţe şi rugă s-au lăsat în uitare,
Dar pe voi nici acum de părinţi nu vă doare.
Un blestem repetabil cu părinţi şi copii,
Lacrimi, suflete goale, până-n ultima zi...

P. S.
Deci cu ce drept vă condamnaţi părinţii,
Când chiar şi ei, pe ei s-au condamnat?!
Rugaţi mai bine îngerii şi sfinţii
Să le lumine drumul întinat!
Întindeţi-le mâna cu iubire
Şi daţi putere! Paşii obosiţi,
Să îşi găsească forţă-n paşii voştri.
Doar asta îi va face fericiţi.
Părinţii-s doar o lacrimă de-a voastră
În care ca-n oglindă se privesc,
Ei vor rămâne veşnic pronie cerească...
Şi dincolo de moarte vă iubesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate vine Moş Crăciun

Moş Crăciun cu barbă albă,
Despre toţi copiii-ntreabă,
Părinţii lor îi povestesc,
Ce ei doresc dacă-l găsesc.

Moş Crăciun îi răsplăteşte,
Pe toţi copii cei cuminţi
Daruri el le pregăteşte,
Şi ţine cont de-a lor dorinţi.

Doar copii fără mamă,
Nu prea ştie cum îi cheamă,
Căci la cei fără de tată,
Poarta este descuiată.

poezie de Viorica Pop din Paşi spre viaţă (noiembrie 2005)
Adăugat de Viorica Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o viaţă de om, reuşeşti să înveţi doar strictul necesar!

Stefan Băiatu (2002)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anestezie finală

Din mine, când o fi să mori
Te rog frumos să nu mă dori
Şi te mai rog, a doua oară
Când mor, nimic să nu mă doară.

Te-aş mai ruga, dacă se poate
Să-mi ierţi vreo câteva păcate
Căci vreau să am la judecată
Din două pete, doar o pată.

Şi-acum, ţi-o spun aşa 'ntr-o doară
Mi-e dor să mor, dar să nu doară.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băieţii de bani gata

Voi la muncă, mai puţin.
La distracţie, din plin.
Aveţi bani ori nu aveţi,
Voi sunteţi băieţi deştepţi.
Vreţi părinţii să trăiască,
Doar pentru voi să muncească.
De la ei voi luaţi bani
Şi-i lăsaţi lefteri, sărmani.
Dar, dacă moare mama şi tata,
Ce fac "băieţii de bani gata"?

poezie de Dumitru Delcă (martie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă anii se adună

Chiar dacă anii se adună mulţi,
nu voi uita cât am iubit odată,
voi regăsi întotdeauna punţi
să retrăiesc minunea căutată.
Chiar şi copil voi fi, din când în când,
şi-n visul meu, călătorind prin vreme,
te voi zări prin pajişti alergând,
iar dorul meu, vibrând, o să te cheme.

Voi sta cu părul răscolit de vânt,
privind de-a lungul vremii înapoi
şi pe poteca strâmtă, alergând,
ne-om întâlni, căzând în iarbă goi.
Îmbrăţişaţi vom luneca la vale,
prin văile umplute de ţărână,
nimic n-o să ne poată sta în cale,
cât timpul ne va ţine împreună.

Eu am rămas acelaşi, neschimbat,
doar ochii trişti mai obosiţi îmi par,
pe chipul parcă mai îngândurat,
când în trecut te caut în zadar,
sau când apari, dar nu aşa de clară
precum aevea te ştiam cândva,
iar umbra ta începe să mă doară,
când visul meu n-o poate contura.

Fă, Doamne, o minune pentru noi,
cum ai făcut, atunci, întâia oară –
din viaţă noastră dă-ne înapoi
doar amintiri care să nu ne doară!

poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana (2016)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii noului val

Copiii privesc azi părinţii drept comori
De zilnice prădări, ce traiul le-ntreţine
Ferice; ca-nainte de finişul cu flori,
Să-ngroape tot ce au, să-i lase pe ei bine.

