Revoluţia... "ne" culturală

Pe-asfaltul încins se preling, vâjâind... sute, mii de mobile
Fuste mici, sâni mijiţi, dar golaşi, buze roşii-s multiple copile.
Nu munceşte mai nimeni, toţi se plimbă pe străzi, sunt... săraci;
Sunt la market cu toţi, cărucioare umplând, că e criză, iau cu saci.

Mulţi au jeep-uri, sau cabrio şi-atât ştiu, sunt "tari" şi sunt tineri,
Poartă aur la gât şi au euro în cont, au dolari, nu muncesc şi e vineri...
Fac cu toţi "IT", programează, fac soft-uri, up-gradează ustensile,
Totu-i doar virtual, ne plimbăm, doar în gând şi mâncăm... facsimile.

Milioane şomăm, la servici îi plimbăm pe clienţi ce se zbat de a face...
Înmulţiţi, cum bacterii, n-avem alta în gând, doar bolnav al întoarce;
Neştiind fatalism- căci pe gazdă omorând, ce te ţine în viaţă, e finalul-...
Ţipă, înjură în cor, important nu-i produsul direct, ci sunt ei cu... moralul.

În programe Tv, nu mai este cultură... de câmp, nici de carte,
Doar abjecţi demagogi ce puterea o vor iar şi iar, îşi cer parte...
Sau "pipiţe" umflate cu botox, golaşe cântând şi de trup şi de voci, în "play back"...
Inclusiv prostănaci de reporteri, ce nu ştiu o vorbă şi-anunţă un viol, sau înec.

Cinema nu mai este, ne-am tâmpit în manele şi bem făcătură...
Fructul n-are dulceaţă, carnea-o creşte seringa, roşia este în vrej murătură.
Magazinele-s bănci, nu de statul la umbră, ci de luatul de bani, nu de dat;
Toţi trăim fericiţi, fără grijă de-avut... alţii-s plini de muncit, stând, la Stat!

Este-o ţară pierdută în snobism diletant, sărăcie, îngâmfare şi lene.
Promovăm doar pe hoţi- venerând ca eroi- ce-au făcut avuţii din "antene"...
Pe deştepţi, muncitori, cei ce-şi riscă avut, sănătate şi timp, îi-amendăm.
Condamnăm pe bătrâni, pe copii omorâm şi la fisc să plătească... le dăm?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dregători

Trăiesc ca într-un " déjà vu"
Că ţinte ştiu nu pot s-ating;
Toţi cei din jur mă fură, înving...
Nimic nu e la fel acu'.

Pe nimeni nu mai ai de pază...
Toţi spun ce trebuie să faci,
Doar tu pe ei să nu te bagi;.
Mici sau mai mari, sunt toţi de vază!?!

Orice gândesc rămân perplex,
Căci şcoala nu mai e nimic;
Se poate face doar un pic
Şi eşti o parte din "Sed lex"?!?

La nimeni n-ai cui să te plângi
Căci plânsul e o slăbiciune,
O rugă în deşertăciune;
E cum săgeta... ce-ţi arunci!

Şi culpa nici nu mai există,
Sunt prezumat nevinovaţi;
Nici la copii nu mai sunt taţi...
Doar paguba-i ce mai persistă!

Deci plăţile-au un singur sens
Vidându-ne-n gaura neagră
La hoţi cu buzunarul dens
De-avut... Cerându-le tot lor să "dreagă"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contribuiţi ca mine sau... Demagogia

Sunt convins, neclintit, că deţin adevărul,
Că doar alţii greşesc! Nu eu sunt - dintre acei
Ce-şi permit cu emfază a declara că "popooorul"
Asta vrea- să stau leneş; bani să iau... ca şi ei.

Din puţin în puţin, dând încoace şi-n colo,
Mi-am făcut un renume- că relaţii deţin-
Pe estrade strigând "Românieeee", în tremolo...
"Naţiuneee te adorrr"; pe aleşi... nu minţim.

Din măruntul de ieri, cu răbdare, tupeu,
Mi-am clădit un regat, dar modest, 5 hectare,
Cu palate ca-n Dallas, "swimming pool", şemineu,
Cu Ferrari şi Jeep; nu doar eu... fiecare.

Şi copiii şi ei sunt deştepţi, peste poate.
Nici nu merg pe la şcoli, ei ştiu tot pe de rost,
Mult mai mult, decât cei ce-au făcut facultate
Pe la Stat, sau cu burse; nu ca ai mei... contra cost!

Şi soţia e bine, tot cu lucrul la "Stat"
Nu ca altele, slabe, doar cu ştiinţa de carte...
Ci cu un plic, telefoane şi-i concurs câştigat,
Toată lumea e Ok; fiecare are... parte.

