Sic tranzit gloria mundi

am urcat pe acropole
şi am găsit sentimentele
întruchipate în coloane
ioniene şi doriene
care se târau prin timp
spre infinit...

agora lui pericle
se dărâmase,
secolul lui murise,
polisul rămăsese pustiu,
numai elegiile lui hesiod
aminteau de zvonurile
serbărilor
şi de urletul mării
prin care se mai zbăteau zeii
sub horele stelelor
ascunse în strălucirea
frunţii poetului,
blând zefirul mângâindu-i
unda rece a gândului...

curse de cai,
concursuri pentru heralzi
şi cântăreţi,
în imnuri triumfale,
sub ramura măslinului
pe olympia,
trecuseră ca o amintire,
spre eternitate...

templele plângeau
în duhoarea căldurii,
părăsite de zei,
cu ochii doricelor coloane,
spre cerul senin de vară.

lumina lui, a cerului,
atât de pură şi intensă,
se reflectă în viziunea lor
asupra lumii.
domnule tales din milet,
ai cules din egipt,
ştiinţa despre stele
şi misterul cifrelor,
te-ai ascuns în ursa mică,
navigând în timpul nopţii
pe albastrele căi marine...

unde eşti pitagora?-
divinitatea e sufletul lumii,
acel nemuritor logos
care trece
de marginea timpului,
tu ai văzut în toate armonia,
victoriile
de la maraton şi salamina
au adus gloria,
templul herei
doarme peste ziduri
sub privirile lui apollo...
iar umbra lui ahile
cioplit în vasele funerare
zace trist pe aripile timpului...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (13 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!