Maretie

Brazii tăcuţi, de veghe pe versanţi,
Împovăraţi de cuşme de azur
Par suliţi ale munţilor atlanţi,
Ce desenează-n orizont contur.

Grădini în soare, codrii milenari,
Ridică seve strânse din trecuturi
Vegheaţi de vulturi, cerbii lopătari
Sparg stânci să fie apei începuturi.

Iar zorii parcă-n slavă îi ridică,
O oaste verde pe un pisc spre cer,
Doar urşii mormăind parcă mai strică,
Tăcerea pusă, crestei temnicer.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică (Lorelei în oglindă)

Tribute to Heinrich Heine

Pe câmpia verde, de lucernă plină,
Era o prinţesă, ca dama de pică
Mergând cu tact, precum o felină,
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

Şi cătând pe râu, spre iubirea sa,
Se-aruncă-n vâltoare, ea nu ezită
Departe pe deal, chipul lui se-afla
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

Din apele tulburi, ea tot priveşte,
Înoata-n continuu, fără pic de frică,
De mai aproape, el parcă o ţinteşte,
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

Într-un final tragic, curentul răului,
O trase în jos, n-a mai putut să zică
Nimic, ci se scufundă cu figura lui
Zorii s-au ivit, ceaţa se ridică!

poezie de Alex Dospian (26 iulie 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cer ghemotoace de lana

pe cer ghemotoace de lâna
ca turme de nori în mişcare
se trec înspre zarea ce-ngână
amurg cu apusul de soare

cerşeşte natura amarnic
veşmântul croit din omături
priveşte cortegiul zadarnic
şi-adoarme-n cernitele-i pături

în noapte se roagă ca vântul
să-mpingă din urmă spre ea
ciopoare ce-acopăr pământul
cu voaluri cernute de nea

spre zi năzuinţa îşi pierde
când zorii pictează uitare
azur peste palidu-i verde
răspuns la nocturna-i visare

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mareea se ridică, mareea cade-încet

Mareea se ridică, mareea cade-încet,
Ploierii ciripesc, amurgul devine violet;
De-a lungul plajei ude, parcă-n maro trasă,
Călătorul zoreşte către casă –
Iar mareea se ridică, mareea cade-încet,
Întunericul se-aşează pe-acoperiş discret;
Şi marea din beznă ne-atrage-n larg ca un magnet.
Valuri mici cu palme moi şi albe, lip-lip,
Şterg urmele de paşi înscrise pe nisip,
Iar mareea se ridică, mareea cade-încet.

Vin zorii, caii din grajduri lovesc în parapet,
Nechează, chemaţi de glasul rândaşului, urgent.
O nouă zi se-înalţă, dar călătorul nu-i pe-aproape,
El niciodată nu va mai reveni la ţărm de ape.
Iar mareea se ridică, mareea cade-încet.

poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turnul de veghe

E un peisaj îmbrăcat în perspectiva
prea îngustă,
adică închisă
în turnul care
parcă se scurge spre orizont
pînă să atingă un infinit,
falia dintre tine şi mine,
cum se întinde,
ca balta de ulei
despărţirea cerului cu pămîntul,
cea fără de cusur,
şi deci fără nici o noimă,
prea îngustă,
adică închisă
în turnul care
parcă se ridică spre soare
pînă la un simplu punct –
locul de unde se scapă din tine
către unghiul de fugă
dintre margini şi Noi,
dilatat ca pupila de noapte.

poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de ceaţă

O egretă
Citeşte într-o orezărie "Les Nourritures Terrestres".
Se roteşte în jurul unui un anumit loc şi, întinzându-se ca un brotac,
Îşi încearcă norocul scufundându-şi capul;
Un un nor de stropi se ridică la suprafaţa apei.

Contemplarea nu-i mai mult decât
A reflecta dacă soarele este sau nu nihilist.
Săltându-şi piciorul stâng, se întreabă
Dacă trupul ei trebuie să penduleze în ceaţă
Sau dincolo de ceaţă.

Îşi întinde aripile şi universul o urmează; plutind spre înălţimi,
Zorii sunt un cântec, scurt şi luminos,
Aprinzânu-se singuri în ceaţă.
Dacă funia orizontului se ridică să te lege,
Ea îţi poate lega doar aripile, nu şi zborul.

poezie de Luo Fu din Poeme de dincolo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de ceaţă...

