* * *
Am locuit o vreme-ntr-un bostan
Pe care îl scobisem an de an.
Aveam acolo pat cu așternuturi
Făcute din aripi calde de fluturi
De după-amiază și din raze fine
Ce se lipeau când transpirai de tine,
De trebuia să îți descurc din ele
Trupul cu sâni răstiți la sfinți, coapse grele
Și să-ți așez cu grijă pe podele
Tălpile moi și degetele mici
Ca dintre pernele profunde să-ți ridici
Lenea ta suverană și-n odaie
Să-ți târîi părul tânăr ca pe-o claie
De unde se aud foșnete pure
Ca ale ierbii-ndrăgostite-ntr-o pădure...
poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.