Slavă întru cei de sus

Vuieşte văzduhul, în noapte, de glasuri
Şi nori argintii ca şi spuma de mare,
Pe umeri plutind îngeraşii din ceruri
Pornit-au în mici legănări să coboare.

Sub clarul de lună, pe aripi de vânt,
Se lasă cerescul şi dulcele cor,
Şi lângă-adormitul--în ceaţă--pământ
Cu glas lin ca unda, el cântă uşor:

Cântaţi cu toţi slavă întru cei de sus,
Voi ceruri, daţi slavă cerescului zeu,
Ce-n haos iubire, iubind a adus!
Voi, munţi, pietre, râuri, cântaţi-i mereu!

Sunaţi şi voi cedri cu fruntea semeaţă
Acelui ce sfarmă blestemul şerbiei,
Şi face să fie şi-n iad dimineaţă,
Viaţă-aducându-i din nou veşnicie!

Zâmbeşte din buza-i de purpură fină
În somnu-i din iesle, copilul Iisus
Iar pacea din ceruri se cerne virgină,
Cu albe petale de neauă, de sus.

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de lumină

Când se vor cerne dinspre ceruri
Petale albe de lumină,
Voi şti că vin să îmi aşeze
Pe umeri, graţia divină

Şi-n suflet un parfum de floare
Plutind pe cerul dintr-o lume
În care-un înger mai aşteaptă
S-apară-n ruga mea un nume.

Iar dacă şoapta-mi va ajunge
Să urce-n căile astrale,
Va coborî şi-mi va cuprinde
Iubirea-n aripile sale.

Va licări-n privirea-i blândă
Scânteia unui foc aprins
În lumea stelelor ce cântă
Şi niciodată nu s-a stins.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taină

Mi-e sufletul ca iasca, uscat şi trenţăros...
Şi-oricând din slavă o stea se scurge-n jos
L-aprinde şi-l topeşte...
De câte ori, din slavă, o stea se prăbuşeşte
O lume se-nfiripă;ca-n basme ea trăieşte,
Făcând din clipe veacuri
Şi aprinzând din vreascuri
Facla ce-l dogoreşte.

Un ochi din ceruri cade şi altul se aprinde,
O rază se usucă şi alta locu-i prinde,
--Zvârlită din abise--
Şi-n legănări de farmec se pierde şi ea-n vise,
Furată de o vrajă, cu pleoapele închise,
Planând sub raza lunii
Şi-n framătul genunii
Petalele-i desprinse...

Mi-e sufletul o rază ce-apare şi se stinge
Şi-n amăgirea vieţii doar el mai poate-atinge
Aripa nemuririi...
Pe când petala vieţii sortită e pieirii...
Stăpân pe-a vieţii soartă şi pe-a nemărginirii
Noi ţi-auzim Cuvântul ce-L spui întotdeauna,
Cu glasuri de surdină, ce nu le-atinge struna,
Nici cântăreţii firii;

Pigmei ce zvârliţi duhul
Şi vi-l mânjiţi cu tină;
Voi nu uitaţi că lutul
Nu fu făcut să ţină.
El braţele-şi întinde
Spre-Anteu şi îi cuprinde
Mijlocul de regină.
.........................
Dar, Doamne, eu iubit-am sălbatic nemurirea
Şi am ieşit din haos să-mi caut fericirea
Ca un amant iubita.
De ce, atunci, de mine în beznă ea fugit-a?
De ce se stinge-n noapte şi sufletu-mi pierit-a?
O, taină nepătrunsă!
Când oare fi-vei smulsă
Să ne-mplinim dorinţa?

poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1929)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte rece

Ramură de viscol ruptă
Geme noaptea la fereastră,
Tulburând candela slută
Prin funesta casă a noastră.

Alte braţe alertate
Ale arborilor trişti,
Se cutremură sedate,
Ai naturii vechi artişti.

Noaptea rece betegeşte
Munţi şi codrii părăsiţi,
Şi din ceruri fulguieşte,
Dintre aştrii-n nori pitiţi.

Fumegă stane de hornuri
Dar în case nici un glas,
Nici de cânt şi nici de ofuri
Nu trădează vreun taifas.

