Sic tranzit gloria mundi

am urcat pe acropole
şi am găsit sentimentele
întruchipate în coloane
ioniene şi doriene
care se târau prin timp
spre infinit...

agora lui pericle
se dărâmase,
secolul lui murise,
polisul rămăsese pustiu,
numai elegiile lui hesiod
aminteau de zvonurile
serbărilor
şi de urletul mării
prin care se mai zbăteau zeii
sub horele stelelor
ascunse în strălucirea
frunţii poetului,
blând zefirul mângâindu-i
unda rece a gândului...

curse de cai,
concursuri pentru heralzi
şi cântăreţi,
în imnuri triumfale,
sub ramura măslinului
pe olympia,
trecuseră ca o amintire,
spre eternitate...

templele plângeau
în duhoarea căldurii,
părăsite de zei,
cu ochii doricelor coloane,
spre cerul senin de vară.

lumina lui, a cerului,
atât de pură şi intensă,
se reflectă în viziunea lor
asupra lumii.
domnule tales din milet,
ai cules din egipt,
ştiinţa despre stele
şi misterul cifrelor,
te-ai ascuns în ursa mică,
navigând în timpul nopţii
pe albastrele căi marine...

unde eşti pitagora?-
divinitatea e sufletul lumii,
acel nemuritor logos
care trece
de marginea timpului,
tu ai văzut în toate armonia,
victoriile
de la maraton şi salamina
au adus gloria,
templul herei
doarme peste ziduri
sub privirile lui apollo...
iar umbra lui ahile
cioplit în vasele funerare
zace trist pe aripile timpului...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (13 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre spre marginea lumii

Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul şi din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo
în fiecare dimineaţă
scormonesc prin memorie
am senzaţia că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuţinat trupul
şi de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
şi-mi zgâlţâie privirea
sunt înghesuit într-un colţ
de întuneric şi lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea îşi leagănă tăcută umbra
şi din când în când
îmi ciuguleşte din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de pelerinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalţă ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese
la singura poartă din zid
mi s-a aşezat umbra şi cerşeşte
puţină libertate
doar atât cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de Teodor Dume din Volum: Ferestre spre marginea lumii. Editura: Pim/Iaşi, (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre spre marginea lumii

Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul şi din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo

în fiecare dimineaţă
scormonesc prin memorie
am senzaţia că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuţinat trupul
şi de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
şi-mi zgâlţâie privirea
sunt înghesuit într-un colţ
de întuneric şi lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea îşi leagănă tăcută umbra
şi din când în când
îmi ciuguleşte din suflet
trupul mi- a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalţă ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese

la singura poartă din zid
mi s-a aşezat umbra şi cerşeşte
puţină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre capătul lumii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre spre marginea lumii

fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul şi din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo

în fiecare dimineaţă
scormonesc prin memorie
am senzaţia că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuţinat trupul
şi de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
şi-mi zgâlţâie privirea
sunt înghesuit într-un colţ
de întuneric şi lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea îşi leagănă tăcută umbra
şi din când în când
îmi ciuguleşte din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalţă ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese

la singura poartă din zid
mi s-a aşezat umbra şi cerşeşte
puţină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecările, plecările...

plecările, plecările,
spre toate depărtările,
lăsând pustii şi gările
cu toate aşteptările,
spre marginile gândului,
la marginea pământului...

odată cu plecările
îmi zboară-n veci şi dorurile
şi nevisate visurile
spre negrele abisurile,

dorurile care nu adorm
şi nu mă lasă-n veci să dorm,
dorurile, patimi adânci,
aş vrea să le târăsc pe brânci
şi peste munţi şi peste stânci...

aş vrea s-o iau aşa năuc
şi nu ştiu încotro s-apuc...
prin lumea largă rătăcit,
ca să mă pierd în infinit.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La hotarul timpului

- Adu-mi cerul mai aproape
Noaptea asta şi rămâi
Să călătorim pe ape,
Cel din urmă, cel dintâi

Vis al meu, ignoră-mi vina
De-a mă fi pierdut în larg,
Însă fără de lumina
Ce-ai legat-o de catarg

N-aş putea străbate gândul.
Vino, să întindem iar
Pânzele, când trece vântul
Spre al timpului hotar!

- Cerul meu la tine-n palmă,
Un ocean fără sfârşit,
Marea niciodată calmă
Şi un ciob de infinit

Le-om străbate cu privirea
Navigând spre zări, apoi,
Vom afla alcătuirea
Timpului ce după noi

O s-alerge, dar departe
Ne vom pierde. Vino-n larg,
Pe o pagină de carte,
Să-ţi leg stele de catarg!

