S-a-ntors libertatea acasă

În primăvara blândă ce-n pace se-aşezase,
Se întorceau cu păsări plecate la-ntomnări,
Oştirile române şi răscoleau oraşe,
Eroii de la Plevna sub flori şi sub urări.

De Dunăre trec iute şi-n Giurgiu se opresc,
Popas cu rânduială şi slujbe pentru morţi.
Aici la frontieră o clipă îi cinstesc,
Pe cei ce-s duşi la ceruri să-i facă ţării porţi.

În Bucureşti e freamăt, c-aşa s-a poruncit,
Serbare să se facă şi-un arc să pomenească,
Fanfare spre Băneasa pe loc s-au rânduit,
Iar Prinţul Carol oastea aşteaptă să sosească.

Un murmur lung de-arame venea dinspre oraş,
Din Sărindar, din Bucur, Sânt Gheorghe, Bărăţie,
Trei sute de biserici, de clopote sălaş,
Stârnesc pe mic şi mare la sărbători să vie.

Şi s-a pornit alaiul prin coridor de flori,
Iar armia steagu-şi poartă sub Arcul triumfal,
Victoria e a noastră, comoară-ntre comori,
Se-ntoarce libertatea acasă pentru bal.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crochiuri la sărbători pascale

Isus a înviat acum din morţi
dar reânvie, splendid şi natura,
cireşi şi vişini albi la porţi
de iarbă verde-i plină bătătura.

Chiar gânduri verzi înmuguresc,
paşii mă duc către păduri virgine,
adun puteri să-ţi spun că te iubesc
şi că. iar, sunt îndrăgostit de tine.

Trăim alături un nou vis
după evadări din pandemie,
prin ani, un nou volum am scris
fără să fac, la bani, economie.

Cu sânii dezveliţi, azi, primăvara
revine cu multe abundente ploi,
cresc flori de vis prin toată ţara
şi-au revenit şi berzele la noi.

Muza mi-e în strai de sărbătoare
şi mi-o cinstesc cu vin şi cozonac,
miei albi pe lunci şi pe răzoare
şi-un cuc pe-o creangă de copac.

Trăim miracole la Sărbători Pascale,
pe la biserici toţi ne-am adunat,
cântă păsările-n lung de vale
şi veşnicia, iar, revine-n sat.

La vatra-mi veche dacă mai revin
pot da de multe pauze-n destin...

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimele flori

N-am găsit, iubito, flori pentru tine
Oricât m-aş fi trezit de dimineaţă
A trecut azi Bacovia prin piaţă
Şi-l caută doi domni în limuzine

Magnoliile zac bolnave-n ceaţă
Spitalele de muribunzi sunt pline
Eu caut, iubito, flori pentru tine
Florăreasa a murit azi dimineaţă

Şi-avem de astăzi în oraş doi morţi
Nici nu mai ştiu din noi care-i cel viu
Tu mă aştepţi tăcută-ntr-un sicriu,
Copiii în doliu aşteaptă la porţi
Să treci ca mireasă a nopţii prin nori
Pentru tine, iubito, n-am găsit flori!

sonet de Ion Untaru din volumul de versuri Invitaţie la castel (1995)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boboci de şcoală

BOBOCI DE ŞCOALĂ

Ca într-un buchet, bobocii
de băieţei şi fetiţe
păşesc pe drum nou al vieţii,
la şcoli sau la grădiniţe.

Îmbrăcaţi ca de sărbători,
îşi duc emoţii în ghiozdan.
Ducând bucheţele!
păşesc timizi în primul an.

Iar în fragedă mlădiţă,
cu vis de emancipare
duc măreaţă năzuinţă
în performanţe şcolare.

În vacarm de gălăgie
prin clasă şi pe coridor,
îşi consumă energie
gruparea prichindeilor.

Dragostea spirituală
din pedagogii devotaţi,
adună boboci de şcoală,
să-i facă elevi educaţi.

De emoţii au probleme
Elevii neiniţiaţi,
dar în jocuri fac şi teme
cu dascăli experimentaţi.

