Cântec în do major

cântec pentru soare în do major
cu glas de azur cu glas de ecou
chemări îngemănate de îngeri în cor
vestesc vesel sosirea anului nou.

alerg după vise în albastru decor
să surprind stele în magic tablou
cântec pentru soare în do major
cu glas de azur cu glas de ecou.

cântec pentru inimi în sol minor
îl scriu pentru lume ca un cadou
sunt precum ploaia strânsă în nor
patimă albastră scursă din stilou.

cântec pentru soare în do major
cu glas de azur cu glas de ecou.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec Ostăşesc

Cântec ostăşesc

Caii sar şi frâu-şi muşcă
Jos prin văi e fum de puşcă,
Corbi s-arată croncănind.
Stau de-atac duşmanii gata -
Uite-o-n zbor întunecata
Moarte-acum spre noi venind!

Ştim cu toţii ce ne-aşteaptă!
Sus spre Domnul mâna dreaptă
Ridicaţi-o dar, jurând!
Pentru sfânta noastră lege,
Pentru neam şi pentru rege
Toţi c-o inimă şi-un gând!

Nu mi te mâhni, copile,
Cine are-n luptă zile
Nu s-atinge plumb de el.
Ori aici, ori dealtădată,
Moartea nouă tot ni-e dată
Fiecăruia-ntr-un fel.

Glas de trâmbiţă răsună
Şi coloanele s-adună
Fiţi cu inimă, copii!
Nu e rece glas de-aramă,
Ci e jalnic plâns de mamă,
Plânsul sfintei Românii!

Tu ne vezi din cer, Părinte,
Fie-ţi şi de noi aminte
Că suntem şi noi ai Tăi!
Fie-i blestemat mormântul
Cui îşi calcă jurământul.
Şi-am jurat pe cer, flăcăi!

Lasă tobele să bată!
Căpitane, du-ne-odată
Unde-i foc şi unde-i fum.
Steagu-n vânt! Trăiască ţara!
Vesel sune-acum fanfara,
Dumnezeu cu noi de-acum!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melos

Vibraţiile inimii dând glas
miracolului vieţii
-purificator;
între epos şi melos –
acesta să fie adevăratul e -c -o -u
al muzicii sferelor?

Experimentând fiorul
clipei de circumstanţă,
inima mea nu ştie să numere
necunoscutul fiinţei pus în balanţă
de oceanul sonor al cuvintelor –
ca un ecou plin de speranţă,
sublimând imaginare lumi
de cântec şi dor
într-un registru ludic
nepieritor.

Să fie acestea
neştiutul ecou
al muzicii sferelor?

Iar
vioara poemului cântă,
înnemurind
strălucirea Sfântului Graal;
nimic nu-l poate opri
să răzbată-n urechi –
sunetul fiinţei eterne,
sublimat în cristal.

Prin
înaltul cuvintelor,
melosul aştrilor
dând glas tainelor s f i n t e –
aduse la ţărm în dar omenirii
de afluenţii versatili
ai gândirii.

Ascultând
universul de sunet
ascuns într-un ram de coral,
pe corzile luminii
tainic şopteşte poemul iubirii,
a t e m p o r a l –
născătorul de veşnic
mereu actual.
Să fie acesta adevăratul ecou
al declicului cosmic inaugural?

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de octombrie

Octombrie-a venit c-un cântec nou
În simfonia stropilor de ploaie
Ce strălucesc pe ale toamnei straie
Surprinse în al anului tablou.

Se-aude slab, e încă prea timid
Şi stă în umbra vechilor cântări
Ce, încă, lasă urme pe cărări
Şi-n ziduri groase, inima-şi închid.

Am să mi-l iau în suflet, să-i arăt
Un drum nestrăbătut, de-un alb frumos,
Ca o lumină-n braţe de omăt.

Cu noul cânt, cu-aşa un glas duios,
Octombrie, în mod miraculos,
Va deveni al anului desfăt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecând linia

Cântec de moarte

Va fi–n amurg, luceafărul pe cer,
Şi-un glas mă va chema din depărtare.
Nu se va-auzi suspin pe debarcader
Când velele voi ridica pentru plecarea mare.

poezie de Alfred Tennyson din Demeter şi alte poezii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glas de floare

Fiecare fiinţă are un suflet
Chiar şi o stea!
Numai că...
Noi nu le întelegem pe al noastru
Şi visăm să avem glas de floare...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de ploaie

Bat stropii-n cântec de fanfare
Pe uliţe, pe lan şi câmp,
Se-nchide grâul în hambare,
Se-aude vara-oftând.

Din nori o muzică ritmată
Ecoul unduie în munţi,
Perfect, de toamnă orchestrată
Prin codrii mândrii şi cărunţi.

