Temelia

Atâta muncă fără preget!
Încet-încet, de-atâţia ani,
De jos, din temelia stâncii,
casmaua smulge bolovani,
Şi macaraua suie-n muche,
şi dalta-n feluri îi ciopleşte,
La rând ciocanul îi aşează,
frumos mistria-i rostuieşte;
Şi — lucru vrednic de mirare
din răsărit până-n apus! —
Un grandios castel, d-asupra,
spre nori se-nalţă şi tot creşte:
Pe cât jos se scobeşte stânca,
pe-atât se-mpodobeşte sus...
... Mai trebuie frontonul splendid,
alegoria triumfală,
Şi-i opera desăvârşită —
e gat-a unui secol fală!...
Un ultim bloc enorm, acuma,
trosnind, e smuls din grop-adâncă
Şi ridicat din greu pe scripet...
Dar blocul ultim nu-i sus încă,
Şi, din afund, din măruntaie,
răcneşte stânca: "Nu mai pot"
"Proptele iute! Merg de râpă!
Mă surp cu fala-vă cu tot!"

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşt râul, eu sunt stânca

Neclintit precum o stâncă
În găvanul apei zgomotos,
Gândul meu rezistă încă
Trainic şi statornic la frumos.

Vieţii săvârşim poruncă,
Aşa Cel de Sus a hărăzit,
Formă-gând mereu ne spun că
Să nu te desparţi de cel iubit.

Sunt precepte ale vieţii,
Respectăm ce-n karmă ne e pus,
E magia tinereţii
Gând intens din Zori pân' la Apus.

Cum dezmiardă apa stânca,
Cu blândeţe ori în mod ţâfnos,
Tot aşa primesc porunca
Să păstrez al dragostei prinos.

Măsor timpul cum se scurge
Ţintuit ascult chemarea-ţi tril.
Tu eşti apa care curge,
Eu sunt stânca gândului febril.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa din stâncă

Din stânca cea lovită în pustie
A izvorât cândva şuvoi de apă,
Să bea toţi însetaţii şi să-nvie,
O viaţă nouă astăzi să înceapă.
Când le-a fost sete, Domnul le-a dat apă
Din stânca minunată şi lovită,
Bogat izvor din care se adapă
Dorinţa marii gloate, potolită.

Căci Stânca cea lovită e Cristos
Şi harul Său e apa înstelată.
Vorbeşte Stâncii, dacă eşti setos,
Şi vei avea belşug de har în viaţă.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stând pe Stânca salvatoare

Stând pe Stânca salvatoare
Nu ne clatină vreun val
Viaţa noastă trecătoare
Simte har şi-asigurare
Din Acel fără egal.

Stând pe-a Lui promisiune
Nu ne prăbuşim în vid
Ci slujim cu pasiune,
Punem suflu-n uscăciune,
Dărâmăm al urii zid.

Acordând prioritate
Temeliei de granit
Vom primi stabilitate
Căci Acel ce totul poate
Nicicând nu ne-a ocolit.

Vină vânturi... vânturi grele
Crezul nostru nu-i mişcat
Nu-i nevoie de proptele
Sau de geamuri cu zăbrele
Traiu-n Mire-i ancorat.

N-au putut să ne doboare
Ploi cu mii de-ameninţări
O, a răsărit un soare
Şi a fost iar sărbătoare
Şi-au fost binecuvântări.

Stând pe Stâncă-n orice vreme
Birui-vom vijelii
Nicidecum nu ne vom teme.
În noianul de probleme
Harul ne va-nveseli.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (31 mai 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

"Tu eşti stânca mea", mi-ai spus.
Stânca de care te agăţai
Când îţi era teamă de înec.
Dar unde eşti acum?
Navighezi liber,
Iar stânca a fost uitată.

poezie de Laura Lambden, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunet în nori

Nu sunt acolo unde m-ai aştepta
Şi nici nu te astept iubirea mea,
Nu-i nici o grabă, nu se vede în...
În ochii tăi e doar asteptarea...!