Profesorii sunt repere
pentru bună conduită,
când disciplina le cere
să facă paşi înainte.

Toţi în gând poartă credinţă
şi speranţă nesfârşită,
că a muncii stăruinţă,
cu har va fii răsplătită.

Către toţi şcolarii ţării,
glasul părintesc străbate
cu povaţa învăţării,
spre visuri realizate.

Urări din cuget alese,
vor încununa destine
cu mai sau mai mici succese
prin timp ce ca valul vine.

17.09.2014
© Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Visele copilăriei (2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de primăvară

În păduri de conifere,
Primăvara în mărgele,
Tot adună ghiocei
Şi brânduşe, pe alei,
Ce-s umbrite dinspre munti
Sau au raze albe-n punţi.

Primăvara mea cu dor,
Du-mă iute la izvor.
Îti ofer în dar o carte,
Versuri albe sau rimate.
Îti pun, la picior, în iarbă,
Păpădiile în salbă!

Îţi dau inima-nflorită,
De iubire împlinită,
Sfinţită cu viorele
Din albastrul ţării mele,
Cer senin, un câmp cu flori
Şi o doină-n şezători...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărăcimea du prin oraşe, adică noroiul norodului Rumânesc, iubeşte cu deosebire slobozenia; sânt mai mulţumiţi să umble pe uliţe desculţi, trenţăroşi, decât să-şi plece capul la cei care sânt chemaţi să le slujască. Această trândăvie a lor izvoraşte dintru înlesnirea ce o au de la cei ce să cuvine să-i înpileze la lucru decât să-i miluiască şi să-i facă cu aceasta ticăloşi.

Serdarul Scarlat Tâmpeanul în Gheografia Ţării Rumâneşti, Gheografie politicească (1840)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cu trei sute de biserici

În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei ani,
Sună clopotele-ntruna...
Şi oraşu-i plin de lume
Ce se-ntreabă:
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?...
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?...
Preoţii-mbrăcaţi în negru, ca şi cioclii,
De trei ani,
Încruntaţi privesc mulţimea albă adunată-n stradă,
Preoţii-mbrăcaţi în negru păsărilor mari de pradă
Tremură când văd mulţimea răzvrătită de trei ani!...
- Unde-i sfântul?
Unde-i sfânta fără nume?
Să ne spună,
Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?
Cui trimitem noi atâtea lumânări
Şi-atâţia bani?
Unde-i sfânta iertătoare de păcate?...
Să ne spună...
Şi-ntrebările mulţimii răzvrătite
Se ridică
Ca şi valurile mării frământate de furtună,
Şi-n oraşul cu trei sute de biserici
Parcă pică
Din văzduh ameninţarea:
- Să ne spună... să ne spună...
...................
În oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Nu mai sună nici un clopot - nici un clopot de aramă;
Şi oraşul cu trei sute de biserici,
De trei zile,
Pare-a fi pictat în dosul unui geam de panoramă!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Liturghii profane
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grigore Vieru

De ceva vreme,
Grigore Vieru
scanează cerul.
Trimite îngerii
în Valea plângerii.
Peste Prut să facă
podul de flori,
între ţări surori.
Românii să-i unească
în glia strămoşească.
Fraţi de ţară şi de neam,
să stăpânească acelaş ram.
Prutul să nu-i mai despartă
nici astăzi şi niciodată.
Să facă România Mare
cu Dunăre, Carpaţi şi mare.

poezie de Dumitru Delcă (14 februarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La monument

La monumentu-înalt de pe colină
Vin oamenii, sfioşi şi se înclină
Şi-n timpul anului, la sărbători
Depun pios, coroane mari de flori.

Aici se odihnesc viteji ostaşi
Căzuţi în lupta dată cu vrăjmaşi
Ce şi-au dat viaţa – viaţă de eroi,
Să vină vremi mai bune pentru noi.

Ei s-au jertfit, în lupta încleştării
Să apere pământul sfânt al şării.
De sub pământul înverzit, cu rouă,
Ei nu pot să ne mai vorbească nouă.

