Toiul nunţii

E nunta la mireasă în toi
Sunt aşezaţi cu toţi la mese
Vorbesc perechi cu ţuica-n ţoi
Pe bănci de lemn-n dureri de fese.

Sunt toţi bronzaţi din câmp, de soare
Şi-au cerc pe cap, de pălării...
Meniu aşteaptă-n nerăbdare;
Mai ies pe afară... în bălării.

Aud deodată o hărmălaie
Şi muzică şi zbierături.
Se întorc nuntaşi de la naş Nae;
Tipând, în cânt, cu înjurături.

Se înveselesc şi râd cu toţii
Şi-arată dinţi de... tinichea
Iar cei ce n-au şi-arată cioţii
Şi fluieră, scuipând, sadea.

Se-avântă toţi într-un extaz
Îşi dau peste picior cu mână
Şi-s fericiţi, lăsând necaz...
Şi-înghit tot praful din ţărână!

Taraf, ce vine acu-i mai mare,
Are ţambal şi viorist...
Toţi-s negrii, lucii pe cărare;
E-un mai de soi... e şi gurist.

Aplauze sunt la terasă
Când frumuseţea serii apare...
Este solista, nu mireasa;
Boită... şi cu burta mare.

Dar nu mâncarea-i temelie
E popolara cu bătuta,
Cu mirele cu ţăcălie
Şi cu mireasa-i... nestătuta.

Şi intră toţi într-o învârteală
Şi îşi lovesc picioare, corp.
Tot transpirat în vălmăşeală,
Mirele-şi scapă naşa în cort...

N-o prinde nimeni, cotoroanţa,
Toţi se reped la ţuică, vin...
Să nu li se spargă, sticloanţa...
Şi la salam, că-i... Debreţin.

Şi tot mănâncă şi mai beau,
Unii se uită.. vine darul.
"N-am bani", spun pe furiş, pe şleau;
Alţii-s fugiţi, luând vin... cu carul.

Într-un final, spre dimineaţă,
Doar cei mai tineri blăblăiesc...
Îs hotărâţi, îs nuntaşi pe viaţă;
Stau în şomaj... Nu mai muncesc!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nunta-n... prima zi

Rânduri trec huind pe stradă,
Nu-i mireasă, doar alai.
Vor să bei- nu să le dai...
Ţipă toţi şi fac paradă.

Nunta e cu o zi înainte,
Doar la ţară, nu-n oraş.
Toţi transpiră, îs scoşi din minte;
Cântă, sar... n-au ceteraş.

Toţi sunt în cămeşe albe,
Pantaloni închişi, pe soare...
Beau din sticle, că n-au halbe
Şi-o tot ţin într-o urare.

Sunt slinoşi, cu feţe roşii,
Transpiraţi şi răguşiţi,
Păru-au creste cum cocoşii...
De alcool sunt năpădiţi.

Au doi brazi să-i bată-n poartă
La mireasă... în tămbălău.
Merg ţinându-se la toartă;
Unul varsă... că-i e rău.

De nu vrei, te iau cu sila,
Ţuică-ţi varsă drept pe gât...
Altul vin... nu-ţi dă cu mila;
Limba-ţi bagă într-un sărut???!!!

Ameţit, scăpat, aiurea,
Doi te iau, te-aruncă în sus...
Nu mai stau ca să te prindă,
C-au văzut, altul, mai sus.

Bucuria reîncepe,
Nici răbdare nu mai au...
Îl răstoarnă de-un perete;
Sticla-n gură, drept, i-o dau!

Na, că-apare acordeonul
Care duce pe-un ţigan...
Transpirat e magraonul;
Gura-i toată... amalgam.

Ţipetele se înteţesc,
Ţopăiesc dând din picioare,
Sticle de asfalt pocnesc;
Ba mai sparg şi din pahare.

Îşi pun mâinile pe umăr
Se rotesc, se iau de brâu
La un loc, că-s fără număr
Nimeni nu-i mai ţine-n frâu.

