Luntrea

Şi râde, şi plânge, şi-ntocmai ca luntrea uşoară,
Plutind pintre valuri
Departe de maluri
Se zbuciumă inima mea.

Când luntrea, o, Doamne, se-nalţă şi iar se coboară,
Ajunge odată
Mereu legănată
Doritul liman a vedea.

Şi eu am o ţintă, dar timpul ce fuge şi zboară
Lăsa-mă-va oare
Pe căi mişcătoare
S-ajung şovăind pân'la ea?

Când luntrii se-ntâmplă că groaznicul vânt o doboară,
Cui pasă să ştie
În lumea cea vie:
Cu ce şi-ncotro se ducea?

Ci-n mine s-ascunde ferită de toţi o comoară:
D-a fi să se-nece
În unda cea rece,
Mai bine, ah, nu se năştea!...

Şi râde, şi plânge, şi-ntocmai ca luntrea uşoară,
Departe de maluri
Plutind printre valuri
Se zbuciumă inima mea!...

poezie clasică de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luntrea aurie

Dar nopţile acestea, frumoaso, cum de sunt,
Atât de diafane, din cer până-n pământ?

Pădurile par alge înalte-n clătinări...
Noi ne plimbăm alături pe fundul unei mări.

Lucirile acestea de sus, vor fi fiind
Sau astre, sau meduze prin adâncimi plutind...

De-aseară se zăreşte, cu cârma spre Apus,
O luntre aurie, deasupra noastră, sus...

Aşa ne urmăreşte de-aseară, pe-amândoi:
Stă drep deasupra noastră când ne oprim şi noi!

O, poate că din luntrea ce ne ţinteşte-aşa
Într-un târziu, o scară de raze s-o lăsa,

Şi dacă tu vroi-vei, ne vom sui. Apoi,
Cu luntrea aurie vom asfinţi şi noi.

poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiune

Am să te iubesc cu ochii închişi,
plutind printre valuri şi pescăruşi.
Te voi imagina în senine decoruri
printre valuri albastre şi visuri.

îƫi promit o mie şi una de nopƫi,
cu poveşti dintr-o mie de cărti.
Orizonturi spre tăramuri noi.
printre valuri plutind amândoi.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj promis

La margine de lac, lângă pădure,
Pe undele ce poartă creste sure
Printre –adieri albastre, fericite,
Îmi duc cu mine umbrele-alungite.

Sunt umbrele de gânduri şi de vise,
Sunt drumuri către rai cândva promise,
Când luntrea de argint se legăna
Pe lacul unde luna aţipea.

Atâtea năvălesc în mine sparte,
Ca valurile-n luntrea ce desparte
Un mal de altul, vis promis de fapte
Şi-un lac imens de stelele din noapte...

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valurile făceau parcă nişte semne ciudate. Şi Gretchen şi-a scos pantofii la care ţinea mai mult decât la orice şi i-a aruncat în apă; pantofii însă au căzut prea aproape şi valurile i-au adus la mal. Ai fi zis că râul nu voia să ia ce-avea ea mai scump, deoarece Karl nu era la el. Gretchen a crezut că n-a aruncat pantofiorii destul de departe şi atunci s-a suit într-o luntre care era legată în păpuriş, s-a dus până la capătul ei şi a aruncat pantofii în apă. Luntrea însă nu era legată bine şi, când fetiţa s-a repezit să arunce pantofii, s-a desprins de ţărm şi a pornit pe apă. Gretchen, când a văzut aşa, a vrut să se întoarcă şi să sară pe mal, dar luntrea acuma ajunsese departe şi pornise pe râu în jos.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen s-a speriat şi a început să plângă, dar cine s-o audă decât vrăbiile, dar vrăbiile nu puteau s-o tragă la ţărm, şi atunci, ce să facă şi ele, zburau de-a lungul malului şi ciripeau vrând parcă s-o mângâie: "Uite-aici suntem, aici, aici!" Luntrea mergea repede la vale; Gretchen era numai în ciorapi; pantofii ei cei roşii veneau pe apă după luntre, dar nu puteau s-o ajungă, fiindcă luntrea mergea mai iute. Frumos era pe maluri, flori mândre, copaci bătrâni şi păşuni cu oi şi vaci, dar nici ţipenie de om!

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima stinsă

Cine râde, cine plânge
Clipele ce au rămas
Zidite-n pietre de sânge
Pe lumina din obraz?

Cine plânge, cine râde
De trăsnesc norii în casă
Şi se învârt paparude
La colacii puşi pe masă?

E o lumânare-aprinsă
Sub icoană şi mă-nchin
Inima să-mi fie stinsă
Cu o candelă de vin!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi vine-a-râde şi a plânge

Te-am strâns din vorbe
Şi te-am făcut buchet,
Buchet de crini deschişi spre Soare,
Albi clopoţei ce-au fost azi botezaţi
în lapte dulce, parfumat de-o Toamnă.

