"Metafora" imbecilității
Ies toți în hoarde din spelunci
Cu gând în zimți de stalagmite,
Imitatori de nibelungi...
Neisprăviți, neisprăvite!
Au minți dospite în lugubru
Ce explodează în dejecții.
Răspânditori de ură, sumbru...
Etiologi maligni, d-infecții!
Au cromozomii în mutații
Cu mii de gene recesive,
Multiplicați în populații
Cu flatulări intempestive.
La stârvuri stau cu guri hulpave
Să muște carne putrezită,
Din "ateneuri" fac enclave...
Din "prima dona", fac smintită!
Au gustu-n sânge, de mizerii,
Sunt toți Napoleoni, pretinșii...
Aziluri și le cred imperii,
Victorioși, le sunt învinșii!
Au hrană, vidul "metaforic"
Îngemănat în pur non sens;
Trăiesc mocirla-n euforic...
Miros a împuțit... Intens!
Sunt excrementul omenirii
Ce murdăresc, ce-i pur, novice,
Sunt defecarea nesimțirii;
Trăiesc, într-un gunoi, ferice!
Pseudonimul le e scut,
N-au școli, n-au nici biografie;
"Vendetta" țelul și-au făcut;
Sunt literei, pornografie!
Sunt o "armada" de bucolici,
De juri, autoproclamați;
Sunt spuma vomei din alcoolici
Drogați de ură... proști damnați!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.