* * *

Din veci natura-nvaţă,
făcând copila şi femeia,
cum s-o desăvârşească pe aceea
ce-mi arde inima şi mi-o îngheaţă.
Deci, în dureri, o viaţă
nu m-a-ntrecut vreun om;
chin, spaimă, plâns molcom
prind, pe măsura cauzei, tărie.
La fel şi-n bucurie,
nu-i om si nu va fi asemeni mie.

poezie celebră de Michelangelo din Poezii (1986), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi căută gura şi când mi-o găsi mi-o prinse întreagă între buzele ei cărnoase. Simţii, cu spaimă, că-mi bea inima.

Zaharia Stancu în Jocul cu moartea
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce mă atragea la el era impresia pe care mi-o dădea că e singur, nenorocit, că unicul lui stimulent în viaţă sunt eu, că sunt singura lui bucurie, unica lui preocupare. Dacă nu-i aşa, nu mă interesează. Nu mă interesează un bărbat decât în măsura în care cred că-l stăpânesc ca femeie, în care cred că sunt pentru el, într-un moment din viaţă, o fiinţă unică, de neînlocuit.

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti poet

Eu vreau cântări de veselie.
Că tu eşti trist, ce-mi pasă mie?
Nici vreu să ştiu de ce te doare,
De grijile ce te frământă,
De inima ta care moare...
Tu eşti poet, deci cântă.

De te urăsc, de te sfâşie
Vrăjmaşii tăi, ce-mi pasă mie?
Zâmbind, tu rănile-ţi ascunde,
Şi-n stele sufletu-ţi avântă,
Cui te loveşte, nu-i răspunde...
Tu eşti poet, deci cântă.

De-ţi plâng ai tăi, în sărăcie,
Şi-i vezi murind, ce-mi pasă mie?
Tu du-mă-n alte lumi, senine,
Căci singura-ţi chemare sfântă
E să mă-nveseleşti pe mine;
Tu eşti poet, deci cântă.

Iar dac-un vânt de nebunie
Peste viaţa ta pustie
S-abate pentru totdeauna,
În noaptea care te-nspăimântă
Priveşte stelele şi luna
Surâzător, şi cântă.

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut c-o durere grea

Te caut c-o durere grea
Că-aşi vrea să-ţi mai aud doar, glasul,
Aşi vrea să te mai pot vedea
Şi-n urma ta să-mi mai ţin pasul...

Dar sugrumat îmi este-avântul,
De întuneric şi mormânt
Şi ciocârlia-şi curmă cântul
Sub nişte bulgări de pământ.

Acolo nu mai e simţire,
Nici plâns, nici dor, nici bucurie;
Dar tu-ai fost plină de iubire
Şi-iubirea, veşnic este vie!

Te caut... mereu te-oi căuta,
Dar nu-n mormânt întunecat
Căci tu îmi umpli inima
Şi mi-o ţii trează neîncetat.

Da! Te aflu în inima mea,
Căci tu-mi ai inima cu tine
Şi ştiu că ne vom revedea,
Curând, în slăvile divine.

Te caut c-o durere grea
Şi-ţi simt aproape pasul;
Cutreieră-n în inima mea
Şi-n ea-ţi freamătă glasul...

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unui independent

Eu sunt un tip independent,
Făcând doar ce-mi dictează viaţa,
Şi-n modul cel mai pertinent,
Mă-ndrept spre ce mă trage aţa.

Ba chiar sunt şi inteligent,
Mă scol în cap cu dimineaţa,
Că sunt un tip independent
Făcând doar ce-mi dictează viaţa.

Fac totu-n casă - permanent,,
Că-s harnic, nu stau ca paiaţa
Ba chiar am zugrăvit, recent,
Adeseori mai fac şi piaţa,

Că sunt un tip independent...
Făcând doar ce-mi dictează soaţa.

hipersonet de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transplantare

Trebuia să mi se pună în piept
altă inimă.
Altfel urma să pier.
Mi-a dat inima ei
Mama.
Dar tot mă mai doare.
Mai ales, când arde pământul
de sete, de ploaie.
Mai ales, când nu se întoarce
tata
de la războaie.
Mai ales, când plec prin
străini
şi nu scriu cu lunile acasă.
Mai ales, în amurg,
când soarele
după dealuri se lasă,
mă doare.
Asemeni dureri
n-am avut niciodată.
Şi nici asemeni
răbdare.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus inima

Avem o mândră ţară -
Prin timpi de jale-amară
Strămoşii se luptară
S-o scape de stăpâni.
Azi singur noi, românii
Suntem în ea stăpânii,
Sus inima, români!

O lege-avem străbună -
Prin veacuri de furtună
Ea n-a putut s-apună
Strivită de păgâni.
Ne-a fost Cel-Sfânt tărie
Şi-n veci o să ne fie:
Sus inima, români!

În ţara românească
De-a pururi să trăiască
Credinţa strămoşească
Şi graiul din bătrâni.
Spre Domnul ţării gândul
De-a pururi noi avându-l,
Sus inima, români!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurie dulce

Bucurie dulce
Pădure roşcată
Umbra roua-şi smulge
Dintre sânii-n roată
Caldă peste lume
Şi mi-o dă în spume
S-o mănânc anume
Pân' o să-mi sugrume
Vrejul de om reavăn...

