Bulgării

Au căzut bulgării
s-au auzit nişte bătăi în lemn –
o fi fost inima lutului vibrând
bucuroasă că se’ntregeşte
că-şi strânge din nou în braţe ţărâna care i-a fost luată.
Am suflat odată peste o mână de ţărână
Şi ca să se răzbune mi-a lovit ochii.
Ce-o fi fost atunci când peste mormanul acela de lut
A suflat o pală din vântul vieţii şi ca un ecou
A început o inimă să bată.
Şi-au căzut alţi bulgări
Bătând în coaja pomului tăiat
Pala de vânt sa’ntors de unde a plecat
Ţi-ai luat suflarea înapoi.
A rămas doar lutul rece, mirat.
Ţătrână ea, ţărână noi.
Peste ţărâna ta am împins bulgării
Ca să nu plângi –
Să ştii c’asemeni lor
Venim şi noi.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

O, inima! Mărturisiri afunde ard in ea.
Uimit eu mintea mi-o ascut
şi-n înţelesuri mari,
zvâcnirea i-o destram.

O, inima:
nebună, când se zbate-n joc sălbatic,
atunci,
atunci îmi spune că din lutul ei
a fost făcut pe vremuri vasul
în care Prometeu a coborât din cer
aprinsul jar ce l-a furat din vatra zeilor,
în timp ce zorile se ridicau peste Olimp
şi-şi ascundeau în poală stelele
ca un zgârcit comoara sa de aur.

O, inima: când para ea şi-o năbuşeşte
c-un giulgiu de linişte,
atunci îmi cântă
că lutul ei a fost odată un potir de lotus,
în care a căzut o lacrimă curată ca lumina
din ochii celui dintâi sfânt şi mare visător
care-a simţit îmbrătişarea veşniciei
şi straniul fior
al înţelesului ce stăpâneşte deopotrivă
apusul, răsăritul, cerul, marea.

O, inima: amurguri când se lasă grele peste ea
aud cum tainic îmi şopteşete
că ea e lutu-n care-odinioară pe Golgota
s-a scurs şiroaie sângele din trupul lui Isus,
când ghimpii îl muşcau cu nişte ochi de farisei.

O, inima: când pieptul ea mi-l sparge cu
bătăi de plumb,
atunci îmi strigă îndrăzneaţă
că peste veacuri lungi şi goale şi pustii,
când Dumnezeu se va-ndemna
să fac-o altă lume
şi-o omenire
din neamuri mari de zei,
Stăpânul bun va plămădi atunci din lutul ei
Pe noul Adam.

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lutul

M-am lovit de mal şi-am fost bătut de valuri
Ajuns pe ţărm m-au călcat în picioare umbrele serii
Soarele m-a secat de vlagă până când tu ţi-ai murdărit mâinile cu mine
Niciodată până atunci nu am mai simţit atingerea ta
Şi cu zâmbet nămolos am crezut că am scăpat de obscuritatea rădăcinilor de salcie
Până când am simţit din nou atingerea apei.
m-ai frământat şi m-ai zdrobit în palme
mi-ai spus să mă despart de bulgări
şi mi-ai frânt tăria de-am devenit moale...
ţi-ai consumat energia învârtind morile,
sforile ce roteau masa pe care mi-ai aşezat forma,
ameţeala rotundului ce mi-a luat minţile;
până când nemaiştiind ce se întâmplă cu mine
m-am lăsat când pe o parte când pe alta dupa forma palmelor tale.
Eu, lutul!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând în ţărână

Ţărâna mă face umil călător
Prin scrieri uitate-n oceane de foc,
Departe pe valuri etern visător
Sau poate cuprins în al ielelor joc,

Desculţ prin ţărână mă lepăd de timp
Devin un luntraş ce vă duce la mal,
Departe de lume pătrund în Olimp
Să vin către tine călare pe val,

M-ascund în ţărână să urc în tulpini
Cuvântul să-mi fie adânc avanpost,
Iar slovele scrise devin rădăcini
Umblării prin lume să-i fie un rost

Ţărâna a fost peste timpuri blestem
Deşi toată viaţa răsare din ea,
Privesc în adâncuri şi-ncep să mă tem
Cărarea spre tine e parcă mai grea,

Visez chiar ţărână pe ringul de dans
Desculţ printre clipe rămân derbedeu,
Ascult cum orchestra mă duce-n balans
Să fiu pentru tine etern Prometeu.