Umbre reci în cale strânse
Din grămezi de nea-ngheţată,
Născute-s din ceruri plânse
Şi de viscoluri sculptate.

Din văzduhul cânepiu
Se mai cern prin noapte fulgi,
Şi-n năucitor pustiu,
Pribegesc urme adânci.

poezie de Emil Utalea (20 decembrie 2018)
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Lumina s-a strâns în buchet de culori,
Aleargă spre mâine, din fragedul zori,
Cu braţe deschise, pe braţe de stele,
Aleargă mireasa prin râuri de miere.

Pe tălpile-amiezii presară cu jar...
E-n taină, în ceruri, al clipei amnar...
În falduri se-aşaza pe umerii goi...
Îşi plânge pământul cu petale de ploi.

Vin îngeri, pe ceruri, aripile moi
În crema lăptoasă să-şi moaie apoi...
E-atâta iubire, mister, peste toate!
Dar iată! Lumina se-ascunde în noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

Seara-nvăluie cu aripa-i
Culmile din vârf de munte,
Cetinile-n taină-ndreaptă
Înspre ceruri a lor frunte.

Şi prin ceaţa înserării,
Lumânări de ceară verde
Ele par, şi-n altă lume,
Facla ştearsă li se pierde.

În curând, pe bolta largă,
Ele-aprind sclipiri de stele;
Luna--candelă de veghe--
Lunecă pe lângă ele.

Iar prin aer, liliecii,
Ca năluci, se pierd în fugă;
Coruri de batraciene
Nalţă-n ceruri a lor rugă.

Dorul se deşteaptă-n umbră,
La izvor de-argint îşi spală
Faţa lui trandafirie.
Toţi se culcă, el se scoală.

poezie clasică de Nicolae Martinescu (1927)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc artiştii

Se duc, ne părăsesc artiştii,
Acoperiţi de mari cununi,
Se duc şi veselii, şi triştii,
Se duc artiştii cei mai buni.
Văzându-i, în sfârşit, în voie,
A spus, din slavă, Dumnezeu:
"Voi de n-aveţi de ei nevoie,
Îi iau la mine-n ceruri eu."
Aice, noi
Mai suntem dezbinaţi,
Mai suntem dezbinaţi.
Păcat mai vechi la fraţi!
Voi cum vă împăcaţi,
Voi cum vă împăcaţi,
Voi, cei în cer plecaţi?!
Crezând în marea dimineaţă,
Se duc artiştii-n necuprins.
S-au agăţat mai mult de viaţă,
Dar şi de moarte s-au fost prins.
Văzându-i, în sfârşit, în voie,
A spus din slavă Dumnezeu:
"Voi de n-aveţi de ei nevoie,
Îi iau la mine-n ceruri eu."
Se duc artiştii-n altă soarte,
Se duc săraci şi princiari,
Jeliţi târziu, abia în moarte,
Se duc artiştii cei mai mari.
Văzându-i, în sfârşit, în moarte,
A spus cu slavă Dumnezeu:
"Voi de n-aveţi de ei nevoie,
Îi iau la mine-n ceruri eu."
Aice, noi
Mai suntem dezbinaţi,
Mai suntem dezbinaţi.
Păcat mai vechi la fraţi!
Voi cum vă împăcaţi,
Voi cum va împăcaţi,
Voi, cei în cer plecaţi?!

cântec, muzica de Igor Grosu, versuri de Grigore Vieru
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

Blânde şi moi ca puful,
Flori albe de zăpadă
Coboară din văzduhul
Ce-ameninţă să cadă.
............................
Cu legănări uşoare-n vânt
În fugă calea-şi împletesc;
Se lasă molcom pe pământ
Şi în argint îl învelesc.
.............................
Păpuşi cu păr bălai
De geruri nu se tem;
L-al vântului alai
Se fac cu toate ghem.

E linişte... pe dealuri
Pe văi şi pe coline;
Se-aşterne neaua-n valuri
Ca roiuri de albine.

Şi într-o clipă, toată
Pădurea cea cernită,
Mireasă fu-mbrăcată,
Pare cu var stropită.

