Ciute albe

Mi s-a părut
cum din
– haos –
mă săgetau
priviri...

"N-ai cum să fugi!"
din foc
din apă
şi ţărână
te vei întrupa!

Ai milă!
flăcările-ţi fie...
nu o "vâlvătaie",
ci doar pală lină
împletire caldă
de lumină
pură.

Apa fie-ţi...
nu "mare sărată",
ci izvor de munte,
lacrimă curată
pe care drumeţii
osteniţi de cale
însetaţi...
ţi-l cată.

Şi ţărâna...
nu din – drum de oase –
ci dintr-o pădure
loc umbros
iarbă, flori
cânt duios...
cum doar frunza
ştie...
când furtuni străine –
vor cu duşmănie
pacea' însângera!
.............
Şi te-aş mai ruga...
să mă îngropi aproape
lângă codru des
şi izvor de munte
unde ciute albe
cu priviri senine
vor veni să bea
şi s-or adăpa
din inima mea,
din inima mea...

poezie de Valentina Becart din Două lacrimi de cer (22 decembrie 2008)
Adăugat de Valentina Becart
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lacrimă fac izvor

Din lacrimă fac izvor
inima să-ţi răcoresc.
Să-ţi şoptească-încetişor
Cât de mult eu te iubesc.

Cu apa rece din izvor
îţi voi adăpa iubirea.
Voi potoli şi al meu dor,
că prea grea e despărţirea.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te-aş lua în lumea mea,
Ţi-aş dărui nemurirea!
Te-aş scoate din pământ,
Te-aş face ceva sfânt!

La rădăcini ţi-aş planta
O ramură din inima mea!
Şi te-aş uda cu-o lacrimă
Cu dor si patimă!

Şi te-aş creşte cu priviri
Printre zile, printre spini!
Să mă zgârâi, să mă dori
Să mă pierd în ochii tăi!

Şi te-aş face-o margine de timp,
Să mă pierd, să cad prin tine!
Să simt zilele cu mine,
Să-mi fi Tu, doar EU cu... tine!

Şi m-aş pierde...
În privirea Ta,
Rezemat de-o clipă,
Doar un zbor, o aripă!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te-aş lua în lumea... mea,
Ţi-aş dărui nemurirea!
Te-aş scoate din pământ,
Te-aş face ceva sfânt!

La rădăcini ţi-aş planta
Ramuri din inima... mea!
Şi te-aş uda cu-o lacrimă
Cu dor şi patimă!

Şi te-aş creşte cu priviri
Printre zile, printre spini!
Să mă zgârii, să mă dori,
Să mă pierd în ochii tăi!

Şi te-aş face margine de timp,
Să mă pierd, să cad prin tine!
Să simt zilele cu mine,
Să-mi fii Tu, doar EU cu... tine!

Şi m-aş pierde în...
În privirea Ta,
Rezemat de-o clipă,
Doar un zbor, o aripă!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Ne rugăm Ţie-n Ajun,
Fă-ne Doamne, fă-ne buni.
Ca şi-n Cer şi pe Pământ
Să urmăm al Tău cuvânt.

Ruga dă-ne-o luminoasă
Noi îţi facem plecăciuni
Şi să vii în casa noastră
Să cinăm l-aceeaşi masă.

REFREN:
Ascultă-ne, Doamne, ruga
Şi-adu Raiul pe Pământ
Fie-Ţi România-un cânt
Iar românul fie-Ţi sfânt.

Ne rugăm la Tine Doamne
Să se facă voia Ta
Să ne ştergi lacrimi de dor
De dorul părinţilor.

Fă, Doamne, ţara întreagă
Ţine soră lângă frate
Şi uneşte fără teamă
Moldova cu Ţara mamă.

REFREN:
Ascultă-ne, Doamne, ruga
Şi-adu Raiul pe Pământ
Fie-Ţi România-un cânt
Iar românul fie-Ţi sfânt.

Ascultă-ne, Doamne, ruga
Şi-adu Raiul pe Pământ
Fie-Ţi România-un cânt
Iar românul fie-Ţi sfânt.