Mă-ntorc în ţărâna crescută din lut
Să-nchid cercul clipei ascunsă-n noroi,
Rămân derbedeul pe care l-ai vrut
Aproape de tine, departe de noi.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă amară

N-am avut noroc în viaţă,
De lumină şi verdeaţă,
Nici de lapte, nici de miere,
Numai pâine cu durere...

Untul de pe pâinea mea,
L-a mâncat altcineva:
Doar odată s-a-ntâmplat,
Să rămână nemâncat...

Nici atunci n-am fost în stare,
Să descopăr ce gust are:
Pâinea am scăpat din mână,
Şi-a căzut drept în ţărână;

Pentru că sunt păgubos,
A căzut cu untu-n jos,
Iar, pentru că sunt nătâng,
Şi am început să plâng,

Vreme-n care, ca un fraier,
Tot loveam cu pumnii-n aer,
Am rămas şi fără pâine,
Căci mi-o-nfulecă un câine!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silas Dement

Era lună plină şi pământul scânteia
Acoperit de bruma proaspăt căzută.
Era miezul nopţii şi nici un suflet în jur.
Pe hornul de la curtea de justiţie
Se strecura un fum cenuşiu repede
Izgonit de vântul de nord-est.
Am dus scara la baza treptelor
Şi am sprijinit-o de uşorul uşii
La intrarea în pod;
M-am târât pe sub acoperiş printre căpriori
Şi am aruncat peste bătrânele lemne
Un braţ de cârpe îmbibate cu petrol.
Pe urmă am coborât şi am plecat de acolo.
Nu peste mult timp s-a auzit clopotul pompieriei –
Bang! Bang! Bang!
Şi brigada de pompieri din Spoon River
A sosit cu găleţi şi a început să arunce apă
Peste flăcările magnifice care deveneau din ce mai fierbinţi,
Mai înalte şi mai strălucitoare, până când pereţii din bârne au căzut,
Iar coloanele de calcar unde era aşezat Lincoln
S-au prăbuşit ca nişte copaci doborâţi de securi.
Când am revenit de la Joliet,
Construiseră deja acolo o curte nouă de justiţie, cu amfiteatru.
Am fost pedepsit asemeni tuturor celor
Care demolează trecutul de dragul viitorului.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

A căzut o frunză-n calea ta

A căzut o frunză-n calea ta
Rătăcind pe-a vântului aripă.
Ai zărit-o şi-n aceeaşi clipă
Ai strivit-o călcând peste ea.
N-avea grai să strige în urma ta,
Nici puteri să spună cât o doare
Şi-a rămas pierdută în cărare,
Ploi şi vânturi trecut-au peste ea.
Stătea lipită de pământ şi se întreba
Ce ar face dacă vântul ar lua-o
Şi-o clipă în palma ta ar aşeza-o,
Dar a rămas acolo undeva.

A căzut o frunză-n calea ta
Şi cine ştie câte or să mai cadă,
Dar n-ai să ştii nicicând
Şi nu-ţi va da prin gând
Că prima frunză ce-a căzut în drumul tău
Am fost eu.

poezie de Ioana Crăciunescu
Adăugat de Mariana Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul şi dorul

Mi-a furat dorul de-acasă vântu-n adierea lui,
S-au înţeles împreună şi-au plecat în hoinăreală,
Amândoi se-împacă bine, umblă brambura, hai-hui,
Peste plaiuri ruginite şi peste pădurea goală.