Ca ape se scurg norii
Şi vin cu sânuri pline
De albe flori. Iar pomii
Se-mbracă-n flori-regine.

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1929)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte fără de păcat

Bat clopote a viaţă, Până în largul zării,
În miezul nopţii albe şi fără de păcat,
Suflarea cântă-n cor, minunea învierii,
Pe Domnul nostru, ce moartea a călcat.
E vremea biruinţei cu aripi necuprinse,
Când îngerii coboară, aicea pe pământ,
Purtând în zbor solie şi candele aprinse,
Vestind cu bucurie al Domnului Cuvânt.
Un tainic gând uneşte divin şi omenire
Prin pace nesfârşită şi licăr de speranţă,
Pluteşte-n univers noi raze de iubire,
Iar sufletul e liber şi plin de cutezanţă.
La ceruri se ridică priviri ce n-au durere,
Slăvindu-l ne-ncetat pe Dumnezeu Iisus,
Cel care a pătimit ca omul să mai spere,
Ferindu-l de pieire, de-un iminent apus.
În miezul nopţii albe, cea fără de păcat,
Iisuse Blând, acuma smeriţi îţi mulţumim,
Tu să ne ierţi, Mărite, că singur te-am lăsat
Şi calea Ta-n dreptate mereu o rătăcim.
Să-ngenunchem rostind, "Hristos a înviat!"
Purtând în inimi, slavă şi sfântă năzuinţă,
Ca El să fim de-a pururi, cu sufletul curat,
Iubind, iertând cu-ntreaga noastră fiinţă.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj [Paysage]

Eu vreau, pentru-a scrie curate elogii,
Să dorm lângă cer, cum fac astrologii,
Şi stând lângă turle, ca-n vis să mă încânt
De imnuri solemne purtate de vânt.
Cu capul în mâini, din mansarda înaltă,
Să văd clar studioul cum cântă şi saltă;
Şi turnuri şi coşuri – catarge moderne,
Şi ceruri înalte cu vise eterne.

Ce fain e prin ceaţă să vezi bolta albastră
Şi-o stea cum se naşte, şi-o lampă-n fereastră,
Cum râuri de smoală în ceruri se urcă,
Iar palida lună o vrajă aruncă.
Dar vara şi toamna vor trece fugare,
Şi iarna când vine cu dalba-i ninsoare,
Cu uşile închise şi storuri lăsate
În noapte-mi voi face măreţe palate.
Şi-apoi voi visa orizontul albastru,
Grădini şi fântâni din gips şi-alabastru,
Săruturi şi păsări cântând dimineaţă,
Idile naive trăite în viaţă.
Tumultul în geam îmi va bate solemn,
Cu fruntea voi sta pe biroul de lemn,
Fiind scufundat în acea desfătare
De-a chema primăveri cu voinţa mea mare,
De-a ţine un soare la piept şi de-a face
Din gânduri aprinse un mediu ce-mi place.

poezie de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slavă Ţie

Noapte de Crăciun, curată,
Noapte-a Naşterii, prea sfântă,
Câtă pace-mbelşugată
Torni în inima înfrântă!
În ce strai de bucurie
Înfăşori tu lumea toată,
Zvon de rai şi veşnicie,
Noapte de Crăciun, curată.

Oameni, ce-au purtat prin ceaţă,
Uriaşa lor povară,
Pot păşi în noua viaţă,
Zvon de nouă primăvară.

Căci Isus Mântuitorul
S-a născut în ieslea sfântă,
Ca să mântuie poporul,
Biata inimă înfrântă.

S-a născut sărac, în paie,
Prunc al păcii şi-al iubirii,
Ca să ardă-n vălvătaie
Vechea lume a pieirii, —

Şi să-nalţe, peste moarte,
Rod al răstignirii Sale,
Lumea celor scrişi în Carte,
Lumea dragostei totale.

Slavă Ţie, scump Isuse,
Creang-a cerului, boltită
Peste sufletul ce-Ţi spuse
Bucuria sa smerită!