Doar monumentul spune către noi:
"Eu port istoria şi-ai săi eroi.
Sunt înălţat doar pentru amintire,
Prinos de jertfe, dar pentru cinstire,

Aici e osuarul celor ce-n măcel
Au ştiut să moară, sub drapel.
De-acolo, din adânc, din neagra tină,
Prin fapta lor ei răspândesc lumină.

Să ne înclinăm sfios şi să-i cinstim,
Călcaţi uşor şi-n şoaptă să vorbim,
Să-i învăţăm pe toţi cum să se poarte,
Să nu-i trezim, ei dorm un somn de moarte!"

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă florilor de tei

Ploaie de mireasmă de miere şi tei,
Azi îmi plec privirea plânsă... Anii mei,
Betea aurie, miraj şi parfum,
Sunt un tei sălbatic şi singur, în drum.

Sprijinit mi-e trupul, ca un prunc nătâng
Şi-n sălbăticia altei lumi ajung...
Mă ascund în rana sufletului meu
Şi cu flori de tei, plâng spre Dumnezeu.

Bate vântul... Pace lumii mele! Iată!
Oglindită-n ceruri, inima aşteaptă
Îngeri să coboare... Scuture-mi coroana!
Flori de tei şi cale... Mă aşteaptă mama.

Dorm... De-acum, lumina, curge-n flori de tei...
Nimeni nu mai plânge astăzi anii mei,
Doar un tei mă cheamă, în singurătate,
Să-mpărţim durerea dincolo de moarte.

Şi în ceruri sfinte rădăcini de tei
Mi-au crescut deodată, sprijin pentru cei
Ce mă poartă-n gânduri ca pe-un talisman.
Ploi de tei şi îngeri... pământesc alean...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incertitudini... (odă Limbii Române)

Prin care ceruri-nalte umbli,
Prin care zări te porţi in vânt,
Şi pentru care lumi incerte
Eşti intrebare şi cuvânt?

Prin care vis curat alergi,
Prin care anotimp pribeag,
Şi pentru care munţi de vină
Eşti poarta Cerului cel drag?

Prin care clipe din amurg,
Prin care stele luminate,
Şi pentru care ev demiurg
Eşti timpul ce la poartă bate?

Prin care vieţi de-amărăciune,
Prin care vetre-n care ard,
Şi pentru care sărbători uitate
Eşti steaua ce atârnă-n brad?

Prin care vis de glorii mute,
Prin care soartă ţi-e pieirea,
Şi pentru care albe file
Iţi este scrisă nemurirea?

poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (5 august 2014)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corul lopătarilor

Luceferi ard pe mare şi nu mai sunt sirene!

Zadarnic noaptea toată veghea-vom pe carene,
Cu trupul lor de spumă şi coadă de delfin,
Prin valuri legănate să le vedem cum vin.
Nebuni, în van cerca-vom să desluşim chemarea
Tritonilor ce suflă în scoici marine. —
Marea Mugind ne va răspunde că zeii ei sunt morţi...

Dar tu, ce-n al tău suflet trecutul tot îl porţi,
O, călător de-o clipă pe apa călătoare,
Ridică-ţi fruntea tristă! Pe coarda sunătoare
A lirei, ce aşteaptă vibrând, loveşte rar.
Atunci sub nimbul lunii şi farmecul stelar,
Purtând în păru-i alge şi albe flori marine,
Sirena va renaşte din valuri pentru tine.

poezie celebră de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat clopote

E ceasul două din noapte
Stelele pâlpâie, mor
Cad lângă fructele coapte
Raze de lună uşor.
Plânge prin somn tremurată
Ruga-ntr-o poartă de vis -
Mâna spre cer ridicată
Ceru-i de-acuma deschis.

Bat clopote
Bat înnoptări
Cuie şi spini
În depărtări
Bat clopote
Cerul e sus
Stai să te-nchini
Vine Isus.

Pace, e linişte, pace
Doarme şi vântu-ntre crini
Noaptea pe boltă-şi desface
Pânza de foc şi lumini.