Zburdă lin peste văzduhuri, spre înaltul cerului,
Norii i-au primit la joacă, se întrec în vânzoleală,
Mi-a furat dorul de-acasă vântu-n adierea lui,
S-au înţeles împreună şi-au plecat în hoinăreală.

Vântul s-a întors cuminte şi cuprins de toropeală,
Obosit, cu-aripa frântă căzu pradă somnului,
Doru-întârzie să vină, încă stă la îndoială,
Îmi fac griji că nu mai vine şi-am căzut la învoială
Să-l reclam, de mâine-începe urmărirea generală,
Mi-a furat dorul de-acasă vântu-n adierea lui.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna care m-a scris

Căzusem din mine;
Pe gresia umedă şi rece
a nepăsării.
Probabil călcasem strâmb.
Mai aluneci uneori în greşeală...
nu, nu capul mi-l sparsesem
(aş fi scăpat de bâzâitul enervant al gândurilor)
inima a fost cea care s-a spart.
Unde priveam,
în jur,
erau numai cioburi roşii,
flăcări mici
ce îmi ardeau ochii.
Am plâns, recunosc
lacrimile, însă, n-au reuşit
să stingă arsura.
Mâinile, ca nişte arbori dezgoliţi,
pendule numărând neputinţele
Te doineau într-o rugă de taină.

Tu ai fost cel care a suflat peste răni!
Tu ai fost cel care ai lipit cioburile!
M-ai luat literă cu literă
şi m-ai însăilat cuvânt.
Cu îndemânarea ceasornicarului
ai rotit cuvintele
şi timpul a curs gros,
ca mierea,
în rănile aripilor
ce s-au ridicat în taina versului.

Ieri eram o cumpănă cu ciutura spartă.
Azi fântâna cuvintelor mele şi-a ridicat apa
până la buza cerului:
Soarbe-mă poezie!
Tu eşti mâna care m-a scris...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea ca timpul să se întoarcă în vizuina lui

ca un animal bătrân şi învins
să îşi lingă rănile
să tragă ţărână peste orele scurse
atât aş vrea
să se întoarcă
până la ultima nefericire
ca un animal lovit cu sabia în creştet
să se ghemuiască în durere
să îşi urle trecerea
de pe faţa mea
atât
doar atât aş vrea
să-l văd cum se întoarce
cum îşi linge rănile
cum trage ţărâna

ah!
timpul
da
timpul
cel mai feroce animal
şi-a înfipt colţii
în obrazul meu
mi-a despicat abdomenul
mi-a umplut de sânge amintirile

ah!
atât aş vrea
să se întoarcă în vizuina lui
să se acopere cu ţărână
ca rănile mele să se vindece

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vantul

Peste lume peste sate
Vântul bate cu puteri
Ridicat mă simt de umeri
Căutând ziua de ieri.

Din cohorte şi ulcele
Dăngănit de spart cuvânt
Vântul bate cu putere
Şi îmi dă şi mie-avânt.

Mă învăluie cu patos
Lunge braţe de eter
Vântule de unde vii?
Nu sunt singur azi pe lume
Şi nici mâine nu voi fi.

Ridicat mă simt de umeri
Râd de ziua cea de azi
Peste lume, peste sate
Vântul bate!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început

Am să vă spun acum pe scurt
Cum a fost la început.
Dumnezeu ne-a conceput
Dintr-o bucată de lut.
Când peste noi a suflat,
Cu viaţă ne-a înzestrat.
Apoi, Dumnezeu ne-a dat
Sfaturi bune de urmat.
Ne-a-învăţat cum să muncim
Şi viaţa cum s-o trăim.
De copii să avem parte
Să ducă viaţa mai departe.
Aşa a fost la început
Când viaţa a apărut.