Slavă ţie, noapte sfântă,
Noapte de Crăciun, curată!
Cântă frate, soră, cântă,
Cântă pacea-mbelşugată,

Pacea Lui în dar primită,
Pacea Sângelui iertării...
Fii în veci de veci slăvită,
Sfântă noapte a-ntrupării!

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul eternelor suspine

Când vii, îmi pare ziua că-nfloreşte
Cu zorii în petale aurii
Şi revărsări de scânteieri zglobii
În cerul ce-n albastru se găteşte.

Mă prinzi în umbre lungi de braţe-ntinse
Şi mă alinţi în dulcele balans
Din adierea ultimului dans
În care trupurile noastre-au fost cuprinse.

Simt curgerea eternelor suspine
Prin alte ceruri, dincolo de noi,
Lipsite de cântări de violine

Şi văd plutind uşor, pe unde line,
În cercuri vii, trimise de-amândoi,
Poeme care vor să le aline.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea Domnului

E linişte şi lumea s-a culcat
Păstorii stau de veghe pe câmpie
Cu oile au fost la păşunat
Dar, s-a-nserat şi noaptea o să vie.

Pe cer sunt stele mii, viu strălucesc,
Iar îngerii tot urcă şi coboară
Ei merg şi vin şi cu drag pregătesc
Minunea, ce Pământul înconjoară

Jos, într-o iesle mică şi săracă
Maria e cu Iosif, se odihnesc,
Aşteaptă această noapte ca să treacă
La Cel ce Se va naşte, se gândesc...

Maria este foarte istovită
De drumul lung pe care l-a făcut,
Simte momentul, e neliniştită,
Curând va naşte, nu mai este mult.

O stea măreaţă totul luminează
E o noapte cum nicicând nu s-a văzut...
Păstorii care turmele veghează
La cer privesc, se minunează mult,

Căci îngerii din ceruri se coboară
Cântând spre slava Celui Nou Născut,
Ei, ieslea mică cu toţi o-nconjoară
Şi aici, cu toţi, minunea au văzut.

Păstorii fug şi ei pe Prunc să-L vadă
Să se închine Prinţului Ceresc
Şi parcă nu le vine ca să creadă
Miraţi, cu toţi, la Cel născut privesc.

Da, astăzi S-a născut Mântuitorul
E un prunc micuţ şi fără de păcat
El a ales să fie Salvatorul:
Al omului căzut şi vinovat.

Păstorii cu mieluţi s-au arătat
Şi cei trei magi, veniţi din răsărit,
În faţa Lui cu toţi s-au închinat
Daruri I-au dat, ca unui Prinţ mărit.

Întreg Pamântu-n pace e scăldat
Şi în lumina sfântă şi cerească,
Din Ceruri, Tatăl, totul a vegheat
Ca Cel micuţ, cu bine să Se nască,

Pamânt şi Cer, e bucurie mare
Cântări de slavă se aud mereu
Toţi cei de faţă I-aduc închinare
Acelui, ce e Fiu de Dumnezeu.

Iar Vestea Bună a zburat ca gândul:
Mântuitorul lumii S-a născut,
Degrabă înconjoară tot Pământul
Şi-n Vestea Bună, cu toţii au crezut.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (15 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de primăvară

Daţi drumul la păsări să zboare
În ceruri să-şi cate dreptate
În scorburi de pomi cuibare
Clădite din vreascuri uscate...

Şi pene şi puf adunate
Prin muncă şi trudă sudoare
Daţi drumul la păsări să zboare
În ceruri să-şi cate dreptate...

Frumosul se simte-n candoare
În iureş de... înaripate
Zbura-vor prin aer uitate
Vreţi triluri în ceruri culoare?...

Daţi drumul la păsări să zboare!...

rondel de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

An cu an de-a rândul

An cu an de-a rândul,
De Crăciunul sfânt,
Îl vedem pe Domnul
Pruncuşor plăpând.

Case-au fost destule,
Dar el nu-i primit;
Într-un grajd Mesia
S-a adăpostit.

Stă culcat în iesle
Copilaşul blând;
Îngerii deasupra-i
Se aud cântând.

