Un buchet de lotuşi

Ziua mea de azi
Nu mi-a fost prea fastă
Sufletu-mi adastă
La păduri de brazi

Jinduieşte riscuri
Şi necunoscut e
Prin poieni cu ciute
Drumul către piscuri

Poliţe cu cărţi
Mă cheamă, m-alungă
Bate vântu-n strungă
Din mai multe părţi

Şi pustie casa
Parcă azi e alta
Sculptorului, dalta
Îi sfâşie rasa

Nu'ş ce fel de pastă
Mi s-a scurs în oase
Clipele rămase
Dintr-o mai nefastă,

Zodie, mă poartă
Hohotind buimace
Un fachir pe ace
A căzut din soartă

Bate metronomul
Parcă-mi bate-n tâmplă
Tot ce mi se-ntâmplă
E numai simptomul,

Morţii aparente
Şi continui totuşi
Un buchet cu lotuşi
Mut mai coerent, e

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căzătoarea

Ce se-ntâmplă?
Ce se-ntâmplă?
Mi-a crescut o frunză--n tâmplă
şi-o strivesc uşor de masă
de obiectele din casă...
Ce se-ntâmplă?
Ce se-ntâmplă
cu copacul meu din tâmplă?
E uscat şi înverzeşte
vinul în tulpină-i creşte
Ce-ntâmplare!
Ce se-ntâmplă
oare mă întreb eu oare
de-am căzut în căzătoare...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra a sfidat furtunile, rămânând pe loc, iar părţi din ea au devenit infinit şi zbor sub dalta sculptorului.

aforism de Camelia Opriţa din WordPress.com, Aşa am învăţat să redevin român
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va mai bătea?

Bate vântul, dar nu se risipeşte iubirea
Bate ca un ciclon, dar căldura lui nu se risipeşte-n decor
Doar inimilor le scrie amăgirile
Bate cu pajişti, bate cu foc
Bate, dincolo de trupuri
Dar nu distruge frumosul din suflete
Bate, dar împrăştie vis, frumos, puritate
Bate şi cu o aripă te loveşte
Bate pentru a relansa sentimentul pur
Bate şi va bătea în lumina de stele.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul vieţii

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Trec secundele spre stele
ca un stol de rîndunele.
Zboară vremea către slavă
şi cu roadă şi cu pleavă.
Zboară clipa către Rai.
Tu, prietene, ce-i dai?

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Zboară clipele albastre
către Domnul vieţii noastre.

Tu, acel ce mergi pe Cale,
ce dai tu secundei tale?
Tu, ce ştii ce-a dat Isus,
ce-i trimiţi acolo sus?

Peste lume, peste sate,
bate ceasul vieţii, bate.
Vremea trece. Holda-i coaptă.
Domnu-i gata şi ne-aşteaptă.

Domnu-i gata şi ne roagă
să-L vestim în lumea-ntreagă,
să dăm iureş secerînd,
ca să vie mai curînd!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de iarnă

Muguri de lumină pică,
Bate ramură de brazi,
Sub beteală, se ridică
Ochii tăi atât de calzi.
Ceru-n falduri parcă arde,
Timpu-n noi s-a spulberat,
Ninge până hăt, departe
Şi pământul a-ngheţat.

Muguri de lumină pică,
Clopot ca un cânt se-aude
Şi spre ceruri se ridică
Plâns de cerbi şi plâns de ciute.
La fereşti, gutuie copată –
O icoană-mpodobită,
Trece-o sanie prin sloată...
Mama-i tare fericită.

Bate ramură de brazi...
Podoabe chihlimbării,
Tu-n nămeţii mari te scalzi
Ca-ntr-o joacă de copii.
Focu-n vatră, ca un zmeu,
Pleacă-n luile de vis,
Ninge, ninge tot mereu,
Leru-i ler, flori de cais.

Sub beteală se ridică
Îngeri – cetină de nea,
Globuleţele de sticlă
Timpu-n noi vor clătina.
Prin văi trec colindătorii,
În cojoace-nfofoliţi
Şi se roagă călătorii
Prin zăpadă troieniţi.