poezie de Dumitru Delcă (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărâna cotidiană

mă doare talpa gândului păşind prin ţărână
eterna ţărână
nu sunt decât un fluture în vânt
unde am ajuns
desigur nicăieri
aripa sufletului s-a frânt demult
am privit lumea în faţă
nu am ştiut că nu mă vrea
eram un biet venetic rătăcit printre ei
nu m-au văzut ca om
nici ieri nici mâine
de ce faci caz
de un lucru fără haz
azi sunt un sărman acrobat
căzut de pe scena unei vieţi de...
rima să o cauţi tu..
în târâna cotidiană

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi prin ţărână

mă doare talpa gândului păşind prin ţărână
eterna ţărână
nu eram decât un fluture în vânt
unde am ajuns, desigur nicăieri
aripa sufletului s-a frânt demult
am privit lumea în faţă
nu am ştiut că nu mă vrea
eram un biet venetic rătăcit printre ei
nu m-au văzut ca om
nici ieri, nici mâine
de ce faci caz de un lucru fără haz
m-a întrebat odată timpul şi a plecat
azi sunt un sărman acrobat
căzut de pe scena unei agonice vieţi
în târâna cotidiană

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea din vis

Se lasă-nserarea şi focul din vatră
pictează cu umbre poveşti pe tavan,
rafale de vânt rătăcesc prin polatră
cu caii-nhămaţi la un mitic rădvan.
I-aud cum nechează la uşa-ncuiată,
bătând din copite în pragul de lemn,
dar vântul, rotindu-se-n loc, deodată,
le taie elanul c-un aspru consemn.

Şi parcă aud din trecut o chemare,
trecând peste mine pe aripi de dor,
scăldat în parfum de cireşe amare
rămas în memorii neşterse de zbor.
A fost doar o clipă ivită spre seară,
la margini de visuri venite ad-hoc,
când doru-ncepuse să cânte afară
prin fanta tăiată-ntr-un magic ghioc.

Simţeam că-l alungă o iarnă haină
ascunsă sub mantii de nori cenuşii,
întinşi fără margini pe bolta senină,
când încă voiam din trecut să revii.
Dar vântul iesind răzvrătit din polatră,
cu trupu-i fluid alergând spre abis,
striga peste umăr, cu-o voce speriată,
a fost doar un vis... rătăcind peste vis!

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te doare?

- Ce te doare?
- Nu ştiu... aştept un cititor
de poeme, să-mi spună ce mă doare!!
Aştept pe unul care mi-a fost o vreme
medic specialist în chirurgie cardio-vasculară,
mi-a fost iubit şi avocat,
mi-a fost judecător şi martor,
mi-a fost iubirea cu bisturiul rece
ce mi-a tăiat cordul în două,
şi-apoi şi-a luat un bilet de a pleca în vacanţă
să se relaxeze, după o aşa intervenţie chirurgicală.
- Şi-acum cum te simţi?
- Nu ştiu... aştept să se întoarcă chirurgul din vacanţă!
Simt că mă apasă ceva,
mă doare o bucată de carne
în partea stângă, sub prima coastă
acoperită de sânul sărutat de el
intr-o vreme.... când nu era licenţiat în operaţii
pe cord.
- Ce te doare, ce-ţi lipseşte, poate te pot ajuta!?
- Mulţumesc... dar mă doare inima, de lipsit nu se discută,
o am în piept, şi bate, în rest toate sunt la locul lor.
- Atunci ce pot să fac pentru tine?
- Caută pe acest cititor de poeme
caută pe acest doctor ce mi-a furat iubirea din inimă
şi a plecat cu ea,
lăsându-mă în comă, în incertitudine, în sentimentul de vinovăţie
că am crescut în adâncul inimii, o iubire aşa de mare,
pentru un pumn de ţărână,
pentru un suflet plin de tină,
pentru un om ce şi-a luat dreptul să-mi fure,
tot ce aveam mai bun... tot ce-mi ţinea Sinele liniştit
şi fericit, în pacea Dumnezeului meu.
- Şi acum ce ai de gând să faci?
- Nu ştiu... aştept un cititor divin
să-mi citească poemul
să-mi citească gândul din inima mea
şi poate... mă binecuvântează in timp
cu răbdare... şi cu toată iubirea ce mi-a fost furată
de acel chirurg... stângaci.

