Temelia

Atâta muncă fără preget!
Încet-încet, de-atâţia ani,
De jos, din temelia stâncii,
casmaua smulge bolovani,
Şi macaraua suie-n muche,
şi dalta-n feluri îi ciopleşte,
La rând ciocanul îi aşează,
frumos mistria-i rostuieşte;
Şi — lucru vrednic de mirare
din răsărit până-n apus! —
Un grandios castel, d-asupra,
spre nori se-nalţă şi tot creşte:
Pe cât jos se scobeşte stânca,
pe-atât se-mpodobeşte sus...
... Mai trebuie frontonul splendid,
alegoria triumfală,
Şi-i opera desăvârşită —
e gat-a unui secol fală!...
Un ultim bloc enorm, acuma,
trosnind, e smuls din grop-adâncă
Şi ridicat din greu pe scripet...
Dar blocul ultim nu-i sus încă,
Şi, din afund, din măruntaie,
răcneşte stânca: "Nu mai pot"
"Proptele iute! Merg de râpă!
Mă surp cu fala-vă cu tot!"

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Votează! | Copiază!