Ochii tăi atât de calzi,
Ning în noi frânturi de stea.
Se ascund pe lângă brazi
Povestiri din viaţa mea.
Ochiul de nămeţi mi-e plin...
Pe sub arcuri de sprâncene,
Toţi cei dragi la mine vin,
Trioieniţi în vremuri grele.

Ceru-n focuri parcă arde.
Petrecutelor ninsori
Care le purtaţi în spate,
Ningeţi roua de pe flori!
Daţi lumină-n întuneric,
Ceru-n foc de vis să ardă!
Peste arc de timp feeric,
Fie-vă privirea caldă!

Timpu-n noi s-a spulberat...
Ninge-n noi, deodată ninge!
Şi în sobă lemne ard...
Nu-s colindători să strige.
O urare... s-a oprit
Timpul. Viaţa troienită.
Şi bătrânii poposit
Obosiţi de drum, în tindă.

Ninge până hăt, departe...
Prin omăt înoată pruncii,
Trece lacrimă de şoapte
Izvorând din lutul luncii.
Şarpe argintat goneşte...
Vuiet pe poteci, în sate
Şi la tâmple străluceşte
Viaţa noastră zi şi noapte.

Şi pământul a-ngheţat...
Maica Sfântă, la icoană,
În mătăsuri s-a-mbrăcat...
Bate clopot de aramă.
Vin alese sărbători...
La ferestre îngheţate
Poposesc, buchet de flori
Şi gutui împarfumate.

Şi pământul a-ngheţat,
Ninge până hăt, departe,
Timpu-n noi s-a spulberat,
Ceru-n focuri parcă arde.
Ochii tăi atât de calzi
Sub beteală se ridică,
Bate ramură de brazi,
Muguri de lumină pică...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate o nucă în ţiglă

Bate o nucă în ţiglă
Gârbovită se apleacă,
Şi cu grijă o culege
Şi duios o netezeşte...

In panerul de prispă
O aşează si aşteaptă,
Să se deschidă o poartă
Pentru jalea... ce o poartă.

Bate o nucă în ţiglă
In liniştea prea tristă,
Adunată într-o batistă.
De pe coji de nucă
Unde stă o inimă...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot atinge primăvara

Îmi bate primăvara-n ferestre,
Mă cheamă în poala-i înflorată,
Mâinile mele devin albastre,
Lumea îmi pare o ilustrată.

Prizonieră sunt în palustre,
Atingerea-i îmi este negată,
Îmi bate primăvara-n ferestre,
Mă cheamă în poala-i înflorată.

Zborul de pasări parcă dispare,
Doar clopotele sună-o erată,
Surâsuri şi lacrimi îmi sunt zestre,
Azi, când scriu o desiderată,

Îmi bate primăvara-n ferestre...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie de seară

Maică, maică, rău mă bate
vântul din ce-nu-se-poate
spaima clipei vinovate
mă loveşte dinspre tine
biciul lacrimii senine
şi mă arde peste faţă
precum moartea peste viaţă

că din câte paseri sunt
numai paserea-cuvânt
se lasă în arderi line
peste ţipătul din mine

maica mea călcând pre moarte
te aştept de-un veac de cărţi
să te-ntorci maică din morţi
ca să te zidesc în carte

au înflorit ochii mei
peste coala de hârtie
ce zăpezi ne cântă în oase
urma ta ne mai rămase
un izvor de apă vie

usca-mi-s-ar viaţa mie
şi voi plânge prin copii
maica mea te-aştept să vii
la pustia din pustie

sunt aproape de Departe
am trecut şi vămi şi porţi
maica mea călcând pre moarte,
te aştept să vii din morţi.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea

În metronom numai aluzii
O sonerie, o scrisoare
Primesc pe preşuri zburătoare
De la o bursă de iluzii

Şi n-am curajul s-o deschid
Cocorii tineri fără număr
Mi se aşează blând pe umăr
Şi mă îndeamnă s-o deschid

Ce căi ascunzi tu, subterane
Cu scrisul tău indescifrabil
Când orice zbor în dirijabil
E plin de riscuri veterane?