Ascultă-ne, Doamne, ruga
Şi-adu Raiul pe Pământ
Fie-Ţi România-un cânt
Iar românul fie-Ţi sfânt.

Iar românul fie-Ţi sfânt,
Iar românul fie-Ţi sfânt.

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senin

Va fi un timp senin, un timp de imn.
Cu gestul meu voi linia văzduhul
şi voi rosti doar vorbe fără pată.
Voi spune "cer, "izvor",
voi spune "soare"
şi "lacrimă" şi "muzică" şi "dor".

Va fi un timp în care amintirea
Masacrului nu mă va mai atinge
Decât cu adieri de Poezie
cum, uneori, şi sângele adie.

Din tot ce-a fost cândva promiscuu,
Doar sacrul va rămâne şi-am să cânt
Contrastele iertate, iertătoare.
Voi spune "cer", "izvor",
Voi spune "soare",
şi va fi cer, va fi izvor şi soare
în jurul meu şi-al lumii. Voi lăsa
vocalele să-şi regăsească nimbul.

Va fi un timp sonor, un timp de nimb,
Un timp solemn şi pur,
Un timp de imn.
Şi va veni odată timpul. Timpul!

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te iubesc, femeie!

Cum blânda dimineaţă
Îşi flutură iubirea
Peste copaci în floare,
Cum păsări cântă-n codru
De dragul primăverii,
Eu cânt iubirea-n taină
De dragul tău femeie!
Prin vene-mi curge lavă
Cu muzica dorinţei,
În suflet ard în torţe
Nemuritoare patimi
Şi râd de fericire,
De tine, ochii lacomi.

Eu te iubesc femeie,
Până şi gându-n noapte
Ţi-l mângâi în tăcere
Să nu stârnesc izvoare
Neliniştite-n tine.
Să nu-ţi cuprindă visul
Străine năluciri
Să tulbure fiinţa
Şi-n somn, să mai suspini.
De-ar fi s-o faci vreodată
Să fie doar, de... dor,
Ascuns adânc în suflet,
De mine, până mor.

Eu te iubesc femeie
Ca ploaia cea de vară
Pe care eu, pământ,
Cu sete o aştept,
Să-mi răcoreşti ardoarea
Ce-o am când nu-s cu tine,
Să fericeşti ţărâna,
Din care sunt făcut.
De n-ai fi fost, femeie,
Te-aş fi zidit din mine
Din inimă-scânteie,
Cu lacrimă şi lut,
Dând viaţa mea, tribut.

poezie de Angelina Nădejde (30 iunie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tremurul din albastru

E-un tainic izvor strălucind liniştit
în tihna din vechea poiană,
ferită privirii, pe-un drum rătăcit,
copilă de munte, orfană.

E-albastru izvorul sub cerul senin,
lucind ca o lacrimă sfântă
în soarele toamnei, c-o frunză de-arin
ce ultima clipă-şi frământă.

O duce la vale, o pierde-n pustiu,
aşa cum o face de-o viaţă,
pe unde trecând pe sub verdele viu
ce apele-i limpezi răsfaţă.

Adâncul poienii tresare-n suspin,
o stâncă se rupe din munte,
schimbându-şi tăcerea din vechiu-i destin
în vuiete aspre şi crunte.

Coboară în salturi, iar furia lor
loveşte copacii şi-i frânge.
Poiana-i priveşte oprirea-n izvor
şi tace. Priveşte şi plânge.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt din ce în ce mai străin

în oglindă nu mai zăresc copilăria
nici liniştea nici zbuciumul
nici măcar ultimul scrum
doar un palid sentiment de tip deja vu
cu un om răsucind cărări albe
când spre nicăieri
când spre cine ştie ce mister

mă înec cu mine însumi
într-o sufocare din ce în ce mai perfectă
lacrimă neagră lângă altă lacrimă
din care îmi mai scriu scrisori
ca să nu-mi uit numele
ca un ecou întors pe dos
dintr-o altă zi de 12 iulie
poate dintr-o pădure cu fluturi albi
sau poate doar din copacii tăiaţi
între două cuvinte de-alint
şi-o promisiune

unde doamne-iartă-mă să mă mai caut
cui să-i cer să mai fugă din visul meu
parcă din ce în ce mai scorojit
la intersecţia cu umbra mea de om
cu mult înainte de ceaţa de azi
în care măgar mă pierd

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe munte de flori

Când astăzi e mâine, pierdut în trecut,
Cu suflete strâmbe, cenuşă în pori,
O aripă-n şoapte din noi s-a născut,
În bocet de mamă, pe nori călători.

