Far în noapte
Cerul e o sferă neagră,
marea un disc întunecat.
Farul își trimite de pe coastă
aripile de lumină.
Rotindu-se fără contenire,
pe cine caută oare,
când inima mea pieritoare
nu mai este în piept?
Iată, stânca neagră
unde-i înlănțuită.
O cioară scobește continuu,
dar demult nu mai curge sânge.
poezie de Alfonsina Storni, 1892-1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Far în bezna nopții
O sferă neagră cerul
și-un disc negru marea.
Farul desfășoară de pe țărm
evantaiul lui de lumină.
Pe cine cauți în noaptea
care revine încontinuu?
Când cauți în pieptul meu
inima muritoare,
uită-te la stânca neagră
de care-i înlănțuită.
Un corb o ciupește mereu,
dar ea nu mai sângerează.
poezie de Alfonsina Storni, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pui de om, pui de om
Pui de om, pui de om, pui de om
dă drumul canarului tău să zboare.
Eu sunt acel canar, pui de om,
mă vei lăsa liber oare?
Sunt închis, pui de om, pui de om
care mi-ai dăruit colivia și-a ei lege.
Spun "pui de om" pentru că nu mă-nțelegi
Și nici nu mă vei putea-nțelege,
Cum nici eu pe tine; până una alta,
deschide-mi ușa, ți-am plătit tribut.
Pui de om, pui de om, o oră te-am iubit,
nu-mi cere să te iubesc mai mult.
poezie de Alfonsina Storni, 1892-1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cioara două legende
I
Negru era cel fără ochi;
Negru era conținutul limbii;
Neagră era inima;
Negru, ficatul, negri plămânii
Incapabili să absoarbă lumina;
Negru, sângele în tunelele lui întunecoase,
Negre, mațele împachetate în cuptorul lor;
Negri erau de asemenea mușchii
Care zvâcneau să iasă la lumină;
Negri, nervii negru, creierul
În temnița viziunilor ;
Negru mai era sufletul, bulboană imensă
A plânsului care, sondând, nu-și poate
Defini propriul soare.
II
Negru este capul vidrei, ridicat.
Neagră este stânca, plonjând în spuma apelor;
Neagră este mânia adăpostită în patul sângelui.
Negru este pământul, dacă scurmi doi centimetri,
Un ou al întunecimii,
Unde soarele și luna își alternează anotimpurile
Pentru a cloci o cioară, un curcubeu întunecat,
Arcuit în vacuum,
Marcând o imensitate goală,
Dar, totodată, în zbor.
poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ele au venit
Astăzi mama și surorile mele
au venit să mă vadă.
Am fost singură mult timp,
cu poeziile mele, cu mândria mea... aproape nimic.
Sora mea cea mai mare a crescut,
Este blondă. Un vis elementar
trece prin ochii ei; i-am spus surorii mai mici:
"Viața este dulce. Orice lucru rău într-o zi ia sfârșit."
Mama a surâs așa cum pot surâde doar cei care
înțeleg sufletele.
Cinăm împreună în cea mai călduroasă
camera din casă.
Cer de primăvară... pentru a-l vedea,
toate ferestrele sunt deschise.
În vreme ce ne plimbăm în tăcere
din pricina tuturor celor de demult și uitate,
sora mea cea mică intervine:
" Iată, trec rândunele pe lângă noi."
poezie de Alfonsina Storni, 1892 1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Paraziți
Nu cred că Dumnezeu ar avea vreo formă.
E viață absolută, cum și absolută normă.
Nu are ochi: Dumnezeu vede cu stelele.
Nu are mâini: atinge cu valurile mării.
Nu are limbă: vorbește cu scânteile.
Îți spun, dar nu te speria de vorbele-mi directe,
Dumnezeu are paraziți, e vorba de oameni și de-obiecte.
poezie de Alfonsina Storni, 1892 1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Neagră
E neagră marea până-n zare,
După puterile naturii...
Dar nu-i atât mie îmi pare,
Ca vecinu-n cerul gurii!
epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Inimă neagră
Cocoșii sparg liniștea nopții,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.
Zorile îmi bat în fereastră,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.
Amiaza e bălaie,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.
Se apropie asfințitul roșu,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.
Singur, în miezul nopții, vorbesc,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.
Cocoșii sparg liniștea nopții,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.
Zorile îmi râd în fereastră.
N-am foame, n-am sete, n-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.
Inima mea e mereu neagră, neagră.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pătrate și unghiuri
Case aliniate, aliniate,
Aliniate de aici-acolo,
Pătrate, pătrate, pătrate,
Case aliniate.
În zilele noastre oamenii au inimi pătrate,
Idei aliniate
Și unghiuri pe umeri.
Chiar ieri am vărsat o lacrimă,
O, Doamne, era pătrată!
poezie de Alfonsina Storni, 1892 1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri și gânduri
Întunericul sufletului, răsfrânge în juru-mi întuneric,
Ziua e neagră, noaptea-I neagră, lumea-I neagră, iarba-I neagră, viața-I neagră,
Pentru mine demult s-a spulberat și scruul visurilor mele.
Gânduri și gânduri se iau la trântă și-mi fură liniștea și somnul.
Îmi fură tihna și odihna.
Dar iată ă în negura vieții mele apare o luminiță ce mă-nfioară.
O, biată luminiță,
Te vei duce și tu pentru a face și mai amară rămmășița zilelor mele,
Te-ai hrănit cu himere,
Ai iubit în disperare cerul și marea,
Fără să privești în jurul tău pe pământ.
Iată-te singur, singur.
E toamnă, toamnă, aproape iarnă.
Deschide ochii mari, trezește-te și privște altfel!
poezie de Lia Maria Gașpar din Gânduri și gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul ca loz câștigător
Vă spun:"E neagră", însă nu e neagră.