Slavă sus în ceruri,
Slavă celui Sfânt;
Pace între oameni,
Pace pe pământ.

Plini de bucurie
Îngerii-l privesc
Şi în ochii gingaşi
Dorul i-l citesc.

Parcă-ar vrea să spună
Soli ascultători,
Mergeţi şi-mi aduceţi
Oameni iubitori.

Dragostea de oameni
Trainic m-a-ndemnat
Să devin eu însumi
Om adevărat.

Tatăl meu cel veşnic
M-a trimis la ei;
Eu le sunt prieten,
Ei sunt fraţii mei.

Eu, Stăpânu-a toate,
Cel far-de-nceput
Să-i câştig pe oameni
Slugă m-am făcut.

Viaţa mea întreagă
Lor le voi sluji,
Pentru ei pe cruce
Viaţa-mi voi jertfi.

Chiar de-aici, din iesle,
Vreau să le vorbesc,
Vreau ca ei să simtă
Ce mult îi iubesc.

Îngeraşii pleacă,
Şi se-opresc în zbor,
Lângă ciobănaşii
Stând cu turma lor.

Unul dintre îngeri,
Crainic luminos,
Plin de fericire,
Spune-aşa duios:

Nu vă fie teamă,
Nu vă tulburaţi
Ci e voie bună
Să mă ascultaţi.

Bucurie mare
Astăzi vă vestesc,
Pentru voi şi pentru
Neamul omenesc.

folclor românesc
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru pace

Slavă ţie, Doamne, pentru-această noapte
Somnul meu în unda lunii s-a scăldat,
În abisul nopţii visu-nmiresmat
Mi-a cules miresme de naramze coapte
Slavă ţie, Doamne, pentr-această noapte.
A lăsat un înger porţile deschise,
Cântec fără sunet se-auzea-n sobor,
Unduiau azurul aripi fără zbor,
În abisul nopţii năzărit în vise
A lăsat un înger porţile deschise.
Doamne, dă aevea pacea ta cerească,
Care întăreşte din fricoşi profeţi,
Măduva ce-mpinge seva să-nflorească,
Doamne, dă-mi aevea pacea cea cerească.
Pacea lumii zace pe vărsări de sânge,
Şi rodeşte bobul viitoarei uri,
Pacea ta răsfrânge Raiul în făpturi
Cel înfrânt e-o jele care frânge,
Pacea lumii zace pe vărsări de sânge.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire, în veci slavă ţie!

Ţi-e sufletul fagure dulce
În veci însetat de izvoare,
Vin paseri în el să se culce
Şi-albine cu miros de floare.

Te pierzi în visări sidefate
Şi ziua şi noaptea visezi.
Clădeşti din noroaie palate
Şi aur în mlaştină vezi.

Tu cânţi când e moartea aproape
Şi-n hohote reci din senin;
Putea-vor o lume să-ngroape,
Tu nu auzi niciun suspin.

Eşti focul ce arzi în oceane;
Eşti sclavul ce cânţi în robie,
Eşti înger răpit din icoane,
Iubire, în veci slavă ţie!

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Nicolae Martinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutaţi doar Adevărul

Oile Mele ascultă glasul Meu
Şi ele vin azi după Mine
Oricât e drumul lor de greu
Se luptă toate azi mereu
Doar Mie să mi se închine

Pe munţi pe dealuri şi-n păduri
Aleargă oile-n păşune
De vrei cu Mine să te bucuri
Nu doar de formă şi-n frânturi
Ci doar Cuvântul Sfânt cum spune

Oile Mele-mi ascultă glasul
Şi-n pace pasc în urma Mea
Ţinând cu Mine toate pasul
Odihna-n sine şi popasul
Şi vremea când este mai grea

Căci Eu de grijă azi le port
Ca să trăiască-n sfinţenie
Şi-n veşnicie cum socot
Privind spre ceruri peste tot
S-ajungă toate-n veşnicie

Căci Eu sunt Calea şi Viaţa
Şi harul sfânt al vieţii noi
Şi lor — Eu îmi descopăr faţa
Ca să topesc din ele gheaţa
Le vreau pe toate-a Mele oi

