Întrebări de noapte

Noaptea singur în odaie,
Şi-altceva în jur nu mai există
Decât vag de tot o pistă
Şi-ntunericul, o claie;

Întrebări pe care totuşi
Nu mai pot să le descurc
Şi cobor în loc să urc
Spre grădina mea cu lotuşi

Şi când spală dimineaţa
Geamurile cu lumină
Parcă iar aştept să vină
Cu problemele ei, viaţa

poezie de Ion Untaru din manuscris (septembrie 2010)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru întrebări

De ce lumina îl părăseşte pe om?
De ce îl acoperă "noaptea" rece şi hâdă?
De ce soarta îl face din om neom?
De ce uneori viaţa este mult prea crudă?
Sunt întrebări pe care, de mult eu mi le-am pus,
Sunt întrebări la care, încă mai aştept răspuns.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ador dimineaţa

Ce mult eu ador dimineaţa,
Când roua îmi mângâie faţa
Cu raze de clipe senine,
Venite uşor înspre mine!

Din leagăn sărut dimineaţa,
Prin raze ghicească-mi ea faţa,
Izvorul din cer de lumină
E soarele viu pentru mine.

Ah, cum aştept dimineaţa,
Cu raze să-mi mângâie viaţa!
Arome de vise divine
Aşterne-mi-va clipa ce vine!

Să vină,
Să-mi spele umerii mei
Tot ceru-n miresme
Cu arome scântei!..

Printre haotice,
Nostime căi,
Să mă pierd dezmierdată
De jocu-n văpăi!..

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua de dimineaţă

raze calde, blânde suliţi
soarele-mi trimite cu dulceaţă
la cafeaua mea de dimineaţă
şi liniştea domneşte peste uliţi

întrebări cu multe braţe
dacă am sau nu resurse,
mă împing spre multe curse
şi sunt gata să mă înhaţe

din cafeaua mea amară
sorb un optimism robust
dăltuit în piatră, bust
parcă m-aş vedea într-o doară;

dar când ştiu că vine iarna
şi că nu am pălărie
parcă zic atuncea: fie,
tot mai bună e povarna!

suta grame, nu simţi frigul
te încălzeşti şi fără lemne
noaptea scurtă şi pesemne
dimineaţa, cucuriguu!

poate-o să-mi iertaţi de glumă
fiindcă-am vrut să ies din cerc
cu-o năzbâtie şi încerc
să nu fac prea multă spumă!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rămâne

Aer prospăt după ploaie
Îmi pătrunde în odaie
Pe fereastră şi îmi lasă
Izul său de amiroasă

Nici nu-mi vine să mai plec
Spre vreun monument aztec
Câtă linişte şi pace
Împrejur mi se desface!

Şi cobor ca într-un templu
dinăuntru. Să contemplu
Cum particula atestă
Milosârdia celestă;

Înţeleg că nu-nţeleg
Toată mila şi iubirea
Creatorului întreg
Care copleşeşte firea

Aer proaspăt după ploaie
Îmi pătrunde în odaie
Că şi blânda mea Negruţa
Cu privirea austeră

Leagănă-se huţa-huţa
Dintr-o sferă-n altă sferă
Ochii ei plini de tristeţe
Parcă plâng şi-mi dau bineţe:
Că rămâne, nu rămâne
Ceva după noi, bătrâne
Asta-i altă calimeră!

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu redivivus

Cerul parcă s-a dechis
Eminescu stă să vină
ca un vis parcă din vis
Dumnezeu îl ia de mână

Eminescu stă să vină
pământul este o floare
văzduhul parcă-i lumină
cuvântul parcă ne doare

Pământul este o floare
ca un vis parcă din vis
stelele sunt la picioare
cerul parcă s-a deschis

Eminescu stă să vină
ca lumină din lumină

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (13 ianuarie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezi resemnate

N-ar trebui să te aştept şi totuşi...
ador zăpezile adânci, cu fluturi goi,
din norii albi curg miile de lotuşi,
lăsând parfumul liber peste noi.

N-ar trebui să te găsesc, dar încă...
aştept să ningi un singur manifest
pe foile de cer stau fulgi de stâncă
şi în ninsori presimt un dor celest.

Ce-ar însemna să cer, dar altădată...
aveam nămeţii-n pârg... îndatoraţi
ar trebui s-ascult ninsoarea înaltă
la care suntem singuri... resemnaţi.

poezie de Mihaela Gudană
Adăugat de Mihaela Gudană
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am locuit o vreme-ntr-un bostan
Pe care îl scobisem an de an.
Aveam acolo pat cu aşternuturi
Făcute din aripi calde de fluturi
De după-amiază şi din raze fine
Ce se lipeau când transpirai de tine,
De trebuia să îţi descurc din ele
Trupul cu sâni răstiţi la sfinţi, coapse grele
Şi să-ţi aşez cu grijă pe podele
Tălpile moi şi degetele mici
Ca dintre pernele profunde să-ţi ridici
Lenea ta suverană şi-n odaie
Să-ţi târîi părul tânăr ca pe-o claie
De unde se aud foşnete pure
Ca ale ierbii-ndrăgostite-ntr-o pădure...