Apele picură, multă
Caldă tăcere de vis
Îngerii tac şi ascultă
Ceru-i de-acuma deschis.

Bat clopote
Bat liniştit
Bat legănat
Spre răsărit
Bat clopote
Cerul e sus
Clopote bat
Vine Isus.

E ceasul două din noapte
Ruga mi-e plină de dor
Cad lângă fructele coapte
Raze de lună şi mor.

Valul se-aruncă din mare
Somnul din stele s-a dus
Fulgeră noaptea în zare
Vine-ntre îngeri Isus.

Bat clopote
Bat apăsat
Vântul din flori
A tremurat
Bat clopote
Cerul e sus
Fulger în zori
Vine Isus....

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucefal

Aleargă mânzul nostru, ba zvârle, se cabrează,
Goneşte nebuneşte şi sare peste tot,
Cât timp stăpânu-nvaţă cu însuşi Aristot,
Dar când la dânsu-l cheamă, pe loc îngenunchează.

Un animal din soare, o splendidă făptură,
Născut sub zodii faste, ca un trimis divin,
Crescut în Macedonia pentru măreţ destin,
Ne-nduplecat primeşte, un singur frâu în gură.

Încremenea cu teama de umbra-i pământească,
Dar ne-nfricat se-arată în aspre bătălii,
Unde un rege mândru-l va duce prin câmpii-n
Adâncurile Persiei, voind s-o cucerească.

Când Marele-Alexandru pe Bucefal îl pierde,
În crâncene războaie, el, un mormânt-oraş
Poruncă iute-aruncă să-i facă de sălaş,
Tovarăşului care nu-i chip să-l mai desmierde.

Aşa s-a scris legenda cu-n armăsar iubit,
Ce-n aspre cavalcade mereu biruitor
A stat ca şi stăpânul atot-cuceritor,
Cu faţa toată viaţa, mereu spre răsărit.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

e senin pe cer afară...
izbucnesc în primăvară
muguri... flori şi tot alaiul...
iarba verde-mbracă plaiul!

uit de tot... şi uit de mine..
plec cu stupii de albine
în pădurea de salcâmi
s-adun primăvara-n mâini

primăvara nu se lasă
de mine a fi culeasă
e frumoasă... e senină
şi mândră ca o regină!

primăvara mea cu flori
şi alaiul de culori...
cu parfum de tinereţe..
lasă-mă să-ţi dau bineţe!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sergentul

Pe drumul de costişe ce duce la Vaslui
Venea un om, cu jale zicând în gândul lui:
"Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă...
Aş vrea să zbor, şi rana din pulpă nu mă lasă!"
Şi bietul om, slab, palid, având sumanul rupt
Şi o cămeşă ruptă bucăţi pe dedesupt,
Păşea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui faţă
Zbura ca o lumină de glorie mareaţă,
Şi-n ochii lui de vultur, adânci, vioi şi mari
Trecea lucioase umbre de eroi legendari.

Opinca-i era spartă, căciula desfundată,
Dar fruntea lui de raze parea încoronată.
Calică-i era haina, dar străluceau pe ea
Şi crucea "Sfântul Gheorghe" şi-a "României Stea".
Românul venea singur pe drumul plin de soare,
Când iată că aude fanfare sunătoare
Şi vede nu departre în faţa lui venind
Un corp de oaste mândra în aur strălucind.
Erau trei batalione de gardă-mpărătească
Mergând voios la Plevna, cu dor s-o cucerească.

În frunte-i colonelul, semeţ, pe calu-i pag,
La bravii săi tovarăşi privea ades cu drag,
Şi inima în pieptu-i bătea cu foc, deşteaptă,
Căci el visa, privindu-i, la lupta ce-i aşteaptă.
Deodat' el dă cu ochii de searbădul român
Ce stase-n loc la umbră, sub un stejar bătrân,
Şi mult se minunează, şi nici că-i vine-a crede
Când crucea "Sfântul Gheorghe" pe sânul lui o vede.
S-opreşte regimentul, iar bravul colonel
Se-nchină la drumeţul, s-apropie de el...