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatros în zbor

În zborul tău spre orizonturi neştiute,
Tu te înalţi suprem peste oceanul planetar,
Peste furtuni şi naufragii absolute,
Stăpânitor peste comori ascunse de corsari.

Ca şi un zeu veghezi corăbierii lumii,
Precum Poseidon din templul de pe Olymp,
Sfidezi abisul negru-al mării şi-al furtunii,
Taifun apocaliptic, venit de peste timp...

Ca visele omenirii, tu poţi să zbori oriunde.
Tu poţi să faci ca ziua de azi să pară ieri,
Doar zborul omenirii porneşte spre niciunde
Şi-ajunge-n orizonturi ce duc spre nicăieri.

De la un pol la altul aprinzi lumina lumii,
Al mării nesfârşite, semeţ cuceritor,
O cruce se înalţă din mijlocul furtunii,
Un înger al speranţei, un albatros în zbor...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatros în zbor

În zborul tău spre orizonturi neştiute,
Tu te înalţi suprem peste oceanul planetar,
Stăpân peste furtuni şi naufragii absolute,
Peste comori nemaivăzute, ascunse de corsari.

Ca şi un zeu veghezi corăbierii lumii,
Precum Poseidon din templul de pe Olymp,
Sfidezi abisul negru al mării şi-al furtunii,
Taifun apocaliptic, venit de peste timp...

Ca visele omenirii, tu poţi să zbori oriunde,
Tu poţi să faci ca ziua de azi să pară ieri,
Doar zborul omenirii porneşte spre niciunde,
Şi ajunge-n orizonturi, ce duc spre nicăieri.

De la un pol la altul aprinzi lumina lumii,
Al mării nesfârşite, semeţ cuceritor,
O cruce se înalţă din mijlocul furtunii,
Un înger al speranţei, un albatros în zbor...

poezie de Marian Florentin Ursu (8 iulie 2018)
Adăugat de Marian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima credinţei

E noapte albastră de vară,
Cu cer senin şi stele vii,
Pe raza argintie-a lunii
O perlă limpede coboară,
În care râde-un strop de cer.
E-a lumii lacrimă dintâi,
Ce a-ndrăznit timid să vie
În ochii mei şi-a-ntregii lumi,
Credinţa să o reînvie.

A adăstat o clipă, sub razele de lună,
Pe geana nopţii tremurând,
De unde pleacă-un drum spre cer
Şi-un drum anevoios spre lume.

A curs apoi, în noaptea ei,
Arând în carnea cerului cărare,
Cum ară în adânc de scoici
Nepreţioasele mărgăritare...

poezie de Floarea Cărbune
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica stelelor

Erai pe malul mării şi dansai
atât de singură şi de pierdută
în liniştea din care auzeai
o muzică, pe plajă aşternută

Ca un covor de stele într-un vis
venit din depărtări, din veşnicie,
în timpul infinit şi indecis
între "a fost" şi "ce va fi să fie".

Piciorul tău, la fiecare pas,
făcea, în trupul său, o eră nouă
pe care-o salutai a bun rămas,
cu mâinile întinse, amândouă.

Privindu-te, curând am auzit
ce nu mai auzisem niciodată:
o muzică, venind din infinit,
ce mi-a umplut fiinţa dintr-odată.

Nu mi-am putut abţine un suspin
şi m-ai văzut, te-ai îndreptat spre mine,
mi-ai oferit al stelelor cămin
şi o eternitate să m-aline.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mantia nopţii

Noaptea continuă să-şi ţeasă vraja,
revarsată tainic în oglinda cerului.
Prin vălurile ei întunecate,
periculos de aproape-ai ajuns.
În aer se simte furtuna din noi,
o tensiune a simţurilor,
acel semnal de alarmă al iubirii.

Învăluită în catifeaua zâmbetului,
îmbrăţişată de braţul cald al gândului,
încercuită de firele inimii tale,
plutim în eternitatea timpului
şi-n răsucirea unui spaţiu,
răspuns la visele noastre.
O poartă prin care-am pătruns,
prin curbe de timp,
dincolo de toate frontierele,
în armonia cântecului ploii,
în adevărul interior
prin care
lumina delicată a emoţiilor
într-un moment de deschidere,
eliberare şi recunoaştere
îşi regăseşte drumul din adâncuri.

Uniţi în abandon,
între realitate şi fantezie,
o linişte străvezie
curge prin noi,
înconjurându-ne,
o clipă încremenită
în zborul spre Absolut.

