O, om!

O, om, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui, în scris sau grai
De pilda ce la alţii dai,
Căci ea, mereu, spre iad sau rai
Pe mulţi o să îndrume.
Ce grijă trebuie să pui
În viaţa ta în toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui
S-a dus... în veci nu-l mai aduni
Şi vei culege roada lui
Ori viu, ori mort, odată.
Ai spus o vorbă, vorba ta,
Mergând din gură-n gură,
Va-nveseli sau va-ntrista,
Va curăţi sau va-ntina,
Rodind sămânţa pusă-n ea
De dragoste sau ură.
Scrii un cuvânt... cuvântul scris
E-un leac sau o otravă,
Tu vei muri, dar tot ce-ai scris
Rămâne-n urmă drum deschis
Spre moarte sau spre paradis,
Spre-ocară sau spre slavă.
Ai spus un cântec, versul său
Rămâne după tine
Îndemn spre bine sau spre rău,
Spre curăţie sau desfrâu,
Lăsând în inimi rodul său
De har sau de ruşine.
Arăţi o cale, calea ta
În urma ta nu piere,
E calea bună sau e rea,
Va prăbuşi sau va-nălţa,
Vor merge suflete pe ea
Spre cer sau spre durere.
Trăieşti o viaţă... viaţa ta
E una, numai una,
Oricum ar fi, tu nu uita
Cum ţi-o trăieşti vei câştiga
Ori fericire pe vecie,
Ori chin pe totdeauna.
O, om! Ce mari răspunderi ai,
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus, prin scris sau grai
Sau laşi prin pilda care-o dai
Pe mulţi, pe mulţi, spre iad sau rai
Mereu o să-i îndrume.
Deci nu uita!... Fii credincios
Cu grijă şi cu teamă
Să laşi în urmă luminos,
Un semn, un gând, un drum frumos,
Căci pentru toate, neîndoios,
Odată vei da seama.

poezie de Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ
Adăugat de Laura Stifter
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, OM (după o idee a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul)

Tu, OM, de vremuri muritor
Şi fără de-ascultare,
Răspunzi în faţa tuturor, de sute de greşale,
Sau cu cât eşti mai iertător, mai bun,
Cu luare-aminte,
Te-apropii fără ca s-o ştii de Cerurile Sfinte.
Că pilda ta o îndrumă spre Iad sau Rai, nu ştii,
Dar pentru ce înfăptuieşti în Ceruri vei plăti.

Să iei aminte cât trăieşti
Ce gânduri ai, ce fapte!
În Ceruri toate le plăteşti... Şi dincolo de moarte,
Dac-ai să treci nespovedit şi plin de răni, creştine,
Degeaba-n lume ai trăit, căci nu ţi se cuvine
Nimic din lutul cel lumesc, doar scrum şi nepăsare,
Căci n-ai cătat să te închini la Sfintele Icoane.
Pierind în neiertarea ta, ucis de valul sorţii,
Îţi plângi păcatele lumeşti
În veşnicia morţii.

Cuvântul tău de va-ntrista
Sau fi-va mângâiere, rodind sămânţa pusă-n el,
Te va-nalţa spre stele,
Sau plin de rod neîmplinit – sămânţa de neghină,
Vei plâge-n Iad, căci osândit vei fi pentru-a ta vină.

Cuvântul tău din zori de zi e leac sau e otravă,
De-aceea nu te osândi,
Mergi iute şi te roagă!
Fii iertător! Fii blând şi bun! Iubeşte adevărul,
Ca Mirele când va veni să nu te-apuce somnul!

Şi fapta ta şi gândul tău, cărări sunt către mâine,
Căci tu eşti haina lui Hristos şi colţul Său de pâine.
Tu ştii ce-n urmă ai sădit, tu ştii ce laşi în urmă,
Tu ştii ce trup ai osândit şi pruncii tăi ce-adună.
Cărarea vieţii tale, tu o-nmiresmezi cu fata,
Să ştii că doar o cale e... Şi-o viaţă ai... şi gata...
Deci, ia aminte cum trăieşti! Cu har şi cu ruşine
Sculptează-ţi paşii tăi lumeşti spre nesfârşitul mâine!