Urlet e-n toată comuna
Zici că toţi or să se însoare.
Soare fu, acum e Luna;
Toţi gândesc... dintre picioare!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroii din publicitate sunt fericiţi că spală cu Dero, sunt fericiţi că se spală pe dinţi cu Colgate, beau Coca-Cola şi uite ce fericiţi sunt, şi-au cumpărat un laptop şi iar sunt fericiţi... Stă pe pajişte cu laptopul în braţe şi e fericit, şi-a făcut asigurare de viaţă şi e extrem de fe­ricit... Nu există reclamă care să-ţi arate oa­meni nefericiţi. Într-un final, toţi sunt fericiţi.

citat din Tudor Chirilă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simultani

Când sunt plecat, vreau să mă întorc...
Tot vesel, când tristeţi apar;
La râs, emotiv, lacrimi storc...
C-am fost ferice, ieri, măcar.

Îndrăgostit, sunt înşelat,
Iar când înşel, mai mult iubesc;
Că şi-n amor nu-s cel din pat
Şi din tăceri... mă povestesc.

La muncă, stau de oboseală
Şi obosit, mereu muncesc..
Să mint, n-am nicio osteneală
Ca adevăr să desluşesc.

Tăcerea, văd, e-o provocare,
De nu spun da, la ce-i un nu;
Cum treaz, iubesc pe înserare
Şi noaptea-i zi, de-un ieri acu.

Sunt credincios şi-njur toţi dracii,
Cu popi, cu toţii evlavioşi
Ajunşi bogaţi... tot ei, săracii;
Păcat n-au doar... cei păcătoşi?!?

Promit, doar ce nu cred chiar eu,
Că dacă ar fi, nu s-ar promite
Şi vorbe goale, nu e greu...
Că fapta-i... spus de-adus aminte!?

E tot contrar, cum intră iese
Şi vine-i pleacă din alt loc;
Cum sunt sătul să tot îmi pese,
Când toţi un, una-s... îs şi eu... ioc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocul

Se înalţă vânăt, scrijelit...
Ferestrele-n culori diverse
N-au flori... Stau aninat neveste
Într-un contemplu!... S-au oprit.

E plin de hăuri, zis balcoane,
Cu rufe ude, magazii.
Hidos privirii-i, nu-ţi revii...
Ei sunt toţi mândri, Ele doamne!

Au loc ţinut pe bancă-n faţă,
Nu sunt la muncă ziua toată....
Făloşi cu pensie ce-au plată
Sunt toţi "bolnavi"... de lucru-au greaţă!

Dar nu-i problemă, au maşini,
Copii-şi duc şi-şi iau din şcoală,
Muncesc la negru, că n-au boală...
Că-aşa-şi mai fac şi-un ban "peşin"!

Mirosuri sunt ameţitoare
Hazna-n amestec cu mâncare...
Liftu-i a vieţii încercare
Şi-i beznă tot pe coridoare!

Sunt toţi proprietari de drept!
Au cumpărat... pe zece lei...
A trecut timp, acum de vrei
E-un milion... preţul corect!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubim la fel

Ne naştem toţi, cu toţi ne ducem,
Trăim o viaţă... cum putem
Ne bucurăm, cu toţii plângem,
Dar bine ştim, lacrimi nu vrem,

Cu toţi avem copilărie
Poate uşoară sau mai grea
Ce zboară mult prea timpurie
Şi ne trezim adulţi în ea

Avem, mulţi dintre noi, regrete
Că n-am avut sau n-am făcut
La fel avem ceva secrete
Ce mai ascundem din trecut

Atât de diferiţi ne pare
Că poate suntem între noi
Unii sunt cer, alţii sunt mare,
Unii-s cinstiţi, alţii-s vulpoi,

Avem comun un singur lucru
Deşi ne pare că-i altfel
Un suflet ce-i divin şi sacru
Cu care toţi iubim la fel

poezie de Adi Conţu (25 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dregători

Trăiesc ca într-un " déjà vu"
Că ţinte ştiu nu pot s-ating;
Toţi cei din jur mă fură, înving...
Nimic nu e la fel acu'.

Pe nimeni nu mai ai de pază...
Toţi spun ce trebuie să faci,
Doar tu pe ei să nu te bagi;.
Mici sau mai mari, sunt toţi de vază!?!