Un flux, iluzia magică a vieţii,
în căutarea paradisului,
prin care descoperim
flacăra luminii.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am găsit, Minunea mea

Te-am găsit la marginea lumii,
Pe-altare de ierburi cu frunze şi flori,
Când felinarele serii, luminau trist pământul,
Pentru toţi ochii înlăcrimaţi şi hoinari.
Te-am găsit pe două sprâncene,
Ce ridică şi coboară tot Cerul,
Pe fruntea timpului, ce-anunţa regăsirea,
Unor trupuri pierdute, prin lume cu dor.

Te-am găsit la marginea lumii,
Aşezat pe-un cufăr cu-amintiri plânse,
În orele fierbinţi, când îngerii sparg lacăte,
De la cugete frământate, de pierdutele iubiri.
Te-am găsit la marginea lumii,
Cântând viata ca pe-un poem prăfuit,
Când ceasul unea, gânduri şi inimi,
S-alunge tristeţea, din vinovatul pământ.
Vinovatul ce tine azi lumea!
Vinovatul ce desparte iubiţi!
Vinovatul ce-mparte azi ochii!
Vinovatul ce-ascunde... dureri!
Vinovatul ce nu are gură, să strige;
Sunt sătul de lacrimile şi dorurile tuturora,
Ce mă umple tot timpul, de răni!
Căutaţi-vă, şi iubiţi-vă, să pot respira bucuros!!!

poezie de Adelina Cojocaru (6 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venus

Un vis mă dizolvă
în raze
ce-şi caută lumina
apoi
pictează retina
cu templul tău Venus.
Coloane ţi-i trupul
care sfidează
perfecţiuni de marmură.
Braţe arcadă
mă prind
prizonier
lângă altarul
dăltuirilor care întrec
închipuiri
de meşteri pietrari.
Oarba-mi rătăcire
o îndrumi
cu strălucirea ta
planetară,
adânc încrustată
în ochii-poartă
spre universul tău
de iubire,
împlinind căutarea
pe muntele-taină
ce-l urc coborând
spre adâncuri
de vis.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Timpul se manifestă separat
La fiecare individ.
Este o felie de univers
Pe care ne cocoţăm sufletul
Ca pe un zid ce se înalţă spre plus infinit
Şi pe care inteligenţa umană
L-a creat pentru a avea un sprijin
Al propriilor concepţii.
Iluzia vieţii este doar o rătăcire
Prin labirintul eternităţii.
Suntem săgeata ce se înfige
În miezul de tăcere al universului...
Dar şi el cântă, vibrează...
Şi acesta este cântecul lumii, cântecul timpului...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad fulgi ca într-un vis...

Dincolo de fereastra toamnei
cad fulgi ca într-un vis
iar soarele se pierde printre nori,
ca un visător ce trece,
prin oglinzile timpului
steluţe albe
se aştern peste pământul umed
vântul cu atingerea sa rece şi uşoară
priveşte spre mine din neant
ridicând braţele spre cer
poartă parfumul dimineţii
pictând razele soarelui
pe pragul zilei
rătăcesc visele iernii
cu delicateţea sa magică
şi îmbrăţişarea calmă
în lumina lunii se aprinde depărtarea
sub întunericul senin al nopţii
din marginea pădurii
se aude glasul cristalin al unui cerb
cu ochii pătrunzători şi luminoşi
de o frumuseţe neobişnuită
ecoul răsună ca un clopot al iubirii
pe cărare zăpada se aşterne
ca un covor alb şi nou.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre lumina...

De-aş fi pasăre-n văzduh,
n-aş simţi colbul sub picior,
spre lumina rece a stelelor,
m-aş înălţa ca simplu duh...

Dar ce spun, e numai vis,
ce se destramă ca un fum,
stârnesc acelaşi colb pe drum,
rămas în cercul meu închis...

Rămas în cercul meu închis,
simt colbul moale sub picior,
spre lumina rece a stelelor,
voi urca la noapte-n vis...