Căci Eu — doar Adevărul sânt
Lumina Sfântă pe cărare
Şi sunt al vieţii viu Cuvânt
Trimis de Tatăl Meu Cel Sfânt
S-aduc viaţă şi-ndurare

Lumina oamenii s-o vadă
Cum luce sus în Univers
În Tatăl Sfânt să se încreadă
Pe Calea Mea cu toţi să meargă
Căci Eu de-a pururi i-am ales

De aceea Eu vă sfătuiesc
Să căutaţi doar Adevărul
Eu Însumi ca să vă cresc
La sânul Meu să vă primesc
Şi să vă fiu de-a pururi ţelul

Trăiţi de azi neprihănirea
Şi pacea sfânt-o căutaţi
S-aveţi în Mine dar iubirea
Şi-n ceruri sus toţi moştenirea
Căci îmi sunteţi surori şi fraţi

Ţineţi dar dreaptă azi cărarea
Trăind Cuvântul viu şi Sfânt
S-aveţi parte de-ndurarea
De mila sfântă şi iertarea
Acea descrisă în Cuvânt

Veniţi — veniţi acum la ape
Şi vin şi lapte cumpăraţi
De Mine voi să fiţi aproape
Şi Duhul Sfânt să vă adape
Cu El fiind dar botezaţi

Căci Eu sunt Domn şi Dumnezeu
Scriptura Sfântă cum descrie
Să împliniţi mereu — mereu
Chiar de uneori vă este greu
Cuvântul Cel din veşnicie

Veniţi acum la apa vie
Scriptura Sfântă dar vă cheamă
Căci Eu vă vreau în veşnicie
Vă dau şi har şi Pâinea vie
Luaţi Cuvântul Sfânt în seamă

Căci Mirele cel Sfânt revine
Pe nori El Însuşi să vă ia
În ceruri sus în slăvi divine
Credinţa sfântă doar vă ţine
Ca voi să fiţi mireasa Sa
10-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slavă, slavă, slavă Ţie!

Slavă, slavă, slavă Ţie
Bun şi blând şi sfânt Păstor
Care-aduci cu bucurie
Mântuirea tuturor.
Slavă Ţie ce din jalea
Morţii ne-ai eliberat
Şi ne duci la cer pe calea
Unui unic har curat.

Slavă Ţie care-o turmă
Nesfârşită-Ţi pregăteşti,
Ca mărirea cea din urmă
Peste ea să străluceşti.

Slavă Ţie-n fericirea
Unui veşnic viitor
Când pe toată nesfârşirea
Va fi-o turmă şi-un Păstor!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul

Pe ceruri, în noapte, un înger zbura
Şi-un cântec din ceruri cânta.
Şi lună, şi stele, şi norii pe vânt
Uimiţi ascultau acel cânt.

Cânta despre drepţii cu albe veşminte
Din umbrele raiului sfinte.
Cânta despre Tatăl ceresc, lăudându-l -
Şi neprihănit era cântul.

Ducea către lumea aceasta de jale
Un suflet în braţele sale;
Iar cântul rămase în sufletul crud
Uitat în adânc, neştiut.

Şi vreme-ndelungă, prin lume, cu dor
Tânji într-un chin arzător,
Nestinsă de tristele omului plângeri,
Cântarea aceea de îngeri.

poezie celebră de Mihail Lermontov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când râde în somn copilul

Legănându-l pe picioare
Mama îşi culcă copilul.
E fericită că-l are,
Că şi-a împlinit destinul.

Cu glas duios îi alină
Somnul dulce de copil.
Cheamă somnul ca să vină
Şi se bucură din plin.

Cu drag pruncul îşi priveşte,
Gânguritul îi ascultă.
Când în somn puiul zâmbeşte
De necazuri mama uită.

Când râde în somn copilul
Soarele din nori apare.
Aleargă repede timpul
Să crească copilul mare.

Când în somn râde copilul
Mai uşor mama zâmbeşte.
Râsul lui este mobilul
Care o întinereşte.

Mereu vor râde-n somn copiii,
Mereu vor înflori, ca trandafirii.

poezie de Dumitru Delcă (19 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!