Joc secund

Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste,
Intrată prin oglidă în mântuit azur,
Tâind pe înecarea cirezilor agreste,
În grupurile apei, un joc secund, mai pur.

Nadir latent! Poetul ridică însumarea
De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi
Şi cântec istoveşte: ascuns, cum numai marea
Meduzele când plimbă sub clopotele verzi.

poezie celebră de Ion Barbu din Joc secund (1930)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veghea

Veghea turtită ţara, în instabilitate,
O sumbră agitaţiune, pândită-n faţă-n spate,
Ne îmbătam cu ode, virginul ochi surâde,
Din ceas dedus, constrânsă, ne-alege soarta gâde,
Meduzele se plimbă pe ceruri fără ploaie,
Chiar de nu merge, omul, nu-ngheaţă, nu se-ndoaie,
Pe encefal nu-s pete, peisajul e lunar,
Astfel trecură anii, trăim în lupanar,
Pe crengi de gâturi unse, alunecă furnica,
Munceşte din vechime, n-a adunat nemica.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisu-i lângă mine...

Prind sclipiri diamantine şi în irişi şi retine şi din ochii mei, când vrei, poţi albastrul să îl iei...
Marea este generoasă şi să-i fur azur mă lasă, ca atunci când vrei să bei, să te-adăpi din ochii mei...
Într-un val se scaldă cerul, lângă mal e colierul verdelui ca de smarald, unde ochii, azi, mi-i scald...
La zenit e gânditoare şi-mi trimite doar o boare, cât s-o simt şi s-o respir şi albasrul să-i deşir...
La nadir nu pot ajunge, depărtarea mă înfrânge şi-mi închipui un ocean cu adâncul lui viclean...
Dar, de ce să plec departe, când am marea ce-mi împarte val cu val în flux, reflux? Cin' mai are-aşa un lux?
Marea mea cu taină-adâncă, cu sirene-n vârf de stâncă, nu te-aş da pe niciun vis, pe niciun alt paradis...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai e o zi

Mai e o zi şi n-ai să mai vii
Mai e un ceas şi am să te las
Să pleci, cu visul meu

Ieri îmi spuneai cât de mult mă iubeşti
Mâine ştiu că iar ai să greşeşti
De-acum îţi spun să pleci

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi şi tu
Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

Mii de cuvinte de dor am şoptit
Nici nu mai ştiu de ce te-am iubit
Când nu mai e nimic

Totu-i departe s-a dus ca un fum
Nu vreau decât să fiu singură acum
S-o iau de la început

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi şi tu

Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

Poţi să-mi spui orice acum
Doar că nu te cred
Mă simt bine şi aş vrea
Altceva

Numai...
Altceva...

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi

Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec în do major

cântec pentru soare în do major
cu glas de azur cu glas de ecou
chemări îngemănate de îngeri în cor
vestesc vesel sosirea anului nou.

alerg după vise în albastru decor
să surprind stele în magic tablou
cântec pentru soare în do major
cu glas de azur cu glas de ecou.

cântec pentru inimi în sol minor
îl scriu pentru lume ca un cadou
sunt precum ploaia strânsă în nor
patimă albastră scursă din stilou.

cântec pentru soare în do major
cu glas de azur cu glas de ecou.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul şi marea

Un univers de dor închis într-un pumn de lut însufleţit,
O picătură de sânge albastru ce respiră prin cuvânt
Încercând să evadeze din labirintul gândului ascuţit;
Ăsta-i poetul, ancorat în sechestrul clipei pe pământ.

Spiritul poetului – pânză de corabie pe talazul-destin,
Însufleţită de necuprins, cu a sa nestăpânită frenezie –
Este armăsarul pur sânge de sare al fiorului marin
Ce-şi acostează cuvintele la malul mării – tărâm de poezie.

Doar ascultând cum braţele vântului trag clopotele mării,
Poetul vede talazurile spărgându-şi coapsele de stâncă.
Cu ochii închişi, aude pescăruşii ţipând deasupra zării
Şi, ca-ntr-un vis, vede, sub apa furioasă, lumină adâncă.