Şi contracte, salarii, premieri, ce curg râu,
Totul merge prin gropi, dar nu asta contează.
Avionul e în aer, iahtul nu pune grâu,
Toţi aleşii îs ferice; şi românul... visează

Nici guvern nu contează, toţi sunt unşi sau sunt fâţe.
Dacă-i criză, cu barda ei taie în sărac...
Căci planeta e a lor, nu e loc de maimuţe,
Suntem toţi solidari; să-i primim... la conac.

Toţi ne facem că vrem, un mai bine, la Ţară,
Şi ţipăm pe ecrane, sau pe străzi, pe estrade,
Că ceilalţi sunt de vină, şi la rând ei să ceară,
Cum şi noi am cerut; şi să înveţe... să prade.

Căci oricum, totu-i roată, ce se învârte în sus.
Astăzi eu, mâine ei pe felie, lucrăm.
Bogăţii încă sunt şi la bancă de pus.
Europa dă bani; şi cu ei... vă îngropăm.

Şi nici griji să n-aveţi- căci suntem credincioşi-
De biserici, noi ctitori, ciugulim bani să dăm.
Pe la slujbe, de Paşti, de Crăciun, toţi frumoşi
Mergem rugi ca să punem; şi între noi... ne pupăm.

Şi ăsta este portretul reuşitei de-acum;
În icoane să credeţi şi-n scandal ca ţiganii.
Vă închinaţi la politici ce iubiţi orişicum!
Revoluţia, libertatea v-a dat; noi luăm... banii

Totul e alegorie, ce-am descris, presupusul
Cu ţel pur de trezire, de popor... adormitul.
Dar, schimbând din politic în profesii condusul,
Specialist programaţi! El repară;... greşitul.

Şcoală, limbă, cultură, onoare, morală-
Ce-s acum derizorii, de hoţii perimate-
Etaloane au în mii de şcoliţi, şi nu fală;
Ţara, ei nu v-o fură... doar v-o pun iar pe roate.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Play back life"

Suntem în zorii omenirii
Când doar aflăm despre viteză
Şi-ncet în ciclul primenirii
Tot micşorăm din paranteză!

Se întrevede în timp schimbarea,
Căci zilnic răsturnăm recentul,
Ce-i tot mai des reinventarea
De-un ieri... ce i-am trecut prezentul.

Şi mâine este-un prea târziu,
Căci va fi deja ieri curând;
Când viitorul o să-l ştiu
Din viitor... Ce-i ieri trecând!

Am fi imenşi, cum gând, oriunde,
Căci lung, imens va fi pasajul;
Când timp va fi femtosecunde
Şi an va fi întreg bagajul.

La Lună am fi-n juma' de fir
Din păr... şi nu ne-am mai uza;
Mileniu' o mie am fi-n deşir
Şi-am şti de-atunci... când vom pleca!

Când nou va fi vechi, perimat
-Că ce-ar fi fost, a fost va fi-
Nu vom mai face rău, păcat,
Căci am muri... pân-a fi vii!

Trăim accelerat cu greu,
Căci numai noi trăim lentoare;
Maiaşii au fost la Dumnezeu
Şi noi deja am distrus soare!...

Şi-atunci, acum este deja
Un ieri, ce-l recreem cu ştaif
De crez c-am descoperi noi ceva...
Şi-n fond toţi facem "play back life"!

Vă explicaţi atunci norocul
Ce alţii-l au pentru că-l ştiu;
Că la ei şanse-i i-e sorocul,
Ce-a venit mâine... Ieri târziu!?

Deci cumz? Eu, nici n-a fost să fiu???...
E cum de singuri ne-am privi
'n abis şi-am şi ajuns... târziu!?!
Nici nu mai suntem, măi copii!!!...

... E doar un gol!... Deja ne-am plâns
Privind imagini din străvechi!
... Doar întrebări! C-am dat răspuns
Şi refuzăm gândul, zevzechi!

Vom reveni, iar, Perseide
Căzând din vechile ulcele...
De-abia atunci, efemeride
Vom şti că suntem... Ce-au fost ele!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cam demodat?

Nu înţeleg această lume, recunosc,
În care toţi golanii-şi au un rost
O existenţă-n care din păcate
Valorile umane sunt uitate

Nu mai accept să fiu sfidat
De parveniţi şi potentaţi
Sau de analfabeţi cu doctorat
Cu funcţii mari în stat

Trăim o lume cu multe mofturi
Nu mai există viaţă fără softuri
Să mergi la teatru sau balet
Este plictisitor şi desuet

O lume fără trecut sau viitor
Este o lume doar a lor
A nulităţilor ajunşi eroi
A celor ce se scaldă în noroi

În casă toţi avem un Dex
Cuvântul cel mai folosit e sex
Sunt milioane fără carte
Dar cu pretenţii peste poate

Avem un tineret absent
Cu gândul la plecări in occident
Ce viitor mai are-această ţară
Fără cultură, fără morală

Nu mai avem justiţie
Suntem o ţară fără coerciţie
O ţară plină de egali
Conduşi din umbră de penali

 
O lume-n care femeia e muncită
De multe ori batjocorită
Mai poate ea să aibă un destin
De la bărbaţii înecaţi în vin

Bărbaţii care vor egalitate
Doar între ei, femeile-s uitate,
Ajungi să fi oripilat
De vremurile care m-au trădat

Vă rog să ne gândim
Oare ce vremuri mai trăim
Şi noi ce rol avem, m-am întrebat
Oare nu sunt eu cam demodat?