Nu au de ce să-şi ia, lumeşti averi, părinţii,
Să-şi prăpădească bani pe lucruri efemere;
Să mănânce prea mult?!... De ce să-şi "puie" dinţii?
Să-mbrace chinezisme!... Că nimeni nu-i mai cere!

Să-şi pună trup în ziduri, cum Ane de Manole
Şi carduri de carton să umfle din mici pensii!...
De-ntreţinut... se poate; la rând cu banderole
De nevoiaşi! La cozi... cu mâinile-n extensii!

Îşi tocesc minţi pe bănci, prin parcuri, la terase,
Băieţi şi dive june, la cursul de... valută
Cerşind puţinul strâns; că-s cărţile prea groase
Şi costă mult căminul şi bursa-i mult... scăzută!

Mai trec aşa pe-acasă, să-i bucure, să-i vadă
Şi stau puţin -n-au timp şi celularul sună
Şi lasă masa plină- au întâlniri pe stradă...
Le trebuie diurna şi peste... O arvună!

Aşa-şi iubesc părinţii, copiii din nou val;
Se străduind să fie independenţi, plecaţi,
Să nu-i împovăreze... Le sunt doar... ideal;
Nici tot să nu se ştie... să moară disperaţi!?...

Pe vechiul stil; "cu duhul, să moară împăcaţi!"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă

Când o s-adorm şi eu pentru vecie
Tu, fiul meu, să nu te necăjeşti,
Citeşte atunci această poezie
Şi nu cumva să mă dezamăgeşti.

Nu-ţi cer nimic ce nu ţi-e cu putinţă,
Căci ştii cât te-am iubit pe-acest pământ,
Ci doar să împlineşti a mea dorinţă
Ce între noi e ca un legământ.

Ia acest trup făcut doar din ţărână,
Un biet veşmânt pe care l-am purtat,
Şi arde-l, ca din el să mai rămână
Doar cât încape-n urna ce ţi-au dat.

Şi du-te apoi în grabă la mormântul
În care dorm tihniţi părinţii mei,
Fă o gropiţă, ca să-ţi ţii cuvântul,
Şi varsă urna, să fiu iar cu ei.

Iar dacă simţi c-o lacrimă apare
În ochii tăi pe care-i îndrăgesc
Las-o să cadă, şi-o să crească-o floare
Prin care o să-ţi spun că-ţi mulţumesc.

poezie de Octavian Cocoş (13 iunie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără rost

Domoale destrămări de gânduri
Se pierd prin labirint, făţarnic,
Trăim o viaţă printre rânduri,
Murim tot ostenind zadarnic.
În mâna altora e zarul,
De unde-un leac al suferinţei?
Prostia răsturnat-a carul
Şi-i la cheremul neputinţei.
Acel ce şansă nu mai are,
Sau poate c-ar avea vreo una...
Dar iată, ultima chemare
Căci şansa lui, a fost minciuna!
Pleacă la Domnul în odihnă,
Încheie rolul plin de fapte...
Şi-o aduna în moarte tihnă
Cu îngerii uimiţi de toate!
Şi cui să cerem socoteală
Că e prea greu şi nu se poate,
Pe cin' să punem la-ndoială
Când dreptul nu ni se socoate?
Poate-am trăit destul, se pare,
Şi încurcăm cu noi pretenţii
Dar cine poate să separe
Cât să trăiască pretendenţii?
Să mai avem o şansă oare
La viaţa noastră? Că-i doar una!
În Constituţie se pare
Este un drept, dintotdeauna!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea nopţilor de toamnă

Pe umbrele bătrânilor copaci,
mergând cu grija celui ce se-ascunde,
din ce în ce mai în adânc pătrunde
prin codrul căutat de cei dibaci.

Lumina Lunii-i este de ajuns,
căci razele-argintii se-aştern pe urme
pe care le-a făcut când a străpuns
desişul ce cărare-a vrut să curme.

E drumul nopţilor de-ndrăgostit
pe care calul său de-acum le ştie,
căci le parcurge,-n toamna ruginie
ca într-un ritual îndrituit.