Orice gândesc rămân perplex,
Căci şcoala nu mai e nimic;
Se poate face doar un pic
Şi eşti o parte din "Sed lex"?!?

La nimeni n-ai cui să te plângi
Căci plânsul e o slăbiciune,
O rugă în deşertăciune;
E cum săgeta... ce-ţi arunci!

Şi culpa nici nu mai există,
Sunt prezumat nevinovaţi;
Nici la copii nu mai sunt taţi...
Doar paguba-i ce mai persistă!

Deci plăţile-au un singur sens
Vidându-ne-n gaura neagră
La hoţi cu buzunarul dens
De-avut... Cerându-le tot lor să "dreagă"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petrecerea

Au pus cu toţii mână de la mână,
Prietenii mai vechi, la unii e prima oară,
S-au întâlnit aşa, pe stradă, într-o doară...
E-un obicei, s-o facă, odată-n săptămână.

E unul cu grătarul, e cel mai important;
Strigă mereu la alţii - că nu se deplasează -
Îi place să domine; pe alţii exersează...
Şi-a dezbrăcat tricoul, să pară epatant.

Dă foc la ce găseşte - că a uitat cărbunii -
Încet se încinge jarul; ţipă după fripturi.
Apare unul iute şi aduce murături
Căci s-a îmbătat deja; el, e cu seva prunii.

Se uită toţi cu poftă la hălcile de carne,
Întoarce Gică fleici, cu degetele linse...
Nu-i chestie de igienă, motivele-s pretinse,
Nu ţin; "la foc saliva, microbul, tot, se arde!?"...

Fetiţa unui cuplu c-un căţeluş se joacă
Ce-i tot un păr ce-i cade în plin de năpârlit
Şi focul şi friptura sunt jos la pârpălit;
"- Ce păr şi ce săpun, friptura să se facă..."

Se pun şi mici, cârnaţi, e băutura-n toi,
Mâncarea-i fudulie, la preţ este alcoolul.
"Salam" nu-i de la masă, e pe CD, dă tonul...
Petrecerea începe c-un dans de ţonţoroi.

Îşi bagă toţi în gură amestec de grătar,
Îşi ling mereu grăsimea, c-au uitat şerveţele...
Bărbaţi-s separat şi beau mai mult ca ele
Şi ţipă fără rost, idee n-au măcar.

Femeile-n ascuns - ce se cunosc mai bine -
Discută de serviciu, de şeful, că e fin...
"- Mi-a dat un telefon, să ieşim la un vin..."
"- Să ducă", i-a spus alta, "că-i bun, te întreţine...!"

Târziu, năuci de cap şi schimb de experienţe
Se suie la volane - cei care au maşini -
Vorbesc şi-şi aranjează şi sâmbete ce vin,
Iar fetele-şi fac ochi... că le-au ieşit "pasenţe"!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Democraţie.ro

Ce fericiţi suntem de soartă
c-am prins democraţia,
ne-a bătut la poartă
în România
şi-am deschis,
fără să fi cunoscut-o;
era ceva demult promis,
ce bieţii noştri n-au avut-o...
nişte amărâţi cinstiţi!
Să fi-nvăţat şi ei mizerii
de fiecare zi, prostiţi
de mafioţi demni de Siberii,
analfabeţi ajunşi baroni,
bogaţi făcuţi de-un cincinal
din vechii sifonari demoni...
că n-am tras apa la canal!?
Iar tineri, toţi o studenţie
nu-n aule,
facultativi, într-o beţie
licenţiaţi în staule,
dar mândri toţi;
că-n Europa, doar primiţi,
şi-i învăţăm să fie hoţi,
dându-lu peste nas, grăbiţi,
că-i dam afară
că-s naivi;
morişca o cred că este moară,
nu sunt ca noi iuţi, inventivi,
buni la distrus,
cu parşivie...
Vor ţine minte ce-am propus;
să predăm noi... democraţie?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revoluţia... "ne" culturală

Pe-asfaltul încins se preling, vâjâind... sute, mii de mobile
Fuste mici, sâni mijiţi, dar golaşi, buze roşii-s multiple copile.
Nu munceşte mai nimeni, toţi se plimbă pe străzi, sunt... săraci;
Sunt la market cu toţi, cărucioare umplând, că e criză, iau cu saci.