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iad

Cererea este uriaşă, deci sunt foarte mulţi pe un loc,
locul unde se arde... fiecare
într-o smoliciune de trupuri cu limbile lungi,
mai ales cu cât sunt mai negri...
toţi păziţi de-alţii cu furci,
ca să-i prindă pe cei ce sar rândul, de zboară
din dansul ce tot ţine într-o horă, într-una, un fel de erotic de joc
pe parale murdare
şi unde-i tot o frecare între toţi, dezgoliţi, de sar fulgi...
Toţi cu afişe pe frunţi, unde scrie c-au tot... Sunt "integri"!...

... iar muzica-i tot drăcescul de ritm, un fel de rap
mai mult vorbă goală,
cu povestea cu capra... să moară, o manel... iadă
şi-i coadă la înfipt...
din sărut se înmulţesc,
că-i un lins reciproc printre fese, în spate, sau faţă... nu scap
nici eu, ce doar am ajuns, că e liber să intre cu tot, cu coada cea lungă, poznaşă
şi chiar de plâng toţi de durere... de toi, să nu scadă...
sunt tot mângâiat să-i mai las tot mai fript
şi în genunchi dive scumpe, în scris sau oral, mulţumesc...

... când, se strigă, cu toţii se ştiu, se cunosc, s-ar cunoaşte,
c-au braţe deschise să ia... să cuprindă
îşi dau tot, suflet vând...
că nu e, nu se vede, nu costă
şi femei şi le lasă, le dau după un timp, plictisiţi,
se ciocnesc în orice zi între ouă, ca-n Paşte,
întind mâna s-apuce, că ştiu doar să prindă
ce e nou, doar stau rând,
îşi împrumută ce-a... fostă...
şi tot, ce-au mai luat -de se dă- să ţin, eu, loc, la... iubiţi.
Fugi satană, că lasă, n-o să-i las... neplătiţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toiul nunţii

E nunta la mireasă în toi
Sunt aşezaţi cu toţi la mese
Vorbesc perechi cu ţuica-n ţoi
Pe bănci de lemn-n dureri de fese.

Sunt toţi bronzaţi din câmp, de soare
Şi-au cerc pe cap, de pălării...
Meniu aşteaptă-n nerăbdare;
Mai ies pe afară... în bălării.

Aud deodată o hărmălaie
Şi muzică şi zbierături.
Se întorc nuntaşi de la naş Nae;
Tipând, în cânt, cu înjurături.

Se înveselesc şi râd cu toţii
Şi-arată dinţi de... tinichea
Iar cei ce n-au şi-arată cioţii
Şi fluieră, scuipând, sadea.

Se-avântă toţi într-un extaz
Îşi dau peste picior cu mână
Şi-s fericiţi, lăsând necaz...
Şi-înghit tot praful din ţărână!

Taraf, ce vine acu-i mai mare,
Are ţambal şi viorist...
Toţi-s negrii, lucii pe cărare;
E-un mai de soi... e şi gurist.

Aplauze sunt la terasă
Când frumuseţea serii apare...
Este solista, nu mireasa;
Boită... şi cu burta mare.

Dar nu mâncarea-i temelie
E popolara cu bătuta,
Cu mirele cu ţăcălie
Şi cu mireasa-i... nestătuta.

Şi intră toţi într-o învârteală
Şi îşi lovesc picioare, corp.
Tot transpirat în vălmăşeală,
Mirele-şi scapă naşa în cort...

N-o prinde nimeni, cotoroanţa,
Toţi se reped la ţuică, vin...
Să nu li se spargă, sticloanţa...
Şi la salam, că-i... Debreţin.

Şi tot mănâncă şi mai beau,
Unii se uită.. vine darul.
"N-am bani", spun pe furiş, pe şleau;
Alţii-s fugiţi, luând vin... cu carul.

Într-un final, spre dimineaţă,
Doar cei mai tineri blăblăiesc...
Îs hotărâţi, îs nuntaşi pe viaţă;
Stau în şomaj... Nu mai muncesc!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt nebun

Eu sunt nebun...
Ci ei sunt şi deştepţi, şi tineri
Cândva am fost că ei şi eu
Maximalist
Am fost, ci voi să le mai spun
Că n-am ştiut până mai ieri -
O zi de vineri -
Că sunt tâmpit
Că sunt bolnav
Că sunt idealist
Că sunt nebun
Că sunt un nimeni...