Îmi vine-a-râde... şi a plânge!...
... Cum am putut să te adun?
Inima mea a fost lopată?
Ea a uitat cine-ai fost Tu?
Şi-a pierdut toată durerea-aşa-deodată?

Îmi vine-a-plânge... si a râde!...
... De circul sentimentelor din mine!
De-această Toamnă nebunatică!
De frunzele cu gust de citrice!
Sunt trase astăzi prin muştar... dar dulci!

Îmi vine-a-râde... şi a plânge!...
"Cum e posibil să muşti Toamna
Cu ochii şi cu inima înlăcrimată
Şi de te-ntreabă lumea: E dulce,... aromată?
Tu să-i răspunzi: Daaa!!! E ca o pâine caldă.

Îmi vine-a-plânge... şi a râde!
La câte mi-ai făcut Tu mie
Eu să te-adun acum în gând
Cu toate frunzele amare....
Să te transform în pansament... pe rana mea.

Oare am înnebunit? Cum să râd, să plâng... de mine?
Cum să văd în Toamnă, Vara?
Cum să am pe limbă fiere, şi să spun că-i un jeleu
Când din suflet scot pelinul clipelor de bun rămas?
Mi-a pus Dumnezeu în cuget Primăveri în loc de Ierni?

Îmi vine-a-râde.... şi a plânge!...
Cum să te văd un ghiocel?
De unde-atâta Primăvară
Când ploile de Toamnă fac ravagii
În amintirile cu tine şi grădini?

Îmi vine-a-plânge... şi a râde!..
Nu pot să cred.... că te iubesc şi-acum.

poezie de Adelina Cojocaru (19 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

Prefacă-se în pietre munţii-nalţi şi grei
Când se vor prăvăli pe umerii mei
Prefacă-se-n nisip bolovănişul tot
Acoperă-l marea cu mine cu tot
Roiască vulturii mândrii peste valuri
Cătând vreun vârf de catarg între maluri
Acoperă potopul întregul Pământ
Rămână doar catarge legănate de vânt
Doar vulturii mândrii rotind peste valuri
Catarge trosnind şi nici urmă de maluri.

poezie de Mihail Mataringa (23 ianuarie 2005)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când eşti frânt şi te doboară
Crucea sub a ei povară,
Nu te plânge şi nu cere
Altă cruce mai uşoară!
Cere-I Domnului putere
Să o duci ca pe-o comoară
Ce-ţi asigură-o înviere...

poezie de Ioan Hapca din Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să te uit

(Oare de ce inima plânge când e rănită de vorbe?)

De ce să-mi supăr inima
că ai uitat de mine,
Pot oare norii să-i adun
şi să-i arunc în mare?

Când vorbele ce mi le spui
sunt ca săgeţi în soare,
Se fac în ghem ce le păstrez
lumina când dispare.

Mă ceartă oare Dumnezeu
că ştiu ce e durerea,
Sau îngerii sunt sub blestem
că gândul meu e teama?

Nu ştiu de-am să te pot uita
sau ce va fi şi mâine
Ajunge zilei soarta sa,
necazului durerea.

Şi fiecare gând al meu
e un porumbel ce zboară
În vârf de munte, am să urc
să uit de dragoste amară!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri de-amintiri

Valuri de-amintiri se-aştern
Pe fiorii tuciurii,
Eu mereu am aşteptat
Tu să vii!

Tot pustiu-i împărat,
Râde vidul sinistriu,
Tâmpla-mi scaldă în brumar...
Tu întârzii!

Stelele topesc în zori,
Peste munţii gândurii
Raze nasc iar sinilii,
Dar... Nu vii!

Plânge candela-n altar,
De iubire înălbind.
Nu mai veni! E în zadar!
Să nu vii!..

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iezerul cu lintiţă

Lângă iezerul adânc şi întins
cred că astepţi să revină luntrea uşoară;
suplă şi mătăsoasă, lintiţa verde ţese o pânză
pe care, în răstimpuri, ramurile sălciilor pletoase o destramă.

poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea ta

Plutesc pe Marea înspumată,
Pe-o plută ce abia se ţine,
Precum iubirea-mi disperată,
Ce te visează doar pe tine...
M-agăţ cu braţe vlăguite,
De ude bârne mişcătoare,
Visând la zilele-nsorite,
Când îţi voi plânge la picioare,
Iar dinspre-ndepărtate maluri,
De-oi auzi a ta chemare,
Pe dată voi sări în valuri,
Şi voi stăbate Marea Mare,
Iar dacă n-oi avea putere,
Să birui Marea nesfârşită,
Rămâne-va trudita-mi vrere,
Să-mi fi mirifică iubită...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halal duduie

Aoleu ce comportare
De viperă asta are
Adesea ca din senin
Ea împroaşcă cu venin
Şi când râde şi când plânge
Are răutatea în sânge
Şi când plânge şi când râde
Face numai faze hâde
Sare gardul sare calul
Cum n-a mai văzut Ardealul
Plecată total cu pluta
Iscă cearta şi deruta
S-a lăsat dusă de val
Până s-a înecat la mal.

poezie de David Boia (19 noiembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunecarea

Se-nalţă drumuri lungi de fum
Şi plouă...
Şi lumea toată legănată-n vânt,
Visăm de-acum cu toţi o lume mare
Dar mare-ntunecare-i pe pământ.