De-atâtea ori am ascultat-o
În nopţi cu vise solitare,
Atâta cerul a vărsat-o
Peste-ale vântului hotare.

Când ziua piere-n cenuşiu,
Pe-a astrului cărare
Aud în tindă glas pustiu,
Mă cheamă ploaia la culcare.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Torturi cu cântec

Muzicanţi loviţi de streche
Şi cu dinamită-n glas,
Ne-agresează la ureche,
De ne iasă şi pe nas!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acel glas de care îţi este atât de dor

mergi pe şinele unui tren deraiat
numeri vagoanele ca pe zilele unei săptămâni oarecare
în fiecare vagon regăseşti o bancă
luni aşteptai un cuvânt
marţi aşteptai un verb care să-ţi crească în clipe voinţa
miercuri te lăsai pe spătarul băncii şi priveai trecutul
naşteri peste naşteri plecări peste plecări
peste tine se aştern veşnicii şi scazi şi scazi întruna până te dizolvi în sine
joi începi să nu mai aştepţi
pleci la pimbare cu umbrele şi umbrela nu se mai deschide
plouă şi tu priveşti alt soare
pe acela de vineri în care într-un nouă te ascunzi de tot şi de toate
chiar dacă cifra defineşte o oră, o zi, un sfârşit de an de viaţă de gând de sunet
sâmbătă aduni ecoul fiecărei zile
laşi poarta deschisă pentru fiecare gest
să intre să intre
le pofteşti pe toate şi curge ziua până când
într-o duminică oare te saturi de toate şi pleci
pentru o nouă săptămână la fel de anostă la fel de simplă
un singur ecou strângi în pumn până când, strivit de emoţiile tale
redevine glas
simplu glas

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec fără glas

! scepticismul cărnii mele
i-arestat în ghilimele,
freamăt de singurătate,
minus de vitalitate,
raze de nemângâiere,
suflet greu în deraiere,
cândva – cald şi rafinat,
trupu-ţi, azi, e stat în stat,
iarna viscoleşte-n noi,
numărăm până la doi,
din înaltul unui pom,
Adam cade iar în... Om,
rămân, clipe după clipe,
îngerii fără aripe,
viaţa-i îngropată-n vers,
ce tristeţe-n Univers!,
murim de esenţial,
înotând prin ideal,
cântecul mi-e fără glas,
Doamne, Tu mi-ai mai rămas!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru Andaluzia

Cádiz, limpezime-nsorită, sub plaur
Granadă,-apa cu tângă durută.
Córdoba tăcută, cuib roman şi maur.
Málaga, glas de lăută.
Almería, cunună de aur.
Argintatul Jaén, Huelva, ţărm ce-n azil ia
cele trei caravele.
Şi Sevilia.

poezie de Manuel Machado, traducere de Dominique Ilea
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapta dulcelui tău glas

Tu pentru mine ai fost un câmp cu flori,
Îmi dădea parfumul tău mii de fiori,
La pieptu-mi te strângeam printre lalele,
Te pierdeai tu floare printre ele.

Azi prin acelaşi loc încă mai trec grăbit,
Nu mai e nici-o floare, toate s-au ofilit,
La fel s-a ofilit iubirea noastră,
Precum o floare uitată în fereastră.

Câmpul plin cu flori azi e teren arid,
O amintire stearpă, un vis al nost stupid,
O ploaie de speranţe, atât a mai rămas
Din tot ce am avut, şoapta dulcelui tău glas.

poezie de Răzvan Isac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea măiastră

Un cântec fără de sfârşit
Ce zboară-n veci în zări albastre,
O flacără cu glas vrăjit -
Măiastra cântecelor noastre.

Oftatu-n doină când îl pune
E un oftat al lumii-ntregi,
Cu el a îmblânzit o lume,
De la opincă pân' la regi.

Cu-o foaie verde frunzişoară,
Când ea o face un descânt,
O simţi c-o ia din inimioară
Să stingă răul pe pământ.

Şi una de-asta de la noi,
Când zice-aşa cu foc şi dor,
Se prind în horă câte doi
Şi piatra saltă sub picior.

Vom fi bogaţi c-un infinit
De armonii ca apa vie,
Dumnezeiescu-i glas vrăjit
A strâns comori de veşnicie.

A ars cu fiece cuvânt,
Cu lăutari în nopţi cu stele,
S-a dăruit, topită-n cânt,
Măiastra cântecelor mele.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânset şi tril

Şi dacă-n călimară cerneli n-or să mai fie,
Inima mea îţi cântă, un tril de ciocârlie!
Iar de stiloul scrie de plânsetul din noi,
Te rog, poete, vino, dă ceasul înapoi!

"O călimară, un stilou, un ceas?
Un clopoţel, lipsit de glas?"