Mulţi au jeep-uri, sau cabrio şi-atât ştiu, sunt "tari" şi sunt tineri,
Poartă aur la gât şi au euro în cont, au dolari, nu muncesc şi e vineri...
Fac cu toţi "IT", programează, fac soft-uri, up-gradează ustensile,
Totu-i doar virtual, ne plimbăm, doar în gând şi mâncăm... facsimile.

Milioane şomăm, la servici îi plimbăm pe clienţi ce se zbat de a face...
Înmulţiţi, cum bacterii, n-avem alta în gând, doar bolnav al întoarce;
Neştiind fatalism- căci pe gazdă omorând, ce te ţine în viaţă, e finalul-...
Ţipă, înjură în cor, important nu-i produsul direct, ci sunt ei cu... moralul.

În programe Tv, nu mai este cultură... de câmp, nici de carte,
Doar abjecţi demagogi ce puterea o vor iar şi iar, îşi cer parte...
Sau "pipiţe" umflate cu botox, golaşe cântând şi de trup şi de voci, în "play back"...
Inclusiv prostănaci de reporteri, ce nu ştiu o vorbă şi-anunţă un viol, sau înec.

Cinema nu mai este, ne-am tâmpit în manele şi bem făcătură...
Fructul n-are dulceaţă, carnea-o creşte seringa, roşia este în vrej murătură.
Magazinele-s bănci, nu de statul la umbră, ci de luatul de bani, nu de dat;
Toţi trăim fericiţi, fără grijă de-avut... alţii-s plini de muncit, stând, la Stat!

Este-o ţară pierdută în snobism diletant, sărăcie, îngâmfare şi lene.
Promovăm doar pe hoţi- venerând ca eroi- ce-au făcut avuţii din "antene"...
Pe deştepţi, muncitori, cei ce-şi riscă avut, sănătate şi timp, îi-amendăm.
Condamnăm pe bătrâni, pe copii omorâm şi la fisc să plătească... le dăm?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de 1 Iunie

Dragi copii din lumea-ntreagă,
Astăzi noi ne bucurăm,
Că e ziua noastră dragă
Şi cu toţii o serbăm.
De sunt albi sau de sunt negri,
Toţi copiii sunt egali,
Îi dorim pe toţi integri,
Oameni harnici ideali.
Pe planeta asta mare,
Mereu să sărbătorim,
1Iunie sub soare
Şi prieteni buni să fim.
Să ne dăm mână cu mână
Într-o mare horă apoi,
Bucuria voia bună
Să domnească între noi.
Dragi copii din lumea-ntreagă,
Albi sau negri ori pestriţi,
Viaţa să ne fie dragă
Şi să trăim fericiţi.

poezie de Sabina Drulă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenii

Prietenii sunt poame rare,
nu cresc în pomi,
nici în livadă
şi când sunt copţi nu stau să cadă
bonomi
pe oricare
cărare.

În staluri stau toţi şi sclipesc
cât ziua e de lungă,
mai gânguresc,
mai aţipesc,
ba se mai şi alungă,
sau de la masa ta lipsesc
când soarta ţi-e nătângă.

Dar toţi ajung judecători,
şi îi mănâncă ciuda
când printre ei, toţi trădători,
găsesc câte un Iuda...

poezie de Christian W. Schenk din Convorbiri literare (20 ianuarie 2019)
Adăugat de Andrei Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţeluşii

Cum bine tot se ştie că orice acuplare
La câini e de durată, cu parteneri mai mulţi,
Nu e surpriza mare că cinci masculi inculţi,
Chiar gemeni de produc, au toţi din exemplare.

Aşa sunt azi victima de-un rezultat probat
Că m-am îmbogăţit cu cinci micuţi căţei
Şi albi şi gri, negruţi, pătaţi, toţi derbedei
La fel, chiar de-s doar fete şi unul doar bărbat.

Sunt toţi o molfăială de ţâţe, chiar lătrând,
De o căţea străină vagabondând pe câmp,
Ce-am acceptat-o-n curte cu mintea mea de tâmp,
S-o-ntrem pe ea, pe ei, cu lapte... cumpărând.