Iubirea îl îndeamnă la un drept
ce-i doar al lui, căci şi ea îl iubeşte,
iar noaptea, pe cărarea ce-i uneşte,
îşi simte inima crescând în piept.

Îndeamnă calul, e nerăbdător
să îi audă vocea, să o simtă
la pieptul lui cu capul, să consimtă
şi să-i alunge dorul arzător.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strictul necesar

Când eu te strig
Şi tu n-auzi...
Că fără glas,
Dar cu fiecare celulă
Toată fiinţa mea strigă numele tău...
Cum poţi să nu răspunzi?

Când eu te chem
Şi tu nu vii...
Când zeci de braţe-ntind spre tine
Diafane, nevăzute
Gata să-ţi cuprindă trup şi suflet deopotrivă
Cum poţi să nu ajungi?

Când te doresc
Şi tu nu ştii...
În nopţi târzii genele-mi se despart,
Un clopot am în piept;
Mi-e cald, mi-e frig şi iarăşi cald
Cum poţi să nu mă simţi?

Când ochii mei îţi jură
Te iubesc
Nu râde şi nu te feri
Tu îmi eşti strictul necesar
Să pot trăi lin şi frumos
Cum poţi să nu mă crezi?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Chiar vreau să-l descopăr pe Dumnezeu, dar îmi fac mari griji cu părinţii. Sunt totuşi copilul lor. A: M: Tu nu eşti copilul nimănui, părinţii ţi-au dat doar rahatul-corpul, dar viaţa ţi-a dat-o Viaţa sau Dumnezeu. Aşadar, cât de corect este să spui că "Părinţii ţi-au dat viaţa", când de fapt, Dumnezeu ţi-a dat Viaţă - asta ca să nu spun că tu eşti Viaţa - iar părinţii te-au făcut prizonier într-un corp. Chiar şi a spune că părinţii ti-au dat corpul, este fals, pentru că, fără hrană, corpul tău nu ar fi fost. Deci, pământul ţi-a dat corpul. În concluzie, poţi pune părinţii pe primul loc sau îl poţi pune pe Dumnezeu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am strop de răbdare cu cel care slăveşte sărăcia drept binecuvântare. Sărăcia e cel mai mare blestem de pe faţa pământului. Cel care propovăduieşte o asemenea doctrină nu e cinstit cu sine însuşi, căci, deşi îi ies pe buze astfel de afirmaţii, dorinţa de lucruri bune în viaţă îi roade constant inima.

John McDonald în Mesajul unui maestru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parintii

E simplu să vorbeşti în neştiinţă
Să aberezi spunând că e usor
Să nu mai ai părinţii în fiinţă
Şi să îi vezi pe ei atunci când mor.

O! Tu bravezi frate stimat
Tu vrei să pari în faţa tuturor
Un om care nu este-ngenunchiat
Văzându-i pe părinţii care-i mor.

Tu ai impresia, fiară fără suflet
Că ei o să trăiască infinit
Dar află că acum, cât citeşti asta
Părinţii tăi, in chinuri au murit...

poezie de Mihai Casalean (16 martie 2020)
Adăugat de Mihai Casalean
Comentează! | Votează! | Copiază!

În peţit

M-au acceptat, Acum precis,
Mă vor trata ca pe-un fecior,
Căci, doar, părinţii ei au zis,
Că seamăn cu purcelul lor.

epigramă de Ion Ciobanu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 24

Eu cu privirea-n pictor transformată
În inimă ţi-am zugrăvit splendoarea
Şi trupul e o ramă minunată,
Iar perspectiva-i creşte mult valoarea.
Căci doar un pictor poate cu-a sa mână
Al tău chip drag în artă să-l imite
Ce-n sânul meu, ca-ntr-un studiou atârnă,
Iar ochii tăi sunt geamuri lustruite.
Şi ochii ne-au slujit cum se cuvine
C-ai mei te-au desenat şi-ai tăi devin
Ferestre care dau în piept la mine,
Prin care soarele ţi-admiră chipul fin.

Dar aceşti ochi abili pe care îi descriu
Pictează doar ce văd, dar inima n-o ştiu.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!