poezie de Adelina Cojocaru (21 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai aproape

Mai aproape de casă
într-o inimă
incandescenţi suntem
şi ne creştem sângele peste ochi
peste zboruri fără aripi
şi ne doare ţărâna cu doruri
de unde se nasc
inimi
de unde ne chiamă
străbunii...
Mai aproape de inima unui om
când ne doare chemarea
sângelui...

poezie de Sofia Dobre din Albumul cenaclului buzoian prin corenspodenţă "Prietenia" (1977)
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul de apoi

În liniştea asta eternă
ce curge ca un mir
din sicriul meu,
mă sufoc în propria mea conştiinţă
care mă judecă după criterii
dureros de pure.
Mă doare potenţialul meu neîmplinit
dar mai ales,
că nu am iubit suficient viaţa...

Mă doare că n-am trăit prezentul,
am fost o undă oscilatorie
între două limite:
trăirea într-un viitor ideal
şi retrăirea obsesivă a trecutului,
ce otravă!

Dacă n-ar fi fost timpul
prin care să-mi exprim existenţa,
cum oare aş măsura trecerea mea
în acestă lume?
Prin urmele acelea mărunte
ale paşilor mei temători,
sângerânzi în ţărâna Golgotei?
Nu există linişte în gândul acesta rece,
nici măcar alinarea că am parcurs drumul
dificil, unisens,
care duce undeva...
aduce spre singura certitudine a vieţii - mortea.

Ce greu este acum pământul
deasupra mea
şi hămesit...
si cum se mai amestecă el cu pământul meu,
luându-şi înapoi tot ce mi-a dat vreodată:
trup din ţărână am fost
şi ţărână din trup mă prefac.

Ce crini frumoşi mi-au crescut!
în parfumul lor alb de mireasă
mă descompune gândul
că niciodată
nu le-am acordat atâta iubire
ca acum,
când îşi iau seva din burta mormântului meu,
acolo unde stau înfipţi
ca nişte ţăruşe ale biruinţei
în inima unui strigoi
care a bântuit cândva pământul.

Rar,
cripta mea putrezită
zgârie ochiul câte unui trecător grăbit.
În trecerea sa se opreşte o clipă
şi holbându-se indiferent,
citeşte nişte cifre,
cifrele mele,
un interval rece, acoperit cu ceară veche,
lipsit de prefaţă,
lipsit de concluzie,
acelaşi epitaf îngroşat cu vopsea neagră
care ţine bine la timp şi la murdăreală:
'odihnă veşnică!'

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip. Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit casa aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare.

replică din Sfânta Evanghelie după Matei, Sfârşitul predicii de pe munte. Judecata semenilor. Puterea rugăciunii. Calea mântuirii şi a pierzării. Ferirea de prooroci mincinoşi. - 7:24-27 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul primăverii a bătut; peste dealuri, peste văi, peste ani, dorul leagănului mă ajunge; spre codru mi se întorc ochii, şi zăresc umbra părului copilăriei mele, care îşi întinde ramurile ca nişte braţe ce îşi scutură florile pe inima mea ca o ploiţă răcoroasă.

Alecu Russo în Amintiri
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

replica

Ai făcut altar din două lemne şi-ai legat iar cerul de pământ
Te-ai făcut o punte peste stele, legământ semnat în sânge sfânt.
A tremurat pământul de groaza poverii ce-o purtai pe umeri goi
Judecătorul şi-a rostit osânda. Te-a legat de moarte cu un cui;
Iubind, spre răsărit Tu ai întins o mână
Iar cealaltă s-a încleştat de-apus
Coroană de sârmă înghimpată, ca gard peste frunte ţi-au pus.
Le-a fost frică de ce era după
Si dop de piatra la gură au adus
Cuvintele şi-au revărsat ecoul
Dând piatra in lături
Fără vorbă
Ai spus mai mult decât tot ce s-a spus.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!