Doar poetul poate să vadă cum întinderea de sineală
Îşi mestecă meşteşugit culorile sub boarea nevinovată;
Îi simte răcoarea şi pune-n nehodina din cerneală
Marea, pe care valurile cuvintelor nu obosesc niciodată.

Călcând uşor din cuvânt în cuvânt ca pe o scară spre bolţi,
În faţa clipei, poetul are-ntotdeauna un as în mânecă depus.
El bate cu metafore la eternitatea înaltei porţi
Atunci când refluxul îl trage în larg către apus.

Numai poetul poate schimba lumeasca dimensiune
Scormonindu-i tainele nebănuite cu slove de candele.
Marea are nevoie de luminoasa-i pământeană misiune,
Aşa cum noaptea are nevoie-ntotdeauna de stele.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai urci din când în când...

Mai urci din când în când ca o lumină,
adânc şi verde, încă, te respir,
iar mânile-mi te scriu cu elexir,
căci n-ai plecat din fantezia-mi plină.

Şi-mi sorb din tine focul şi vâltoarea
şi-mi sorb din ochiul tău blândul izvor,
când picuri roua dulcelui amor
suspină lira şi glasuie chemarea!

Prin tine versuiesc fantasmul vieţii,
şi-i cald adâncul verdelui tău pur,
când beau din sânul cald al dimineţii

din pieptul tău inspir cântec azur!
Cu zorii te sărut prin dansul ceţii
Şi-mi rătăceşti prin cer cu-al tău contur!

poezie de Aurel Petre (2 ianuarie 2019)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

În clipa despărţirii

Frumoasa mea cu ochii verzi
Ca marea (când e verde),
Şi eu te pierd, şi tu mă pierzi...
(Deşi n-avem ce pierde!)

epigramă de Victor Macarevici din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O societate devine paşnică, prosperă, civiliatorie, înţeleaptă, atunci când protejează, dezvoltă şi modernizează nu atât grupurile sociale formalizate, secundare, cât mai ales, multitudinea grupurilor primare (familia, grupurile de prieteni, colegii de clasă/de facultate, echipele de specialişti din toate instituţiile sociale, grupurile profesionist-afective din societatea civilă).

Adrian Ibis în Cugetări. Reflecţii etico-filosofice (2013)
Adăugat de Adrian Ibis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărările Poetului (sonet)

CĂRĂRILE POETULUI
(sonet creativităţii)

Aleargă poetul prin universuri,
După zeiţă ce-n vers îl inspiră
Cu armonia slovelor pe liră,
Să vibreze cuvinte-n înţelesuri.

Metafore pe colier înşiră,
Când rezonează şoaptele pe stihuri,
Cu recviem îngeresc în acorduri,
Iar ochii cititorilor se miră.

Ecouri de gând înalţă pe creste,
În clipe magice, din suflet stingher,
Să le audă spirite celeste.

În privire aşterne tainic mister,
Ce-n versuri se deapănă din poveste,
Cu farmecul deşirat de condeier.

Maria FILIPOIU

sonet de Maria Filipoiu din Ziua Mondială a Scriitorului (3 martie 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disperare

Câte cineva închide ochii
şi-şi aminteşte răsăritul,
şi pescăruşii, şi marea.

Câte cineva mai vede
un asfinţit.

Câte cineva –
asfinţeşte.

Părul nostru se hrăneşte
cu gândurile noastre.

Fără îndoială,
Poetul
e om străvechi
şi ascunde multe gânduri
şi multe taine
în pâcla deasă a pletelor sale.

Poetul,
un naufragiat,
supravieţuieşte
în peştera
singurătăţii sale.
Se hrăneşte, vânând cuvinte
din colonii de peşti-cuvinte
şi păsări
venite în zbor alb,
din depărtări albastre,
cu câte un cuvânt, legat de picioruş.
Pe unele, le lasă
să facă şi cale-ntoarsă.
Pe altele, însă,
le sacrifică.
Oricine le-ar fi trimis,
nu va mai şti de ele, niciodată.