Mă voi sui ca simplu duh,
spre lumina rece a stelelor,
numai în clipa-n care mor...
Voi fi pasăre-n văzduh!

poezie de Ioan Friciu (22 aprilie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea mea e Isus

-poem-
Doamne
Tu care ţii legământul
şi umbra
Cuvintelor Tale
nu vrei
pe palma Ta azi să mă iei
şi
viaţa să-mi schimbi
subtil

şi-n umbra Ta să mă transformi
după
propria-ţi dorinţă
o umbră
din propria-ţi umbră
să înfloresc
o dată cu ziua pe care Tu Însuţi mi-o
dai
cu Tine în Rai
odată să fiu
Isus

Mâna Ta
eu mâna Ta
o vreau
mâna
străpunsă pe Golgota
şi azi ce dăruie viaţă
şi
atâta mângăiere

pe
Tine te vreau
Isuse
Miel şi Mire
la umbra aripilor Tale
eu vreau să m-odihnesc
şi
odihna să-mi găsesc

pe degetele
curcubeului mă culc
dar ochii
spre Tine îmi fug Isus
ca limbile unui ceas fără linişte

vreau
să-ţi văd ochii ca para focului cum mă
urmăresc
şi ochii mei mi-i caută

Doamne
eu nu mi-am găsit odihna
aici pe pământ în
lipsa Ta
ci doar
pe
palmele Tale
şi-n
lumina ochilor Tăi ca para focului ce ard orice taină
căci
odihna mea
în Tine s-a ascuns Isus

Tu
eşti viaţa
şi fericirea mea Isus

n-am găsit
nici pacea
nici liniştea
şi nici fericirea
pe palmele lumii acesteia
şi nici în poala hainei ei

pentru mine
nici măcar literatura
şi nici poezia
nu
sunt
nu sunt

fericirea mea
ci
numai Tu Isus
Tu
Isus
eşti fericirea mea

fericirea
numai Tu Isuse eşti
aşa
a hotărât
Cel Prea Înalt
s-ascundă
în Tine tot ce există bun în Univers

Isuse
Ţie mă închin
Şi
pe degetele Tale îţi pun
fiinţa mea
primeşte-o
te rog
şi
dă-i Tu frumuseţea Ta
aşa cum voieşti
să
fiu şi eu o lumină
şi
să mă aseamăn cu Tine

fă-mă
umbra Ta pe
degetele zilei de azi
înflorită

cu privirea ochilor Tăi ca
poara focului

cât de scump
Isuse eşti
cât de scump
uită-te
Tu Însuţi uită-te
şi vezi-ţi Propria-ţi Fiinţă
prin ochii mei
căci pentru Tine e simplu
Tu
eşti Dumnezeu
şi nu eşti un om ca mine lipsit
de
putere
şi atâta-nţelepciune
căci
numai chipul zilei îl pot prinde în
privirile mele

Tu
prinzi în
privirea Ta
şi gândul şi umbra
în umbră ascunsă
şi tainele toate doar Tu le pătrunzi şi le ştii
şi ochii Tăi vii
toate le văd
înmugurindu-ne şi ochii şi paşii pe măgura timpului
tivită cu picuri de floare
pe
aripile vântului
uşor
ce încă mai bate

Isuse
vreau degetele Tale
umbra să-mi prindă
şi odihna mea
Tu
să-mi fii un izvor de cuvinte
cum
numai Tu Însuţi ştii să le spui

Lumina
Şi viaţa mea
Pururi
Isuse să fii
04-12-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă îngerilor din pustiu

E cerul senin câmp cu flori
Şi lumea e doar un pustiu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi,
E toamnă şi-atât de târziu.
Trec prunci fără mamă prin timp,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec pruncii cu tată la schimb
Şi lumii aduc mulţumiri.

E cerul senin câmp cu flori –
O lume de simple minuni.
Ei trec prin vulcanice zări,
Prin lacrimi şi peste furtuni.
Străini în amonte plecaţi,
Aval de dureri luând în piept,
În noaptea de doliu sunt fraţi,
Legaţi prin destinul nedrept.

Şi lumea e doar un pustiu,
Tăcere şi lacrimi şi ploi.
Sărmani prunci, cu voi vreau să fiu,
Să ştiu de-ale voastre nevoi.
Pe străzi insalubre şi reci,
Dezbrăcaţi, înfometaţi, goi,
În liniştea nopţii de treci,
Doar Domnul e-alături de voi.

Din pleoape curg lacrimi de ploi,
În suflet e-un râu de dorinţi,
Spre Tatăl Ceresc numai voi
Înălţaţi repetat rugi fierbinţi.
Făeă voi lumea toată ar fii
Un pustiu şi un timp în zadar,
Căci ne-am naşte în goluri de zi
Şi prin noapte vom trece arar.

E toamnă şi-atât de târziu,
Voi plângeţi cu toamna deodat',
O ramură udă să fiu,
O pleoapă, un vis... m-am rugat.
S-acopăr cu sufletul meu
Durerea ce-n voi a-ncolţit,
Să fiţi pentru mine, mereu,
Un drum către plus infinit.