Şi sunt nebun căci eu discut
Cu ei în termenii moderni
Şi sar mereu
Cu spusa mea neangajată...
Şi sunt tâmpit
Pentru că versul meu
Nu cere de la nimeni nici o plată...
Şi sunt bolnav
Căci numai oamenii bolnavi
În loc de pană
Ţin în mâni lopata
Şi scriu cu ea
Cu pana-şi săpa groapa...
Şi sunt idealist pentru că cred
Că viaţa e iubire.
Pe când ei ştiu, din faşă, un secret
Că-i numai amăgire.
Şi nimeni sunt pentru că sunt nebun
Şi gata.

Eu sunt nebun
O, cât am aşteptat această zi
Din tot şiragul meu de zile perindate
Când în sfârşit eu auzii
Că nu-s că ei, nici nu voi fi
Că sunt nebun.
Că sunt nebun
Şi gata...

poezie de Iurie Osoianu (22 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânzători

Vând nopţi, că tot le pierd ca zile,
Mai fac un ban, ca să câştig din viaţă
Şi vând femei adulte, pe copile;
Doar ele cu experienţă, vă răsfaţă.

Vând suflet de valoare contra cost,
Că astăzi nu serveşte la nimic.
Mă vând deştept, pe cel ce-i cel mai prost
Şi îmi mai rămân şi bani, să mă destind un pic.

Vând din cinstit în amestec cu onoare,
În întregime sau doar parţial,
Fără pretenţii... pentru orişicare
Şi dau factură înaltă, sau pe ilegal.

Vând totul, chiar şi ce nu am
Căci ţine, este obişnuinţă.
Pot vinde şi copii sau câte un organ;
Nu de la morţi, direct, direct din fiinţă.

Vă vând asigurarea vieţii, după moarte,
Oricum nu vă serveşte la nimic.
Vă vând şi diplome, fără să faceţi carte,
Doar să semnaţi primirea când daţi bani în plic.

Vă vând averi, ce n-aţi putea avea...
E prin notar, legist, judecător.
Nu-i important, să fii tu al cuiva;
Costă un pic, dar eşti... moştenitor!

E ţara unde totu-i de vânzare
Şi nu doar bunuri, tot ce nu gândeşti.
Cu ban, nu-i adevăr, banditu-are crezare;
Dintr-un ţigan... ai viţe împărăteşti!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânii pământului

Îi vezi trecând, încet, tot mai încet, agale,
Fac paşii tot mai mici, c-au obosit făcând.
Nici nu privesc, absenţi, sunt totul doar un gând...
Se ţin într-un toiag, se îndoiesc din şale.

Sunt prea albiţi de timp, ierni multe au făcut,
Sunt uscăţivi, firavi, că nici nu mai mănâncă.
Nu-i mai salută nimeni, că nu-i cunoaşte, încă;
Nici tinerii ce trec... copii ce n-au trecut.

Se ţin firavi de mână- de au pe cin' să ţină-
Vorbesc şoptit şi-adesea înclină cap, să-asculte...
Vorbesc despre nepoţi- c-au subiecte multe-
Se întreabă; "Când s- aştepte, c-o fată au, să vină.. ".

Şi-au făcut socoteala la banii ce-i mai au,
-Căci pensia nu-i mare, impozite au plătit-...
Ce le-a rămas, e-n casă; copii şi-au prevenit
Să vină, să dea strânsul;..."Săracii, că ei n-au".

Se întorc la casa mică, curată, cu pridvor...
E-n plin oraş, cu curte şi cu garaj la stradă
Şi-i gol; doar amintiri, călătorii, sau treabă...
Maşina-i la fier vechi, căci oricum, mâine mor.

Se aşează încet la masă, şi scot album să-l vadă,
Sunt poze de-ale lor, din timp nemăsurat.
Au şi părinţii acolo, le-au ros de-atât uitat...
Se întreabă, cu mult tâlc, de-apucă iar zăpadă.

Căci e ajun de an, înainte de Crăciun
Şi sunt tot mai slăbiţi, şi An Nou e departe...
Sunt împăcaţi cu gândul... "la toţi au făcut parte"!?...
Vor fi şi ei, de mâine... o poză de album...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ştii doar tu

Să-ţi fac pe plac doar eu, doar ţie,
Să-mi spui ce simţi doar tu, doar mie,
Să vezi că vreau doar un sărut,
Pentru asta ştiu că sunt născut.

Să te privesc doar eu, pe tine,
Să te gândeşti doar tu la mine,
Să avem ce n-am avut,
Crezând în noi eu am crescut.

Să ştiu de ce mă simt aşa,
Acest fior... magia ta,
Cu toţi sunt dur, de-orice capabil
Şi-n faţa ta sunt vulnerabil.

Să ştii de ce n-aş renunţa,
Să vezi de ce nu aş uita,
Să ştiu c-ai vrut ce s-a-ntâmplat,
Tu m-ai ales, tu m-ai schimbat.

