Pârâul şi marea

Vezi marea: bătrână, întinsă, adâncă.
De ţărmu-i departe, tot sare prin stâncă
Un tânăr pârâu ce spumos îşi aruncă
Voios, fără griji, unda lui cea zglobie.

De marea întinsă, nimica nu ştie
Zglobiul, voiosul şi clarul pârâu:
El iute aleargă spre zări fără frâu;

Şi marea bătrână, întinsă, adâncă,
Spre tânăra undă privirea-i aruncă,
Din valuri clipind ca din sute de pleoape:
Pârâul zglobiu în ea va încape.

El fuge voios, tot mai repede fuge,
Nu ştie, nu-i pasă ce ţărm va ajunge...

Tu, dragostea mea, ai aflat ghicitoarea:
Tu, pârâul zglobiu - iar eu, marea.

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude şi alte poeme (1953)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârâul şi marea

Vezi marea: bătrână, întinsă, adâncă.
De ţărmu-i departe, tot sare prin stâncă
Un tânăr pârâu ce spumos îşi aruncă,
Voios, fără griji, unda lui cea zglobie.

De marea întinsă, nimica nu ştie
Zglobiul, voiosul şi clarul pârâu:
El iute aleargă spre zări fără frâu,

Şi marea bătrână, întinsă, adâncă,
Spre tânăra undă privirea-şi aruncă
Din valuri clipind ca din sute de pleoape:
Pârâul zglobiu în ea va încape.

El fuge voios, tot mai repede fuge,
Nu ştie, nu-i pasă ce ţărm va ajunge...

Tu, dragostea mea, ai aflat ghicitoarea:
Tu, pârâul zglobiu - iar eu, marea.

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude şi alte poeme (1959)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea nu pierde nimic

MAREA este întinsă.
Marea îmbrătişează ţărmul din Chesapeake, sub soarele apusului,
şi ultima stea, dimineaţa, deasupra culcuşurilor de stridii,
şi bărcile întârziate-n larg ale oamenilor singuri.
Cinci case albe pe-o fâşie îngustă de pământ... cinci zaruri în căutarea şansei.

Nu demult... marea era întinsă...
Iar astăzi marea nu a pierdut nimic... ea păstrează totul.

Sunt înnebunit după mare.
Fac cântece despre mare, plâng toate plânsetele mării,
am uitat atât de multe cântece-ale mării şi-atât de multe plânsete-ale mării.

Sunt înnebunit după mare.
La fel, cei cinci oameni cu care-am împărţit, odată, un peşte fript
într-un cort din prelată pe timpul unei furtuni de nisip.

Marea ştie mai multe despre ei decât ar putea şti vreodată ei înşişi.
Ei ştiu doar cum îmbrăţişează marea şi că nu-ţi mai dă drumul niciodată.

Marea este întinsă.
Marea trebuie să ştie mult mai multe lucruri decât oricare din noi.

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bob şi Strop

Copile, cu picioarele-n pârâu,
Sufletul e aproape ca pârâul
Pe malul căruia un lan de grâu
A învăţat să îşi reverse grâul.

Învaţă dar şi tu din vorba mea:
C-acest pârâu plăpând la fel ca tine
Nu se opreşte decât unde vrea,
Indiferent de unde şi cum vine.

Învaţă de la apă, dragul meu
Să nu te înspăimânte depărtarea;
Un strop de crezi că eşti, chiar Dumnezeu
Te va purta de mână către marea

Cea nesfârşită ca un lan de grâu,
Chiar dacă eşti acum cât un pârâu.

poezie de Marius Robu din Degeaba
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem prebalcanic

La apus de Bucureşti
frumoasă mai eşti
întinsă câmpie,
cu plopi rari
cu grâu mult
şi cu dughie,
iar la şapte seara cu marele foc al asfinţitului.

Frumoasă mai eşti
şi mult te iubesc.

Între hotarele tale mereu mă trezesc
în ovăz şi trifoi
până la Ciorogârla,
în orz şi porumb
până la Tântava.