Trec prunci fără mamă prin timp
Popasul din ceasul târziu,
O flacără slab pâlpâind
Pierind prin abstractul pustiu.
O clipă din binele ieri,
Speranţa eternului mâine,
Un vis – piedestal altor veri,
Flămânzilor colţul de pâine.

Săraci de părinţi şi iubiri...
Să-mi trec peste timp sărăcia,
În carnea aceleiaşi firi,
Să încolţească-omenia.
Un gând pâlpâind hrănitor
În suflet cerşindu-şi dreptate,
O ploaie, un tremur uşor,
Un pas, încă unul spre moarte.

Trec pruncii cu tată la schimb,
Îşi plâng neiertarea prin noi,
O poartă spre-al timpului nimb
Mânjită de-a grijilor ploi,
Nevoi repetat le urzesc
Durerea şi dreptul de-a fi...
Se-ntreabă de ce mai trăiesc,
De ce mai există o zi.

Şi lumii aduc mulţumiri –
Acelaşi ecou repetat,
Aceleaşi dureri, tânguiri
Ce-n noi, ca un cânt s-au creat.
Fiţi, oameni, mai buni şi mai drepţi!
Daţi celor ce plâng – cei ce n-au
Lumină, etern înţelepţi...
Făclii de dreptate vă vreau!

Şi lumii aduc mulţumiri...
Trec pruncii cu tată la schimb,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec punci fără mamă prin timp.
E toamnă şi-atât de târziu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi
Şi lumea e doar un pustiu...
E cerul senin câmp cu flori...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zhuangzi – [tăinuirea luminii]

« (...) la originea Existentului
nu este nimic.
Existentul
este desăvârşit. »
Zhuang Zhou
(aprox. 369-286 î. e. n.)

Să fi fost fericit,
în preumblările omului –
ca un fluture ţintă zburând la aproapele lui –
armonizând afirmaţia şi negaţia
precum Zhuang Zhou în vechime,
el şi-ar fi dus la bun sfârşit călătoria,
dar nu către niciunde ori înspre nicicând
în liberul zbor săvârşind pribegia,
ci spre originea lucrului
cu infiniţii transformărilor lui,
pe calea de mijloc şi-n strânsă legătură cu cerul,
din stră-profunzimile gândului
conformându-se timpului –
în sufletul pur cultivând armonia.

Să fi fost fericit,
ca un fluture liber zburând
spre (ne)marginea cerului,
precum Zhuang Zhou în vechime –
pe calea de mijloc
dinaintea singurătăţii,
la poalele timpului
spiritul¤ său viu
fulgurând infinit veşnicia (...)

poezie de Dumitru Găleşanu din Fugă spre roşu (aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Găleşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În grădină

în grădina efemeră
cântă moartea menuete,
joacă iele despuiete,
totul pare o himeră...

trec prin faţă vechi icoane,
pe sub arcuri şi coloane,
vechi statui negre de lut,
ce se-afundă în trecut.

figuri de femei frumoase,
înşirate numai oase,
se aud călcând în şoapte,
dănţuind în miez de noapte.

trec prin gându-mi doar vestale,
chipuri triste, figuri pale,
trec în muzici triumfale,
cu parfum de-nmormântare.

zboară zânele frumoase,
însirate numai oase,
se tot duc, pierdute-n timp,
spre eternul din Olimp.

în grădina efemeră,
primăvara prinde vise,
totul pare o himeră
cu poveştile închise.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2008)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie, poartă-mă...

copilărie,
poartă-mă prin acestă ploaie
şi reîntoarce-mă în portul meu pustiu,
în acest gingaş cuib al visului
unde iluziile fără metafore
îmi deschid ferestrele
către toate culorile eternităţii.
încotro mă duci,
potecă de argint,
viperă târâtoare,
nu mă lasa în gări
cu miros de singurătate,
drumul meu spre casă
fă-l păşune uscată de dor.
lasă-mă sub fulgerul nopţii
să simt mirosul aerului
şi să străpung timpul
cu platforme astrale
până acolo unde dispar
profeţi şi profeţii,
unde naştere, moarte,
început, sfârsit, ieri, mâine si azi
vor fi tot una.
visul meu creşte mereu
din sânul copilăriei
spre portul meu pustiu,
jucându-mă de-a răscrucea
în mii de sensuri
pe fragila stinghie a oaselor mele
care mă lansează în alta existenţă.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (9 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!