Vă spun:"E cioară", însă nu e cioară.
Ordinea ciorii negre este alta.
Vă spun:"E verde", însă nu e verde.
Vă spun:"E iarnă", însă nu e iarnă.
Dar eu posed acum o iarnă verde.
Poemul e un loz care câștigă
mereu. Jucați pe cioară: iată cioara.
Jucați pe mine: iat-o iarnă verde.
Esențiala diferență dintre
aceste lucruri n-are corp: trăiește
ca un abis cu buzele lipite.
poezie celebră de Ștefan Augustin Doinaș din Conjuratio poetica (1974)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Moștenire
Mi-ai spus: " Tata n-a plâns;
Nici bunicul n-a plâns." Te-am auzit vorbind astfel:
"Nimeni din neamul meu n-a plâns vreodată;
Erau făcuți din piatră tare, din oțel."
Și-astfel, pe buzele tremurând am simțit
Otrava lacrimilor tale-amară, c-un fel de frică,
Cea mai rea licoare pe care-am gustat-o-n viața mea
Dintr-o cupă atât de mică.
Femeie slabă, născută pentr-a-nțelege orce suferință,
Am băut durerile unor veacuri infinite dar nu-i ușor,
Nefericitul meu suflet nu poate să suporte
Toată greutatea lor.
poezie de Alfonsina Storni, 1892 1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e somn (poem de adio)
Voi, dinți ai florilor, mâini ale ierbii,
stropi de rouă, voi, infirmiere perfecte,
pregătiți-mi așternutul pământesc
și, deasupra cuvertură de mușchi verde.
Mi-e somn. Oh, așează-mă-n pat, sora mea.
Pune-mi o veioză pe noptieră; sau, la o adică,
o constelație; sau orice îți place; toate-s bune;
acum, fă lumina mai mică.
Lasă-mă singură: auzi, se desfac bobocii-n floare...
Un picior celest te leagănă de sus
și-o pasăre trasează-un drum pentru tine, o cărare,
iar tu vei uita... Mulțumesc. Oh, o rugăminte:
dacă mă va căuta la telefona iarăși,
spune-i c-am plecat unde, nu mai ții minte...
poezie de Alfonsina Storni, 1892 1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dunărea este singurul fluviu din lume, care izvorăște din Neagră (vezi Munții Pădurea Neagră) și se varsă tot în Neagră.(vezi Marea Neagră) După ce scapă de încleștarea cu Carpații noștri de la Cazane, ajunsă în largul câmpiei, răsuflă ușurată, zâmbește și exclamă cu bucurie: Ce frumoasă e LIBERTATEA!
Dumitru Delcă (29 noiembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Isaura - sclavă neagră în cerul gurii
Îmi înfig dinții în negrul tău
în colțul gurii îmi curge
o dâră vâscoasă
de umbră
cu mâinile băgate în zulufii lor
îți dau copiii cap în cap
trec unul prin altul
în trenul unde stăm față în față
privești ochii mei albaștri
oglindiți în razale soarelui
ce intră prin fereastra murdară
nu merg cu tine
o să cobor la prima
nu îmi ninge în primăvară
ți-am spus
am o singură coastă ruptă
e loc puțin în egoismul meu Isaura
sclavă neagră în cerul gurii
poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Gaura neagră
gaură neagră, gaură neagră mereu mă atragi în orbită
eu mistuit de pelagră, tu-cred de foame cumplită
eu mistuit de iubire, tu de o beznă adâncă
eu scufundat în peire, tu ca o mare în stâncă...
gaură neagră, gaură albă, gaură fără culoare
gaură dalbă, gaură-n salbă din care totul dispare
ți-am evitat orizontul dornic de evenimente
ș-am achitat mereu contul cu aur pur-sentimente
gaură neagră, gaură frântă fix la mijloc de enigmă
când întru-n tine inima cântă, o melodie de sigmă
mai slobozesc o scantee în voluptoasele hăuri
tu să mai naști o lactee, eu să mai gust alte găuri...
poezie de Iurie Osoianu (25 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Black Holle, gaura neagră este o sferă care se naște în aceiași sferă, paralelă cu aceasta, din materia acesteia însă decalată în timp și spațiu, un alt univers paralel.
Viorel Muha (iulie 2020)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Interesant! Dunărea albastră izvorăște din munții Pădurea Neagră și se varsă în Marea (tot) Neagră.
aforism de Mihail Mataringa (26 ianuarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Oamenii caută fericirea cum caută sângele inima. Când nu mai curge sânge în inimă, omul se usucă, spune tata.
Aglaja Veteranyi în De ce fierbe copilul în mămăligă
Adăugat de Cecilia Casiana Ivanov

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Tu! Ce curgi acum prin mine,
În loc de timp, în loc de sânge!
Tu! Ești clipa-ncremenită,
În tot, în suflet, în inima rănită!
Tu! Mi-ești viață, chiar neviață,
Moarte dincolo de moarte!
Tu! Ești visul ce întoarce clipe,
Clipe peste clipe doar cu tine!
Tu! M-alungi din tine, mă renegi,
Din viața asta fără Noi, fără de legi!
Tu! Fără să știi tot mă mai chemi,
Când toate zilele se pierd în lacrimi!
Tu! În liniștea ce-i doar amăgitoare,
Ești torentul ce zguduie chiar cerul!
Tu! Naști curcubeul doar dintr-o culoare,
Punte între Noi și iubirea ce nu moare!
Tu! Ești răsăritul și-asfințitul,
Unde noaptea-i neagră fără vise!
Tu! Împletești cunune din tăceri,
Din tot ce-a fost demult, de ieri!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare cum se vede Marea Neagră de la Casa Albă?
citat din David Boia (27 septembrie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!