Nu-i un regret, un ultim ceas,
Sunt doar Eu şi Tu un ultim veac,
Veacul e al nostru în cele din urmă
Petrecem chiar şi o secundă din...!

Din ce nu am cunoscut, din...
Din ce tot ne-am pierdut demult
Ne regăsim doar acum în infinit
Şi doar o clipă cuprinde-mă-n cât...!

Cât ne-a rămas, cât mai... suntem...
Un glas, într-o surdină fără de...
Noi ne regăsim la, spre sfârşit de...
Drumul e al nostru, tot universul!

Tot... ne cuprinde-m într-un cuvânt,
Tot şi doar Tot ne dividem in Noi
E prea mult, prea... suntem făuriţi
Din ce acum începe să tune în... nori!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stânca şi primirea îmbrăţişării

Stânca adună schiturile
În harta ochilor,
Curioşii merg tiptil
S-o îmbrăţişeze.

Vocea ei urcă în clopotniţe,
Cuvintele devin scântei
Născute din zâmbetul
Vieţii în valuri.

Lacrimile se topesc,
Înotăm în marea
Visurilor descătuşate...

Stânca fulgeră
În săgeţile de zbor,
Până în gât
Suntem iarbă şi flori,
Ungem axa timpului
Cu sângele scrâşnetului.

Zbaterea mea
Lăcrimând
S-aşează în genunchi
Şi devin stâncă.

Şi mă-ntreb:
Pe care parte a ei
Schitul îmi primeşte îmbrăţişarea?

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea unei naşteri/morţi

Cu un ultim suspin
aripile s-au smuls
din trupul zdrobit
şi s-au ridicat
spre cer.
De astăzi
un înger
va învăţa să zboare,
iar un om
să se târască.
Numai cicatricile îi vor aminti
că,
cândva,
şi el,
OMUL
a făcut parte din tagma îngerilor.

poezie de Eugenia C. Creţu
Adăugat de Eugenia C. Creţu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un răsărit fără apus

In memoriam Ana Podaru, plecată prea devreme printre stele. Bun rămas şi drum bun în Lumină, Ana!

Cu glasul stins în şoaptă ca un urlet,
Ne-am mai rugat instanţelor celeste,
Împodobiţi cu răni pe cord şi suflet
Să ne-o mai poarte-o vreme prin poveste,
Dar basmul s-a sfârşit şi... asta este.

Când ultimul omagiu i-am adus
Ne-am adunat ca să privim în gol
Un ultim răsărit fără apus
Şi-al doamnei de cuvinte ultim rol
Şi alte leacuri decât lacrimi... nu-s.

Sentinţa din clepsidră i s-a scurs,
Doar glasul i-a rămas trudit pe foi,
Ea nu mai are chip ci doar surâs
Şi-un înger a luat-o dintre noi,
Dar ne-a rămas Cuvântul ce l-a spus.

Acelaşi chip cu altă-nfăţişare
Printr-o sclipire ne va da un semn
De pe o stea lucind în depărtare
Şi peste umeri crucilor solemn,
Vom plânge apoi că ne e dor şi... doare.

Cu bine dar, lumină călătoare!
E o zi de toamnă foarte tristă azi,
Din pomul vieţii a mai căzut o floare
Cu gând pios aprind o lumânare
Şi-o lacrimă-mi coboară pe obraz.

Un ultim omagiu, Ovidiu Vasile - Cluj

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi...

Parcă aş fi în ultima gară,
cu un ultim bagaj
şi fluturând mâna cu un ultim
rămas bun,
după ce am trecut desculţă
un ultim vis
cu cel care vâna
ultimele păsări,
ce îmi cărau anii
sub aripile lor.
Şi totuşi,
chiar şi cu o ultimă zbatere,
o ultimă picătură de sânge
râde în pieptul unui poem,
triumfătoare...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcatul lui Moise

Bătrânul Moise, când s-ajungă ţinta
Desăvârşirii, brusc s-a poticnit,
Căci chiar lângă odihna aşteptată,
Prin nerăbdare, a păcătuit.
El trebuia doar să vorbească stâncii,
Ca stânca să dea apă pe pământ,
Dar nu s-a mulţumit doar să vorbească,
Ci a lovit şi-aşa a fost înfrânt.