Şi mai departe până întâlnesc Argeşul şi-l salut.

O, întinsă câmpie
toate satele ţi le ştiu
drumurilor tale le sunt muşteriu
aşa cum se duc departe, spre apus
şi sufletul meu cu ele e dus
departe de tot, spre Turnu Măgurele.

Acolo, frumoasă şi gătită cu mărgele
e iubita mea din Balcani
fată de douăzeci de ani.

Dar e departe de mine, aproape de marele fluviu
departe de mine, lângă Munţii Balcani
şi-atât o iubesc, şi-atât de dor mi-e de ea
că dacă Dunărea ar fi cerneală şi marea hârtie
tot nu mi-ar ajunge pentru a-i scrie.

La apus de Bucureşti
frumoasă mai eşti
întinsă câmpie.

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea mea flambată-n spume

Marea mea flambată-n spume
Şi în valuri furtunoase,
O iubire fără nume,
Te cuprinde până-n oase!

Se îneacă în genune,
În culori orgolioase,
Marea mea flambată-n spume
Şi în valuri furtunoase!

Marea mea flambată-n soare,
Strigă valuri zgomotoase,
O dorinţă ce nu moare,
Printre unde de mătase!

Marea mea flambată-n spume
Şi în valuri furtunoase!

poezie de Elena Moisei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Marea mea, cu valuri repezi,
Şi cu pescăruşi în zbor
Într-o clipă efemeră,
Mă înalţ, şi-apoi cobor...

Marea mea, un vis albastru,
Cu catargele spre cer
În paharul plin cu apă,
Văd furtunile cum pier...

Marea mea, în plină vară
Pe nisipul ars de dor,
Trec doar paşii amintirii
Şi mă răscolesc uşor...

Marea mea, verde -albastră,
Mă petrec prin valul tău,
Vreau să-ţi fiu talaz şi soare,
Când e zbuciumul mai greu..

Camelia Cristea

Camelia Cristea

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara şi marea

A încercat să ignore marea,
Dar aceasta era mai mare decât moartea, la fel cum era mai mare decât viaţa.

A încercat să vorbească mării,
Dar creierul i s-a blocat, iar ochii i-au tremurat ca în faţa unei flăcări.

A încercat să-şi apropie marea, să şi-o facă simpatică,
Dar aceasta a ignorat-o – aşa cum te ignoră un lucru neînsufleţit.

A încercat să urască marea,
Dar s-a simţit ca un răhăţel uscat de iepure pe o stâncă bătută de vânt.

A încercat apoi să fie măcar în aceeaşi lume cu marea,
Dar plămânii nu-i erau îndeajuns de adânci,

Iar sângele ei zglobiu nu a avea nici o relevanţă –
Asemenea unui strop de apă căzut pe o sobă fierbinte.

În cele din urmă,
A întors spatele mării şi a părăsit-o.

O fiinţă crucificată devine imobilă.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Flori albastre acopar marea
Si ii dau a ei culoare.
Soarele, ce straluceste,
Se-oglindeste printre valuri.

Nisipul alb, ce scanteiaza,
Se saruta lung cu marea.
Pescarusi inoata-n valuri,
Par ca-si cauta cararea.

Norii trec incet pe apa,
Si se scalda-n unda lina.
Vantul pare ca se joaca
Si pe plaja, el suspina.

poezie de Mihaela Baci (februarie 2015)
Adăugat de Mihaela Baci
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea şi mintea

Marea este agitată,
Mintea este tulburată,
Marea se mai linişteşte,
Mintea la multe gândeşte.

Marea caută odihnă,
Mintea nu mai are tihnă:
Patimă, patos, ardoare,
E mereu iscoditoare.

Marea are pasiune
Mintea are raţiune,
Nimfa mării e femeia,
Gândirea minţii-i ideea.

Marea-adoarme fiii noştri,
Somnul minţii naşte monştri,
Şi nu marea e-întrebarea,
Ci mintea, iscoditoarea.

