Iubeşte-mă departe

Pierdută, umbră verde, pe lacul plin de nuferi
M-am rătăcit în mine... în urma ta cresc goluri.
Îmi pleacă amintiri, când turme şi când stoluri
Şi ştiu ce e tăcerea... şi ştiu cum e să suferi.

Mă veştejeşte dorul şi frunza mea se duce.
Mai am în tine prinse speranţe de-mprumut
Şi clipe de iubire, de care m-am temut.
Nerăbdător de tandru, timid le vei seduce.

Iubeşte-mă departe, în adâncimi de umbre
Crescute pe altare nestinse de durere.
Trecută prin săruturi... promisă mângâiere
S-alunge clipa stinsă din gândurile-mi sumbre.

Peste tăceri de noapte şi peste albe zile,
Un fir de amintire, predestinat uitării,
Să creasca peste frunza din marginile verii,
Cărare netezită, un drum venind spre tine.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!