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tristă ...

Ce tristă-i seara în odaia goală,
Cu umbre stranii întinând pereţii.
Văd chipuri ca întunecata smoală,
Jucând un ultim act în piesa vieţii.

Ce tristă este noaptea în odaie
Cu somnul ce nu poposeşte-n gene,
Când gânduri negre se încing văpaie,
Luptându-se ca fiarele-n arene.

Ce tristă-i dimineaţa în lumină
Cu amintiri ce le credeam pierdute,
Strivite între munţi de chin şi vină,
Vrând roata timpului din loc să mute.

Ce tristă-i ziua când odaia-i goală,
De glasuri şi de râsete golită.
Când liniştea e crudă, infernală,
Şi la singurătate-s osândită.

Ce tristă-i viaţa-ntreagă-n suferinţă,
Când trec agonizând încet spre moarte.
Vii spaime-ascunse-n straiul de căinţă,
N-aş vrea vreodata cineva să poarte.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi s-a făcut noapte dintr-odată

şi s-a făcut noapte dintr-odată
în ziua aceea mai tristă
din câte ştiam că există
în lumea noastră de vată

tu priveai doar într-acolo
de unde aşteptai (poate) să vină
pasărea înveşmântată în lumină
subţire cum e lira lui Apollo

nimeni nu se mai grăbea încât
timpul parcă se oprise în loc
deasupra oraşului răsăriseră luceferi,
la care când te uitai, luau foc

poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă, parcă...

Era-ntr-o vară (parcă joi)
şi toate ne erau permise -
Gara de Nord, peronul, noi
sau era vineri, pare-mi-se.
În ochi ni se citea văpaia
în trenul plin de cetăţeni
la clasa-a doua, spre Sinaia
sau parcă, parcă spre Buşteni.
Timidă nu spuneam nimic
când mi-atingeai câte o dată
cu buzele un deget mic,
sau parcă, parcă mâna toată.
Doar ciripeam: "Ah, sufleţel!"
când mă priveai pe sub sprânceană.
am stat la single la hotel
sau parcă-n duplex la cabană -
Ultramodern... ce draperii!
cu mov în dungi şi picăţele
sub geamurile fumurii
sau parcă, parcă jaluzele.
Când în final pe canapea
uşor, uşor ne-am aşezat
(ce bine te-asortai cu ea)
sau parcă, parcă era pat -
Tu mi-ai şoptit: "Ah, ce noroc
în ochii tăi să văd înaltul!"
şi ne pupam aşa cu foc...
sau parcă mă pupam cu altul.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un buchet de lotuşi

Ziua mea de azi
Nu mi-a fost prea fastă
Sufletu-mi adastă
La păduri de brazi

Jinduieşte riscuri
Şi necunoscut e
Prin poieni cu ciute
Drumul către piscuri

Poliţe cu cărţi
Mă cheamă, m-alungă
Bate vântu-n strungă
Din mai multe părţi

Şi pustie casa
Parcă azi e alta
Sculptorului, dalta
Îi sfâşie rasa

Nu'ş ce fel de pastă
Mi s-a scurs în oase
Clipele rămase
Dintr-o mai nefastă,

Zodie, mă poartă
Hohotind buimace
Un fachir pe ace
A căzut din soartă

Bate metronomul
Parcă-mi bate-n tâmplă
Tot ce mi se-ntâmplă
E numai simptomul,

Morţii aparente
Şi continui totuşi
Un buchet cu lotuşi
Mut mai coerent, e

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele-steaua mea

Pe cerul tău răsare luna plină,
Pe cerul meu a mai căzut o stea;
Tu ai de-acum o noapte de lumină,
Dar nu zâmbi, mai noapte-i noaptea mea!

Iar dimineaţa, când o fi să vină...
"Dar dacă nu mai vine?", zise ea;
Şi cum să-i spun că palida-i lumină
E de la soare, de la steaua mea?

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (16 februarie 2000)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept o lacrimă

A trecut puţin sau mult...
Eu simt că a trecut o vreme...
De când aştept să-mi spui, un
Te iubesc!
Cât încă limba ceasului se mai învârte.
Cât noaptea se rostogoleşte spre lumină
Şi încă soarele iubirii nu a asfinţit.
Eu îmi adun poemele pe buze
Şi-ţi spun că te ador şi
Te iubesc
Atât cât inima îmi va mai bate, aştept!
Şi clipa, se transformă în minut.
Iar un minut, devine veşnicie.
Aştept, dar nu ştiu ce aştept...
Aştept iubirea să mă-n vie?
Sau poate o eclipsă, sau un cataclism...
Aştept lumina? Aştept noaptea?
Nici eu nu ştiu...
Încă mă simt legat de tine.
Iubesc lumina, dar lumina-mi aşteptată
Se transformă-n moarte.
Aştept, aştept, dar de departe
Mă cheamă ademenirea beznei
Ce-mi este mai aproape!
Căci şi răbdarea s-a uscat în mine.
Aş vrea măcar ca lacrima
Să nu mai fie tristă!
Şi să mai creadă în iubire.