Din cruci sângerii, priviri fumegânde
Înalţă un strigăt spre riduri de nori
Să fugă de fiară, să scape de-osânde,
Uitând păpuşarul să tragă de sfori.

Ar mai fi speranţă fără legământ?
Curcubeu de slove plouă peste noi –
Mâini încrucişate peste locul sfânt
Mătură din calea-I negru şi gunoi.

Pe cărări de vise, pe munte de flori
Între cer şi gânduri, între zbor şi cânt,
Doar o adiere în rugi să implori
Pentr-un strop de pace ori cuvântul frânt.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardealul - ploaie de stele

Cântecul frunzei
în zbor peste ape-i
Ardealul
şuvoiul acesta de stele
ploaie
pe drumuri de munte
cu floarea de colţ
cu stânci
şi cu paşi
acelaşi
să nu mai rămâi
Ardealul
e cântecul apei
ce cade-n cascadă
e mersul pe ape
pe Someş şi Mureş
când ploaia se varsă
din ochi în priviri
pe frunze
pe mână
să nu te
mai miri
izvor
şi-mpletire
de şoapte şi voci
cunună de ploi
de paşi şi de stele
cuvinte şi stânci
prăpăstii adânci
pasul şi zborul
pe uliţe-n vis
mersul pe zid
pe apă
prin ploaie
şi cântecul pietrei
sălbatice-n munţi
strajă pe vârfuri
pe stânci
ciuperci de lumină
de umbră
de flori
e ţara aceasta
numită Ardeal
poveştile
prind rădăcini
ca umbra pe ape
ca norii ce-ţi fură privirea
poteci de cuvinte
în urmă lăsând

zborul de fluturi
o taină rămâne
pe muchii de foc
pe muchii de dor
să nu-ţi afli loc
ci călător
pe poarta iubirii
să intri
s-alergi
Ardealul să-l strângi
să-l porţi în priviri
ziua
aici e un vis
cu atâtea oraşe
cu sate şi văi
cu muguri şi ochi
cu stele şi oi
cu miei şi cuvinte
ce-ţi plouă pe mâini
ciuperci de lumină
te absorb şi te pun
să umbli pe drum
cascade de vis
şi pomi
şi păduri
aici se-mpletesc
cu soare şi dor
Ardealul
e cântecul apei
e mersul pe frunze
şi zborul spre stele
când însuşi o stea
ţi se deschide
ţie în mers
în zborul pe frunte
cântecul ciocârliei
şi zborul rândunicii
în sine
ziua când cade
uitându-şi minutele
ce-i mai rămân
chemare sub ape
până-n izvor
Ardealul
e casa
pe munţi de priviri
niciodată nu mi s-a dat
pe degete
Ardealu să-l port
nici Clujul
să-l mut peste ape
pe Tâmpa
Braşovu să-l sui ca
glasul ciupercii
ce creşte-n pădure
pe umeri de ploaie
ce umblă pe ape
până-n izvoare
ne absoarbe
în zid de lumină
şi stele
până
în
Bogata de Jos

poezie de Ioan Daniel Bălan din Mersul pe zid (29 martie 2013)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulgării

Au căzut bulgării
s-au auzit nişte bătăi în lemn –
o fi fost inima lutului vibrând
bucuroasă că se’ntregeşte
că-şi strânge din nou în braţe ţărâna care i-a fost luată.
Am suflat odată peste o mână de ţărână
Şi ca să se răzbune mi-a lovit ochii.
Ce-o fi fost atunci când peste mormanul acela de lut
A suflat o pală din vântul vieţii şi ca un ecou
A început o inimă să bată.
Şi-au căzut alţi bulgări
Bătând în coaja pomului tăiat
Pala de vânt sa’ntors de unde a plecat
Ţi-ai luat suflarea înapoi.
A rămas doar lutul rece, mirat.
Ţătrână ea, ţărână noi.
Peste ţărâna ta am împins bulgării
Ca să nu plângi –
Să ştii c’asemeni lor
Venim şi noi.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zânei cu degete albe...