Largul e
atât de clar,
adâncul e
atât de limpede.
Atât de necuprinsă e
marea de cuvinte.

Ascuţind
unelte
din cuvinte,
Poetul ciopleşte
în Stanca Singurătăţii
sale.

poezie de Doina Postolachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Poetul e firav, bolnav
Se plimbă prin oraş fără un tel
Şi se opreşte, din când în când,
Pe stradă, şi îşi aduce aminte de ea, de el.

Rămâne uimit. Ea nici acum nu a venit
Ea îl visează, dar pentru el este cumplit
O sperie, dar îl iubeşte
Se cunosc demult, dar nu s-au întâlnit.

Sperie lumea pe bulevarde
Când rămâne cu ochii neclintiţi
Prin crâşme, şi parcuri,
Sau pe poduri, privind la ape,
Toţi îl ştiu - vorbeşte singur..

Acasă se întoarce poetul, târziu
Şi suferă, pentru ceva nedefinit
El suferă pentru noi,
Suferă pentru tot ce este viu.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărările poetului (sonet creeaţiei)

CĂRĂRILE POETULUI
(sonet creaţiei)

Aleargă poetul prin universuri,
După zeiţă ce-n vers îl inspiră
Cu armonia slovelor pe liră,
Să vibreze cuvinte-n înţelesuri.

Metafore pe colier înşiră,
Când rezonează şoaptele pe stihuri,
Cu recviem îngeresc în acorduri,
Iar ochii cititorilor se miră.

Ecouri de gând înalţă pe creste,
În clipe magice, din suflet stingher,
Să le audă spirite celeste.

În privire aşterne tainic mister,
Ce-n versuri se deapănă din poveste,
Cu farmecul deşirat de condeier.

Maria Filipoiu / Spiritul Poeziei

poezie de Maria Filipoiu din Spiritul Poeziei (21 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maretie

Brazii tăcuţi, de veghe pe versanţi,
Împovăraţi de cuşme de azur
Par suliţi ale munţilor atlanţi,
Ce desenează-n orizont contur.

Grădini în soare, codrii milenari,
Ridică seve strânse din trecuturi
Vegheaţi de vulturi, cerbii lopătari
Sparg stânci să fie apei începuturi.

Iar zorii parcă-n slavă îi ridică,
O oaste verde pe un pisc spre cer,
Doar urşii mormăind parcă mai strică,
Tăcerea pusă, crestei temnicer.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul frunzelor călătoare

Priveşti copacii tineri dimprejur,
cu frunze verzi ce-n vântul serii cântă,
sub cerul ce se schimbă din azur
în roşul de apus ce te-nspăimântă.

E prea mult foc: în cer, în frunze moarte,
iar toamna care vine nu aşteaptă
ca visul frunzelor să te mai poarte
spre încântări divine înc-o treaptă.

Îţi laşi privirile să curgă-alene
pe ape reci, cu visul tău plutind
în frunze călătoare prin ravene
din amintirea verii răsărind.

Sunt încă verzi pe unde cristaline
ce le adună-n timpul care vine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea artă reuşeşte să scoată la lumină copilul ascuns în adâncul fiecăruia dintre noi.

aforism de Vasile Ghica din Rezervaţie gri (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai poetul...

Lumină în cuvânt
Şi Nebunie-n gând,
Speranţe duse-n vânt,
Iubiri în vers plângând,
Scrie poetul.

Cu-o lacrimă de stea,
Ce-i frânge inima,
Când pierde Dragostea,
Vărsându-şi patima
Scrie poetul.

Când inima-i prea grea
Si-i ninge cu suspin,
Văzând lumea cea rea,
Bând cupe cu venin,
Scrie poetul.

Pe fila unui nor
Şi-n flori de curcubeu
Cuvinte de amor,
Regrete şi mult dor
Scrie poetul.