Şi-i zice cu blândeţe: "De unde vii, străine?"
"Vin tocmai de la Plevna." "Cum e acolo?" "Bine."
"Dar aste decoraţii cum, cine ţi le-au dat?"
"Chiar domninorul nostru ş-al vostru împărat."
"Dar pentru care fapte?" "Ştiu eu?... Cică drept plată
Că am luat eu steagul redutei... şi pe dată
Cu el, străpunşi de glonţuri, ne-am prăbuşit în şanţ..."
"Dar ce rang ai, voinice?" "Am rang... de dorobanţ!"
Atunci, colonelul, dând mâna cu sergentul,
Se-ntoarce, da un ordin... Pe loc, tot regimentul
Se-nşiră, poartă arma, salută cu onor
Românul care pleacă, trăgând al lui picior.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umblăm pe câmp fără popas

Umblăm pe câmp fără popas
sub zodii prin târziul ceas.
Hotare, veac, tărâm s-au şters.
Mai suntem noi şi-un univers.

Pierdem în noapte, rând pe rând,
tot ce sub noi era pământ.
Şi mergem iar în gând, la pas.
Un cer deasupra ne-a rămas.

Vreo stea când cade din ţării,
fără să vrei, spre ea te ţii
şi poala-ţi potriveşti, s-o prinzi.
Lucirea numai i-o cuprinzi.

Şi cumpănim ce e, ce-a fost.
Noroc înalt, pornit cu rost,
ne-ntâmpină de sus prin vânt,
să nu ne-ajungă-n văi nicicând.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra nisipului

Am învăţat aici să cred în lumină,
Să pun la-ndoială şi umbra şi norul,
S-adun în clepsidre şi viaţa şi dorul
Să fug îngrozit de tăceri şi rutină.

Am învăţat aici să trec peste margini,
Să rup din zăplazuri un bob de răcoare,
Să pun în izvoare un dor de izvoare
Să stâmpăr durerea cu flori şi cu pagini.

Am învăţat aici să-ngheţ în cuptoare
Şi-n norduri să-mi caut căldura cea grea,
În orice-nserare se naşte o stea
Şi-n orice lumină-i o stea trecătoare.

Am învăţat aici să cred în tăcere
Şi-n stropul de piatră trecut în nisipuri,
Căci toate în viaţă se fac din nimicuri
Şi apa în stâncă îşi află putere.

Am învăţat aici să fiu amintire
Şi-un loc de-amintire uitat în pridvor,
O clipă de-acasă, un nor, un răzor
Şi-o lume trecută prin foc şi iubire.

Am învăţat aici să cresc din cuvânt,
Cum creşte cuvântul din limba tăcerii,
Cum trece speranţa din lumea durerii,
Cum creşte ţăranul din Dor şi Pământ.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumosul Principe Cercel

În vremea în care pâraiele-n susur
Curgeau dinspre munte spre Dunărea lină,
Se naşte-n palat în oraşul lui Bucur,
Fecior lui Pătraşcu din Mila Divină.

Se-nalţă şi creşte ca ramul cu rodul
Bogat, strâns din seva acestui pământ,
Creştin botezat şi-aplecat spre norodul,
Ce-i Domnului sprijin sub blându-i cuvânt.

Crescut lângă carte, frumos ca un brad,
Odorul mezin al măicuţei e dus,
Zălog la sultanul ce în Ţarigrad,
Pe Vodă-l constrânge să-i fie supus.

Apoi vine vreme, feciorul bărbat,
E uns în domnie-n cetatea de-acasă.
Îl ştie o lume ca mare-nvăţat,
Un domn cărturar într-o ţară mănoasă.

Nu-i gloria destulă, iar Iani-l trădează,
Cu exarh Patriarhul Nichifor trimit,
Semnat şi de Mihnea Turcitul, sub pază
La Poartă s-ajungă mesaj otrăvit.