Îţi şoptesc, să ştii doar tu,
Să nu mă uiţi, să nu spui nu,
Să ştii doar tu de ce trăiesc,
M-am nascut să te iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caraghios...?!

Îl văd ades pe Caragiale
Ştiu de mult că e absent
Chiar de nu-s din zahanale...
"Neicusorul" e prezent.

Unde trec, e un Gagamiţă
Poliţai numărând steaguri
Bileţel îi tot "coniţă"
"Parliament", tot "animaluri"...

Pupatul nu-i doar la "gay"
‚ndependenţi se pupă-n... tur.
"Conservanţi", cu penelei...
Jidanul Vadim, e ungur?!

Cum în ţară n-avem rege
Renumitul e "piticul"...
El nebunul, face lege,
Concurând, să dăm "falitul".

Coana Joiţica-i blondă,
Adrian- parol d'onor-
Ţara o vându ca sondă;
Bani făcu, ca ouător!

Goe este în Prigoană,
Iar Chiriţa are Noră...
Turmentat pare a fi Geoană;
Se bârfesc, dar îs toţi în horă!

Eba are des "succesuri",
"Almanahe"au ţigănuşi...
Patricel e gras, cu greţuri;
Să-i facem, pe toţi, mănuşi!

Onor, toţi la "crâşma" ţării
Se dau zilnic... premieri;
Sar de limita răbdării...
Ţării-s şef... alaltăieri?!

Unu ţipă-n scris "o... ţaaară!...
... Ce popooor!"..." Sunt Sfânta Vineri";
Zâmbet parşiv de fecioară.
Ucigaş, în fapt..., de tineri!!!

De la ‚89 încoace
Lupte seculare dăm.
Tara-i plină de băltoace...
Nu mai ştim, ce să furăm???!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

Mă duc la gară în orice zi
Să te aştept, pân-ai să vii,
Dar trece tren, coboară lume,
Îşi strigă toţi amor pe nume
Şi pleacă, tandru se lipind,
Din ochii lucii se sorbind,
Doar eu rămân, înec suspine...
Ce dor, ce dor îmi e de tine.

Trec de cu zori unde-ai lucrat,
M-ascund de toţi, îngrijorat
Să nu fiu luat în râs că-s trist,
Neştiind să joc, nu-s vreun artist.
Am pleoapele şi gât uscate,
Nici inima nu simt de bate
Şi tremur, cât serviciul ţine...
Te aştept, mă prăpădesc de tine.

Privesc din colţ de ochi, la bloc,
Când trec, sperând să am noroc
Să te văd dacă ieşi pe scară,
Să-mi mai zâmbeşti o dată, iară,
Ori poate în geamul de balcon
Să te văd umbră, în pas molcom,
Dar mă feresc de ai tăi, de oricine...
Somn tu mi-eşti vis, mi-e dor de tine.

Alerg pe aleile păşite
Ce tot treceai şi-s părăsite,
Nu-ţi mai aud pasul ştiut,
Asud uscat, sunt orb, sunt mut,
Doar minte am frazele şoptite
De buze în roşu împletite
Şi m-anin tot cu ce sunt mine...
Mi-e un dor nebun, mi-e dor de tine!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătorit

Mă nasc azi iar, în gând cu mamă
şi sunt bărbat din tată... în fiu.
Doar poza de azi mă mai reclamă
că ziua a fost... aşa târziu.

Plângeam că părăsisem mamă
şi-o plâng azi... că m-a părăsit.
La tată am râs, să-l bag în seamă,
c-ar fi şi el... Acum dorit.

În atâtea naşteri, ani la rând,
m-am alipit... de simbol, mamă,
şi tată am devenit, nu-n gând...
Am probă... poza dintr-o ramă.

Trăiesc, c-am avut tată, mamă,
şi voi trăi... printre copii
când gândul lor, cândva mă cheamă
şi eu nici gând nu voi mai fi!

Alături, mai am... ce-a iubi, doar ce-a iubi, doar ce-a iubi...

*La toţi mă plec, pentru a vă mulţumi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afizic

Zile-am de sensibilitate
Când tânguiesc de frumuseţe
Pierdut în impoderabilitate,
Uşor, doar fum, delicateţe.

Nici fulg nu sunt, doar şir de lacrimi
Cu gust sărat de val de mări
În unduiri pe-obraji de patimi
Ce spală tot cu timp, uitări.

Sunt doar o gheară de suspine
Ce-mi ţine pieptul în "suspens";
N-am niciun sens, de în jur de mine...
Îs plecat fără prezent, un mers!...

... Fără de paşi, tot o plutire,
Ce-o ţin, m-agăţ de ea, n-o las
Şi-o pierd, că timp n-am... Amăgire
Sunt tot... Produsul de-un impas!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cont

Mă îndrept încet, vers şapte sute
De întortochieri, gând în cuvinte
Ce n-aveam loc 'n atâta minte
Ce-o ţin ostatică, de-s mute.