Şi dacă Moise, biruit odată,
N-a mai intrat de viu în Canaan,
Cum vom intra, noi, vii în cerul slavei,
Când ne zborşim de-atâtea ori pe an?
.......
Profetul Moise a fost cel mai blând
Din toată lumea, ca Isus Cristos.
Dar într-o zi s-a pomenit lovind
În pieptul stâncii, iute mânios.

De-aceea Domnul nu l-a mai lăsat
Să intre-n Ţara Sfântă, din pustie,
Şi nu fără de moarte l-a-nălţat
În paradisul Său, ca pe Ilie.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi muntele dă poruncă

Şi muntele dă poruncă:
Cine-l stăpâneşte încă,
Să se suie-n vârf de stâncă,
Să privească-n vale-adâncă,
Să vadă acolo-n luncă
Cum merg oamenii la muncă.
Pentru ei munca e sfântă.
Omul muntelui ascultă.
Tot ce vede îl încântă.
Apoi, fără de poruncă,
Coboară şi el din stâncă,
Haina de pe el aruncă
Şi pune mâna la muncă.
A-nţeles că munca-i sfântă,
Că fără ea nu se cuvântă.
Cântă cucul jos în luncă,
De prânz oamenii mănâncă,
Şi beau apă de sub stâncă.
Puţin timp apoi se culcă,
Să mai poată munci încă,
Când iar se-apucă de muncă.

poezie de Dumitru Delcă (24 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi macaraua

A fost odată un copil
şi o macara
sau mai multe.

Trăia în oraşul
ce creştea
pe zi ce trece.

Se înălţau clădiri uniforme
trase la imprimant
şi el privea curios.

Cum macaraua îmbrăţişa
zi de zi stâlpii,
dar nu se îndrăgostea
niciodată de ei.

Până într-o zi
când el a crescut
şi a părăsit
oraşul şi macaraua.

Pentru altul mai mare
cu multe poduri
şi ape.

A dus cu el ceva
ce macaraua nu ştia
că numai oamenii simt.

Iar el încă nu ştia
că şi oamenii
pot să stea aproape
fără să se atingă.

poezie de Amalia Crişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi macaraua

Poveste

A fost odată un copil
şi o macara
sau mai multe.

Trăia în oraşul
ce creştea
pe zi ce trece.

Se înălţau clădiri uniforme
trase la imprimant
şi el privea curios.

Cum macaraua îmbrăţişa
zi de zi stâlpii,
dar nu se îndrăgostea
niciodată de ei.

Până într-o zi
când el a crescut
şi a părăsit
oraşul şi macaraua.

Pentru altul mai mare
cu multe poduri
şi ape.

A dus cu el ceva
ce macaraua nu ştia
că numai oamenii simt.

Iar el încă nu ştia
că şi oamenii
pot să stea aproape
fără să se atingă.

poezie de Amalia Crişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drum spre spaţiul interstelar, sonda "Voyager One" a fotografiat Pământul pentru ultima dată, de la şase miliarde de kilometri... Un ultim salut, un ultim omagiu, o ultimă privire spre locul de unde şi-a luat zborul spre necunoscut şi unde nu se va mai întoarce niciodată...

Mihail Mataringa (4 august 2018)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

După părerea mea; aici e un vrednic subiect de cugetare pentru observatorul filozof: de o parte geniul unui secol care nu se sprijină decât pe amintirea trecutului, şi de alta, geniul unui secol al vremii nouă, puternic şi nervos - deşi e înfăşurat încă în scutecele copilăriei şi a imitaţiei necugetate.