Sunt trei, mult alb cu pete, un altul roşcat negru
Iar cea mai dolofană e-o căţeluşă gri
Dar şi cu alb pe burtă şi pete negre vii...
O bulă păr de pluş, rotundă pe de-a-ntregu.

Şi-i ger năprasnic iar şi-s mici şi răbdători,
Le-am pus hăinuţe multe să aibă cald un pic
Şi plâng des zi şi noapte; că unu-i rău de mic
Şi sufletul mă doare... Le sunt îngrijitor.

Răul de-acum începe că-i am pe toţi ai mei
Şi am dulău de curte, libertin sufletist
Ce i-a a adoptat pe toţi... da-s zilnic tot mai trist
Că nu-i acceptă nimeni să-i dau nici pe doi lei.

E-o mică tragedie din bucurii născânde
Să poţi oferi suflet, nu unul, multe, dulci,
Dar lumea-i egoistă; nu poţi iubiri să smulgi
Şi micii mei prieteni vor pieri pe niciunde...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte sunt...

Sunt străzile goale de-o fostă eleganţă
Nu doar în veşminte ce n-au importanţă,
Ci-n gropile, mii, curmând dreptul la vis
În murdaru-mproşcat, făr-a fi interzis.

Sunt oamenii negrii de hăul nevoii
Ce nu se mai spală cu picurii ploii
Ce curge-ntinând cu şiroaie mânjite
Şi case şi oameni cu feţe sfrijite.

Sunt băncile pline de bani din furat
Cu creditul luat de la cel nemâncat
Şi-s una, de alta, lipite pe-alei...
Da-s fără speranţă, sunt cuşca cu lei.

Sunt hoarde ce bântuie girofaruri albastre
S-anunţe-ntruniri provocând noi dezastre,
Ca şi cum n-ajunge că mâine nu e
Şi-ncearcă să mintă... că nu ştiu de ce.

Sunt satele ţării istovite de rău
Ce-l duc doar bătrânii, ce-au fii la bulău,
Că n-au dat o şpagă la şeful de post
Pe lemne tăiate... că bani n-au mai fost.

Sunt pline oraşe de mari primării
Cu sute-n idei de-a crea datorii
Să scape şi urbe şi ţara din criză...
Cu toţi bugetari, aşi-n orice-expertiză.

Sunt toate deodată, căci sunt şi fericii
Ce stau în palavre, n-au grijile fricii
Că-mpart o dreptate în pungile proprii
Din solda-ţi ce-i zic; "Banii-s ai Europii ".

Sunt toate anapoda şi-s fără ieşire,
Căci unde-i nimic nu mai e nemurire;
Că hoit mai puţin, fie rasă sau gen,
Poluează redus... E mai mult oxigen!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

Mă uit la nişte pui din coşul de nuiele
Şi-i văd plăpânzi, nevinovaţi, pe toţi cei patru;
Mici, blană diferită, încă orbi cu roză piele,
Toţi puf, motani ce dorm îngrămădiţi un' peste altu'.

O fi la fel la scara universală, oare,
Din când în când în gând un colţ de ochi fugar
Şi cu priviri de asemenea întrebătoare;
Ce va fi mâine om, sistemul planetar?

Căci ştiu, la rându-mi curs pot da de vreau,
Pentru că văd, stau şi admir şi-s protector...
Deci sunt destinul eu şi întâmplătorul pot să dau...
În fond, sunt dintr-o scară un decident, decis de-un Creator!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iad

Cererea este uriaşă, deci sunt foarte mulţi pe un loc,
locul unde se arde... fiecare
într-o smoliciune de trupuri cu limbile lungi,
mai ales cu cât sunt mai negri...
toţi păziţi de-alţii cu furci,
ca să-i prindă pe cei ce sar rândul, de zboară
din dansul ce tot ţine într-o horă, într-una, un fel de erotic de joc
pe parale murdare
şi unde-i tot o frecare între toţi, dezgoliţi, de sar fulgi...
Toţi cu afişe pe frunţi, unde scrie c-au tot... Sunt "integri"!...