Marea are taine multe
Cine ştie s-o asculte?
Mintea păstrează mistere,
E mereu de-altă părere.

Marea o poţi evita,
Mintea e mereu a ta,
Închide în ea secrete,
Are dorinţe, regrete.

Marea este ţărmurită,
Mintea este nesfârşită,
Marea o pierzi şi-o găseşti,
Mintea n-o mai dobândeşti!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Etern

Marea mea iubire, enormul meu calvar,
Veşnicul aliat, eternul adversar,
Tandrul meu iubit, temutul meu barbar,
Superbul vis frumos, groznicul meu coşmar.

Marea mea iubire, enorma mea povară,
O zi rece de iarnă, o zi de primăvară,
Cea mai dulce fiinţă şi cea mai amară,
Mă vindeci de tristeţe, tot tu o faci să doară.

Marea mea iubire, enormul meu chin,
O lavă fumegândă, un pârâu cristalin.

Marea mea iubire, enormul meu infern,
Se spulberă-n zori visul dar tu rămâi ETERN.

poezie de Denisa-Maria Ilie din Vocile Eutherpei
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peştele ăla

se învârtea prin marea
cea mare
de atunci acum se în
toarce
într-o saună din zonă (?!) fără mască
palaeorhynchus din marea
paratethys mare fără oxi
genare suficientă a
cum s-ar uda pe coada solzoasă
în moldova acum atunci nu în
semna ni
mic era mare între ceilalţi lepidopus sau alosa
se aruncă în tigaie (?!) fără masă
fără capac tigaie de împrumut

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet deschis

Atâtea bogăţii am strâns în ochii-mi blânzi şi părul nins
Dar când furtuna a venit doar o epavă-am devenit!
Căutătorii de comori m-au ocolit de-atâtea ori
Şi, leneşii, au adunat nisipul ce m-a îngropat.

Sunt o epavă prea bogată în aur şi în diamante!
A mea e marea, marea toată la fel şi stâncile înalte!
Văd cum se zbat în zarea strâmtă, marea le pare prea adâncă...
Îi văd izbindu-se de stâncă şi, orbii, mă ocolesc încă!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

marea întinsă
pe plaja încinsă -
firul de nisip

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ai marea...

Să ai marea la picioare,
Să calci valul liniştit
Şi vrăjit, pe ţărmul zilei
Să priveşti spre răsărit.

Să ai marea la picioare,
Într-o vară de poveste,
Bucuria marea-a mării
Doar în sufletul tău este!

Să ai marea zbuciumată,
Valul să te biciue
Şi s-asculţi, ca niciodată,
Dorul cum se tânguie!

Să ai marea la picioare,
Dragostea-n esenţa sa
Şi tu însuţi să fii mare,
De iubire, undeva...

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anglia. "D-l cutare să poftească la lecţie."
E ceva de sever în glas. Şi d-l cutare nu ştie boabă din Anglia. E unul din colegii noştri, cari învăţa foarte anevoie şi pricepea foarte puţin. Vina nu era a lui.
— Anglia... Î... Anglia... Î... Englitera... Î..."
Noi — între rîs şi temere. Furişam priviri de spioni asupra profesorului.
— Anglia, î... Englitera, î... foarte bine. Mai departe.
Noi, din bancă: va rîde, nu va rîde? Nu ştim încă.
— Anglia... se mărgineşte la nord cu marea...
— Cu marea?
E sever încă. A trecut mîna prin păr.
— Cu Marea Nordului...
— Foarte bine...
Parcă începe a surîde. Ochii se măresc; semn bun,
— La sud cu marea...
— Cu marea?
— Cu Marea Sudului...
— Foarte bine.
Figura sa albă se rumeneşte. Abia se ţine de rîs.
— La vest cu marea...
— Cu marea?
— Cu Marea Vestului.
— Bravo... mai departe.
A surîs. A rîs.
Elevul a prins curaj şi are aerul d-a se mira de el: "Cum dracu ştiu eu astăzi cînd niciodată n-am izbutit să ştiu?!"
— La est... cu Marea Estului.
Rîsul a izbucnit.
Geograful ne priveşte indignat: "De ce să rîză ei cînd d-l Demetriescu îmi spune bine?"
— Ia spune-mi... ce este est? (Partea a II-a)

Barbu Ştefănescu Delavrancea în Angel Demetriescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voila

Iată e vară, şi azi marea se tot agită,
ne zâmbeşte ţărmul cu valuri ondulate;
alergăm desculţi, prin nisipuri afânate
şi-ţi ating părul şi bluza pizmuită.