Şi am conştiinţa; puţin e
Şi cât sunt de neîndemânatec...
Tragic de taciturn, zănatec,
Satiric, melodram... orice.

E propria-mi eliberare
Şi cred că nu rănesc pe nimeni;
Doar masochişti ce sciu doar vineri
Trăind din supt de orişicare!?!

Tânjesc s-ating suflet pereche;
Doar unul doar şi îmi e-ndeajuns
De-l iau de mână-ntr-un pătruns...
Sau lume-o tragem de ureche?!

M-aş vrea suflând pe alte buze,
Uitat de somn pe piept în freamăt
Lâng-o veioză... Strigăt, geamăt
De-o dragoste în vid de muze.

Este şi-un fel de închinăciune
Către ai mei ce nu-i mai am
Sau ce-i ce-mi sunt, erau, iubeam,
Ori un sobor de plecăciune.

Aş vrea să fiu şi-un manifest
Că-s înrolat eu singur, unul
Să schimbe lumea rea cu bunul...
Măcar de-aş fi imbold de-un gest?!?

M-am tot înşiruit cuvinte
Aşa cum ştiu, un amator
De scris, de viaţă, de amor...
Mă vreau fuior, de-un vis cuminte...

... Un vers de-aducere, aminte!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lehamite!

Mi-am luat vacanţă de la tine...
Doar ban, aproape, mi te ţine!
Un scop ai, cum să te îmbraci...
Doar dacă-ţi dau, sexul îl faci!
Sunt card bancar, acces direct...
Şi cum n-ai bani, pretinzi ghişeft!
Totu-i ruletă, e un joc...
Mizezi că-ţi sunt, veşnic noroc!
Duci lipsă de sinceritate,
Profiţi de-a mea naivitate...
M-am săturat, sunt obosit...
Găseşte-un altul, s-a sfârşit!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferice de părinţii 1980's

Adesea nu ştiu de sunt " Eul" memoria ce mi-l aduce,
Acelaşi timp pe care-l caut să-l simt precum eram odată
Copil comun ţinut la piept în braţele de mamă dulce;
Femeia caldă şi blajină cu trup şi suflet încă fată.

Cu zâmbetul subtil ascuns, pe chip de mândră ce mă are
În poza gri din timp trecut cu guler alb la rochie neagră
O văd cu ochii ei căprui, pe-obrazul fildeş la culoare
Şi părul bucle larg căzând pe umeri mici şi sâni de ceară...

... Aduşi din zumzet dintre flori cu arome de nectar, polen,
De călătoare fără tihnă în soarele pe câmp de vară.
Femeia ce-mi dăduse viaţă care nu cere... că nu-i demn.
Pe jos la muncă-n zori se duce, la una grea ce nu-i uşoară...

Şi nici nu pregetă o clipă să şteargă tot ce timpul lasă.
Făptura ce nimic nu face şi trece zilnic prin oraş,
Ce spală, calcă, coase zdrenţe, găteşte ca să pună masă
Şi aşteaptă în zâmbet zilnic soţul cu proaspăt chip... de îngeraş.

Şi timpul trece, tot ce-adună chiar de primeşte o bomboană
Aleargă sufletul la gură să aducă-n casă tot ce strânge
Să crească şi pe noua fiinţă ce-i sora mea, o dolofană.
Dar tot cu zâmbetul pe buze, căci fericirea nu se plânge.

Iar viaţa care trece-n vuiet pe lângă ea nici nu contează,
Copii la şcoală învaţă bine, speranţa singură nu moare,
Plăteşte mult la pregătire, ţine doar pâine, nu oftează.
Şi în dragoste deplină tatei oferă totul că nu doare.

Tot împreună cu bărbatul în timpul liber face casă
Frumoasă, mare ca s-avem; pe drumuri nu vrea să ne lase.
Mereu pe jos aduce hrană cu mâini roşite de grea plasă,
La şcoli înalte ca să poată, să ţină doi copii în clase.

Eu reuşitul drept răsplată îi las să fie fericiţi
Plecând cu diplomă de merit să demonstrez bun simţ, cultură.
Mă îndrept pretins specialist, zâmbindu-le; lăsaţi prostiţi
Căci nici nu ştiu de bine e?! Cum să se arate-n conjunctură?

Se pare că cei 7 ani ce îi invoc crescuţi acasă
Au fost prea mici ca să mă îndrume. La suflet cum să dau zălog
Căci nu-i de-ajuns nici ajutorul ce-am returnat cu bon de casă
Lăsând doar dor în inimi frânte; ce tot ei dau, nu eu îi rog.

Şi tot nemulţumit în viaţă căci doar maşină şi mulţi bani
N-ajung la ţeluri mult sporite de faimă, libertate, carte,
Mă îndrept cu zel spre nouă lume din cei ce ne erau "duşmani"
Trecând ocean cu multe spume şi vise pline... de departe.

