Slavă întru cei de sus
Vuiește văzduhul, în noapte, de glasuri
Și nori argintii ca și spuma de mare,
Pe umeri plutind îngerașii din ceruri
Pornit-au în mici legănări să coboare.
Sub clarul de lună, pe aripi de vânt,
Se lasă cerescul și dulcele cor,
Și lângă-adormitul--în ceață--pământ
Cu glas lin ca unda, el cântă ușor:
Cântați cu toți slavă întru cei de sus,
Voi ceruri, dați slavă cerescului zeu,
Ce-n haos iubire, iubind a adus!
Voi, munți, pietre, râuri, cântați-i mereu!
Sunați și voi cedri cu fruntea semeață
Acelui ce sfarmă blestemul șerbiei,
Și face să fie și-n iad dimineață,
Viață-aducându-i din nou veșnicie!
Zâmbește din buza-i de purpură fină
În somnu-i din iesle, copilul Iisus
Iar pacea din ceruri se cerne virgină,
Cu albe petale de neauă, de sus.
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.