Stânca și primirea îmbrățișării
Stânca adună schiturile
În harta ochilor,
Curioșii merg tiptil
S-o îmbrățișeze.
Vocea ei urcă în clopotnițe,
Cuvintele devin scântei
Născute din zâmbetul
Vieții în valuri.
Lacrimile se topesc,
Înotăm în marea
Visurilor descătușate...
Stânca fulgeră
În săgețile de zbor,
Până în gât
Suntem iarbă și flori,
Ungem axa timpului
Cu sângele scrâșnetului.
Zbaterea mea
Lăcrimând
S-așează în genunchi
Și devin stâncă.
Și mă-ntreb:
Pe care parte a ei
Schitul îmi primește îmbrățișarea?
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.