Noaptea îşi cernea mirajul peste-a iernii feerie
Dănţuind cu fulgii reci dar cu sufletul în rai,
Îngerul zâmbet-Lumină cobora din cer pe stele
Să picteze-n raza lunii chipul zânei din poveste.
Ursitoare înţelepte, sori veniţi din miazănoapte
Cosânzenele din basme prinţi cu plete ca de soare,
În priviri cu ghiocei şi pe buze miere scumpă
Încântaţi de floarea care se năştea în miez de iarnă
Într-o zi de treisprezece cu un nume ca o vrajă
Au chemat în mare taină din clepsidra Timpului
Cea mai înţeleaptă zână zilele să-i ocrotească.

Oană, fată de la munte cu aromă de răşină
Ochii-ţi mari ca murele, mersul căprioarelor.
Gândul zborul şoimului peste zările albastre
Glasul, şoaptă vie de izvor când se scrie spre câmpie.
Zână cu degete albe prinsa-i în buchetul vieţii
Flori crescute pe tărâmul carpatin renăscute-n perle rare
Pe tărâmul dragostei care te-a sfinţit ca Evă.
Fiică, suflet-diamant soră, zee -înţeleaptă
Fie-ţi zilele curate ca albul ninsorilor
Şi uşoare ca şi fulgii în furtunile vieţii.
Înger cu aripi Lumină să nu uiţi să străluceşti
Să fii soare, lună, stea tuturor din bolta ta.

Oană, fiică din povestea scrisă de-o măicuţă-Ană
Să fii binecuvântată şi vegheată de toţi îngerii albaştri.

poezie de Elena Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţine natura aproape de inima ta... şi elibereză-te de tot din când în când, caţără-te pe un munte şi petrece o săptămână în pădure. Curăţă-ţi spiritul!

citat din John Muir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe fericite

Val de ape, vârf de munte
Netezesc priviri de stea,
Între clipele mărunte
Inima-mi e-n umbra ta.

Cântă valul, zarea cântă,
Buzelor tale se-nchină
Poezia-n rimă sfântă,
Forma pură de lumină

Val de ape, buze dulci
Netezesc şi visele,
În inima-mi de te culci
Tu cu toate stelele.

Nu adorm, adun din ape
Lebedele cu mult drag
Şi din munţi aduc aproape
Raze dulci fixate-n prag.

Iată, asta-i fericirea
Clipelor uşor mărunte,
În ea se scaldă iubirea,
Spuma mării, sus, pe munte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încântare

În viaţă iubirea mai îngenunchează,
Se ofileşte-n inima care o păstrează,
Ar vrea să aibă diamante şi virtute,
În ochi să-i crească stelele din munte.

Ar vrea sensul înnoirilor senine,
În cerul vieţii să se simtă bine,
Albastră să-i fie sclipirea din zare,
Inima să-adune razele de soare.

Dorul să-i răscolească trupul,
Să fie căprioara ce-o aleargă lupul
În dragostea fierbinte, cu tumult
Toamna să-i aducă rodii pe pământ.

Rodia cea mare să fie încântarea,
Zvâcnirea să fie zborul, asaltarea,
Inima cât pumnul diamant-virtute,
Nestemată-n ciocul condorului din munte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răbdarea