O, OM, ce mari răspunderi ai! Tu ceri neprihănire?!
Iisus prin noi a suferit şi s-a jertfit pe Sine.
Şi cât de mult a suferit! Cu lacrimă de sânge
A plâns spre Cer şi s-a rugat... Şi-a spus sfârşit:
"Ajunge! Iartă-i, căci ei sunt muritori! Nu ştiu ce fac...
Îi iartă! Tu, cel de vremuri iertător,
Bunule, Sfinte Tată!"
Învaţă, Om şi tu să ierţi,
Iubeşte, râzi şi cântă,
Să poţi păşi neprihănit, Înger, în lumea sfântă!
O, om, perpetuum muritor!...
Osană Ţie, Tată! Şi Ţie, Maică Sfântă!
De-om şti să fim mai buni, ori nu,
Tu ruga ne-o ascultă,
Ne-mpodobeşte cu iertări,
Minunea de-a trăi
Să ştim s-o respectăm şi noi, în fiecare zi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dialog cu fericirea, după Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândind la Eminescu

Azi Eminescu mi-e în gând
Rătăcitor prin Universuri
Alunecând pe-o rază spre Pământ
El încă scrie versuri.

La fel ca-n alte dăţi, demult
El printre rime tot ascunde
Cuvinte pline de tumult
Ce greu putem pătrunde.

De vrei egal să îl socoţi,
Cu noi să îl asemeni,
Nu încerca că n-o să poţi
El, scânteiază-n cremeni!

Privind spre cercul nostru strâmt,
Ne-ndeamnă spre căutare,
"Porniţi cu toţii cu avânt,
Spre tarmuri de visare..."

Nu cată vorbe pe-nţeles,
Nu-i totul la vedere
Dar uneori el a ales
Sa ne dezvăluie mistere

Azi nu mai cade ca-n trecut
În mari din tot înaltul
Căci s-a întors pe veci în lut
Acum e doar un... "altul"

Dar va rămâne tot ce-a scris
Mereu o amintire vie
Un leac ce-n taină a prescris
Iubirea pentru... poezie.

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte (1 ianuarie 2019)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

educaţie

Educaţiunea e îndrumare spre stăpânire de sine, îndrumare spre supunerea către rânduiala morală ori îndrumare spre virtute. Prin educaţiunea raţională omul are deci să fie îndrumat, înainte de toate, spre cumpătare, spre spiritul de economie, spre clemenţă şi spre generozitate. Piscurile acestor munţi se ating greu, dar se urcă.

definiţie clasică de Ioan Slavici în Educaţiunea morală
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conspiraţie de primăvară

s-a deschis pentru o clipă
pământul,
ca o rază de transcendenţă
spre un orizont purtat de vânt,
spre orizontul tot mai îndepărtat
la care nu ajungi niciodată
în viaţă,
nu în viaţa asta,
spre Fata Morgana,
spre fata în alb,
spre fata din vis,

s-a deschis lumina interioară a pământului
pentru o secundă spre
toate florile albe
spre toate zările albe,
spre toate păsările albe,
şi nopţile de mai,

speranţa,
ca o primăvară,
ca o mireasă
îmbrăcată conspirativ
în flori de cais.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunde chiar Dumnezeu

De ce îngădui încercarea?
"Să fiţi puternici zi de zi
Spre a continua lucrarea
Ştiind că Eu vă voi păzi."

De ce nu ai trimis răspunsul?
Îl aşteptăm cu plâns intens
"Să înţelegeţi nepătrunsul
Apoi să daţi durerii sens."

De ce există nedreptate?
"S-apreciaţi tot ce-i divin,
Să ridicaţi doar mâini curate
Spre cer-nnorat, sau cer senin."

De ce nu vine vindecarea
În ceasu-acesta, chiar acum?
"Vedea-veţi, negreşit, lucrarea
Căci sunt cu voi pe-ngustul drum."

De ce pe cale sunt capcane
Şi mulţi ce-ar vrea să fim învinşi?
"Ca să priviţi doar spre coroane
C-aşa veţi fi de har atinşi."

De ce e viaţa complicată?
"Cum? N-aţi citit Cuvântul scris?
Pe voi v-aşteaptă o răsplată
Dar nu aici, ci-n Paradis."

Se pune, iarăşi, întrebarea
Venirea-doua când va fi?
"Să nu vă părăsiţi răbdarea
Vegheaţi în fiecare zi."