Alecu Russo în Iaşii şi locuitorii săi în 1840
Adăugat de Sandulescu Ana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul este infinit şi totodată fără formă el nu poate fi văzut. A vedea Adevărul înseamnă de fapt A-Fi Adevărul! Adevărul este subiectul ultim etern imperceptibil. Eşti deja Adevărul, pentru a-l "vedea" trebuie doar să încetezi a mai privi cu atâta patos minciuna! În comparaţie cu Adevărul Ultim, cele mai mari miracole ale acestei lumi, implicit acela de a învia morţii, a-l "vedea" pe Dumnezeu sau pe Iisus, etc. etc., sunt doar o banală joacă de copii!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tare greu când ţi-e dor...

Văd acum în depărtare
Un punct mic ce se vede-n zare.
Îi văd! Îi văd venind...
Ziua o-ncep sărbătorind,
I-am aşteptat atâta vreme
Şi-i greu! E greu să tot aştept,
Pornesc la drum la întâmpinare,
Grăbită să le dau o sărutare.
Acum îi văd, le zăresc faţa,
Şi-i greu. E tare greu.
E greu să transpun în cuvinte
Tot ce-am adunat atâta timp în minte,
Chiar dacă au venit eu nu le-aş mai da drumul.
Sub mantia timpului i-aş ascunde-n fumul...
Dar vremea mea de mult e în apus
E doar un vis, din visul meu de sus.

poezie de Eugenia Calancea (15 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Far în noapte

Cerul e o sferă neagră,
marea un disc întunecat.

Farul îşi trimite de pe coastă
aripile de lumină.

Rotindu-se fără contenire,
pe cine caută oare,

când inima mea pieritoare
nu mai este în piept?

Iată, stânca neagră
unde-i înlănţuită.

O cioară scobeşte continuu,
dar demult nu mai curge sânge.

poezie de Alfonsina Storni, 1892-1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă-i...

În lacul cel verde şi lin
Răsfrânge-se cerul senin,
Cu norii cei albi de argint,
Cu soarele nori sfâşâind.
Dumbrava cea verde pe mal
S-oglindă in umedul val,
O stâncă stârpită de ger
Înalţ-a ei frunte spre cer.
Pe stânca sfărmată mă sui,
Gândirilor aripi le pui;
De-acolo cu ochiul uimit
Eu caut colo-n răsărit
Şi caut cu sufletul dus
La cerul pierdut în apus.
Cobor apoi stânca în jos,
Mă culc între flori cu miros,
Ascult la a valului cânt,
La gemătul dulce din vânt.
Natura de jur, împrejur.
Pe sus e o boltă de-azur,
Pe jos e un verde covor,
Ţesut cu mii tinere flori.
Văd apa ce tremură lin
Cum vântul o-ncruntă-n suspin
Simt zefiri cu-aripi de fiori
Muiate în miros de flori,
Văd lebede, barcă de vânt,
Prin unde din aripe dând,
Văd fluturi albaştri, uşori,
Roind şi bând miere din flori.
De ce nu am aripi să zbor,
M-aş face un flutur uşor,
Un flutur uşor şi gentil
Cu suflet voios de copil,
M-aş pune pe-o floare de crin
Să-i beau sufleţelul din sân,
Căci am eu pe-o floare necaz,
Frumoasă-i ca ziua de azi!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul

E zi de primăvară,
Zăpada s-a topit,
Dar nu-i frumos afară,
E timp posomorât.

Un ghiocel răsare
Şi tremură de frică,
Că-i mic, iar sfântul soare,
Pe cer nu se ridică.

- Nu vreau să mor acuma,
Abia am răsărit.
E rece. A fost brumă.
De ce eu m-am grăbit.

Apari, o dulce soare,
Nu mă lăsa să mor,
Caci sunt o biată floare
Şi tare te ador.

Şi soarele se-nalţă
Cu raze aurii,
Îl mângâie pe faţă:
- Alină-te. Tu vei trăi.

Pământul se-ncălzeşte
Şi păsările cânt,
Iar ghiocelul creşte:
- O, soare, tu eşti Sfânt!

poezie de Petru Plătică (februarie 2016)
Adăugat de Petru Plătică
Comentează! | Votează! | Copiază!