Răbdarea omului, să ştii, e-adevarata lui putere,
Izvor imens de energii, lumina care-n veci nu piere.
E început de-nţelepciune, e arta de a aştepta,
Răbdarea-i nodul deznodat şi este arta de-a spera.
E-mpreunată cu blândeţea, cu chibzuinţa celui care
Ascută, ştie să observe scânteia de pe o cărare.
Răbdarea este ca o armă, secretul pentru cei mai tari,
Un etalon ce drept măsoară simţirea oamenilor mari.
Răbdarea este semn distinct al celui cu morală-aleasă,
E băutura ce ucide o disperare ce apasă.
Încet, încet şi cu răbdare, un munte ai să construieşti
Şi tot încet, cu picătura, ulcica plină-ai s-o găseşti.
Mătase fină vei avea din frunza dudului umbros,
Trudind încet şi cu răbdare, vei toarce firul mătăsos.
Chiar lemnul verde se usucă şi piatra poate-n drum crăpa,
Doar omul ştie să aştepte, răbdarea îl va ajuta.
Vrei să străbaţi un drum mai lung? Vrei să urci munţii cei înalţi?
Doar pasu-atent şi cu răbdare te-ajută drumul să-l străbaţi.
De vei dori să faci un lucru, ce trebuie să dăinuiască,
Nu te grăbi! Să-l faci temeinic! Răbdarea să te însoţească!
Când nu mai ştii ce să mai faci şi-atâtea sunt nerezolvate,
Aşteaptă calm şi cu răbdare, că vine timpul pentru toate.

poezie de Mariana Dobrin din Raiul cuvintelor
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exclamativă

Primăvară, n-am să te las iarăşi să pleci!
Fără tine mi-ar fi toate crengile seci
Şi din toate doar una ar mai creşte pe gleznă
Suspinând a durere şi purtandu-mă-n beznă!

Primavară, n-am să te la iarăşi să fugi!
Fără tine, iarba n-ar mai creşte în lunci,
Doar o lacrimă verde ar mai curge-n privire
Mai sărată ca marea, de atâta uimire!

Primăvară, n-am să te las iarăşi să scapi!
Fără tine n-ar fi nici pământ peste napi,
Doar ţărâna desprină de pe tălpile mele
Cuibarită şi arsă în vreo două ulcele!

Primăvară, n-am să te las iar să te duci!
Râsul, plânsul doar tu pân' la cer ştii să urci.
Chiar acum îţi voi prinde-ncheieturile toate
De pădure, de râuri şi de flori parfumate!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

Ca frunza ce se lasa pe izvor iti tulbur sufletul c-o sarutare, si gura ta, sorbindu-ma, tresare cu valuri care nu mai stiu ce vor.

Nici focul nu cutremura mai tare, nici vantul nu imbata mai usor. primesti pe umeri un frunzis sonor care se scutura dintr-o cantare.

De ce suspini?
Ce nour te patrunde?
Pe frumusetea ta ca peste unde se lasa lenes un umbros vesmant.

Ah!
Frunza mea se face scrum pe gura
Dar, putrezind, salbatica nervura isi zgarie profilul
in pamant.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa timpului

arome de gutui din aer respir
toamna blândă s-a cuibărit în cord
găsesc fericirea ca pe un chilipir
în chip de vers, tot timpul îi acord.

suflet uşor ca frunza bătută de vânt
în cântecul ploii găseşte alinare
în drumul spre stele îşi face avânt
cu întrebări înghesuite-n buzunare.

iubirea de munte de izvor de mare
freamătă în inima ca un drapel
cu stoicism mă-ndrept spre afirmare
unde Dumnezeu mă cheamă la apel.

mă învălui cu lumina iubirii de cuvânt
cu romanţa timpului cântată de vânt.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu m-atingi...

Să nu m-atingi
când mă trezesc
în rouă,
cu gând de iarbă,
şi-n braţele amândouă
vei zări, străine,
o stea alunecând.

Să nu mă strigi
Când soarele suspină
În sunet alb, cu adieri
De vânt,
Iar eu mă sting, lăsând
Lumină
Acolo unde tu
Ademeneşti mereu...
Aceeaşi umbră.

Să nu m-atingi
Când sufletu-mi de
Rouă
Se-nchide într-un suspin.
Eu voi fi iarba
Culcată-ntr-o privire;
Tu să te-nduri, lăsându-mă
Acolo,
Un cântec să-ţi devin,
Un cântec să-ţi devin.

poezie de Valentina Becart (7 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!