O neglijez pe noptieră
Cascade vag îmi asaltează
Zadarnic vigilenţa trează
Pe-aceeaşi veche filieră

Poate vreo rudă dispărută
Să-mi fi lăsat vreo moştenire?
Eh aş, la simple ei citire
De andrisant, văd o bancrută!

Frustrarea duce la impact
Şi abstinenţa la virtute
Busole sar din ace. Nu te
Mai amăgi lipsit de tact.

Deschide-o. Încă nu. Şi totuşi
Îşi joacă rolul ei prudenţa
Că tot privesc corespondenţa
Ca un buchet târziu de lotuşi.

Şi-o presimţire mă apasă
Ca o somaţie scadentă
Scrisoarea asta decadentă
Ca nişte struguri de melasă;

Noroc să fie? Ghinionul,
Care mă ştie mult mai bine?
Cu banii pentru aspirine,
Nu pot să strâng eu milionul;

Statui de var, scrisori surpriză
Şi tot elanul retezat
Pe piscuri, sus pe Retezat
Adie vag de tot o briză.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul de-apoi

În cer,
Bate ora de bronz şi de fier.
Într-o stea
Bătu ora de catifea.
Ora de pâslă bate
În turla din cetate.
În ora de lână
Se-aude vremea bătrână
Şi se sfâşie
Ora de hârtie.
Lângă domnescul epitaf
Bate glasul orei de praf.

Aznoapte, soră,
N-a mai bătut nici-o oră.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima poartă

se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om îşi caută pasul
în tragic decor efemer

ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea din vale
plânge o mierlă, a jale
se stinge şi gândul în cale

vântul strigă agonic prin luncă
stele îşi spală paloarea într-o baltă
foşneşte gândul rămas într-o stâncă
mai cântă un cocoş a mea soartă

la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăşi
dintr-o parte în altă parte

tu respiri şi plângi pe o pernă
ochii curg,
privirea e lacrimă toată
norii trec grăbiţi către cer, încă o dată

clopot stins mă cheamă
umbre curg pe perna goală
tu tremuri, lângă ultima poartă
rezemând a ta soartă

te învelesc în neagra pânză
busuioc în păr, crini albi pe buze
ai rămas statuie de ceară
printre spini şi neguri iarăşi şi iară

vântul bate nebun într-o poartă
o dată, încă o dată
eu aştept pe ţărm iubirea
ce a plecat la drum, pe o poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate vântul

Bate vântul
Inima mi-a rămas caldă ca atunci,
Precum un cer albastru
Când te voi mai îmbrăţişa?
Bate vântul, ascultă-l! Înţelege-l!
E ca iubirea noastră mişcătoare, de ploi şi de fluturi
Bate vântul iubirii!

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Han pustiu

Îmi plouă-n viaţă ca-ntr-un han pustiu
Cu pete mari de mucegai
Când vin căruţele cu cai
Şi căruţaşi după rachiu

Şi-mi bate burniţa măruntă
Prin tavanul coşcovit pereţii
S-au lăsat din zbor pe zid ereţii
Speriindu-mi liniştea căruntă

Mi-a intrat singurătatea-n oase
Şi au plecat ca să se culce
Domniţele ce beau vin dulce
Din damigene pântecoase

Şi plouă cu melancolie
Că nici o nuntă nu se face
În hanul meu de-un veac încoace
Şi toată lumea e pustie

E mort de mult orice alai
Că doarme orice zurbagiu
Şi nu mai vin căruţi cu cai
Şi căruţaşi după rachiu

poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Putna (550 ani de la sfinţire Mănăstirea Putna)

La Putna un clopot bate,
Dangătul lui peste munţi răsună.
El ne cheamă la libertate
Şi la unitate ne îndrumă.

La Putna toaca se bate,
Ne cheamă să ne rugăm.
Pe mine şi pe tine frate
Căci de acelaş sânge suntem!

La putna Ştefan ne cheamă,
Să ne spună cu glasul său bland.
S-o iubim pe a noastră mamă
Cum la iubit el pe domnul sfânt!