Şi bine-o duc măcar în parte, copii răsar căci ăsta-i ciclul,
Tot vreau mai mult, să strâng, s-adun, să am avut mai meritoriu.
Nu-mi uit părinţi, dau telefoane, căci ştiu că le-am produs supliciul
Ce ei nu-l plâng, deşi răspund; la zilnic interogatoriu.

Cu drag i-am invitat să vină, căci libertatea şi-au avut-o,
În vizită de ţară nouă cu case-n nori şi bunăstare
Ca un câştig ce se cuvine, dar nu de dat c- au obţinut-o
Pe merit fericiţi să-mi vadă; ai mei copii de peste mare.

Dar doar o lună au vrut să stea, căci nimeni n-are grijă acasă
Şi două gemene-i aşteaptă, nepoate mici, copii de soră.
Tata îmi munceşte zi lumină, grădina mare-o dă la coasă
"Tondeoza" neştiind a conduce; iar mama croşetează robă.

Se întorc cu ochi sclipind de lacrimi de nici nu ştiu la ce sunt bune.
Regret de despărţiri, plecare sau stat atâta fără tihnă?
Sau dor pentru cămin cu fete ce de "iubire" le-au dat nume
Şi multe griji ce au în sarcini; plus sorei ca să-i dea odihnă?

Dar ce mă fac căci şcoala multă, IQ-ul înalt nu-s de folos.
Nici bani ce-am strâns cu sârg de muncă şi dor de ei nu au ajuns.
Nu ştiu s-o fac. Nu sunt capabil, deşi copil sârguincios,
Să cumpăr o eternitate. Să nu rămân un bun de plâns

Am pus în joc a mea iubire, tardivă cum o dăm cu toţi
Şi-am vrut câştig de nemurire, cu doctori fazi.... puţină ştiinţă.
Dar chiar de suflet faci implant nu poţi părinţi să-i faci nepoţi,
Nici viaţă în taler nu poţi lua, nici bani n-ajung; e neputinţă.

S-au dus pierduţi în veci, departe, un tată Dumnezeu şi-o mamă
Veniţi ca mine, în începuturi; plecaţi doar trup în scânduri lucii.
Pierduţii minţii căci doar simţitu-i rămas aici pe cruce, în ramă.
Iar tot ce-i dor, iubiri, speranţe, plăceri de bine, griji, ambiţii,

Sunt doar făclii; căldură dându-mi la nesfârşit de existenţă.
Cu o credinţă filantropă de-a face bine pân-la moarte
Aş vrea să mă întrupez Mesie, să împrăştii duh şi experienţă
Să uit de rău, de răzbunare, de avuţii, de vini deşarte.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiai...

Ştiai că toţi îmbătrânim,
Simona...
ne trecem pieile prin storcător,
circumvoluţii ni le netezim,
ne vedem rar, copil, uităm până şi dor
... poate de ne-am clona...

Ştiai că toţi îmbătrânim
Daniela...
e pierdem părul, ce ne-albeşte
o inimă... a tatei; relaxând, privim
şi chip nu se mai potriveşte
... oricât am vrea...

Ştiai că toţi îmbătrânim
Patrick...
ne consumând din buna sănătate
şi tot mai singuri, singuri ne trezim;
cunoaşterea de tată a rămas un nume, date
... c-un asteric...

Ştiai că toţi îmbătrânim
Edy...
ne trăind viaţa de-unul singuratic,
nici timp n-avem când să ne lămurim
de ura de părinte, ce nu-i doar... dramatic
... în loc de-a ne iubi...

Ştiai că toţi îmbătrânim
Eteri...
nereuşind, se pare, alegerea corectă
şi poate nedestăinuind visul intim,
rămas ascuns tardiv de-orice alertă
... ori n-ai regret, frumoasa mea, mai ştiI?...

Ştiai că toţi îmbătrânim
Paula...
nevrednici, peste-poate înşelători,
jucând perfid oricând ne întâlnim
sau veşnic între naştere şi mori...
... Oh, pururea de suflet goală, fosta mea...

Ştiai că toţi îmbătrânim
Nuţica...
neţinând cont că-s frate, acelaşi sânge,
punând avut în loc să ne unim,
fără să şti că sigur Breul plânge
... poate şi Dârla, mama mea, nevasta sa...

Ştiaţi cu toţi că ne murim
iubiţii mei...
şi că-n final, imensul sfânt regret
ce-aş vrea cu toţii ai mei să-l oferim
-toţi ascendenţii timpului de drept-
... să fiţi nemuritori... Da-i numai pentru zei...

Ştiaţi c-o să îmbătrânesc şi eu
un Daniel...
neştiind cu adevărat de-am fost iubit
şi n-am pe cin' să-ntreb, doar Dumnezeu,
dacă cumva am pătimit, am păcălit
... d-aş vrea să ştiţi că m-aţi sacrificat, precum un miel...