Când este judecat,
Şi toţi îl cred nebun,
Se-ascunde de păcat
Şi scrie pe-un taifun,
Numai poetul...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedenie finală

Învins de esenţial şi de straniu,
mi se prefiră carnea-n melodie,
melancolia îmi inundă craniu',
ispitele-mi dau aripi sine die...

Înmărmurirea sânilor tăi verzi
fac pietrele să lăcrimeze-n undă,
în recviem de flaut tu mă pierzi
şi-n nimb de alb lumina ne scufundă.

Sudul întreg mi se prelinge-n sânge,
înaltu-ţi zbor converge-n sens invers
şi forţa gândului tău mă constrânge
să-mi scapăt, iute, lacrima în vers...

Mi-au năpădit aromele-n ţesuturi,
când ţi-ai dat jos petală cu petală,
şi,-n patul ierbii invadat de fluturi,
m-ai sugrumat, vedenie finală...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Riunghiul Ber-nudelor

Chiar de-s căprui, albaştri, verzi,
În ochii fetelor te pierzi.
Si mai ales când ele-s nude
Te pierzi cu tot... dar nu-n Bermude...

poezie de Vasile Zamolxeanu (16 ianuarie 2020)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară

Seară,
Un om,
Un bacs de peşte congelat
Marea nordului, rece,
Eu, cu un cidru în mînă
Sudoarea rece avictemelor mării,
Tu, cu un trandafir,
Eu într-o maşină bună,
Porumb pe jos împrăştiat,
Tu, creaţă, caldă,
Eu î-ţi arăt un hering,
Tu,
Cît ai băut?
Eu cu o barcă pe o mare de ghiaţă,
Manînc hering şi beau cidru,
Mi-e bine,
Pierzi!
Pierzi!
Î-ţi spun, î-ţi ordon!
Dar,
Visez, eu bărbatul un mal,
Vodcă, cidru, cidru,
O! Ochii tai,
Eu cu gura spre soare spre lună,
Tu, tu, tu,
Braţele mele cu coatele pe masa de bar,
Ce lumină!
E noiembrie,
Ce lumină e azi
O ţigările!
Tu, o doamnă,
Eu, poetul,
Tu nu şti!
Eu văd, î-ţi dai seama, văd!
Tu, poţi rămîne fără mine o fiinţă necunoscută,
"Din sure văi de hauos"
"De un dor nemărginit"
Tu,
Eu,
Eu,
Tu,
Am două şuruburi în loc de ochi!
Cum te văd eu acuma?
Nu şti,
Eu poetul,
Tu,
Eu poetul,
Tu?
Ochii mei!
Am baut,
Nu mai sînt lucid, zici,
Eu,
Poetul,
"Te vad de-a doua oara,
Şi glasul ţi-l ascult,
Şi atîta ştiu,
Că am trăit prea mult"
Tu,
Eu,
Două maşini,
Eu ultra-indivizibil
Poetul
Tu, un nimic,
Atîta carne!
Eu, poetul.....
Chiar trebuie să facem aşa ceva?
Eu, poetul......
Pa!

poezie de Ciprian Vaida
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine va jeli poetul?

Dacă ar muri poetul, mă întreb: cine-l va plânge?
Vor veni stoluri de păsări lasând pene pe mormântul
Săpat la apus de soare, de cai negri de pursânge?
Frunze scrise cu poeme, îi vor face- aşezământul?

Dacă ar muri poetul, cineva o să-l jelească?
Marea cu-al său val în vuiet va fi oare bocitoarea?
Ielele-n mijloc de codru, cum or să mai danţuiască
Dacă brazii-i vor aprinde la căpătâi lumânarea?

Ploi vor netezi pământul, dar, în seri cu lună plină
Când arcuşul de vioară scârţâi-va-n faţa crucii,
Stelele or să rasară? S-or mai prinde mână-n mână,
Citind de pe luciul apei, versuri ce le-au scris uitucii...?
Cine va scrie sonetul, dacă ar muri poetul?

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!