Deasupra pescăruşi, cu foamea domolită,
ne dau târcoale cu ţipete speriate;
iată e vară, şi azi marea se tot agită,
ne zâmbeşte ţărmul cu valuri ondulate.

Alergăm pe plajă, briza-i blagoslovită,
marea în zări se clatină ca o vietate;
eu îţi desfac părul şi bluza cu păcate -
iată e vară, şi azi marea se tot agită.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea – poem diamant

Îmi
taie respiraţia
cu albastrul ei
precum cerul cel senin
cu valurile spumoase şi învolburate
şi plaja ei nisipoasă
fierbinte, cu scoici...
misterioasă, adâncă:
Marea...

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita şi marea

iubito, marea agitată împingea cerul în sus
şi lovea în noaptea plină de nori fără stea
pe mine refluxul în larg mă trăgea la apus
soarele o îmbrăţişa într-o mixtură de forme şi culori
un pescar mă aduse la ţărmul plin de scoici şi sare
cred că marea mă voia pentru-o eternitate la ea.

iubito, visasem că in zori murisem
şi moartea mă ţinea prizonier într-un câmp cu flori
să-mi fie iubită, îşi dorea, şi să-i fiu iubit
însă uşile inimii sigilate cu sărutul tău
mă ţineau departe de buzele ei de zenit
în depărtare umbrele noastre se sărutau pe ţărmul infinit

iubito, se făcea în vis că ne iubeam pe marea
ale cărei linii converg spre orizontul lung
sânii tăi greoi erau sărutaţi de scoici şi de sare
soarele frângea lumina în trupuri la amurg
observ albeaţa cărnii cum se deschide spre limite
sub sâni se adunase argintul lunii blând.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Optimism...

Când plânge inima-n durere,
Şi o cuprinde o vrajă amară şi adâncă
Caută-ţi o altă putere,
Şi, printre suspine, tu cântă.

Spre piscuri pline de zăpezi
Cu elan te avântă
Natura poţi ca s-o sfidezi
Deci optimist, tu cântă.

Când valul spumegă sub braţ
Şi te aruncă spre stâncă
Învinge-l, respiră cu nesaţ
Aer pur şi voios, tu cântă.

Obosit după un suprem efort
Odihna este sfântă
Nu te lăsa răpus de tot
Şi caută de cântă.

poezie de Mihai Leonte (26 decembrie 1966)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Moartă

Spun corăbierii că în Marea Moartă
Văduvă-i de viaţă apa, din vechime,
Nici un strop de suflet undele nu poartă.
Şi pe Marea Moartă nu vâsleşte nime.

Ceriul Palestinei, spun corăbierii,
Baldachin de ceaţă flutură pe maluri,
Neştiind nisipul rostul primăverii,
Doarme apa mută în tăcute valuri.

Ocolind-o pururi paseri călătoare,
N-o ating în cale pribegiri nomade,
Peste Marea Moartă dac-a prins să zboare,
Sugrumat de neguri, albatrosul cade.

Cântec nu răsună, nu s-aud nici şoapte,
Ţintirim de apă-i unda ei sălcie,
Să fi plîns vreodată, ori să strige-n noapte,
Despre Marea Moartă nimenea nu ştie.

Ce poveste tristă spun corăbierii,
Nici n-aş crede, poate, vorbele acestea,
Dar, cu biata minte-n patima durerii,
Mă gândesc la tine şi-nţeleg povestea...

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!