Ştiaţi că noi, ce încă mai trăim
simpli urmaşi -rămaşi doar, nume, date,
din dragi părinţi plecaţi să-i venerămsuntem
deja planificaţi un ţintirim
şi n-avem timp să-i mai comemorăm...
ne promovăm pe noi, doar vanitate
... Codaşii lumii, ce-am rămas, o nulitate!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Har de părinte

N-am să ştiu, de vreodată ai dat lacrimă... în gând-
la amintire din vremi, de altădată- nici când.
De-ai luat timp, să-ţi revezi, început de copil
cu zulufii în vânt, stând desculţ, c-un mobil
cu roţi de lemn, luat cadou, de părinţi... of, săraci;
ce-au lăsat de la ei, să-şi ia grâne-n desagi...
Ce-ţi privesc, cu mult drag, turuitu-ţi din gură-
cum motorul- prin colbul, numit bătătură.
Îşi iau timp pentru tine- devenitul lor cult-
ca să-i bucuri de bine; cel pierdut, de demult.
Fericiţi, ne avuţii, de pe uliţa în sat...
ce-au căsuţă-n paiantă şi servici pe la stat.

Film, apoi se derulă. Oh... la şcoală te duci,
îmbrăcat cu tot nou, şi-n pantofi, nu papuci...
să fii în rând, cu ceilalţi, tu, speranţa de mâine;
să-i întreci, ce n-au fost, niciodată. Să ai pâine
uşoară, doar ţie-ţi, căci de ei, nu-s nevoi;
vor trăi doar din vis, până-n lumea de-apoi.
De al lor gând, să n-ai griji. Vor, să fii fericit,
sănătos, cu bani mulţi şi cu faimă... vestit.
Doar să uiţi de- amintiri- că n-ai bani, ca să pierzi-
vorbe lor, să trimiţi, sau să vii, ca să-i vezi!
Stau, în seară, întinşi, pe sofa, făcut pat;
mobilă ce-ai trimis, din restantul schimbat...
Şi cu lacrimi în ochi şi sclipiri de visare,
se tot uită, la poze- de eşti mic, sau eşti mare-
în odaia, cu cruce şi cu candelă, arzând...
şi cu poza-ţi icoană, în locul, de sfânt.

În cel timp, ce tu stai, şi-n oraş de lumini,
La nou fiu, cu prieteni... paharul închini.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţul grotescului...?

Sunt extaziat,
pe zi ce trece,
că România-i unicat
... în topul celor zece?!?

... Şi-i doar prin farmec
sau minune;
nu de popor harnic
şi nici de-nţelepciune!?!...

Noi plini de idei
şi cu-n scop precis;
de-a nu da ce iei
şi a nega înscris,

-mult mai explicit-
după ce luăm bani,
declarăm falit;
ca bancheri-golani!

... Şi la mare scară,
Ce vrea FMI (???)...
Creditu-i la... ţară
şi-avem mulţi... copii!!!???

Banii, înapoi,
nu vrem să-i plătim;
băncile-s la noi
să ne tolănim!

Chiar de nu producem
-stând muncind la "stat"-
şi pierderi inducem...
Vrem salariat!!!

Străini, să muncească,
lucrul nu-i de noi;
să ne mai slăbească
că avem nevoi,

iar pentru slăbit,
lifting, năbădăi,
cancer, plictisit...
o-avem pe Tatoi,

ce-a scăpat de-o doagă
şi s-a făcut bine,
mare oncoloagă...
înghiţind albine?!

Şi-o nemuritoare
-o avem... pe veci-
dintr-o învăţătoare...
ce ne face legi

nemâncând... nimic(?!?)
şaptezeci de zile
(s-angrăşat chitic,
scriind facsimile)...

Odârliţi folk-işti
şi actorii mari
-toţi oameni politici,
toţi parlamentari,

sefi de sindicat-
sunt patroni, miniştrii...
Ţipă-n rol pe scenă
mai rău ca... artiştii!!!

Să ne creştem poll,
ne-am trucat răpire
şi juma de secol
n-o s-avem vreo ştire...?!?

Dacă eşti corupt,
fă-te magistrat;
poţi, neîntrerupt,
s-o ţii pe furat!

Şanse n-ai de-a fi
-de te vrei cu şcoală-
fără puşcării
şi cu punga goală,

iar la noi, partide...
sunt doar băşcălii;
cu bani prin firide,
crezu-n bogăţii,

se ţin toţi o roată
-opuşi pe neve-
cu-mpărţeli la gloată
de tot... ce mai e (?!?).

Aleşii, la vot,
nu-s o garanţie!
-Oare ce-ai crezut?!...
Este-o utopie!!!...

Patru ani de zile
se schimbă-n idei;
îşi cumpără vile
şi-s din lupi... căţei!

E-o simplă părere,
c-un simplu final;
ne mascând... "tăcere",
trăim... carnaval!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!