Sultanul Murad vede zvon cum se strânge
De zisa trădare a Prinţului-Domn,
La Edicule-l leagă în Turnul de sânge
Şi-l ţine în pază, în chin şi-n nesomn.

Amară urgie în ţara turcească,
Pedeapsă spre ghiaur se-ndreaptă pe dat`,
Căci Beiul Sinan a primit să-l sluţească,
Pe Domnul ilustru, frumos şi-nvăţat.

Îl duc pe măgar şi oricine îl plânge.
Creştinu-i lipsit de urechi şi de nas,
Gorgonă cu triplă cădere de sânge-n
Caftan zdrenţuros şi-i purtat prin oraş.

Iar Mihnea Turcitul pe tron stă să vadă,
Mărunta-i victorie şi râde în el,
Când capul schilod îl primeşte-ntr-o ladă,
Ca semn de-asfinţit pentru Prinţul Cercel.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea-recunoştinţei

Cea mai rară dintre flori,
O comoară-ntre comori,
Floarea care cu greu creşte,
La ingraţi se ofileşte
Şi nu supravieţuieşte!...

epigramă de George Budoi din Epigrame (12 februarie 2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de neamul românesc

Plânge neamul românesc,
Plânge România mea,
Dar copacii-nmuguresc,
Chiar de viaţa noastră-i grea.
Ploi la fruntea ţării cad
Şi furtuni ne răscolesc,
Brazii cei mai falnici ard,
Dar mai mândrii alţii cresc.

Plânge România mea!
În istorii s-a pierdut...
Doar uniţi îşi reclădesc,
Libertatea pe pământ,
Cei ce-n ţară au rămas,
Cei ce cred în ţara lor...
Pân-n cel din urmă ceas,
Poartă-n suflet tricolor.

Plânge România mea,
Plânge neamul românesc!
Prunci de-acasă vor pleca,
Neamul nu-şi mai ocrotesc.
Pâinea nu mai are gust,
Doar străluce ca un vis,
Fericirea a apus,
Candelabrele s-au stins!

Dar copacii-nmuguresc –
Ploi de flori şi flori de vis,
Românie, te iubesc!
Culmi de glorii ai atins...
Îngenunchi la crucea ta,
Ţară scumpă, ţărişoară,
Soarta cât ar fi de grea,
Niciodat' nu te doboară.

Chiar de viaţa noastră-i grea
Tu înduri. Şi din sudoare,
Alte stele-or lumina,
Fala ta să o măsoare.
Peste munţi cununi de jad,
Peste câmpuri maci în floare,
Stele aurii ce ard,
Vis, iubire, alinare...

Ploi la fruntea ţării cad,
Ploi de stele, ploi de şoapte...
Dorm pe cerul de smarald,
Păsări cu aripi de noapte.
Se învârt în cercuri largi
Corbi înfometaţi de-avere...
Sună cornul printre fagi,
Doine româneşti de jele.

Şi furtuni ne răscolesc...
Trec prin tricolor istorii,
Brazi pe fruntea ţării cresc,
Lan de grâne ascund zorii...
Roşu-n lan un mac se-arată,
Râuri repezi, limpezi, reci,
Spală-ntinăciunea toată...
Tu române, plângi şi pleci...

Brazii cei mai falnici ard –
O făclie-n fapt de seară,
Flori de stele-n plete cad,
La bătrânii de la ţară.
Din cenuşă-au răsărit,
Rând pe rând, atâtea neamuri,
Stăpânire şi-au dorit,
Dar s-au risipit în valuri.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Cei ce-n urmă se ridică,
Cei ce pace îşi doresc,
Nu au linişte, nici frică...
Ţara şi-o vor apăra –
Cărămidă strămoşească,
Pruncii îşi vor învăţa
România s-o iubească.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Brazii cei mai falnici ard
Şi furtuni ne răscolesc,
Ploi la fruntea ţării cad...
Chiar de viaţa noastră-i grea,
Toţi copacii-nmuguresc...
Plânge România mea!
Plânge neamul românesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!