Coajă de mesteacăn
Ia-mă dă-mă-n leagăn
Suie-mă în soare
Să-i pun întrebare
De ce-mi eşti tu dragă
Când anii-mi dezleagă
Bruma lor întreagă
Din strâmta desagă
De ce-mi eşti tu scumpă
Când vin hoţi să-mi rumpă
Haina grea de plumbă
Cămaşa-mi dezbumbă
Mâinile-mi piepţi bagă
Inima să-mi tragă
Şi s-o ducă, ducă-n
Râşniţa năucă
Să devin nălucă...

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meluzina

Ce m-a trezit oare în şoapte?
Copila mea, cad flori în noapte!

Cine-atât de trist şuşoteşte, în vis ducându-şi povara?
Copila mea, prin cameră trece acum primăvara.

O, vezi! Faţa-i de lacrimi stacojie!
Copila mea, înfloreşte bogată şi vie.

Îmi arde gura! De ce plâng eu în mine?
Copila mea, îţi sărut viaţa-mi în tine.

Atât de tare cine mă cuprinde, cine s-apleacă?
Copila mea, îmi îndoi spre tine mâinile oleacă.

Dar încotro mă duc? Visez un vis suprem!
Copila mea, să mergem spre cer noi vrem.

Ce bine, ce bine! Cine un zâmbet ne fură
Atunci ochii ei albi se făcură –
Se stinse-atunci lumina angoasă
Şi noapte-adâncă flutură prin casă.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântare vieţii

Aud cum se naşte-o dimineaţă cu rouă
Din casa-mi cu-nflorate dureri la ferestre,
Mă doare, distins, un gând c-o să-mi plouă;
Îl iubesc! Viaţa e frumoasă că este!

Aceeaşi haină prea veche mă îmbracă
Aceeaşi suferinţă mă-nhamă-n căpestre,
Răsăritu-mi stă gata-n noapte să treacă,
Şi-n beznă viaţa e frumoasă cât este!

Sub piciorul de plumb simt, liber, pământul
Durerea mi-o port din zori ca pe-o zestre,
Îmi înţeapă cu-aşchii de ţărână tot trupul
Şi-mi strig: Viaţa e frumoasă că este!

Se zbate o lacrimă necredincioasă,
Sub ochiul de viaţă ce îmi amurgeşte.
Nu-i fac hatârul şi-o hulesc: "Caraghioaso,
Ce-mi stai? Viaţa e frumoasă că este!"

Aud prea aproape un hârlete trosnind
În pământul reavăn ce mă linguşeşte,
Mai închid înc-o uşă şi zâmbesc ascultând
Cum viaţa, doar mie, frumoasă-mi doineşte...

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pentru artist, femeia nu-i femeie
ci mai degrabă seamănă-a bărbat
căci harul lui abia atunci scânteie
când de-un surâs se lasă fecundat.
Abia atunci gândirea sa adâncă
rămâne grea, şi plină e de rod
când luntrea i se sparge ca de-o stâncă
în ţăndări, de al rochiei izvod.
Artistul e-a domniţei lui mireasă
şi-n grele chinuri naşte mintea sa;
deşi din carnea lui a fost să iasă,
poemul e asemeni şi cu ea.
Pătrunde, deci, din nou în
al meu gând,
să-ţi nasc copii, ce n-or muri
curând.

poezie de Mircea Cărtărescu din Poeme de amor (1983)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nefericire în loc de flori

Zi de zi, nefericirea,
Mi-o oferi în loc de flori,
Un fruct amar ţi-e iubirea,
L-am gustat de mii de ori.

Nici măcar o vorbă caldă,
Nu mai ştii a-mi adresa,
Inima-n dureri se scaldă,
Tu? Imun la "buba" sa.

Ridici tonul vocii, mâna,
Uneori mai şi loveşti,
De stau toată săptămâna,
Ascunzând semne groteşti.

Îmi vezi lacrima din geană,
Râzând, sadic o priveşti,
Tu eşti Manole, eu Ană,
Cu palme reci mă zideşti.

Dau să plec, te pui în cale,
"Îţi promit, n-o să mai fac!"
Însă cuvintele tale,
În balta minciunii zac.

Suportând acelaşi chin,
Lângă tine mă strevăd,
Cu sufletul tot mai plin,
De răni, care nu se văd.

Eu sunt femeia supusă,
Tu? Barbarul, zis "bărbat",
Mâna ţi-o ţii la gât pusă,
Să nu ţip, poate, vreodat'.

Atunci când luna veghează,
Mă cauţi prin aşternuturi,
După ce se luminează,
Iubirea mi-o iei la şuturi.

Toate vorbele şoptite,
Sărutul întipărit...
Mângâierile sorbite,
Toate pier la răsărit...

Răsărit, care-mi aduce,
Iarăşi, palme pe obraz,
Pe umeri, aceiaşi cruce,
Şi-n pleoape, stropi de topaz.