... iar muzica-i tot drăcescul de ritm, un fel de rap
mai mult vorbă goală,
cu povestea cu capra... să moară, o manel... iadă
şi-i coadă la înfipt...
din sărut se înmulţesc,
că-i un lins reciproc printre fese, în spate, sau faţă... nu scap
nici eu, ce doar am ajuns, că e liber să intre cu tot, cu coada cea lungă, poznaşă
şi chiar de plâng toţi de durere... de toi, să nu scadă...
sunt tot mângâiat să-i mai las tot mai fript
şi în genunchi dive scumpe, în scris sau oral, mulţumesc...

... când, se strigă, cu toţii se ştiu, se cunosc, s-ar cunoaşte,
c-au braţe deschise să ia... să cuprindă
îşi dau tot, suflet vând...
că nu e, nu se vede, nu costă
şi femei şi le lasă, le dau după un timp, plictisiţi,
se ciocnesc în orice zi între ouă, ca-n Paşte,
întind mâna s-apuce, că ştiu doar să prindă
ce e nou, doar stau rând,
îşi împrumută ce-a... fostă...
şi tot, ce-au mai luat -de se dă- să ţin, eu, loc, la... iubiţi.
Fugi satană, că lasă, n-o să-i las... neplătiţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit în jur

Mă uit în jur şi "mă crucesc"
Şi-aproape nu ştiu ce să cred
Când văd minciuni care zidesc
Pe cei ce-n ele se încred
Şi adevăruri ce stropşesc
Chiar sufletul în care şed,

Mă întristează bucuria
Şi zâmbetul nepăsător
Al celor ce-şi ţintesc privirea
În bunul şi-n puterea lor
Şi mare mi-e nedumerirea
Că-i văd suind triumfător,

Cu nedreptăţi ce îndreaptă sorţii
Atâtor minţi şi vieţi credule
Îndreptăţind în mari proporţii
Diabolism în molecule,
Să treacă peste pragul porţii
Iubirii tari şi incredule...

Mă lupt în rugi să fiu lumină,
Un soare-n ziua tuturor
Şi-adesea inima-mi suspină
Văzând pe mulţi ce-n noaptea lor
Se înalţă drept ca o tulpină
Într-un decor strălucitor...

Dar sunt şi mai nedumerit
Când văd că toţi ajung puternici
(Deşi, nu-i unul nimerit
Pentru-a fi pus între cei vrednici)
Şi totuşi pot nestingherit
Să-şi facă nume printre "sfetnici"...

Dar mă uimeşte un lucru care,
(Nu se prea spune pe pământ);
La cea mai mică încercare
Sunt toţi ca pulberea în vânt,
Că-n ei, nu au nici o valoare
De-a sta-n picioare pe pământ...

Mă uit la oameni străluciţi
Şi plini de glorii în viaţă
Şi-i văd de-a dreptul năuciţi,
Cu disperarea înfiptă-n faţă,
Cu pumnii goi şi sărăciţi
De Adevăr şi de speranţă...

N-au simţământ ce dă valoare
Şi nici valori de crezământ
Să vadă zori, să-apuce soare,
Să iasă afară din mormânt,
Mormânt de patimi orbitoare,
Că-atâta sunt, atâta sunt!

Mă uit în jur dar mă zidesc
Într-un Cuvânt ce dă viaţă
Şi-s fericit să mă trudesc
Chemând pe cei ce stau în "piaţă"
La "carul" Tatălui ceresc,
În drum spre Patria semeaţă!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Aurica Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânii pământului

Îi vezi trecând, încet, tot mai încet, agale,
Fac paşii tot mai mici, c-au obosit făcând.
Nici nu privesc, absenţi, sunt totul doar un gând...
Se ţin într-un toiag, se îndoiesc din şale.

Sunt prea albiţi de timp, ierni multe au făcut,
Sunt uscăţivi, firavi, că nici nu mai mănâncă.
Nu-i mai salută nimeni, că nu-i cunoaşte, încă;
Nici tinerii ce trec... copii ce n-au trecut.