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (7 mai 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul este cel spre care se tinde. Direcţia este ceea ce ne face să ajungem mai uşor la scop. Căci oricine urmăreşte un scop îşi conduce acţiunea după el şi cine se îndreaptă mai perseverent spre capăt ajunge mai repede. Căci există bunuri spre care nici chiar mai multe mişcări nu produc un avans prea mare, pe când altele aduc cu efort puţin roade bogate. Deci, ceea ce trebuie distins şi mai ales este ceea ce este mai util. Căci toate cele mai utile sunt mai bune şi fiecare lucrare trebuie judecată după roadele sale. Fiindcă mulţi nu au acest discernământ, au depus mult efort şi au avansat puţin, pentru că au avut ochiul îndreptat doar exterior, spre înfăţişarea lucrării, şi nu interior, spre rodul virtuţii. În fapt, ei se bucurau mai mult să facă lucruri mari decât să se exerseze în cele folositoare şi le-au preferat pe cele prin care puteau fi mai degrabă admiraţi decât îndreptaţi.

Hugo de Saint-Victor în Meditaţii spirituale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuget neîntinat

Evanghelia cea Sfântă cine astăzi o trăieşte
E ferice acum de el căci viaţa o primeşte
Cine dar azi se hrăneşte din al Domnului Cuvânt
El trăieşte în lumină şi merge spre cerul sfânt
Căci se-ncrede-n Dumnezeu şi Scriptura o trăieşte
În viaţa lui de aici tot mai mult se curăţeşte
A lui cuget nentinat spre Cuvântul Celui Sfânt
Zi şi noapte se îndreaptă de aici de pe pământ
Evanghelia iubirii lui îi este căpătâi
Şi aleargă-n sfinţenie doar spre dragostea dintâi
Adevărul Sfânt al vieţii cine-l caută acum
E pe-a vieţii vii cărare şi Hristos îi este drum
Căci lumina sfânt-a vieţii prin Hristos doar ni se arată
Să trăim neprihănirea o viaţă fără pată

Numai cine dar veghează să trăiască viu Cuvântul
Are astăzi biruinţă căci Hristos îi este drumul
Evanghelia cea Sfântă nouă ne e azi destin
De aceea în lumină Domnului eu mă închin
Vreau a Ta împărăţie Tu Isuse să domneşti
Să ne fii stăpân în viaţă — odată să ne primeşti
Sus în cerurile sfinte pentru veci noi să-ţi slujim
Cei ce astăzi te chemăm vrem mireasă să îţi fim
Căci în inimă o Doamne pentru veci noi te dorim
Betania 10-11-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre stele

Plutesc şi zbor
spre cer, spre stele.
M-alină ne-ncetat
un gând ascuns de iele;
aş vrea să-l ştiu,
dar nu-l cunosc...
căci e departe.
Este-n stele
şi numai astrele îl ştiu.
Să merg încet pe scară,
să iau ce nimeni
nu ar lua.
O stea!
Şi nu povara.
Plutesc şi zbor
spre cer, spre stele.
Este un vis visat...
sunt gândurile mele.

poezie de Irina Matei
Adăugat de Claudia Antoche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri neîmplinite

Cerul îmi vorbeşte în tonuri de mov şi roz aprins
Soarele zâmbind mi-a spus pe curând,
Un stol de iubiri neîmplinite îşi iau zborul
Gândul mi-e la tine iar
Te aştept...
Luceafărul mi-e prieten bun
În taina serilor de vară,
Privesc spre cer şi vreau un semn, o minune divină
O stea căzătoare să-mi lumineze calea spre tine,
Şi te voi afla într-un final!
Capătul de drum se află la marginea singurătăţii
Inima îmi tresară,
Şi alerg spre iluzia unei iubiri împlinite.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet alergând

Suflet alergând spre stele,
Mânios pe nemurire,
Ei plâng moartea fiinţei tale,
Dumnezeu a ta menire.

Tu alergi hoinar prin lume
Căutându-ţi loc, dar jale,
Laşi în urma ta, Stăpâne,
Plecând unde nu se moare.

Ploi de îngeri trec în cete,
Tâmplele-ţi cu jar sunt ninse,
Altă lume se succede...
Drum de lumânări aprinse...

Treci doar tu spre nemurire -
Gând ce-n zboruri se avântă,
Treci, un îngeri printre stele,
Când cei de aici te uită.