De', clopoţelul e lipsit de glas
Şi-n călimară lacrimi au rămas,
Stiloul scrie astăzi, pentru noi:
Vă rog, nu plângeţi, daţi ceasul înapoi!

poezie de Iulia Mirancea (11 octombrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite-aşa

Şade Gheorghe-n faţa porţii,
Rezemat de un uluc,
Prăbuşit în faţa sorţii,
Şi priveşte-aşa năuc...

Ion pă uliţă păşeşte,
Că îi vreme de prăşit,
Şi pă Gheorhe îl zăreşte,
Că îi tare năcăjit...

- Ce ai Gheorghe, care-i baiu,
Că priveşti aşa, în zare,
Oare iar te doare maiul,
Sau ai altă supărare?

Gheorghe clopu-n cap îşi pune,
Şi cu glas ca un ecou,
Zâce, plin de-amărăciune:
-Ioane, mi-o murit un bou...

Ion s-afundă-n cugetare:
Moartea s-o înfrunţi nu poţi,
Şi conchide, cu glas tare,
-Uite-aşa ne ducem toţi...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec pentru noi

Copii am fost cândva,
Acum suntem părinţi,
Ne cresc copiii mari,
Iar noi – din ce în ce mai mici.

Hai, să ne bucurăm,
De tot ceea ce avem
Şi să ne onorăm
Toţi, ce suntem aici!

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru tine,
Hai să cântăm un cântec pentru toţi,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!

Nu! Nu privi la ceas,
Că timpul e hain,
Iar clipei ce-a rămas,
Noroc să-i dăruim!

Căci nu se ştie dar,
Pân' mâine e târziu...
Hai, să ne bucurăm
De clipa ce-o trăim!

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să cântăm un cântec pentru toţi,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!

Copii am fost cândva,
Suntem de-acum bunici,
Ne cresc nepoţii mari,
Copiii sunt voinici.

Hai să ne bucurăm,
De tot ceea ce-avem
Şi să ne onorăm
Toţi, ce suntem aici!..

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să şoptim un dor ce mai avem,
Hai să ne vedem, să ne-auzim de bine!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbul care vrea să cânte

Bate văzduhul în fâlfâiri sinistre
Şi glasu-i ecou de ritmuri funeste,
Vrea a se-ntrece cu păsări măiestre
În alese glasuri şi zboruri celeste.

În van, al privighetorii viers îl repetă,
O glorie în cântat vrea să atingă,
Dar moare un vis de mare "vedetă",
Căci al său glas imitat dă să se stingă.

Acum, de amar şi nervi e cuprins,
Pierzând pe veci al său glas,
Se află-n postura de-nvins,
Căci imitarea nu-i un alt pas!

Morala: Valorifică-ţi propriile calităţi şi nu le imita pe ale altora!

fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de viaţă

iubirea mă învaţă că viaţa e frumoasă
un cântec de speranţă cu textul sublim
lumina îmi vorbeşte într-o limbă duioasă
e ninsoare de stele în forul intim.

învăţ de la păsări să zbor către soare
învăţ de la arbori înfrunzirea pură
învăţ de la munte că sunt nemuritoare
să fiu mereu dârză fără dram de ură.

învăţ de la ecou să răspândesc cuvântul
de la curcubeu deprind culorile magiei
mă las de el purtată prin lume ca vântul
ce împrăştie norii pe cerul nostalgiei.

învăţ de la îngeri să preaslăvesc pământul
leagăn de visare sfântă, sursa energiei.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă albastră

Îmi cântă azi privighetoarea
În zori de zi - glas fermecat,
Când cerul - poartă a minunii -
Tăcerea-n lacrimi a-nmuiat.
În prea albastra dimineaţă
Poteci mi se aştern în cale
Şi simt o vrajă nedescrisă
A primăverii triumfale.
Tu eşti aproape, lângă mine,
Un chip ştiut de mult, un glas
Precum o şoaptă de iubire
Ce-adânc în suflet mi-a rămas.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminile s-au stins

Luminile s-au stins,
Încă e soare,
Cei ce simt
Nu au nevoie de foc...
Lacrimile nu au glas,
Sunt doar un nebun negru,
Ce se visează rege,
Pionii doar aplaudă
Glasurile lor nu au ecou.
Petele roşii dispar,
Motivele gri rămân.
Eu te ador şi dacă mă cerţi!
Dar la final,
E gol sau umbrele?

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

La orizont - departe - fulgere fără de glas
zvâcnesc din când în când
ca nişte lungi picioare de păianjen - smulse
din trupul care le purta.

Dogoare.

Pământu-ntreg e numai lan de grâu
şi cântec de lăcuste.

În soare spicele îşi ţin la sân grăunţele
ca nişte prunci ce sug.
Iar timpul îşi întinde leneş clipele
şi aţipeşte între flori de mac.
La ureche-i ţârâie un greier.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!