La Putna e o frumoasă sărbătoare,
Ea s-a îmbrăcat în alb.
E ziua ei şi a lui Ştefan Cel Mare.
Să ne ducem fratele meu drag.

poezie de Vladimir Potlog (1 septembrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate vântul

Bate vântul
inima mi-a rămas caldă ca atunci
ca cerul albastru
când te-am imbrăţişat
bate vântul
ascultă-l!
înţelege-l!
e ca iubirea noastră mişcatoare de ploi si de fluturi
bate vântul iubirii.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amore, more, ore, re ... (dedicaţie pentu Sir)

De curând, un necunoscut m-a făcut să retrăiesc, insantaneu,
"Povestea unui om adevărat" (Boris Polevoi)!
Îi trimisesem o jerbă de flori, insinuată în lama unui pumnal!
A fost ca un vis, un coşmar ciudat în care,
eu însămi îi reamputasem picioarele,
eroului meu, dintr-o carte citită demult!
Din prea multă dragoste; sau răsfăţ; sau din teamă!
Din teama de a nu-l pierde, zadarnic...!
A fost ca şi cum aş fi secţionat (fără niciun drept)
fiecare fibră dintr-o fiinţă!
S-ar fi putut întâmpla ca, pentru mine,
ea să nu se mai recoaguleze... niciodată!
Şi totuşi...
Şi totuşi, un necunoscut, un om pe care nu l-am văzut niciodată,
s-a reinventat, şi–a confecţionat alte picioare (şi mai trainice),
le-a reînvăţat să danseze şi a venit, jovial, către mine!
A venit din nou către mine, fără să-mi ceară nimic!
Nu oricine poate face asta dar, un om adevărat, poate!

poezie de Iulia Mirancea (1 februarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinţa...

Bate fierul cât e cald
Să scoţi clipa de smarald,
Bate-l tactic şi cu forţă
Să poti duce-a vieţii torţă,
Fie-ţi cerul nicovală
Iar scânteia chibzuială
Şi ciocanul libertate
Bate fierul, bate, bate....

Bate fierul cât e roşu'
Fără să-ţi cânte cocoşu',
Hodine-te în culise
Fi ferice printre vise,
Ţine cu dinţii de el,
De fierul care-ţi este ţel,
Un tezaur de dreptate,
Bate fierul, bate, bate!...

Năduşeala dă răzbire,
Bate fierul... cu iubire!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (1 octombrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hormonul bate neuronul

Una termina liceul,
Alta de-abia trecea clasa,
Dar şi-arată decolteul,
Că toate-s... tabula rasa

epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La un portret

Sunt eu acest cocon cu pletele pe umăr
Nespus de-ngândurat
Prea multe întrebări în ochii limpezi număr
De lume par mirat

În mâna mea cea mica Ursitele au pus
Un glob de fildeş rece
Cu el din răsărit şi până la apus
Să văd ce se petrece

Cunună smălţuită cu diamante şapte
Mi-au tras pe lângă tâmplă
Ca de la miazăzi şi pân' la miazănoapte
Să ştiu ce se întâmplă

Împodobit domneşte în acest chip eu totuşi
Nu sunt cel de azi
Nu învăţasem încă de ce cresc
Cedri lotuşi, păduri de pini şi brazi

De ce sunt viermi şi fluturi
Şi cântă-n bălţi buhaii
Şi-n aer ciocârlii
Iar peste bărăganuri, cu nările-n vânt, caii
Aleargă-n herghelii

De-al miilor de flăcări în sfeşnicul eteric
Prea geometric rit
De arşiţă şi ger lumină şi-ntuneric
Şedeam nedumerit

Cum rând pe rând purced flori de zăpadă-n soare
Evaporaţi de moarte
Toţi cei din jurul meu păreau o ghicitoare
Nelămurită foarte

Adâncile probleme desface-le-va omul
Cu-ai raţiunii dinţi
În veci inaccesibilul nu va rămâne
Pomul sublimei conştiinţi

poezie celebră de George Călinescu din Opere, volumul 2
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te legeni?...

- Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
- De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă -
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte -
Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.
Şi se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Şi se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Şi mă lasă pustiit,
Vestejit şi amorţit
Şi cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!