O egretă
Citeşte într-o orezărie Les Nourritures Terrestres.
Se roteşte în jurul unui anumit loc şi, întinzându-se ca un brotac,
Îşi încearcă norocul scufundându-şi capul;
Un nor de stropi se ridică la suprafaţa apei.

Contemplarea nu-i mai mult decât
A reflecta dacă soarele este sau nu nihilist.
Săltându-şi piciorul stâng, se întreabă
Dacă trupul ei trebuie să penduleze în ceaţă
Sau dincolo de ceaţă.

Îşi întinde aripile şi universul o urmează; plutind spre înălţimi,
Zorii sunt un cântec, scurt şi luminos,
Aprinzânu-se singuri în ceaţă.
Dacă funia orizontului se ridică să te lege,
Ea îţi poate lega doar aripile, nu şi zborul.

poezie de Luo Fu din Poeme de dincolo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Note de primăvară

Verde crud, verde crud...
Mugur alb, şi roz şi pur,
Vis de-albastru şi azur,
Te mai văd, te mai aud!

Oh, punctează cu-al tău foc,
Soare, soare...
Corpul ce intreg mă doare,
Sub al vremurilor joc.

Dintr-un fluier de răchită,
Primăvară,
O copilă poposită la fantană
Te ingană
Pe campia clară...

Verde crud, verde crud...
Mugur alb, şi roz şi pur,
Te mai văd, te mai aud,
Vis de-albastru şi azur.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O furnică

O furnică lucrătoare
Cât mai duce în spinare!
Când o vezi cât e de mică,
Pe spinare te furnică.

Fă, de vrei, o încercare,
Că, doar eşti atât de mare
Şi de-n spate nu te strică,
Tot de-atâtea ori ridică!

Mai călca-vei sub picioare
Vreo furnică, orişicare?
Hai, încearcă, fără frică!
N-o respecţi, ia şi ridică!

poezie pentru copii de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata de împărat dete apă lui Prâslea de bău şi prinse mai multă putere; atunci strânse pe zmeu în braţe, îl ridică în sus şi, când îl lăsă jos, îl băgă până în genunchi în pământ; se opinti şi zmeul, ridică şi el în sus pe Prâslea şi, lăsându-l jos, îl băgă până în brâu; puindu-şi toate puterile, Prâslea mai strânse o dată pe zmeu de-i pârâi oasele şi, aducându-l, îl trânti aşa de grozav, de îl băgă până în gât în pământ şi-i şi tăie capul; iară fetele, de bucurie, se adunară împregiurul lui.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări arzând

Mâini albastre se întorc spre cer
Tot mai adânc lumina.
Sclipesc în soare solzi de peşte,
Ale mărilor muze, pe maluri de ostrov.
Nisipul galben auriu
Ca un şarpe ridică din valuri
- Cântări de dincolo de uitare
Şi tu îmbracată în nuferi
Din limpede alb de cleştar
Ridici privirea din jar,
Întinzându-ţi trupul
Spre orizont ca o pasăre liră ce arde.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui cuplu

Parcă este Babilonul,
Totu-n cuplu e de-a valma,
Ea la el ridică tonul,
El la ea ridică... palma.

pamflet de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (8 mai 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte detalii despre ţara mea

Acolo
unde iarba se ridică după pasul meu,
unde izvorul mă satură de lume devenind însetat de veşnicie;
unde gardul stânelor este doar un portativ,
pentru fluierul păstorului,
unde norii se grăbesc parcă spre tărâmul promis,
unde cântul lebedei e o psaltică odă către creator,
unde toată suflarea se închină şi-i ridică slavă Lui,
aici
psalmul este parte dintr-o poezie tămâiată,
pământul este brăzdat de paşii străbunilor mei,
pereţii mănăstirilor sînt din rugăciuni întărite
iar vânturile şuieră o litanie învechită.
Aici
Cerurile spun slava lui Dumnezeu
şi întinderea lor vesteşte
lucrarea mâinilor Lui!
Aici!
Chiar aici
este ţara mea!

