Ochii noştri

Ochii noştri sunt făcuţi pentru lumină.
Probabil poartă în sine esenţă divină,
Căci îi simt cum deosebesc adeseori
Culorile norilor dintre culori.

Ochii noştri poartă în sine
Aripi de înger şi raze senine.
De aceea privesc lung în noapte
Şi cred răsăritul întotdeauna aproape.

Ochii noştri caută. Mereu asta fac.
Oglinzile în care se descopăr le plac,
Deşi ştiu că sunt o minciună
Imaginea ce li se oferă de bună.

Ochii noştri în întuneric vor lumină.
De-i pui sub obroc se vor stinge în tină.
Însă idealul lor e să devină
Candelă ce arde şi face lumină.

Ochii noştri poate nu ştiu
Să privească atent în negrul pustiu!?
De aceea pentru ei ce nu are culoare
Nu are nici gust, nici valoare.

Ochii noştri nu pot nici în vise
Să vadă frumoasele idealuri promise.
În lumea lor cuvântul, se pare,
Este o minciună întâmplătoare.

De aceea, cred, ar trebui să-nvăţăm
Lumea şi în negru s-o colorăm.
Să obişnuim ochii să ne iubească,
Trăire interioară să ne dăruiască.

poezie de Mircea Nincu
Adăugat de Aurora Cretan
Votează! | Copiază!