Sufletul parcă plânge de durere...
Odată cu cerul s-a închis şi gândul
Ne întrebăm dacă e gând sau noapte
Şi-n vis plutim o clipă printre stele.
E-n toamnă-n noi şi-n lumea noastră este
Tot toamnă, dulce hibernare, apatie şi vis.

Stau şi privesc cu faţa-n sus
Cum aleargă prinşi de vârtejul vântului,
Pe păienjenişul albastru,
Ca nişte corăbieri, câţiva nori solitari,...
Vestitori ai dulcelor ploi, ai clipelor tandre, ale tainicelor vise,
Aduc iubiri rătăcite la margine de mare
Şi păstrează intactă urma de nepătruns a primei iubiri
Acoperă lumea cu valuri de cu valuri de ceaţă şi de răcoare
Lăsând în suflet linişte şi singurătate.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verset trivial...

albul din mine strigă că nu
negrul râde că da
poţi judeca numai tu
numai tu
vreme
din inima mea

arde lumina -n retina mea blând
şi întunericul curge prin ea
gândul meu strigă
că toate-s un gând
inima murmură
că vremea
va sta

poate odată când nu voi mai fi
să mă condamne
de trai fără rost
-albul din mine oricum va trăi
negrul va râde
-am fost...

poezie de Iurie Osoianu (20 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzvrătire

Trupul râde de suflet

sufletul plânge în trup

lumea cu raiul putred

în două am s-o rup

Sufletul plânge în trup

ochii visează câmpia

paşii totuşi din stup

ca mierea fac hârtia

Ochii visează câmpia

lumea cu raiul putred

ce scumpă-i poezia

trupul râde de suflet

Sufletul plânge în trup

adio hai odată să te pup

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (28 mai 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârâul şi marea

Vezi marea: bătrână, întinsă, adâncă.
De ţărmu-i departe, tot sare prin stâncă
Un tânăr pârâu ce spumos îşi aruncă
Voios, fără griji, unda lui cea zglobie.

De marea întinsă, nimica nu ştie
Zglobiul, voiosul şi clarul pârâu:
El iute aleargă spre zări fără frâu;

Şi marea bătrână, întinsă, adâncă,
Spre tânăra undă privirea-i aruncă,
Din valuri clipind ca din sute de pleoape:
Pârâul zglobiu în ea va încape.

El fuge voios, tot mai repede fuge,
Nu ştie, nu-i pasă ce ţărm va ajunge...

Tu, dragostea mea, ai aflat ghicitoarea:
Tu, pârâul zglobiu - iar eu, marea.

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude şi alte poeme (1953)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârâul şi marea

Vezi marea: bătrână, întinsă, adâncă.
De ţărmu-i departe, tot sare prin stâncă
Un tânăr pârâu ce spumos îşi aruncă,
Voios, fără griji, unda lui cea zglobie.

De marea întinsă, nimica nu ştie
Zglobiul, voiosul şi clarul pârâu:
El iute aleargă spre zări fără frâu,

Şi marea bătrână, întinsă, adâncă,
Spre tânăra undă privirea-şi aruncă
Din valuri clipind ca din sute de pleoape:
Pârâul zglobiu în ea va încape.

El fuge voios, tot mai repede fuge,
Nu ştie, nu-i pasă ce ţărm va ajunge...

Tu, dragostea mea, ai aflat ghicitoarea:
Tu, pârâul zglobiu - iar eu, marea.

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude şi alte poeme (1959)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cu mine şi cu... mine

Sunt doar cu mine şi cu... mine
Şi marea îmi e prea departe,
Se zbuciumă în valuri surde
Ca mine în singurătate,

Se simte rătăcind o boare
De apă rece şi sărată,
Mă calcă peste adormire,
Sunt mult mai singură de-odată.

Caimacul aburind în ceaşcă
Mă cheamă să-i sărut sorbind,
Aromele... şi-a lui otravă...
Şi singur-o privesc gândind...

Privesc rotundul de la ceaşcă,
Îmi place, ne-am împrietenit,
Ne întâlnim... şi vânt şi ceaţă,
Ne povestim şi ne zâmbim.

Cu toarta doar puţin curbată,
Ceşcuţa stă pe masa mea,
Parcă şopteşte împăcată:
,, Mai toarnă din ibric şi bea!"

Şi torn, şi beau cafeaua dulce,
Îmi beau singurătatea mea
Şi marea, marea îmi aduce
Chemarea ei, privirea ta...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!