Spre lumina...
De-aș fi pasăre-n văzduh,
n-aș simți colbul sub picior,
spre lumina rece a stelelor,
m-aș înălța ca simplu duh...
Dar ce spun, e numai vis,
ce se destramă ca un fum,
stârnesc același colb pe drum,
rămas în cercul meu închis...
Rămas în cercul meu închis,
simt colbul moale sub picior,
spre lumina rece a stelelor,
voi urca la noapte-n vis...
Mă voi sui ca simplu duh,
spre lumina rece a stelelor,
numai în clipa-n care mor...
Voi fi pasăre-n văzduh!
poezie de Ioan Friciu (22 aprilie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.