Dar povară eşti în noapte...
Plânge trupul lui Iisus,
Căci plăteşti a tale fapte
Când spre dincolo te-ai dus.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău...

Ridică-te acum femeie,
Îndreaptă-ţi fruntea spre zenit
Dar lasă-i drumului o cheie
Spre sufletul ce e rănit.

Vei vindeca o cicatrice,
Un semn al timpului trecut,
Eu îţi doresc să fii ferice,
Cuvântul... nu ţi-e cunoscut.

Ridică-te şi zbori spre stele,
Chiar dacă aripile dor,
S-aduni şi lacrimile mele
Să ai cu tine un... ajutor.

Ridică-ţi fruntea fără frică,
Tot ce ţi-e dat, ce-ţi este scris,
Viaţa-i dură, te ridică
Sau te-adânceşte spre abis.

Ridică-ţi fruntea şi-nţelege,
Destinul are drumul său,
Viaţa are doar o lege,
N-o poţi schimba. Îmi pare rău"...

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (septembrie 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum spre eternitate

Deschide-ti inima spre lume,
Fereastra sfanta spre etern.
Acopera cu ea pamantul,
Cu fruntea sus si chipul demn.

Invinge teama si-ndoiala,
Deschide-ti sufletul spre cer
Celestul foc ti-arate drumul,
Din nicaieri spre efemer.

Si intre-aceste doua tarmuri
Invata sa traiesti frumos,
Dinspre neant inspre abisuri
Cu gand curat si cu folos.

Din viata ta sa soarba altii
Ce insetati sunt de iubire,
Le lasa zestre bucuria
De-a te urma spre fericire.

Invinge greul cu-ndrazneala
Asteapta binele, rabdand.
Nu dispera daca-ntarzie
Veni-va, sigur, in curand.

Curaj de n-ai, sa-ti faci cu-ncetul,
Fara de el nu izbutesti.
Intelepciune si rabdare
Doar cu curaj le dobandesti.

Apoi, iti trebuie credinta,
Smerenie si bunatate.
Fara de ele viata-i goala
In drumul spre eternitate.
(febr.2000)

poezie de Iulia Comaniciu
Adăugat de Iulia Comaniciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un cuvânt: ştiinţa (cercetată critic şi îndrumată metodic) este poarta îngustă care duce la doctrina înţelepciunii, dacă prin aceasta nu înţelegem numai ce facem, ci ceea ce trebuie să servească de îndreptar dascălilor, spre a netezi bine şi a face cunoscută calea spre înţelepciune, pe care fiecare trebuie să meargă şi spre a feri pe alţii să apuce pe căi greşite: o ştiinţă a cărei depozitară trebuie să rămână totdeauna filosofia, la a cărei cercetare subtilă publicul nu poate participa, dar desigur la doctrinele care, după o asemenea pregătire, pot să-i apară în primul rând destul de clar evidente.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încredere deplină

Încercat-au să răstoarne
Crezul nostru-n Nemurire
Mulţi duşmani şi mulţi argaţi
Ai regatului infam
Dar tăria câştigată
Din Scriptură şi slujire
Ne-a purtat spre biruinţe,
Ne-a păstrat în sfântul neam.

Nu am şovăit pe cale
Domnul vieţii-a fost cu noi
El a nivelat terenul
Spre viaţa de apoi
Când furtuni au apărut
Să producă devastare
El la timpul oportun
Ne-a adus eliberare.

Am trecut prin labirinturi
Cu necazuri şi-ncercări
Şi-am ieşit fortificaţi
Să înfăptuim lucrări
Nicio clipă pe traseu
N-am trădat Răscumpărarea
Zilnic suntem acuzaţi
Dar nu părăsim cântarea.

Când ne-au prezentat minciuni
Îmbrăcate-n strălucire
Le-am vorbit despre-un Stăpân
De-unde vine fericire
Cu convingere deplină
Proclamăm identitatea
Ne ghidează spre Liman
Harul şi divinitatea.

Pilde vii ne sunt profeţii
Care-au stat la datorie
Vrem în urmă să lăsăm
Pentru mulţi o mărturie
Nu dorim o alianţă
Cu puterile terestre
Numai spre Împărăţie
Vom deschide noi ferestre.