Se ţin firavi de mână- de au pe cin' să ţină-
Vorbesc şoptit şi-adesea înclină cap, să-asculte...
Vorbesc despre nepoţi- c-au subiecte multe-
Se întreabă; "Când s- aştepte, c-o fată au, să vină.. ".

Şi-au făcut socoteala la banii ce-i mai au,
-Căci pensia nu-i mare, impozite au plătit-...
Ce le-a rămas, e-n casă; copii şi-au prevenit
Să vină, să dea strânsul;..."Săracii, că ei n-au".

Se întorc la casa mică, curată, cu pridvor...
E-n plin oraş, cu curte şi cu garaj la stradă
Şi-i gol; doar amintiri, călătorii, sau treabă...
Maşina-i la fier vechi, căci oricum, mâine mor.

Se aşează încet la masă, şi scot album să-l vadă,
Sunt poze de-ale lor, din timp nemăsurat.
Au şi părinţii acolo, le-au ros de-atât uitat...
Se întreabă, cu mult tâlc, de-apucă iar zăpadă.

Căci e ajun de an, înainte de Crăciun
Şi sunt tot mai slăbiţi, şi An Nou e departe...
Sunt împăcaţi cu gândul... "la toţi au făcut parte"!?...
Vor fi şi ei, de mâine... o poză de album...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu poate fi cu totul liber până ce nu sunt toţi liberi. Nimeni nu poate fi perfect moral până nu sunt toţi morali. Nimeni nu poate fi cu desăvârşire fericit până nu sunt toţi fericiţi.

citat din Herbert Spencer
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Metafora" imbecilităţii

Ies toţi în hoarde din spelunci
Cu gând în zimţi de stalagmite,
Imitatori de nibelungi...
Neisprăviţi, neisprăvite!

Au minţi dospite în lugubru
Ce explodează în dejecţii.
Răspânditori de ură, sumbru...
Etiologi maligni, d-infecţii!

Au cromozomii în mutaţii
Cu mii de gene recesive,
Multiplicaţi în populaţii
Cu flatulări intempestive.

La stârvuri stau cu guri hulpave
Să muşte carne putrezită,
Din "ateneuri" fac enclave...
Din "prima dona", fac smintită!

Au gustu-n sânge, de mizerii,
Sunt toţi Napoleoni, pretinşii...
Aziluri şi le cred imperii,
Victorioşi, le sunt învinşii!

Au hrană, vidul "metaforic"
Îngemănat în pur non sens;
Trăiesc mocirla-n euforic...
Miros a împuţit... Intens!

Sunt excrementul omenirii
Ce murdăresc, ce-i pur, novice,
Sunt defecarea nesimţirii;
Trăiesc, într-un gunoi, ferice!

Pseudonimul le e scut,
N-au şcoli, n-au nici biografie;
"Vendetta" ţelul şi-au făcut;
Sunt literei, pornografie!

Sunt o "armada" de bucolici,
De juri, autoproclamaţi;
Sunt spuma vomei din alcoolici
Drogaţi de ură... proşti damnaţi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste timp

Privesc inert cum timpul zboară odat' cu soarele ce apune
şi-n jur e doar o aparenţă de viaţă, irosindu-şi curs
că nu e linie de finiş, nu se câştigă vreun concurs...
e doar o risipire vană de clipe, cum nisip în dune.

N-am vreo idee unde, departe rău peste milenii
va voi tot odat' s-ajungă, să spună de va fi cuvânt;
"am reuşit, din sacrificiu de-atâtea pierderi sunt azi sfânt,
nemuritor din toţi ce-au fost, vor fi, sunt astăzi... pământenii!"

Şi-un Univers, în amfiteatru va privi la câştig etern,
ştiind, el veşnic spectator, că-i doar o scenă cu un act
şi, ca spectacol tot sfârşeşte lăsând cortina, artefact
plecând din stal-uri iar, pe rute de un hazard... ce e peren.

Parcă văd totul peste timp, când însăşi timpul va dispare
şi niciun loc nu va mai fi, că doar nimic va fi final...
parcă nici gând nu va mai trece, pierdut că nu e sideral
să lase rază-n întuneric, când va fi doar un gol, o zare...

Zâmbesc, ce norocos pot fi, că voi muri cât încă-i Soare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!