Zi de zi, nefericirea,
Mi-o oferi în loc de flori,
Un fruct amar ţi-e iubirea,
L-am gustat de mii de ori.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci zile de chin în istorii
Trăit-au strămoşii-ţi asemeni,
Dar schimbatu-le-au toate în glorii
Şi-n pilde cu miezul de cremeni.

catren de Dumitru Cristea din Testamentul unui cruciat (1964)
Adăugat de drcirstea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zodia florilor

Luna mai ne scoate-afară
şi din casă şi din viaţă
luna mai în flori măsoară
tot ce iarna ne îngheaţă

Şi din casă şi din viaţă
toate prind încet să ningă
rămânând la suprafaţă
doar adâncul din colindă

Toate prind încet să ningă
luna mai în flori măsoară
tot ce moartea o să stingă
luna mai ne scoate-afară

Şi prin casă şi prin viaţă
flori să fim ea ne răsfaţă

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 mai 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

şi scârţie focul în vatră
şi arde şi arde în piept
şi-n inima asta de piatră
un dulce şi tainic aştept

şi ploaia se trece-n ninsoare
şi aeru-n ace de pin
şi-n sufletul ăsta mai moare
o tristă petală de crin

şi noaptea se lasă -n tăcere
şi iar întunericul frânge
şi iar îmi mângâie himere
fluizii solidului sânge...

poezie de Iurie Osoianu (28 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul VIII

Trăiesc, mă sting; ard toată şi mă-nec.
Îndur îngheţ, când flăcări mă frământă
Mi-e şi prea dulce viaţa şi prea cruntă;
Prin bucurie, chinuri se petrec.

Deodată râs şi lacrimă încerc,
Şi desfătarea mari dureri împlântă;
Ce am se pierde şi-n vecie cântă;
Deodată mă usuc şi-n floare trec.

Astfel mă mână Amor necurmat;
Şi-atunci când cred că sufăr cel mai tare,
Pe negândite totu-i alinat.

Apoi când bucuria-i mai adâncă
Şi mi-o închipui fără de-ncetare,
În suferinţa cea dintâi m-aruncă.

sonet de Louise Labe (1556), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plânsul meu...

Din leagăn, primul grai
A fost un plans.
Dar nu ştiam atunci
De rostul lui,
De dor,
De bucurie.
Era doar plâns
Nevinovat de prunci.
L-am luat cu noi
Şi în copilărie.
Şi-am plâns cu el
Dureri şi bucurii,
Am învelit
Cuvinte de ocară.
L-am pus peste durerea
De copii,
Ne-am ajutat de el
Să nu ne doară.
Dar am crescut
Şi plânsul l-am lăsat.
Din fală, din mândrie
Sau ruşine.
Şi-atâtea clipe trec...
Neîncetat,
Când trebuie să plângi,
Cînd simţi c-aşa îţi vine.
Eu mi-am ascuns durerea
În cuvânt.
În el ascund
Şi stropi de bucurie.
E plânsul meu,
Şi pot să-l plâng
Fără ca lacrima să ştie.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc

Un foc de aş fi... doar langa tine aş arde,
Şi cenuşa mea in cele patru vânturi ar zbura.
Ca foc... pot toată lumea vede...
Şi flacăra... mi-o pot a alina.

Sunt foc... pătrund schăntei aprinse
In sufletul pe care îl iubesc.
În nopţile senine şi deschise
Doar eu voi arde până te zăresc.

Nu vrei sa fiu eu focul vieţii tale
Să ardem la nesfârşit numai noi doi.
Să nu ne stângă marile puhoaie
Să fim puternici chiar şi peste ploi.

De nu pot arde... inima îmi tace
Şi clipele frumoase se topesc.
Un foc de sunt vă rog să îmi daţi pace
Să ard... pe acest pământ căt mai trăiesc.

La foc... v-aţi încălzit in zile triste
Şi-n ieri geroase, eu v-am ocrotit.
Acum... în jur sunt dealuri pustiite...
Şi eu... sunt stins... că voi nu m-aţi iubit.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai plâns şi tu vreodată

Ai plâns şi tu vreodată?
Eu, zău, nu pot să cred,
Căci lacrimi lasă urme
Ce ani întregi se văd!

Un ochi, care vreodată
A plâns de dor şi chin,
Mă crede: nu degrabă
Devine iar senin!

Un ce fără de nume
Rămâne-n el ascuns;
Dar ochii tăi sunt limpezi:
Nu pot să cred c-ai plâns...

poezie celebră de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dacă am părăsit-o pe cea care
Inima mea cu patimă-o iubea,
Nu am făcut-o nici din nepăsare
Şi nici din neiubire pentru ea.
A săvârşit însă-o greşală mare,
Şi-acea greşală nu i-o pot ierta:
A vrut şi-un alt părtaş la desfătare,
La dragostea ce-mi prinse inima,
Când inima mea sângeră şi moare,
Şi minţile-mi se-aprind de-o ură grea,
Şi-n mine nu-i nimic să fie-n stare
Să ia părtaş lângă iubirea sa!

poezie din O mie şi una de nopţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!