Încântare
În viață iubirea mai îngenunchează,
Se ofilește-n inima care o păstrează,
Ar vrea să aibă diamante și virtute,
În ochi să-i crească stelele din munte.
Ar vrea sensul înnoirilor senine,
În cerul vieții să se simtă bine,
Albastră să-i fie sclipirea din zare,
Inima să-adune razele de soare.
Dorul să-i răscolească trupul,
Să fie căprioara ce-o aleargă lupul
În dragostea fierbinte, cu tumult
Toamna să-i aducă rodii pe pământ.
Rodia cea mare să fie încântarea,
Zvâcnirea să fie zborul, asaltarea,
Inima cât pumnul diamant-virtute,
Nestemată-n ciocul condorului din munte!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.