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul cuvintelor

Plec şi mă întorc.
Urc şi cobor.

Iluzii şi umbre pe un covor.

Zbor şi cădere.
Cer şi pământ.

În mine, totul este cuvânt.

Ştiut, neştiut.
Etern, trecător.

Paşii sunt umbre pe un covor.

Cal, călăreţ... pe un podeţ.
Podeţ peste apă, asteapta să treacă.
Aştept să vină şi calul.

Voi trece prin ger.
Eu sunt călăreţul... cu cal, fără cal.
În mine se-aude jelind un caval.

Aştept dimineaţa.

Plâng când ea vine.
Mă întreb de ce oare, sunt azi lângă tine

poezie de Iulia Giuşcă din Jocul cuvintelor Editura Emma Cluj Napoca 2016 (2016)
Adăugat de Iulia Popov(nume autor...numele din certificatul d
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stepele nopţii

Bate ploaia noaptea darabana
Vânturile, caravane, şesul
Viselor difuze înţelesul
Dincolo de care doar capcana -

vagi frânturi. Şi două lumi deschise
Totul e o goană de himere
Ce-ai să faci când vor veni a-ţi cere
Slujitorii regelui, permise?

Spală noaptea draperii de ploaie
Viaţa noastră plină de mizerii
Suflete, e greu, să nu te sperii
Toată lumea s-a umplut de zoaie!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stepele nopţii

Bate ploaia noaptea darabana
Vânturile, caravane, şesul
Viselor difuze înţelesul
Dincolo de care doar capcana,

vagi frânturi. Şi două lumi deschise
Totul e o goană de himere
Ce-ai să faci când vor veni a-ţi cere
Slujitorii regelui, permise?

Spală noaptea draperii de ploaie
Viaţa noastră plină de mizerii
Suflete, e greu, să nu te sperii
Toată lumea s-a umplut de zoaie

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un decor

Un decor de-colorat
Cinci. Până la ora patru
Matinalul de la teatru,
Liber la închiriat

Nimeni nu mai vrea să vină
Să ne bată serile la uşă
Meschinăria noastră ca o păpuşă
Se hrănea dintr-o funie de lumină

Parcă ieri fără folos
Hăndrălăii, popândăii
Mai dădeau colţul odăii
Iar tu te duceai la serviciu pe jos

Astăzi lumea care schimbă
Echilibrul ei precar,
Toate lucrurile-mi par
Noaptea, că ne trag de limbă

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete, e greu!

Bate ploaia noaptea darabana
Vânturile, caravane, şesul
Viselor difuze înţelesul
Dincolo de care doar capcana,

vagi frânturi. Şi două lumi deschise
Totul e o goană de himere
Ce-ai să faci când vor veni a-ţi cere
Slujitorii regelui, permise?

Spală noaptea draperii de ploaie
Viaţa noastră plină de mizerii
Suflete, e greu, să nu te sperii
Toată lumea s-a umplut de zoaie!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Unde-i dragoste puţină
Ies lacune la lumină
Care strigă: - "Vină! Vină!"
Şi problemele domină...
Până acolo că culmină
Cu: -"Numai tu, tu ieşti devină!"

poezie de Ioan Hapca din Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de Elis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe raze de suflet

dacă nu exist
atunci cine sunt
am văzut într-o zi nevăzutul
rătăcind în abisul din noi
între cer şi pământ se întind timpuri ce curg
lumea plânge în zadar
uitând, aici nu există un dar
atunci am înţeles cine sunt
frunze galbene cad iarăşi pe triste poteci
eu scriu cu lumânări de suflet pe ziduri de ceară
uneori mă plâng
noaptea asta nu este decât un vis rătăcit
nu mai am întrebări, adun doar chemări
să vină, să vină la noi
paşii trec, se pierd în zare
iarăşi lipseşte cărarea
dintre noi şi cel plecat
se şterg iarăşi, se şterg toate
strig în ultimul cuvânt
adormit de glasul ploii
curge, curge peste noi
glasul tău, cuvântul meu
este strigât către cer
timpul astăzi e ucis
obosit, mă aşez în strană
îl aştept pe Iuda, să vină, aştept sărutul fatal
crucea goală, zace afară
zac şi sufletele noastre
se mai zbat în faţa porţii
fluturi morţi în faţa sorţii
între noi am pus în zori, doar un strop de adevăr
o să fie aici şi pentru noi o primăvară
atunci vom zbura liberi spre cer
purtând pe aripi raze de suflet preacurat

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!