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul omului este asemeni apei. Vine din cer, spre cer se ridică şi din nou coboară pe pământ, veşnic schimbător.

citat clasic din Goethe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea nu doarme

Se rup zorii din noapte, sărut de buze dulci,
Tu ştii cum intră-n soare bezne, trup de năluci...
Printre mijiri de raze ori învieri de pleoape
Simt parte de lumină delirând, Luna aproape.

Şi-acum stă trează geană din ultima-ţi mirare.
Iubirea mea nu doarme, venită-i satelit
Cu tot cu Cer în spate, opaiţ şi ardoare,
Strajă, de luminare-n humă cu raiul înmiit.

Pot spune că mi-e armura albă, m-au înflorit cireşii,
Azi, Floarea mi-e în tine, la rangu-ţi se ridică
Boboc gingaş, alăturea-ţi în piept, aleşii...
Să-i văd lumina mi-a trebuit orbire, frică.

Se rup de straiul nopţii mănunchiuri, stol de vise
Numai din tine rămâne val, foşniri duioase
Acelea de ocean, păsări de slavă scrise
Drept vulturi de iubire, aceia tatuaţi în oase.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret

cu sufletul încărcat
de aisberguri
învăţ tăcerea
răstignit în timp,
sufăr de persecuţia orelor apăsate
de teamă,
ploaia acoperă ritmul
alert al străzii,
ros de contrarii
servesc nefiresc
poeme în care
iarba veştedă creşte
pe cer,
doar martorii trecerii
mă salvează, ei
îmi ridică inima
din umbra cuvintelor.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii inimii...

Valuri de verdeaţă, învăluie
Ca o mantie regească munţii,
Ici colo, curg lacrimi cărăruie
Izvoare limpezi, din ridurile frunţii.

O rază de soare timidă
Străbate, obosită norii grei, emulsii
Lucesc în falduri, cosiţe de zăpadă
Pe crestele munţilor, convulsii.

Prin sita norilor, se cern
Lacrimile reci ale ploii...
Aripile frânte, în cânt etern
Se zbuciumă brazii, te-apucă fiorii.

Mohorât şi trist, e suflul munţilor
Misterul nopţii, se lasă peste stânci
Perdeaua deasă, taină a amintirilor,
Cu ochii inimii, simt dorurile adânci.

poezie de Amelia Magori
Adăugat de AMIKA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munca te ridică, lenea te strică.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maşina albastră a directorului intră fără probleme pe poarta Institutului. Lucian o parcă atent la locul ei, de unde o luase. Avusese grijă de ea, n-o zgâriase deloc. Coborî, o închise şi activă alarma, deşi, cine s-ar fi apropiat de ea, chiar în Institut, fără permisiunea directorului?! Apoi se îndreptă îngândurat spre clădirea principală a Institutului, cu intenţia de a-i înapoia cheile maşinii directorului. Îl găsi pe Traian Simionescu în biroul său, încă treaz, ocupat cu studierea unor documente. Zărindu-şi preferatul, îşi ridică ochii de pe actele oficiale pe care le studia, pe care le abandonă fără a sta pe gânduri. Le strânse rapid într-un dosar, pe care-l închise şi-l aşeză deoparte, pe birou, iar dânsul se ridică de pe fotoliu, să-şi întâmpine favoritul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul cel mai mititel al lui Dumitru Onişor ieşise cu şase oi la mugurul proaspăt al primăverii. Era un copilaş palid şi mărunţel şi târa pe pământul ravăn nişte ciubote grele ale unui frate mai mare. Ridică spre mine ochi trişti, învăluiţi ca-ntr-o umbră cenuşie şi-şi scoase cu anevoie din cap pălărioara veche pleoştită ca o ciupercă. Îmi dădu bună-ziua c-un glas moale în care parcă suna o suferinţă timpurie; apoi, acoperindu-se, ridică deasupra oilor toiegelul alb, îndemnându-le spre crâng.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc secund

Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste,
Intrată prin oglidă în mântuit azur,
Tâind pe înecarea cirezilor agreste,
În grupurile apei, un joc secund, mai pur.

Nadir latent! Poetul ridică însumarea
De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi
Şi cântec istoveşte: ascuns, cum numai marea
Meduzele când plimbă sub clopotele verzi.

poezie celebră de Ion Barbu din Joc secund (1930)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!