Zăpezi resemnate
N-ar trebui să te aștept și totuși...
ador zăpezile adânci, cu fluturi goi,
din norii albi curg miile de lotuși,
lăsând parfumul liber peste noi.
N-ar trebui să te găsesc, dar încă...
aștept să ningi un singur manifest
pe foile de cer stau fulgi de stâncă
și în ninsori presimt un dor celest.
Ce-ar însemna să cer, dar altădată...
aveam nămeții-n pârg... îndatorați
ar trebui s-ascult ninsoarea înaltă
la care suntem singuri... resemnați.
poezie de Mihaela Gudană
Adăugat de Mihaela Gudană
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.