Epigrama

Dacă nu se duce mintea
Sus la ceruri sau la moarte,
Prea uşor se rătăceşte
La vorbirile deşarte.

Şi de nu se odihneşte
Mila păcii întru noi,
Vom găsi mereu pricină
De gâlceavă şi război.

Iar când nu ne dăm silinţa
Spre cunoaşterea de sine,
Cântărim mai totdeauna
Numai faptele străine.

poezie de Sfântul Ioan Iacob
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul pustiirii (Urgia cerească)

Iarăşi lupte, iarăşi sânge
Iarăşi zgomot de război,
Iarăşi lacrimi nesfârşite,
Iarăşi valuri şi nevoi!

Când a şters sărmana lume
Lacrima de pe obraz,
Au venit năpraznic iarăşi
Alte valuri de necaz.

Văduvele iar vor plânge
Cu bătrânii cei sărmani
Şi copiii vor rămâne
Iar cu miile orfani.

Pustii-se-vor oraşe
Şi pe mulţi îi vor robi,
Unde sunt cântări deşarte,
Gloanţele vor dănţui.

Iar în locul răsfăţării
Şi al luxului nebun,
Va domni de-acuma groaza
Şi cutremurul de tun.

Care azi, (de zburdăciune),
Umblă goi, neruşinaţi,
Vor ajunge ca să umble
De nevoie dezbrăcaţi.

Când sporeşte răutatea
Se scârbeşte Dumnezeu,
Pentru asta vin în lume
Şi războaiele mereu!

poezie celebră de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile

Nopţile, când îmi amintesc iarăşi de noi,
totdeauna pe întuneric şi ameninţaţi totdeauna,
îmbrăţişaţi sub ghilotină mereu,
totdeauna obsedaţi de timp şi de noapte,
hăituiţi de umbre în care ne recunoaştem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
şi totdeauna vorbind despre sfârşitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări şi de soare
şi totdeauna pe acest nisip negru al nopţii
fără să ştim dacă mâine vom mai fi împreună,
totdeauna aşteptând cuţitul ghilotinei să cadă,
totdeauna despărţirile,
totdeauna dragostea ameninţată de alţii
şi de noi înşine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, când se ating, mâinile,
totdeauna înfricoşaţi că mâinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
şi totdeauna visând să ne iubim fără să ştim
dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
dacă lumea începe cu noi sau sfârşeşte.
Totdeauna dragostea în umbră ca înţelepţii lui Rembrandt,
ea care n-are nevoie de înţelepciune, ci de speranţă
şi totuşi, dacă vom muri vreodată, dragostea noastră
va muri nu din pricina nopţii,
ci din pricină că noi înşine am ameninţat-o prea mult.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

îngerii pot

lua înfăţişare umană dacă vor
şi când vor. iacob ştie. iacob
s-a luptat toată noaptea
cu îngerul lui.
de ce să nu lupţi singur
împotriva unui înger?
cerurile s-au deschis şi peste bar
au venit puhoaiele de vin
sfinţit. era o binecuvântare.
se auzeau cântări din ceruri. iacob
dorea binecuvântarea.
delacroix avea lacrimi în timp
ce penelul adresa injurii.

îngerii pot fi oameni. poţi rata
întâlnirea cu divinul în lupta ta?
parcurgi cele patru trepte
ale unei teofanii. te duce
într-o experienţă personală, văzută
şi de baudelaire, omul natural
se luptă cu omul supranatural.
eşti iacob în lupta cu îngerul păzitor,
cu înfăţişare umană şi rana
îngerului e rana ta din coapsă.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, om!