Prin încredere deplină
Dobândim răsplată-n Slavă
Ne-am desprins de un sistem
Care strânge scrum şi pleavă
Pe o mare-nvolburată
Navigăm spre veşnicie
Aducând recunoştinţă
Celui plin cu dărnicie.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (26 mai 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoştinţa Samarinencei - Priceasnă

1. Călător prin lumea mare,
Calea mi-ai tăiat setos...
Să-ţi dau apă din fântână,
Mi-ai cerut cu glas pios.

Refren: Isuse bun, Isuse bun,
Cu râvnă mi-ai ieşit în drum
Şi răbdător m-ai îndemnat
Spre pocăinţă.

2. Setea mea tu ai ghicit-o,
Şi mi-ai potolit-o îndat'
Apa vie ce-am râvnit-o
Mi-a trimis gândul spre Rai.

Refren: Isuse bun, Isuse bun,
Cu râvnă mi-ai ieşit în drum
Şi răbdător m-ai îndemnat
Spre pocăinţă.

3. Niciun dar sub sfântul soare,
Nu-i scump ca iertarea Ta,
Ea m-a vindecat de rele,
Viaţa mi-a răscumpărat.

Refren: Isuse bun, Isuse bun,
Cu râvnă mi-ai ieşit în drum
Şi răbdător m-ai îndemnat
Spre pocăinţă.

4. Doamne, dă-ne apă vie,
tuturor creştinilor,
Slava Ta în veci să fie
Raiul pământenilor.

cântec, versuri de Valeria Mahok (25 ianuarie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspirăm mereu spre perfecţiune şi nu ştim dacă o vom atinge vreodată. Ea este asemenea zborului pescăruşului alb ce se înalţă peste strălucirea mării nesfârşite. Perfecţiunea rămâne zborul nostru spre absolut, un zbor spre adevăruri eterne, spre frumuseţi ideale, spre vise intangibile. Orice fiinţă care poartă în ea vise măreţe, speră că ele vor fi realizate, deşi drumul este anevoios, căci acea fiinţă este dirijată chiar de energia ce o dau visele.

Ecaterina Chifu în Reflecţii / Reflexions (2006)
Adăugat de Ecaterina Chifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

În ţara asta-n care toate sunt pe dos
Nimic şi nimeni nu-ţi mai e de folos,
În care e un haos din vina nu ştiu cui
Şi fiecare merge după legea lui,
În ţărişoara noastră, în care eşti străin
Iar viaţa ţi se pare că e chin după chin;
În timp ce unii latră şi stau cu fruntea sus
Însă o fac aiurea, că n-au nimic de spus.
În ţara asta-n care tu eşti a nimănui
Şi fiecare trage spuza mereu pe turta lui
În ţara asta-n care toate-s cu josu-n sus
În care toţi şi toate se-ndreaptă spre apus,
Găsi-se-va odată oare cineva
Să ne arate calea şi drumul spre lumină,
S-avem şi noi românii o viaţă mai senină?!
Noroc cu Dumnezeu, că ne mai are-n pază
Mi-i greaţă şi mi-i scârba şi uneori mi-i groază...

poezie de Mariana Simionescu (25 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un an

tu nu aveai mai mult de un an
de când te ştiam
(şi-atunci mai puţin te cunoşteam decât
în urmă cu un an)
şi la un an de când nu te cunoşteam
tu mă întrebai dacă
ochiul meu se deschide mai întâi spre tine sau spre lume
nu ştiu îţi răspundeam
dar întotdeauna se închide peste tine

iar azi când se împlineşte un an
de când nu te mai am
tu pleci din ochiul meu spre această lume
cu fiecare clipire
pe care-o am

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trece coplăria

Când trece copilăria
trece şi trecutul.
Se stinge amintirea,
se pierde începutul.
Sufletul nu plânge,
un nou început se-arată.
Credinţa-n viitor învinge,
bătălia-i câştigată.
Un nou început, prezentul
e cea ce trăieşti acum.
Simţi că a sosit momentul
să-ţi construieşti singur nou drum.
Un drum ce te îndreaptă
spre marea biruinţă,
Spre viaţa luminată,
că-n suflet ai credinţă.
Cu gândire îndrăzneaţă
vei descoperi,
pasiunea pentru viaţă.
Mai spiritual vei fi.
Aşa simţi că trăieşti.
Te vindeci de trecut.
Noi piscuri cucereşti,
Te-îndrepţi spre azimut.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!