O, om, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui, în scris sau grai
De pilda ce la alţii dai,
Căci ea, mereu, spre iad sau rai
Pe mulţi o să îndrume.
Ce grijă trebuie să pui
În viaţa ta în toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui
S-a dus... în veci nu-l mai aduni
Şi vei culege roada lui
Ori viu, ori mort, odată.
Ai spus o vorbă, vorba ta,
Mergând din gură-n gură,
Va-nveseli sau va-ntrista,
Va curăţi sau va-ntina,
Rodind sămânţa pusă-n ea
De dragoste sau ură.
Scrii un cuvânt... cuvântul scris
E-un leac sau o otravă,
Tu vei muri, dar tot ce-ai scris
Rămâne-n urmă drum deschis
Spre moarte sau spre paradis,
Spre-ocară sau spre slavă.
Ai spus un cântec, versul său
Rămâne după tine
Îndemn spre bine sau spre rău,
Spre curăţie sau desfrâu,
Lăsând în inimi rodul său
De har sau de ruşine.
Arăţi o cale, calea ta
În urma ta nu piere,
E calea bună sau e rea,
Va prăbuşi sau va-nălţa,
Vor merge suflete pe ea
Spre cer sau spre durere.
Trăieşti o viaţă... viaţa ta
E una, numai una,
Oricum ar fi, tu nu uita
Cum ţi-o trăieşti vei câştiga
Ori fericire pe vecie,
Ori chin pe totdeauna.
O, om! Ce mari răspunderi ai,
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus, prin scris sau grai
Sau laşi prin pilda care-o dai
Pe mulţi, pe mulţi, spre iad sau rai
Mereu o să-i îndrume.
Deci nu uita!... Fii credincios
Cu grijă şi cu teamă
Să laşi în urmă luminos,
Un semn, un gând, un drum frumos,
Căci pentru toate, neîndoios,
Odată vei da seama.

poezie de Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ
Adăugat de Laura Stifter
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Dumnezeu

Ne dai lacrimă şi semne
Şi dureri şi suferinţi,
Foamete şi sărăcie,
Doamne, spre a fi cuminţi.

Ne dai secetă, furtună,
Sângeroase atentate
Şi război întru credinţă,
Oşti păgâne şi spurcate...

Întunericul ne soarbe...
Lanţuri de fărădelegi
Ne pavează drum spre moarte.
Nu-i dreptate! Şi nici legi!

Nu-i misivă să oprească
Nepermisa ta durere...
Plâng în taină sfinţii noştri
În icoane. Şi sunt semne

Ce ne-arată şi ne ceartă
Pentru cruntele păcate,
Dar noi nu vedem acestea
Şi ne afundăm în moarte.

Oseminte se sfărâma...
Munţi se ruinează! Oare,
Sufletele suferinde
Îşi vor găsi alinare?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când gândirea nu se mai împrăştie printre cele din afară şi nu se mai împrăştie în lume, prin simţuri, ea se întoarce spre sine. Prin sine, mintea se ridică până la contemplarea lui Dumnezeu.

citat celebru din Sfântul Vasile cel Mare
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii totdeauna cu Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să fie totdeauna cu tine.

citat clasic din Sfântul Ioan Gură de Aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii totdeauna cu Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să fie totdeauna cu tine.

citat din Sfântul Ioan Gură de Aur
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina Cuviosului

Dumnezeu i-a descoperit Cuviosului Ioan Scărarul o mare taină.
Cuviosul, cel vrednic de pomenire, ne-a încredinţat-o nouă.
Noi, nevrednicii, ţi-o încredinţăm ţie.
Rugăciunea lăuntrică şi neîncetată este o mare taină.
Rugăciunea neîncetata este neîncetată fiindcă e de la sine lucrătoare.
Este lăuntrică fiindcă adună cuvintele înlăuntru, nu le dă afară.
Aproape totdeauna dăm afară cuvintele, aproape niciodată nu le adunăm înlăuntru.
Este de la sine lucrătoare fiindcă nu oboseşte, ci odihneşte.
Aproape totdeauna cuvintele ne obosesc, aproape niciodată nu ne odihnesc.
Adună cuvintele asemenea unei femei harnice, care adună pentru casă şi pentru copii cele necesare traiului.
Adună cuvintele asemenea unui păsări ce strânge pentru puii ei hrana.
Adună cuvintele pentru inimă.
Adună mintea pentru inimă.
Rugăciunea făcuta lumeşte este ostenitoare.
Este ostenitoare fiindcă împrăştie cuvintele.
Împrăştie cuvintele asemenea fiului risipitor, care risipeşte avuţia tatălui.
Împrăştie mintea în afară.
Răsuflarea este o mare taină.
Răsuflarea care adună aerul înlăuntru odihneşte.
Răsuflarea care împrăştie aerul în afară osteneşte.
Răsuflarea care adună aerul înlăuntru adună şi mintea.
Răsuflarea care împrăştie aerul în afară, împrăştie şi mintea.
Vorbele noastre se lipesc de răsuflare, căci nu putem vorbi decăt răsuflând.
Rugăciunea făcută lumeşte (idoleşte) se lipeşte de răsuflarea care împrăştie.
Cuviosul Ioan Scărarul ne-a încredinţat o taină:
« Pomenirea numelui lui Iisus să se lipească de răsuflarea ta şi vei cunoaşte folosul liniştirii…
Un singur cuvânt în rugăciune adună mintea, multele cuvinte o împrăştie… »
Există o singura răsuflare pe care nu o folosim atunci când vorbim sau ne rugăm lumeşte (idoleşte):
Răsuflarea care adună aerul înlăuntru.
O folosim numai când suspinăm.
Răsuflarea care împrăştie este lumească.
Răsuflarea care adună este dumnezeiască.
De aceasta din urma să se lipească mintea şi pomenirea Numelui lui Iisus.
Nu te lua după cei care fac mintea şi rugăciunea împărţită.
Ascultă de acel vrednic Calist Catafygiotul care spune că: « atunci când mintea e împărţită între multe sau, cel puţin între două, nu vede pe Cel ce e simplu Unul ».
Nu te lua după cei care împart rugăciunea şi lipesc mintea de răsuflarea care adună şi apoi o lipesc răsuflarea care împrăştie.
Strigă înlăuntru, asemenea copilului, numai cuvântul: mamă.
Strigă, cel mult, cuvintele: mamă, scapă-mă!
Cuvintele rugăciunii, după ce le-am adunat, le împrăştiem iarăşi, ce folos avem?
Este acelaşi folos pe care îl avem când scoatem apă dintr-o fântână şi o vărsăm înapoi.
Există un singur cuvânt în rugăciunea lăuntrică: Iisuse sau, cel mult, un singur gând: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă.
Există două răsuflări ale omului, dar in Rugăciunea lăuntrică există numai o singură lipire, numai de cea care adună.
Există un singur sens în Rugăciunea lăuntrică: numai spre înlăuntru.
Există o singura rugăciune între multe rugăciuni: Rugăciunea lăuntrică.
Exista un singur gând între multele gânduri: Rugăciunea unui singur cuvânt sau cel mult a unui singur gând (monologistos).
Există o singură taină intre multele taine, cea a Cuviosului Ioan Scărarul:
« Pomenirea numelui lui Iisus să se lipească de răsuflarea ta şi vei cunoaşte folosul liniştirii…
Un singur cuvânt (sau cel mult un singur gând) în rugăciune adună mintea, multele cuvinte(sau multele gânduri) o împrăştie… ».
Taina Cuviosului a ajuns până la tine.
Aceasta e Rugăciunea lăuntrică.
Lucreaz-o spre folosul tău!

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă spunem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi.

Sfântul Ioan Evanghelistul în Epistola întâi sobornicească a Sfântului Apostol Ioan
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite, dacă vrei să mă certi, certă-mă, pedepseste-mă, lasă-mă în mijlocul absurdului sau al toamnei! Promit voi găsi drumul înapoi către tine, doar inchipuindu-mi soarele răsărindu-ţi din priviri. Esţi binecuvântare! Şi eu ştiu că tot acest rest al Universului care încă nu ne aparţine, te va dori numai pentru sine. Pentru că eşti minunată şi meriti! Vreau numai să-ţi spun la marginea atâtor daruri, ispite şi primeniri deşarte ca te iubesc. Din nou, fără punct...
Te port cu mine pretutindeni. În visuri, la marginea prea multor clipe efemere şi mai cu seamă în toate rugăciunile de multumire..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slavă întru cei de sus

Vuieşte văzduhul, în noapte, de glasuri
Şi nori argintii ca şi spuma de mare,
Pe umeri plutind îngeraşii din ceruri
Pornit-au în mici legănări să coboare.

Sub clarul de lună, pe aripi de vânt,
Se lasă cerescul şi dulcele cor,
Şi lângă-adormitul--în ceaţă--pământ
Cu glas lin ca unda, el cântă uşor:

Cântaţi cu toţi slavă întru cei de sus,
Voi ceruri, daţi slavă cerescului zeu,
Ce-n haos iubire, iubind a adus!
Voi, munţi, pietre, râuri, cântaţi-i mereu!

Sunaţi şi voi cedri cu fruntea semeaţă
Acelui ce sfarmă blestemul şerbiei,
Şi face să fie şi-n iad dimineaţă,
Viaţă-aducându-i din nou veşnicie!

Zâmbeşte din buza-i de purpură fină
În somnu-i din iesle, copilul Iisus
Iar pacea din ceruri se cerne virgină,
Cu albe petale de neauă, de sus.

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Platon a arătat pe drept cuvânt că există o singură virtute. Nu poţi fi blând decât dacă ai deopotrivă toate celelalte virtuţi. Dacă, laş, îngâmfat şi trândav fiind, n-ai adus încă vătămări prea grave vreunui semen de-al tău, e numai fiindcă fericirea aproapelui tău nu s-a pus încă de-a curmezişul siguranţei, suficienţei sau tihnei tale. Orice viciu duce la cruzime. Chiar şi un sentiment bun –mila– dacă nu este stăpânit de dragostea de semeni şi de dreptate, duce, prin mânie, la cruzime.

citat din C.S. Lewis
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea se odihneşte numai când e pe moarte.

Paulo Coelho în Walkiriile
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă afirmi că sunetul non-dual al liniştii eterne, al păcii veşnice ce îl vei fi după moarte dar acum trebuie să descoperi "altceva"; nu cumva acel altceva este efemerul este trecătorul? Tu vrei să afli ceea ce nu se schimbă, ceea ce dăinuie morţii, fiind dincolo de naştere şi moarte, ceea ce este dintotdeauna şi pentru totdeauna, nu-i aşa? Orice "altceva" ai afla este efemerul care nu te va duce nicăieri decât la efemer. Află ceea ce nu se schimbă pentru că tot ceea ce se schimbă nu eşti tu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forţa sufletului nu este de ajuns fără cunoaşterea adevărului. Există o mare deosebire între hotărârile care au la bază o părere falsă şi acelea care se sprijină numai pe cunoaşterea adevărului, căci dacă le urmăm pe acestea din urmă suntem siguri că nu le vom regreta şi nu ne vom căi niciodată, în timp ce urmându-le pe primele suntem totdeauna cuprinşi de regrete şi căinţă când descoperim eroarea lor.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul - lui Mihai Eminescu

Poetul nu e om, e zeu aparte,
Un ochi ce ne veghează din zenit,
El nu-i născut, el numai e venit
Şi viaţa lui e dincolo de moarte.

Poetul e un dar nepreţuit
Sub formă de scriptură şi de carte
Şi, precum zeii celorlalte arte,
Adesea e un suflet chinuit,

Căci dorul îl resimte infinit,
Durerea unei lumi i-i dat s-o poarte
Şi sufletu-i e foc necontenit,

Când geniul lui de oameni îl desparte,
Când prea puţin din ce le-a dăruit
Împărtăşesc în vieţile deşarte...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se tem de moarte numai cei care nu cred în înviere.

citat din Sfântul Ioan Gură de Aur
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimentul de la ora 5 după-amiaza (2)

şi aşa cum stăm
unul în faţa celuilalt
cu privirile smede
îndreptate spre altundeva
cântărim luciul verde / înţelegem
cum masa tăcerii îşi cere ea însăşi
tributul propriei amuţeli

alunecăm şovăielnic
unul pe lângă celălalt
unul prin celălalt
niciodată prezenţi
niciodată sincronizaţi
totdeauna atât de eu
asaltat fiecare
de sine însuşi

răstigniţi
pe marginea unui timp
nu îndrăznim cuvinte
fără prea multă înţelepciune înţelegem
noţiunea de drepte paralele
conceptul de vid
mai bine decât am făcut-o
în trecuta adolescenţă
la ora de geometrie a profesorului
cu lornion şi curea albastră din piele

eu uşor aplecată
peste triunghiul umbrelor tale
tu subtil adunat undeva
la marea ieşire din mine
surâdem cu spaimă
din nou mângâiem
bradul mesei lucioase
nepăsător împărţind
pahare cu sucuri de rodii
şi cuburi de gheaţă
poate numai tic-tac-ul
ciobit-perimat
al unui sentiment
de la ora 5 după-amiaza
în toropita grădină de vară

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne uşurează săvârşirea virtuţii nu numai prin nădejdea bunătăţilor ce vor să fie, ci în alt chip, ajutându-ne şi sprijinindu-ne totdeauna.

Sfântul Ioan Gură de Aur în Omilii la Matei
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!